Imposibila

Capitolul 50

James

Aerul rece al unei nopți de iarna se strecoară usor in dormitor, sub plapuma ce imi acoperă trupul îmbrăcat mult prea subtire, dar cum minutele trec incep sa cred ca nu frigul de afara imi ingheata inima.
Flacăra ce imi tine inima vie de dorinta, mai are doar scântei, nu mai arde cum ardea odata, nici nu mai am viata cum am avut-o odata, nu mai simt nimic, doar un vant ce trece prin inima mea racind-o din ce in ce mai tare.
Gandurile imi zboară in cele mai îndepărtate locuri si incep sa ma gandesc la tot felul de bazachonii, liniștea imi ucide raționamentul, simt cum,cu fiecare clipa in care minutarul se misca pierd cate o bucata din mine, din inima mea.
Inchid ochii si imagini de acum putin timp imi reapar in minte, mainile lui ce ii cuprindeau talia, ochii aceea ce o priveau cu dragostea profunda, inclestez pumnii si lovesc partea goală si rece a patului care acopera jumatate din dormitorul ce imi serveste drept zona de refugiu, respir adanc si imi sprijin spatele de lemnul maroniu al patului.
Gandurile-mi ajung in zona periculoasa, unde am inchis evenimentele de acum cinci ani.

" Medicul imi inmaneaza cu grija foile, le privesc nestiind ce ar trebui sa vad,ma încrunt si ridic privirea spre el pentru a primi lămuririle necesare.

-Cifrele incercuite semnifica prezența unor substanțe straine in sângele tau.
Nu incerc sub nici o forma sa ascund sentimentul de uimire ce mi-a schimbat expresia chipului.

-Cum e posibil?
Privesc hârtia ce este îmbrăcata de literele mici ce ar putea fi rezultatele adevărului, dar nu mai valorează nimic, ea nu mai e aici, am ramas doar eu si haosul din mintea, in compania singurătății ce ma ucide din ce in ce mai repede, cu fiecare clipa ce se pierde in uitare.

-Unele substante sunt capabile sa reiasă prin analize chiar si dupa trei saptamani de la administrare, ti s-a amestecat o substanță destul de periculoasa, in cantități mici se comportă ca cele interzise, produce amețeala puternică, dar in cantități mari se comporta ca otrava, te ucide in mai putin de cinci ore, iar tu, băiete, ai fost aproape sa intri in comă, trei miligrame te-au despartit de patul de spital.
Ochii mi se măresc involuntar si inclestez dintii, respir sacadat, cu greu stapanindu-mi furia.

-Dar acum corpul tau este aproape curat, pana saptamana viitoare nu ar trebui sa mai existe urma de asa ceva in organismul tau.
Spune simplu si se ridică de la biroul ce ii acopera jumătate din trup pentru a ma conduce spre usa.

-Multumesc!
Reusesc sa articulez si ma indepartez cu pasi mari spre iesire, am nevoie de aer, simt cum pieptul acoperit de materialul dur al cămășii alese azi dimineață se ridica mult prea rapid pentru a trece neobservat.
I

ntroduc cheia in contact,de indata ce trântesc portiera, si apas fara mila pe accelerație,privesc cum copacii se pierd de mine,cum, parca, viata se desprinde de mine, cum toate amintirile revin, cum imaginea ei imi infinge cate un cutit in inima, din ce in ce mai adanc de fiecare data."

Scutur usor capul pentru a alunga acele gânduri, desi stiu ca ma vor urmari întreaga viata, depinde doar de mine cum voi reusi sa traiesc cu ele, cum voi reuși sa construiesc o construcție stabilă pe ele, fiind fundatia mea, chiar daca nu este cea mai buna, ce pot spune?! Nu am avut cei mai buni muncitori.
Am refăcut analizele pana am fost asigurat ca intregul meu organism este curat si ca nu voi fi afectat in niciun fel pe viitor.
Au trecut zilele, nisipul in clepsidra nu a avut mila, s-a scurs într-o secunda, zilele zburau, săptămânile nu conteneau sa ajunga la sfarsit, am pierdut numarul zilelor in care viata-mi parea fara sens, in care priveam cu vinul in mana cum totul se degradează in jurul meu, nestiind cum as putea sa ma opun.
Acum zâmbesc, dar momentul in care am aflat ca sarcina era doar o farsa, nu sunt prost sa spun ca nu mi-a placut.

