Imposibila

Capitolul 38

Un miros puternic ma face sa strâmb ușor din nas, imi ia putin sa sesizez ca e miros de cafea proaspătă, pleoapele nu vor sa le permita ochilor sa vada lumina zilei.
Mirosul devine din ce in ce mai puternic și ma îndrept clatinandu-ma cu ochii închiși spre bucătărie.
Bineinteles ca pragul ușii nu a fost luat în calcul, ma dezechilibrez si deschid ochii complet trează, imi frec genunchiul și continui drumul prin holul îmbrăcat în culoare și lumina ce duce spre sufrageria acoperită cu viata.
Ma asez pe canapeaua din fata semineului și ma ghemuiesc într-un colț al ei, acoperindu-mi trupul cu una din paturile călduroase ce acoperă fotoliile de o parte si alta a sufragerie.
Imi las capul pe spate si închid ochii, încercând să alung stare continuă de oboseala, zâmbetul imi luminează chipul de îndată ce aud pași apropiindu-se de mine.
Deschid ochii și privesc cum o cana de cafea imi este strecurată printre degete, dau să mulțumesc și ma întorc spre persoana ce a binevoit sa imi faca dimineata mai bună.
Ochii mi se măresc considerabil, James fără tricou cu un șorț negru de bucătărie ce arata al naibii de caraghios înfășurat în jurul taliei, imi acopăr ochii și imi reprim zâmbetul.

-Pune un tricou pe tine!
Intensitatea vocii mele este puternică pentru a fi sigura ca sunt auzită și de cei de acasă.

-De ce? Nu iti place?
Râsul lui inundă încăperea, ii arunc pătura și ma uit printre degete pentru a vedea cand binevoiește sa se acopere, sângele mi-a urcat in obraji cu siguranță, deși eu nu rosesc in mod deosebit.
Își dă ochii peste cap și se arunca pe canapea acoperindu-si trupul pe jumătate gol cu pătura pe care tocami i-am dat-o.

-Unde sunt ceilalți?
Reusesc sa intreb după ce ma asigur oarecum ca roșeata inexplicabilă din obrajii mei a dispărut.

-In primul rand, imi place sa vorbesc cu cineva in timp ce aceea persoana se uita la mine între timp nu la pereți.
Își așează degetele pe bărbia mea și imi întoarce fata spre a lui.
Zâmbesc ușor și imi mușc buza de îndată ce imi da drumul, cat de mult detest acest efect pe care încă il are asupra corpului meu, as vrea atât de mult sa nu mai simt nimic cand ma priveste sau cand ma atinge.

-In al doilea rând, au plecat toti la schi, tu dormeai și nu am am vrut să te las singura.
Zâmbește și cuprinde cana de cafea între degete.

-In concluzie, am rămas doar noi doi aici.
Zâmbesc fals încercând să par la fel de calmă cum este și el, dar bineînțeles că nu pot, nu am talentul de a părea calmă cand de fapt nervii mai au putin si imi cedează.

"- ce drăguț ca te-ai gandit sa imi distrugi ziua!"
Imi spun in gand in timp ce privirea mea nu se dezlipeste de pe chipul său.

-Ce program avem azi?
Vocea lui amuzată ma zgarie brutal pe creier, zâmbetul lui imi provoacă o stare incredibilă de nervi.

- Pentru început, pui un tricou pe tine!
Spun hotărâtă facandu-ma mai comodă pe canapea.

-Dupa aceea?
Curiozitatea lui ma obosește teribil.

-Zic sa începem cu începutul.
Stie sa se prefacă atât de bine in orice situatie încât pare ca nu e deloc prefacatorie, pare ca el e exact asa cum se arată, dar nu e, nici pe departe nu seamănă cu persona drept care se preface ca e.

-Cand se întorc?
Intreb uitandu-ma cum flăcările din semineul se unduiesc parca după o melodie doar de ele știute.

- Nu prea curând!
Tonul vocii lui pare atât de degajat încât pur si simplu pare total neinteresat de tot ceea ce il înconjoară.
Minutele trec ușor, pierdandu-se cate putin in trecut.

-Ce ai facut in ultimii ani?
Pentru prima dată de cand l-am reîntâlnit, sesizez o nesiguranta teribilă in cuvintele ce ii părăsesc buzele, zâmbesc ușor si imi întorc privirea spre el.
Roțile mașinii ce se aud de dincolo de usa ce ascunde frumoasă priveliște ma fac sa tresar, sar ca arsa și ma îndrept spre locul in care se afla persoana mea salvatoare.
Ajunsă în fața ușii, pun ușor mâna pe clanta, dar un ciocănit ma oprește, strâmb din nas si ma încrunt, imi ridic mâna de pe clanta și fac câțiva pasi in spate, James pufnește total plictisit și se îndrepta spre usa din lemn masiv.
Înghit în sec și pentru un moment am impresia ca totul e doar un coșmar, sângele imi îngheață in vene și tot ce imi vine in minte e ca asta este cruda realitatea.

- Olivia!
Vocea lui imi transmite o puternică teama, imi las privirea în pământ și ma îndepărtez, ajungând la capul scărilor, ma prind de balustrada si ridic privirea spre cel ce nu a îndrăznit să treacă pragul casei.

- Ce cauti aici, Tom?
Disprețul din tonul vocii mele este atât de ușor de sesizat încât ma suprinde si pe mine cata răutate au reușit să transmită cuvintele ce imi părăsesc buzele.

-Te iubesc!
Ma priveste in ochii și pufnesc într-un ras disprețuitor, imi mut privirea spre James, pumnii îi sunt inclestati și privirea mai are putin si ar ucide orice ființă ce ii intra in aria vizuală.
Imi arunca o privire încruntată și curioasă in acelasi timp, ii ignor încruntătura și imi fixez întreaga atenția asupra bărbatului care, de fapt nu se poate numi bărbat,daca ar fi fost nu ar fi dat in femeia pe care se presupunea că o iubeste.

-Bine, Tom! Imi pare rau, nu iti împărtășesc acelasi sentiment,cel puțin numai o fac, te invit sa pleci exact pe acelasi drum pe care rau ai facut ca ai venit si iti urez un Crăciun minunat, mai minunat decat iubirea pe care se presupune că ai simțit-o pentru mine!
Zâmbesc atât de degajat încât ma suprinde pana și pe mine.

-Cum ar trebui să trăiesc fara tine?
Zâmbesc și ma apropii de locul în care se afla.

-Cum ai facut-o inainte sa ne cunoastem, vei avea un copil, ai grija de el, iubeste-l, iubeste-o și pe ea pentru ca si-ar da tot ce are mai bun pentru tine, în plus esti un bărbat tare descurcaret!
Trântesc ușa inainte de ai da sansa sa raspunda într-un fel.
Zâmbesc și ma întorc spre James, a cărui privire pare mai nedumerită decat as fi crezut ca o sa vad vreodata.

Buna!

Sper ca va place!
Astept păreri și încerc să introduc putin mai mult dialog și acțiune, sper ca e mai bine asa!😙😊