Imposibila

Capitolul 27

Razele firave ale soarelui ce imi mangaie obrajii usor acoperiți de pătura moale imi provoacă o stare plăcută ca de început de primăvară, deși de abia se apropie Crăciunul.
Bagajul stă pregătit langa usa ce completează aspectul copilăros al acestei camere fiind un placut maro deschis.
Dylan nu pare să se fi trezit, emoția ma cuprinde la gândul plecării, la petrecutul unui Crăciun alaturi de oamenii pe care îi iubesc cel mai mult.
Un zâmbet scurt imi scapa și îi dau la o parte mâna ce imi strânge prea tare  talia.
Trag draperia subțire ce nu tine razele slabe ale soarelui la distanta de patul meu in care Dylan doarme si insfac între degete telefonul pentru a verifica vreun posibil mesaj primit de la Sara pentru a ne anunța ora plecării.
După o anumită vârstă, după toată nebunia adolescenței iti dai seama cat de mult bine isi doreau părinții tăi pentru tine, chiar dacă atunci nu părea asa.
Au încercat doar sa ma ajute sa ma apere de lumea atât de rea ce ne înconjoară cat de mult au putut și le sunt recunoscătoare pentru asta, ma bucur enorm ca pot petrece Crăciunul alaturi de ei.
Ma arunc pe pat in încercarea de a-l trezi cat mai subtil pe Dylan, dar nu, pare complet dus in lumea viselor.
Râsul meu inundă încăperea scufundata in liniște, dar nimic, fie se preface, fie are un vis prea frumos pentru a se reîntoarce in lumea reală.
Prefer să îl las sa doarmă în loc să îl trezesc și să aud că l-am trezit în momentul în care îmbrățișa pe cine stie ce zana din cine știe ce lume creată de visele sale.
Părăsesc camera si ma îndrept cu pași mici denotand oboseala pe care o resimte corpul meu, spre bucătărie.
Cana de cafea ma asteapta pe masa si zâmbesc la vederea lui Lewis ce acoperă geamul, oricum acoperit de materialul fin al draperiei,cu spatele sau lat.
Se întoarce cu un zâmbet ce ii acoperă întreaga fata, nu l-am mai văzut atât de fericit de ani buni.

-Ar trebui sa stiu care e motivul fericirii tale?
Zâmbesc la rândul meu, pur si simplu iubesc cand vad oamenii din jurul meu fericiți, ma fac si pe mine fericită, imi dau o stare incredibil de bună.

-Vreau doar sa nu se termine prost excursia asta.
Zâmbetul îi dispare aproape in întregime și o expresie ușor vinovată ii acoperă acum chipul.

-De ce s-ar termina prost? Vom petrece Crăciunul impreuna.
Nu pot vedea nimic negativ in aceasta excursie, totul pare minunat, pentru prima oară după atâția ani, familia mea va fi impreuna de Crăciun, ce ai vrea mai mult?

-Pentru ca am facut un lucru de care nu sunt mândru, și mi-e teama ca ma vei urî.
Tonul vocii sale ma sperie cumplit, vorbește de parca tocmai mi-ar fi distrus viața.

-Nu am cum sa te urăsc, nimic nu poate fi atât de grav.
Imi asez mâna pe umărul sau pentru a-i da încrederea necesară de a dezvălui ce a facut, dar având in vedere privire lui sunt sigura ca nu e sub nicio formă in favoarea mea.

-L-am invitat pe James in excursie.
Trag mâna ce ii acoperea pana acum o secundă umărul ca arsa și privesc cana din mâna mea.

-Imi retrag cuvintele.
Spun ieșind din bucătărie indreptandu-ma ușor spre camera mea, starea mea a fost compromisă. Am nevoie de atât de multă stăpânire încât să nu îi scot ochii minunatului meu frate, pe care il iubesc enorm de mult, bineînțeles.
Imi pun toată furia in usa din lemn masiv ce pare ca se slăbește din balamale cu fiecare lovitură.
Dylan sare ca ars pe pat si ma priveste de-a dreptul terifiat, daca asta trebuia sa fac pentru a-l trezi, aș fi trântit ușa din greșeală, bineînțeles, de cum am iesit pe usa pentru a merge în bucătărie acum câteva minute.
Imi las corpul ușor în jos lângă peretele rece acoperit de o vopsea crem și imi asez mâinile în par.
Ii aud pașii apropiindu-se de mine și imi ridic privirea spre locul in care se afla.

-Nu încerca să imi spui ca totul va fi bine pentru ca nu va fi, James vine cu noi.
Ochii i se măresc considerabil și se apleacă lângă mine.
Imi sărută fruntea și ma ajuta sa ma ridic, ma cuprinde in brate șoptind ceva indescifrabil, ma încrunt și il împing putin pentru a-i vedea chipul.

-Am spus că totul sa o sa fie bine, excursia asta e pentru a petrece timp cu familia de sărbători nu cu el.
Încuviintez și ma las moale in bratele sale ce mă susțin nelasandu-ma sa cad.
Imi da un scurt sărut și se îndreaptă spre pat pentu a se arunca pe el.
Chicotesc cand patul scoate un sunet monstruos și ma asez lângă el, daca oricum am rupt patul, macar sa o facem pana la capat.
Privesc bagajul pregătit de aseară și nu pot sa nu ma gandesc la consecințele acestei vacanțe, am o presimțire teribilă ca ceva se va intampla  si nu stiu cat de mult imi va plăcea.

-Nu il voi lasa sa imi strice vacanta.
Tonul vocii mele pare mult mai hotarat decat ma asteptam.

-Dar de ce l-ar fi invitat totuși?
Continui asezandu-mi mâinile în par.
Ma las in spate si privesc tavanul ce pare a fi chiar foarte interesant in momentul de fata.
Imi întorc privirea spre el pentru a-l vedea chicotind, il privesc cu o spranceana ridicată pana ce imi dau seama ca eu sunt, evident motivul amuzamentului sau.
Nervi mei sunt ca o coardă foarte subțire ce stă sa se rupă oricand, ma asez pe marginea patului și privesc bolul cu supa ce acum câteva secunde avea părul meu ca un fel de garnitura.

-Ar trebui sa stiu cum a ajuns bolul acela drăguț de supa pe pat?
Neaga cu o mișcare ușoară a capului neoprindu-se din ras.
Imi dau ochii peste cap și părăsesc camera pentru a-mi limpezi părul de supa de pui care prin magie a ajuns pe pat in timp ce eu incercam sa par dramatica și afectată ca James va petrece 2 saptamani cu mine in aceasi cabană izolată între munți ce aparține părinților Sarei, care desi mi-e greu să o spun, cred ca a avut ceva de aface cu invitatia lui.

Buna!

Am revenit cu încă un capitol.
Sper sa va placa si acesta și să imi spuneti parerile voastre pe care le astept cu mare placere.😊