Imposibila

Capitolul 51

Fereastra deschisa acoperita de perdeaua albă și subtire permite aerului mult prea rece sa patrunda cu usurinta in dormitorul a carei sclava am devenit in ultimele patru zile.
Trag plapuma pana la nivelul fetei pentru a opri într-o oarecare măsură valul de aer rece ce încearcă să imi între cu totul în oase.
Hainele ce imi îmbracă trupul sunt mult prea subtiri, dar sifonierul este prea departe, privesc total pierdută tavanul, ce pare mult mai neinteresant decât prima oară cand a intrat in aria mea vizuală, haosul din minte nu imi permite să las ratiunii cuvânt, gândurile imi sunt intetosate puternic de amintiri, amintiri de mult pierdute în vremurile de alta data, întreg corpul imi tremură si valuri succesive de emoții ma cuprind, inima-mi tresaltă la imaginea lui proiectată adanc în mintea mea.
Atingerea lui, ochii lui, inima lui...ma bulverseaza, simt cum întreaga mea lume mi-a picat în cap, cum tot ce am construit se prăbușește deodată peste mine, cum zidul meu de siguranță și ignoranță se sfarmă cu fiecare cuvânt rostit de buzele sale, menit a trezi în inima mea,viata.
Sunt o lașa, ma comport ca un copil, ca o adolescenta aflată la prima despărțire,  de-ar fi atât de ușor! Prima despărțire? Floare la ureche, nu credeam ca asta va smulge bucăți din mine si le va zdrobi în fața mea ca cel mai nefolositor lucru, nu stiu ce ar trebui să fac, cum ar trebui să reacționez, dar sa părăsesc dormitorul nu-mi surâde, sa deschid usa, lăsând la vedere micul hol ce lasă la vedere scările care au legătură directă cu sufrageria inundată in liniște nu este pe lista mea de priorități, având în vedere că nu am o listă.
Simt cum liniștea ma sfarama, cum ma face bucăți, cum permite haosului dintre gândurile mele, sa ma distrugă, imi asez mâinile in par si las lacrimile sa imi inunde obrajii pentru a cincea oară pe ziua de azi, strâng mai bine pătură la piept acoperindu-mi trupul ce tremură, din cu totul alte motive, nu datorită frigului ce își face loc în dormitor.
Cum am putut permite sa se ajunga la asta? Cum am putut sa imi permit mie, in primul rand, sa ajung asa?
Imi înghesui picioarele in papucii de  culoare albastră ce acopera o mica parte din covorul ce servește pe post de haină groasă podelei si ma îndrept spre dulap, strâng din ochii si ridic privirea, deschid ochii si privesc fără a avea vreo expresie.
Ochii mult prea umflați pentru a putea fi considerati normali, obrajii uzi, parul deteriorat, hainele puse la întâmplare, cearcăne, inima zdrobită...Cum s-a ajuns la asta?
Asta nu sunt eu, nu sunt fata care și-a promis că acest aspect nu are nici o legatura cu ea, persoanele slabe sufăra, iar eu nu vreau sa recunosc cat sunt de slaba, cât sunt de vulnerabilă.
Imi privesc corpul, tremur, abia reusesc picioarele sa imi susțină greutatea corporală, imi e greață,mi-e greață de propria persoana.
Privesc peretele îmbrăcat în vopsea albă și caut cu privirea bagajul, insfac piaptanul, il trec de câteva ori prin parul ciufulit si alegând haine la întâmplare din sifonierul în care au mai rămas puține de altfel, ating clanta ce imi da posibilitatea sa ma confrunt cu greșelile făcute în trecutul tulburător.
Înghit în sec, cuprind manerul geamantanului si privesc în jur pentru a ma asigura ca nu a mai rămas nimic ce ar trebui sa fie vreodată recuperat.
Deschid usa încet și pășesc cu greu pe prima treaptă, imi asez mana in piept pentru a-mi calma într-o oarecare măsură bătăile haotice ale inimii, dar încercarea mea eșuează lamentabil, cu fiecare treapta coborâtă ce ma duce mai aproape de momentul confruntării imi fixează si mai puternic nodul in gât.
Ajunsă în sufragerie, privesc de jur împrejur încercând să gasesc o persoana ce ar putea să îmi înmaneze cheile pentru a putea ajunge la aeroport, avionul ce imi da sansa unui nou început trebuie să decoleze în câteva ore.
Atenția imi este acaparată de cheile ce acopera micuța masa, le insfac si ma apropii de usa.

-Olivia, ce crezi ca faci?
Tonalitatea grava a vocii sale ma face sa înghit în sec, ma întorc si il privesc afișând un zamebet fals.

-Plec, Lewis, te rog, nu te împotrivi, nu face lucrurile mai grele decât sunt oricum deja!
Corpul imi va ceda curând nesuportand atât de multă presiune, simt cum tot ce ma înconjoară ma seacă de puteri...de viata.
Pasi apăsați se aud coborând cu repeziciune scările ce ne despart prezenta.