Imposibila

Capitolul 30

Uneori,in viata, tindem să căutăm alinarea în locuri greșite.
Sentimentele au nevoie de timp, totul are nevoie de timp, oricât de clișeic ar suna, pana și timpul are nevoie de timpul sau.
Prefacandu-ne și mintindu-i pe cei din jurul nostru, de fapt e un pretext pentru a ne minti pe noi înșine, ne mințim ca unele lucruri care, chiar dacă suntem conștienți că nu au rezolvare, incercam sa ne impunem ca au de fapt.
Usa ce ma desparte de adevar stă închisă acoperindu-mi suferinta.
Sunt o lasa, nu încape îndoială, daca as putea, as fugi mancand pământul chiar acum, dar nu mi-am descoperit inca puterile de super erou asa ca nu stiu sigur daca voi reuși performanță de a sari pe geam și de a supraviețui.
Am doua variante, fie deschid usa si pun capăt unui lucru care nu trebuia niciodată sa se întâmple, fie o las închisă și il las sa isi de-a singur seama de ce se petrece.
A doua variantă ma încântă, dar am 22 de ani nu 10 ca sa ma ascund pana ii va trece supărarea, ar trebui să imi înfrunt problemele, sa le gasesc rezolvare, sa imi asum alegerile pentru ca eu le-am făcut, indiferent de cat de greșite sau nu au fost.
Dacă voi deschide aceea usa, bariera mea de siguranță se va prăbuși brusc ca bombardata, voi ceda la vederea fericirii din ochii lui și situația v-a deveni din ce in ce mai complicată cu șanse minime de rezolvare.
Trag aer in piept strangand cu putere bucată de metal ce servește pe post de clanta.
Deschid usa si sunt trasă brusc de talie de doua mâini puternice într-o îmbrățișare de care indiferent de circumstanțe,aveam acum nevoie.
Parfumul lui imi îmbata simțurile și un zâmbet mic imi luminează chipul acoperit de părul meu desprins.
Imi sărută fruntea și imi prinde mâinile intr-ale sale.

-Indiferent de ce se va întâmpla, iti voi fi mereu alaturi.
Cuvintele lui ma lovesc exact ca o săgeata al naibii de ascuțită drept in pieptul meu ce se ridică haotic datorită respirației agitate.
Il privesc în ochi si imi retin o lacrimă, nu pot sa il privesc în ochi și să îi spun crudul adevar, nu vreau sa sufere din cauza mea, ar fi prea crud, nimeni nu merita suferinta.
Imi scufund capul in umărul sau acoperit doar de materialul fin al cămășii ce o poartă, parfumul sau imi inundă nările ca cea mai frumoasă mireasmă.
Încearcă să mă îndepărteze,dar mâinile mele stau prea puternic înfășurate in jurul gâtului sau pentru a reuși, nu vreau sa il privesc în ochii, mi-ar fi prea greu să mai mint, știind că asta il distruge.
Indiferent de cat de multa nevoie am de el lângă mine, nu il voi putea niciodată iubi cum isi doreste el.
Adeseori oamenii confundă, intenționat sau nu, dragostea ce iti face inima sa cânte pe melodia propriilor bătăi, cu pasiunea, cu nevoia de a fi iubit, de a avea pe cineva alaturi in permanenta,deși nu se aseamănă sub nici o formă, una te înalță cealaltă te doboară și distruge.
Imi asez mâinile pe umerii săi,de o parte si alta, privindu-l in ochi si strangandu-mi puternic între dinti buza inferioară.

-Te iubesc!
Picioarele încearcă din răsputeri să imi asculte comenzile,pielea mi se zbarleste și nodul in gât reapare în mod miraculos.
Cat de mult as vrea sa il opresc, sa nu mai faca asta, dar daca nu eu, atunci cine stie cat de putin pot fi sentimentele ținute în control?
Iubirea nu are limite, nu poate fi controlată,nu noi alegem cand și de cine ne îndrăgostim, pur si simplu se intampla.
Cuvintele imi sunt blocate si singurul raspuns care imi sta in putinta sa il ofer,este un zâmbet fals.
Asta numai poate dura mult, il opresc din a-și trăi viața cu persoana care il iubeste pentru ca il tin lângă mine, deși stiu ca plecarea lui m-ar distruge, nu pot sa il las sa isi trăiască viața lângă o persoana care nu ii poate oferi ce are nevoie, nu pot sa ii permit sa mai stea lângă mine pentru ca isi distruge viata si oricum este scurta, macar sa avem oamenii care ne iubesc alaturi.
Imi insfac mâinile în jurul gâtului sau si il trag aproape, imi sărută umărul dezgolit de bluza prea subțire ce imi îmbracă restul trupului, zâmbesc slab și privesc spre usa ce imi arata un potențial salvator.
Imi lipesc fruntea de a sa și fac doi pași in spate simtind ca aerul imi e din ce in ce mai insuficient, trec pe lângă el și cobor scările ce duc spre sufrageria acoperită cu decorațiuni și îmbrăcata in culoare și lumina.
Ma asez pe canapea si privesc cum focul arde in semineul așezat în partea centrală a sufrageriei chiar lângă bradul îmbrăcat în culoare.
Pasi se aud fin spatele meu și zâmbesc la gândul că ar putea fi el.
Canapeaua se lasă sub greutatea sa și imi mut privirea spre el, o ușoară stare de nesiguranta imi cuprinde trupul cand ochii mei ii întâlnesc pe ai lui, acelasi zâmbet arogant ii luminează chipul și privirea ii este calda.
Două mâini imi cuprind talia și imi las capul pe umărul lui Dylan acoperit de cămașa subțire, parfumul lui nu poate fi confundat cu a nimănui.
Ma trage in poală sa și imediat cum buzele lui le ating pe ale mele imi reapare nodul in gât și stomacul mi se strânge.
Tusesc ușor și zâmbesc fals intorcamdu-mi privirea de la el.
Tava de prăjituri pe care Sara tocmai a adus-o in sufragerie, miroase minunat, masa de sticla este acoperită de o mulțime de fursecuri.
Am asteptat o scuză pentru a ma putea ridica din brațele lui și să plec cat mai departe posibil de el, ma doare teribil prefacatoria ce trebuie să o fac cel putin pana ajungem înapoi în Anglia,dar nu am de ales, nu vreau sa il rănesc, deși stiu ca asta fac cu fiecare minur ce trece.
Usa cabanei se tranteste și Lewis cu un zâmbet prea mare apare in prag cu două pungi pline cu ceva ce nu pot descifra deocamdată.
Așează pungile pe podea și după ce usa este închisă, aseza conținutul pe masa.

-Diseară dăm petrecere!
Râsul lui haotic umple cabana și sunt singura ce pare total terifiata de mulțimea de sticle de alcool ce se afla pe masa din fata mea.

Buna!

Încă un capitol, deși cu mici întârzieri, recunosc, a sosit.
Mâine s-ar putea sa apara încă un capitol, dar încă nu este sigur.
Va multumesc mult pentru tot și aștept nerăbdătoare păreri! 😊