Imposibila

Capitolul 16

Învârt furculița de câteva ori prin farfurie, pofta mea de mâncare nu există momentan.
Tăcerea apăsătoare ce s-a lăsat între mine si parintii mei ma doare, as spune orice doar sa o sparg, dar mi-e teama la ce s-ar putea ajunge daca imi parasesc cuvintele gura.
E mai clar decat orice ca mama suspectează ceva, ar fi prea frumos sa pot sa tin minciuna asta, hmmm...mult prea frumos.
Multumesc mamei pentru masa și ma retrag din încăpere, de îndată ce ies din posibilă lor arie vizuală, încep să alerg pe scări, abia de imi ating picioarele pământul.
Ajung in camera si trântesc ușa cu putere după mine, Dylan stă întins pe pat părând total neafectat de ce e in jurul sau, sunt doar de două zile în această casa si sunt din ce in ce mai nesigură pe aceasta minciuna care se agravează pe zi ce trece.
Ma asez lângă Dylan și imi asez capul pe pieptul sau, nu cred ca am cuvinte sa ii multumesc pentru tot ce face pentru mine.
Imi ridic putin capul cat sa ii pot vedea ochii, usa se trantește de perete și tresar brusc de parca cineva m-ar fi prins în timp ce făceam ceva total nepotrivit.
Lewis evident,cine putea fi? Se uita strâmb la noi și un zâmbet arogant i se așterne pe chip.

-Vrei sa facem o bătaie ca pe vremuri?
Imi face cu ochiul și imi pica fisa, ar fi de-a dreptul minunat daca nu ar fi noiembrie.

-Daca nu ar fi noiembrie as începe chiar acum.
Zâmbesc inocent și ma întind pe pat.

-crezi ca frigul ne poate opri?
Vocea lui ma amuza mai mult decat ar trebui, nu pot sa neg cat de dor mi-a fost de el, timpul a trecut atât de repede și el a rămas aproape neschimbat.

-Sa stam la piscină, categoric.
Spun ironic și ma învelesc pana la gat cu pătura moale ce acoperă micul pat.

-Dar asta nu inseamna ca nu putem sa o facem in garajul gol al tatei.
Zâmbetul imi reapare pe chip și ma indrept spre el.

-Imi place cum gândești!
Imediat imi apare in fata ochilor evenimentul de acum patru ani, a fost ultima noastră bătaie adevarata cu apa, un nod mi se fixează în gât cand imi ating fața, poate eu sunt rezistenta la apa, dar machiajul meu categoric nu e.
Incerc sa scot un cuvânt, dar nu imi iese nici unul pe gura, doar atat mai trebuie...nimic altceva nu imi mai lipsește decat sa afle Lewis de ce imi acopăr fata cu machiajul pe care il detest de altfel, cine ar fi crezut ca propriul foarte ma cunoaste atât de bine.

-Lewis, eu prefer să nu fac asta, multumesc, nu vreau sa ma prindă răceala inainte de sărbători.
Incerc sa ma scot cumva din situația în care m-am pus singura.

-imi voi asuma eu toată vina daca răcești!
Ma prinde intr-o îmbrățișare mai strânsă decat mi-am amintit eu ca poate, de cand e intr-o forma atât de bună?
Imi întorc privirea la Dylan in încercarea de a ma face înțeleasă ca idee mai proasta ca asta nu există.

-Vom fi acolo!
Asa zisul meu iubit se ridică și se îndreaptă spre noi, narile mele ar scoate flăcări daca științific ar fi posibil, Lewis aproba din cap și zâmbește atât, dar atât de arogant încât imi vine sa ii sterg zâmbetul cu un pumn.
Iese din încăpere și tranteste usa in urma lui.
Ma întorc spre Dylan și ma încrunt.

-Ce a fost asta?
Intrebarea mea pare mai mult retorica, nu astept raspuns.

-I-am spus că vom merge!
Zâmbetul lui ar trebuie sa ma faca sa ma simt vinovată pentru ca am țipat la el, dar nu, ma face și mai nervoasă.

-Nu,  tu tocmai i-ai dat sansa sa descopere ce s-a întâmplat în Anglia.
Privirea mea acidă il arde, pot vedea asta.

-Cum adi...
Buzele ii raman întredeschise și pentru binele lui, l-aș sfătui să nu mai scoată nici un cuvânt, își dă o palmă peste frunte și se aseza pe marginea patului.

-Imi pare foarte rau.
Vocea lui pare nesigură și neliniștită.

