Imposibila

1

Inima mea bate atât de repede de parca as fi fugit la maraton, iar piciorele mele tremura de parca sunt niște jeleuri.

Fug încontinuu de cel puțin jumătate de ora ,fratele meu ar trebui sa îmi mulțumească în genunchi pentru ca fac asta doar pentru el, dar încet încet îmi dau seama ca e cea mai prosta idee, puteam și eu sa merg cu autobuzul sau sa chem un taxi dar nu, eu trebuia sa o iau la fuga.

Câteodată ma mir cum de ideile bune îmi apar în minte doar după ce le-am făcut pe alea tâmpite deja.
Dar în fine.

Ma opresc și eu puțin pentru ca aceste jeleuri vor ceda în curând.
Ma așez pe o banca dintr-un parc sa îmi trag sufletul.

Dupa putin timp ma ridic și o iau din nou la fuga,  dar ma opresc imediat dându-mi o palma peste frunte , acum o sa chem un taxi.

Tot drumul am țipat la șofer pentru ca nu era în stare sa meargă mai repede.

Cobor din taxi nervoasa și trântesc ușa dupa mine, șoferul vizibil enervat începe sa ma înjure, chiar dacă voiam sa ii arunc și eu niște replici tăioase, m-am gândit ca un copil bun nu vorbește urat, dar cum eu nu prea sunt m-am întors și i-am inchis gura.

Intru în graba în casa, foarte transpirata și ma arunc pe canapea extenuata.

-ești bine?

Îl aud pe fratele meu cum rade când ma vede întinsă pe canapea.

-eram, dacă nu trebuia sa alerg o jumătate de ora sa ajung la timp.

-în primul rand de ce nu ai chemat un taxi?

-lasă-mă în pace!

-în al doilea rand mai aveai o ora.

-Îți bați joc de mine!?

Îmi dau o palma peste frunte și îmi dau seama ca am alergat atât doar ca sa ajung la timp undeva unde mai aveam o ora sa ajung.
Merg în camera și ma opresc doar în fata cazi, dau drumul apei și incerc sa ma relaxez.

...

Ies după 30 de minute , după o baie binemeritata, ma îmbrac cu o rochie alba pana la genunchi, destul de simpla, îmi fac parul usor ondulat și ma fac cu puțin rimel.

Cobor încet scările și îl vad pe fratele meu plimbându-se stresat de colo colo în fata canapelei.

-liniștește-te, nu e de parca fata pe care o placi vine sa îți cunoască familia.

-Ba da, chiar asta e.

Știam prea bine dar îmi place sa îl enervez puțin, fiecare cu micile lui plăceri nu ?

Aud soneria telefonului lui și înainte sa răspundă fata lui se luminează, sigur e iubita lui, sunt împreună de aproape 5 luni, cine ar rezista atât cu fratele meu?

Închide apelul și îl vad foarte încordat ma așez pe canapea lângă el.

-ești bine?

-Nu.

-s-a întâmplat ceva?

-s-a despărțit de mine!

Cred ca arătăm ca o nebuna când am auzit asta pentru ca am făcut ochi mari cat cepele și gura mi sa deschis automat.

Fratele meu se uita la mine și începe sa rada, da era clar ca arătam ca o nebuna, dar chiar sunt surprinsa.

-Va fi bine!

-Oricum voiam sa ma despart de ea, îmi place de altcineva.

Vai dar ce subtil, în fine, cam atât a fost și cu aceasta relație nu ca ma așteptam sa dureze mai mult, dar totuși.