"Ajuns in fata cafenelei, ma afund mai tare in scaun si inchid ochii, expir nervos si insfac cheile.
Deschid usile si înaintez spre masa din centrul cafenelei unde <<minunata mea iubita>> ma așteaptă, mi-e sila de propria-mi persoană,
iubita mea? Nu a fost si nu va fi niciodata
Ma asez la masa lipsit de orice expresie, retrag mana de indata ce degetele ei lungi imi ating pielea acoperită de mâneca camasii ce imi îmbracă partea superioara a trupului.
Expir nervos si o privesc cu dezgust, parul aranjat la milimetru, chipul machiat impecabil cu prea mult machiaj ce iti sare in fata chiar daca nu vrei sa te uiti la ea.

-De ce m-ai chemat?
Intreb nepasandu-mi, de fapt, de raspuns.

-Cum de ce, James? Copilul tau imi creste in pantec.
Vocea ei pitigaiata si enervantă imi zgarie urechile, imi masez tâmpla cu doua degete si privesc ceasca umplută cu lichidul maroniu, ma incrunt si o privesc sceptic.

-Nu am nevoie de asta.
Arat cu degetul spre cana si o vad strambandu-se, imi dau ochii peste cap si ridicându-ma de la masa ma indrept spre baie.
Privesc in oglinda relativ mare acoperita pe la margini de un un lemn inchis la culoare, chipul meu ce emana amărăciune si nu e nevoie de cineva expert pentru a-și da seama ca imi lipseste viata din...viață.
Cu pasi mici ma apropii de masa, de indata ce pielea fetei a intrat in contact cu apa rece, nu am de ales, trebuie sa imi asum greseala.
Desi discutiile ei nu imi produc vreo urma de interes,acum urechile receptează ceva interesant.

-Normal ca a crezut...da...tu chiar crezi ca mi-aș strica acest corp pentru chestia aia,ca dupa ce ca imi distruge corpul sa imi mai distrugă si viata, nici vorba...el e doar fraier si suparat ca tarfa lui e la mii de km distanta de el.
Socul ce mi-a inundat corpul nu imi permite sa mai fac vreun pas, reiau in minte si analizez cuvintele ce tocmai buzele ei umplute cu toxina botulinica le-au rostit.
Aplaud încet si apăsat pentru a-i atrage atentia, isi intoarce chipul total terifiata."

Aceea zi a fost ultima in care ochii mei i-au vazut chipul, am auzit ceva cum ca ar fi plecat in Asia, unde și-a intalnit marea dragoste, unul cu buzunarul plin, mai bine zis, am plecat de la cafenea fara a mai spune ceva si un sentiment pur de fericire mi-a alimentat flacara ce-mi întretinea inima vie de dorinta, dar indiferent, Olivia nu mai era, nu mai era langa mine,  era la mii de km distanta de bratele mele si de inima mea ce tanjea dupa a ei.
Revederea ei a fost ca o noua sansa pentru mine, parca cineva de acolo de sus vrea sa fiu fericit, ochii ei, parfumul ei, totul mi-a repus inima in functiune, in ultima vreme bătea doar pentru viata, acum pare ca bate pentru a ei.

Buna!

Capitolul a întârziat, stiu, dar voi incerca sa ma revansez.
Am preferat sa pun acest capitol pentru a clarifica tot ce trebuia clarificat despre ultimii cinci ani si despre evenimentele despre care Olivia nu a stiut.
Sper ca va place si astept parerile voastre. 😙😊