Imposibila

21

Merg și tot merg încontinuu...de cel puțin o ora și nici măcar nu vad ceva cunoscut care sa îmi comunice în oarecare măsură ca ne apropiem de casa.
Sara e disperata, ma tot bate la cap ca nu o sa ajungem...dar măcar nu stam într-un loc ,e un prim pas foarte bun.

-Sara, uite! E un copac.

Spun alergând spre copac de parca cine știe ce descoperire magnifica as fi făcut.

-numai spune, tu fata! Ai văzut un copac? măcar știm ca nu ai nevoie de oftalmolog.

-ha ha ce amuzant, asta e un copac special.

Ii aduc la cunostinta, și de abia acum îmi dau seama ca vorbesc tâmpenii.

-ioi...

-pe lângă acest copac trecem mereu cu mașina dimineața.

-și nu puteai sa începi cu asta în loc sa ma sperii aici ca o iei razna.

Pufai și îmi continui drumul bosumflata, cum sa spună ca o iau razna? Cum ? Eu am luat razna de mult.

...

-unde dracu ai fost tu nebuno?

Nici bine nu am intrat în casa ca Lewis deja îmi distruge nervi, de ce am lăsa-o pe fata asta sa își tragă puțin sufletul? Nu are sens, de ce sa nu ii tipam în cap?
Încep sa zâmbesc când îmi dau seama la ce ma gândesc.

-m-am plimbat și eu puțin.

-pana la 3 dimineața?

-Nu...pana la 3:01.
Spun chicotind.

-Ai chef de prosti, domnișoară ?

-Nu am făcut nimic!

-Ce ai băut? Cu cine ai fost? De ce nu m-ai sunat? Dacă te răpească cineva?

-ho, mai spune-mi încă o data întrebările clar și răspicat, spun punând accent pe răspicat si cine m-ar rapi pe mine? Cine mi-ar da de băut mie? Pe bune?

-încă și acum ai chef de joaca, incredibil.

-in ce limba ar trebui sa îți spun că nu s-a întâmplat nimic?

-in ce limba ar trebui sa îți spun că ești pedepsita?

-Dar nu am făcut nimic.

-cu cine ai fost?

-cu ea, spun arătând spre Sara care stătea lângă mine, chiar nu a văzut-o? Asta e grav.

-e Sara aici?

-Nu, ți se pare doar, e o iluzie, o holograma.

-unde ați fost?

-omule sau ce-oi fi tu, cum sa îți mai spun ca am fost pana în parcul de lângă liceu și ne-am plimbat pana acum?

-cat noroc ai ca părinți noștri nu știu nimic despre plimbărica ta.

Noroc? Chiar am noroc? Asta  clar nu e noroc, ci pur și simplu părinți mei nu sunt acasă.

-și ai de gând sa le spui?

-Nu știu, cred ca ar trebui?
Spune rânjind.

-îți dau telefonul sa ii suni sau te descurci și singur.

-ma descurc...

-asa ma gândeam și eu, ești un băiețel tare descurcăreț, nu-i asa?
Spun ciupindu-l de obraji.

-Olivia, ești sora mea și te iubesc, îmi fac griji pentru tine, ar trebui sa te iei de mânuță cu bunul tau prieten, James și sa faceți o plimbărica pana la un psiholog, dacă tot îți place sa te plimbi.

-și eu te iubesc, dar în locul tău as avea grija...

-grija la ce?

Dar nu ii răspund, îl las puțin în suspans, urc scările și înainte sa intru în camera Lewis tipa iar.

-dacă nu îmi spui îl sun pe tati !

-chiar te rog, insist, sună-l pe taticu!

Trântesc ușa și ma arunc pe pat, dacă nu era 3 dimineața și nu eram rupta de oboseala cred ca mai stăteam puțin la cearta cu Lewis.
...

Micile raze de soare îmi inunda camera, ma ridic vesela din pat și...as spune ca simt ca asta va fi o zi excepțională dar ultima oara când am simțit asta nu a ieșit chiar atât de bine, asa ca am zis sa nu mai simt eu chiar atâtea.
Merg în baie sa îmi fac rutina de dimineață.

După ce ma schimb în haine sport ies din camera și merg spre bucătărie unde mama probabil făcea prăjituri cu ciocolata, nasul meu poate simți ciocolata de la mare distanta.

Aveam dreptate mama chiar face prăjituri, ador brioșele pe care le face ea.
Merg iau una fără sa ma vadă și ma furișez din casa.
Încep sa alerg cu brioșa în mana, cat e ceasul? Îmi iau telefonul și e de abia  ora 13:00, dar vai ce devreme m-am trezit.

...

După ce am mai alergat puțin am mers în parc, iar acum stau și ma uit la copii care se joaca liniștiți.

Ma ridic dar ma izbesc de ceva puternic, îmi ridic privirea și era...James, oare cine altcineva putea fi?

-tu ce mai cauți aici?

-Nu am voie sa ies la plimbare?

Întreba chicotind.

-ești asa tâmpit!

-iar tu atât de imposibila.

-off...

Încep iar sa alerg dar de data asta am companie.

-ști...Olivia, vreau sa vorbesc cu tine despre excursie!

Și eu care credeam ca va fi o zi liniștită.

-este o mica problema...eu nu vreau sa vorbesc cu tine despre excursie.

-Bine, ma bucur ca ne înțelegem, dacă insiști sa dormi cu mine în camera, atunci am rezolvat deja.

-Nu e cazul, mulțumesc!

-ție frica?

-Mie? De tine? Mai frica îmi e de o musca.

Spun râzând.

-atunci vei dormi cu mine, ingeras!

-s-o crezi tu.

-Nu ar trebui sa vorbesti asa cu mine!

-și de ce nu?

-pentru ca sunt actualul tău iubit, și viitorul tău soț.

Încep sa rad, ca una care a picat în cap când era mica, mai pe scurt  ca una psihopata.

-sa o luam cu începutul, pe scurt nu ești nici unul din lucrurile pe care mi le-ai enumerat mai sus.

-Dar voi fi!

-tu doar visează.

-Ai sa vezi!

-ști ce...cred ca am nevoie de un oftalmolog de pe acum ca eu nu o sa vad asta.

-off...pisicuț-o nici nu ai idee...stai doar sa vezi.

-Acum zic ca nu o sa vad asta...ioi...și tu îmi spui ca o sa vad.

Își pune ochelari de soare, care nu au absolut nici o legătură pentru ca e noiembrie.

-ești cool!

-Știu, știu.

Spune și începem amândoi sa radem.