Imposibila

Capitolul 19

Soarele mai are putin si este înghițit de case, de deal, de lume.
Lumina devine din ce in ce mai palidă și micile felinare ale nopții apar pe cerul colorat in nuanțe din ce in ce mai închise.
Privesc cerul prin geamul transparent al camerei mele, luna pune stăpânire pe bolta cerească și peste lume.
Stropii mici de ploaie se lovesc ritmic de fereastra, sunetul acesta ma liniștește, ma face sa ma simt mai bine, este linistite, o liniște apăsătoare, probabil pentru ca niciunul nu are curajul să scoată vreun cuvânt, deși sunt sigura ca ar putea fi spuse multe.
Imi întorc privirea spre el, o-i fi eu naiva, nu există îndoială, il privesc pret de cateva secunde analizandu-l.
Nu ma priveste imi evită privirea, încearcă din răsputeri să spună ceva, stiu asta, vad asta, dar curaj nu vad.

-Ce vrei, Tom?
Vocea mea se face auzită și sparge liniștea apăsătoare.

-Sa vorbim.
Pare tulburat și deprimat, ii pare rau, de fapt nu ii pare doar încearcă să arate.

-Te ascult.
Imi lipesc spatele de perete si il privesc cu mâinile încrucișate nelasandu-mi corpul sa ii dea de inteles ca sunt mai mult decat vulnerabilă, sentimentele mele m-au doborât și va dura ceva pana imi voi reveni complet.

-Imi pare rau, Olivia, pentru tot, te iubesc si nu vreau sa te pierd.
Izbucnesc în râs și încep să aplaud, imi sterg lacrima inexistentă teatral și imi pun mâna in piept pentru a-mi reveni după criza de ras.

-Cand ai devenit un mincinos atât de bun?Daca mai scoteai și o lacrimă te credeam.
Vocea mea amuzată se aude in liniștea încăperii.

-Vorbesc serios!
Privirea lui este încruntată și se încordeaza strangandu-si degetele in pumni.

-Vezi tu, eu nu vreau sa te mai văd niciodată, și vorbesc foarte serios.
Cu zâmbetul pe buze ma îndrept spre usa si o deschid încet, parca așteptând momentul în care va pleca din camera mea si dupa ce va trănti usa din lemn masiv al camerei va dispărea și durerea mea odată cu el.

-Dar te iubesc!
Da cu pumnul in perete și am impresia ca a spart o bucată considerabilă.
Cel puțin a trecut din a da in mine cu pumnii in a da in pereti, bineînțeles că nu el redecoreaza, dar apreciez gestul.

-Și eu te-am iubit, dar se presupune că daca iubesti pe cineva nu există altcineva in ecuatie.
La fel de calmă ca pana acum indic spre usa, dar rămâne neclintit.

-Atunci, James, de ce a fost între noi?
La auzul numelui său un sentiment ciudat mi se formează în stomac, o încruntătură vizibil de la iritare se formează pe fruntea mea.

-Ce legătură are el cu asta?
Prefer să nu îi pronunț numele, poate dramatizez...nu doar poate, sigur dramatizez, dar prefer asta decat sa înfrunt crudul adevar, adevărul ca odată cu plecarea mea de acum 5 ani nimic nu a mai fost la fel, parca lipsea o parte din mine și nu știam ce să fac sa o regăsesc.

-Crezi ca nu vedeam cum mergeai nopțile in sufragerie si te uitai la aceea poza cu voi pe care o ti ascunsa in cartea preferată? Vedeam cu lacrimile iti inundă obrajii, vedeam cum suferinta se exteoriza imediat după lăsarea serii.
Amintirile din ultimele luni imi reapar în minte, nopțile petrecute pe canapea privind in gol in timp ce privirea mea nu se desprindea de pe poza pe care o țineam între degete, poza care surprindea unul dintre cele mai frumoase momente ale vietii mele.

-Și ce ar trebui sa spun acum? bufnesc exasperantă in timp ce imi trec mâinile prin par, vrei sa spun ca nu e adevărat? Nu pot pentru ca asta e crudul adevar. Da, plângeam, și ce e rau in asta? Niciodată nu el a fost obstacolul din relația noastră,au trecut aproape 5 ani.
Il privesc cu dezgust și cu pumni strânși puternic cu unghiile care imi rănesc palma.

-Il iubesti?
Intrebarea lui vine exact ca un dus rece asupra mea, un val de furie imi cuprinde trupul și prind vaza din dreptul meu și o arunc de perete.

-Indiferent ce răspuns as da, nu ar schimba nimic.
Spun cu cea mai calmă vocea avută vreodata, ma aplec pentru a strânge mulțimea de cioburi și bineînțeles in încercarea de a-i evita privirea.
Intrebarea lui doar acum începe să aibă efect asupra mea, o lacrimă imi arde obrazul și imi ridic privirea, stă cu spatele la mine uitandu-se pierdut pe fereastra, plângeam? Da, am plâns, atât de mult încât au ajuns sa imi sece lacrimile, încât pana și ele s-au săturat să se tot scurgă încontinuu pe obrajii mei, am ales sa plec, una dintre cele mai mari greseli pe care le-am putut face vreodata, am fugit pentru ca imi era teama de viitor și de sentimentele mele pentru el. Imi asum alegerea, aveam 18 ani voiam doar sa plec si sa las suferinta in urma, dar trecutul iti arata ca e mai puternic decât ai fi crezut vreodata.
La început a fost groaznic, stăteam închisă între acei patru pereți ai apartamentului meu încât mi se părea că viata mea asa va fi, cu același decor de parca acei patru pereți se schimbau in fiecare zi deși totul părea la fel. O camera albă fără geamuri, goală, asta părea viata mea.
Am reusit in oarecare măsură să trec peste și camera albă fără geamuri părea că începe să capete culoarea, au trecut doi ani pana am văzut primul geam in camera si atunci mi-am dat seama ca lucrurile bune au nevoie de timp sa se întâmple. Acea camera reprezintă viata mea, la început goală, dar cu trecerea timpului a ajuns sa capete culoarea și am început să văd că există posibilitatea ca sa repar ceva, asa ca am trecut peste, timpul vindeca încet rănile cauzate, nu? Cel puțin asta spun oamenii, am reusit sa inteleg ca o mare parte din vina o dețineam eu, poate asta durea cel mai tare ca desi stiam ca sunt si eu vinovată, am plecat lăsând în urmă persoana pe care am iubit-o. Mai am zile cand strâng la piept aceea poza, nu mint, nu am de ce, aceea poza imi aduce aminte de momentele frumoase din trecut.

-Nu, nu il mai iubesc, daca asta e ceea ce te deranjează.
Cuvintele ce par a fi niste șoapte care imi părăsesc buzele ii atrag atenția, se întoarce spre mine și ma priveste confuz.

-M-a înșelat, la fel ca tine, nu am cum sa il mai iubesc!
Ma întorc pe călcâie și părăsesc camera putin luminată, imi întorc privirea din capatul holului și il privesc, se afla in acelasi loc, nu cred ca e ceva chiar atat de surprinzător ca sentimentele mele au dispărut pentru el la fel de repede cum au aparut,nu pot sa il iert, nu vreau, e de ajuns ca am reusit sa il iert pe el .

...

Buna!

In curând isi va face prezența James, mai sunt puține capitole pana la marea întâlnire dintre cei doi. 😊