Imposibila

Capitolul 14

                            James

Lumina dimineții imi gadila obrazul, ma învârt printre așternuturi si imediat dupa ce reusesc sa imi deschid ochii ma ridic leneș din patul pe care eu chiar nu vreau sa îl părăsesc.
Privesc lumina soarelui cum se răspândește peste lume, e de mirare ca sunt acasa, după ce s-a întâmplat aseară nu credeam ca ma voi trezi în propriul pat.
Dacă nu era Beverly, probabil as fi dormit pe veranda, asta dacă aș fi găsit casa.
Ma îmbrac în cel mai rapid mod si o gonesc la propriu pe scări, sper doar sa nu fie Rebeca în calea mea, as darama-o sigur, de fapt daca e sa ma gandesc mai bine, chiar mi-ar plăcea să o rastorn, ar merita cu desăvârșire.
Beverly ma astepta în fața ușii, privind dupa expresia fetei lui, e dezamăgit de mine, adică nu imi pasa ca nu ajung suficient de repede la compania pe care eu o detin de altfel, dar sigur e dezamăgit pentru că probabil el m-a cărat până în pat aseară, e putin probabil sa fi urcat de unul singur scările, adică ar fi fost ceva magic sa se fi intamplat asta având în vedere că nici cum ma cheamă nu prea stiam.
Aerul rece de noiembrie ma izbește cu putere cand deschid usa casei, ma asez pe bancheta din spate a mașinii și Beverly pornește motorul, ieșind din curte.

- Sa aveti o zi frumoasa, domnule!
Vocea lui se aude înainte să trântesc portiera, zâmbesc si ii urez o zi la fel de frumoasa ca a mea.
Intru in companie și imediat după ce zâmbesc tuturor oamenilor care imi ies în cale, ma refugiez în propriul birou, imi asez piciorele pe masa si continui să mă gândesc la întrebarea pe care mi-a pus-o prietenul meu cel mai bun ieri.
Sunt întrerupt din gândurile mele de usa ce se deschide larg, Liz isi face intrarea ca de obicei, de-a dreptul memorabilă, tocurile pe care sunt sigur ca e un chin să le poarte, se imbarliga în covorul mic din fata usii, aproape are loc o scenă de zile mari, o cazatura pe care multi cascadori ar invidia-o.

-Buna dimineata, draga si minunata Liz, cum iti pot mulțumi pentru vizita acesta neașteptată?
Ma ridic de pe scaun si imi deschei nasturele de la sacou. Imi așez o mână pe birou si izbucnesc in ras acompaniat de ea.

-Fiind verișoara ta ma simt nevoită să te informez ca familia ne asteapta acasa de Crăciun.
Zâmbesc cand face aceea voce pitigaiata pe care eu o detest.

-As fi onorat sa ii pot face fericiți cu a mea prezența.
Nu stiu de ce vorbesc în felul ăsta, dar cert este că o data dupa ce eu si Liz am văzut un film în care personajele vorbeau asa, am hotărât, de comun acord bineinteles, ca ar fi amuzant sa vorbim si noi altfel, bine această hotărare importanta am luat-o cand aveam 8 ani, dar nu e ca si cum ne-am fi maturizat noi tare mult de atunci.
Imi reocup locul si cuprind între degete dosarul ce se afla de ieri pe birou.
Familia ma asteapta acasa de Crăciun, hmmm...da, nu am mai fost de prea mult timp acolo, mi-am propus ca voi merge anul acesta, dar nu eram încă foarte hotărât, acum ca stiu ca ma asteapta nu vreau sa refuz, având in vedere ca Liz m-ar trage intr-un sac până acasă daca as vrea sa refuz. De Rebeca nu stiu ce sa zic, sigur va fi încântată, prefer să nu îi spun decat cu o zi înainte, altfel în fiecare zi de acum până când vom ajunge în fața casei imi va cânta în urechi cât este de emoționată.
Ar fi frumos sa merg acasa, mi-e dor de locul acela, am plecat de mai bine de 3 ani si nici nu aveam de gand sa ma reîntorc prea repede, dar ce om fara sentimente ar trebui să fiu sa refuz invitația?

-Greu mai da omul de tine!
Vocea Rebecai ma zgarie pe creier ca de fiecare dată.

-As fi mai fericit decât ai putea crede daca acea gură ar fi astupata.
Zâmbetul imens tronează pe fata mea cand vad expresia fetei ei.
Își da ochii peste cap si se așează pe canapea, eu nu i-am spus sa se aseze, putea sa stea linistită si in piciore.

-Ai vorbit si tu cu părinți noștri? Ne așteaptă acasa de Crăciun.
Ma uit la ea surprins,încercând să par surprins mai bine spus.

- Sunt șocat, nu cred, sigur ma minti, da bine, stiam deja.
Nu imi dau seama daca fata ei a rămas blocată pe aceeași expresie sau doar asa e, dar cert e ca ma enervează.

- Sunt sora ta si nu mi-ai spus?!
Mimeaza socul cum nu se poate mai prost, mi-e mila de ea sper ca nu vrea sa de-a proba la actorie. Dacă mă strădui putin si mijesc ochii suficient chiar pot vedea o lacrima in coltul ochisorului ala acoperit de vopseaua aia incredibil de urâtă.
Ma uit la ea si imi mut privirea spre tavan încercând să par gânditor.

- Nu!
Raspund simplu dupa ce imi mut privirea inapoi pe fata surorii mele zâmbind.

-Esti incredibil!
Bufneste exasperata ridicandu-si mâinile im aer.

-Poti s-o mai spui o data!
Rănjesc si ii fac cu ochiul.
Se ridică enervata la culmea, daca e sa ne la dupa culoarea roșie pe care o are fata ei, mai are putin si face bum.
Tranteste usa in urma ei, râsul meu devine incontrolabil si doar dupa ce reusesc sa imi scot imaginea cu ea cedand nervos imi revin.
Împing dosarul cât mai departe de mine, întâlnirea de afaceri la care se presupune că ar trebui să fie prezenți multi investitori care nu au ce face cu proprii bani si orice li se pare interesant accepta, ma numar si eu printre ei bineinteles, doar ca eu citesc înainte contractele, nu de alta, dar nu vreau sa ma trezesc urmatoarea zi ca in loc de proiectul unui nou spital sa gasesc mai stiu eu ce , niciodată nu stii ce le poate trece unor oameni prin cap, chestii care evident sunt trecute în contract, cu litere mici, dar sunt trecute, eu unul am obiceiul să imi duc lupa cu mine pentru a fi sigur ca le vad.

...

Buna!

Sper sa va placa acest capitol, astept păreri!😍😊