-Scuze tale nu ajută cu absolut nimic acum.
Inchid usa in urma mea și ma îndrept spre baie, ma privesc câteva clipe în oglinda si o teama teribilă ma cuprinde, întreg corpul începe să imi tremure cand ma gandesc la posibila încheiere a acestui joc.
Imi aplic un strat gros de fond de ten, daca ma uit mai bine, sincer, chiar pot vedea o perfecta asemănare între mine și un clovn, imi las părul desprins pentru orice eventualitate și ies grăbită din baie cand il aud pe fratele meu strigandu-ma.
Ajunsă în fața garajului, o cuprind in brate pe Sara și intru cu o teama cum nici macar in tribunal nu am intrat la primul meu caz.
Lewis cu trei prieteni de ai săi stau întinși pe niste saltele, ma pufnește râsul la vederea lor și esuez in încercarea de a ma opri.
Dylan apare in spatele lor și imi zâmbește  inocent.

-Te-ai alăturat dușmanului?
Imi piere zâmbetul și imi duc teatral mâna la piept încercând să par rănită.

-Imi pare rau, iubit-o!
Apelativul folosit imi face zâmbetul sa piere de-a binelea, ma uit la el si isi cere scuze inclinand din cap, nu pot sa il invinovatesc, trebuie să păstrăm cumva aparențele.

-Sa înceapă jocul!
Unul din prietenii lui Lewis striga și se dezlănțuie o adevarata harababură.
Incerc sa ma ascund, dar nu am unde, ma feresc de orice strop de apa ce are tendinta de a se apropia mai mult decat trebuie de fata mea.
Nu stiu de cand are tata roșii in garaj, dar sunt mai mult decat bune acum, prind una între degete și il nimeresc pe unul ce se afla ascuns în spatele fratelui meu.
Pe doi dintre ei i-a eliminat Sara, iar acum suntem doar patru, eu, tradatorul, magnificul Lewis și Sara.
Arunc pistolul cu apa si ii nimeresc glezna lui Dylan, cade pe saltea si asa am mai ramas doar trei, Lewis o nimerește pe Sara și eu imediat cum vad ca am rămas doar noi doi alerg spre usa, o deschid, dar un corp masiv imi blochează calea,o găleată de apa este aruncată exact peste fata mea, cata coincidență.

-Pot sa particip si eu?
Vocea lui imi suna atât de familiară, privirea imi cade pe Sara ce pare terifiata, un sentiment ciudat imi invadează trupul, ma uit la bluza albă, de fapt bluza ce trebuia sa fie asa acum câteva minute, imi ating față și de îndată ce simt încă fond de ten pe ea, ma liniștesc, ma ridic și dau să ma întorc, dar ma lovesc de același corp masiv, de ce imi tot stă în cale?
Imi ridic privirea și raman împietrită, corpul imi ramane complet blocat, nici daca as vrea nu as putea scoată vreun cuvânt.
Imediat cum privirea ii cade pe fata mea, se încordeaza, buzele ii se întredeschid si ochii i se măresc considerabil, incerc sa il dau la o parte, dar nu pot sa ma mișc, darămite să mișc ditamai omul.
Imi prinde brațul și ma strânge puternic, icnesc de durere si ma dau la o parte.
Merg in spate si ma lovesc de Dylan, se așează în fața mea și imediat cum nu ma mai poate vedea, câteva lacrimi imi acoperă chipul, imi mușc buza încercând să nu le dau drumul, sa nu ma vada fratele meu, dar e in zadar.

-Ce se intampla aici?
Intrebarea fratelui meu ma face sa imi ridic privirea la el, fata lui pare mai surprinsă decat m-as fi așteptat.
Ii fac semn sa taca si ca ii voi spune totul, dar trebuie să mă ajute să scap de el.
Sara ma prinde de mână și ma scoate din garaj, merg in graba spre camera mea si ma închid acolo.
De ce e aici? Ce cauta aici? Asta este clar o glumă, dar mie nu mi se pare prea amuzantă.
Tom este aici, iar încercarea mea de a-l lasa in urma nu funcționează.
Cum se presupune că ar trebui sa trec peste cand vinovatul tuturor problemelor mele actuale sta exact in curtea mea?

...

Buna!

Am reusit sa scriu un nou capitol, inițial acesta trebuia sa fie special pentru ca plănuiam intalnirea dintre Olivia și James, dar am hotarat ca intalnirea mult așteptată, mai poate așteptată putin😂
Astept in continuare păreri despre capitol 😊