Imposibila

Capitolul 57

Imi retrag ușor mana din stransoarea sa, încercând să îi evit în același timp privirea arzătoare ce imi măsoară fiecare trăsătură.
Înghit în sec si incerc din răsputeri să reduc bătălie haotice ale inimii ce sunt pregătite să imi spargă cutia toracică,dar în zadar, pieptul mi se ridică într-un ritm mult prea alert pentru a fi considerat macar apropiat de normal.
Inchid ușor ochii pentru a reuși să imi reorganizez gândurile ce par a fi într-un vârtej, liniștea ma sufocă, pot auzi doar haosul din minte, ma doare.
Simt cum stomacul mi se strânge, cum o căldură inexplicabilă imi pătrunde prin trup, cum lumina ce încearcă să treacă de pleoape e din ce in ce mai puternică.
Simt furnicaturi în partea superioară a mâinii drepte, pleoapele permit retinelor sa fie inundate de lumina si starea ciudata ce mi-a cuprins trupul acum are justificare, mana lui o strânge ușor pe a mea, buzele mele se întredeschid încet pentru a da cuvânt celor mai temute gânduri pe care nu le mai pot tine închise, am facut-o prea mult,  am suferit prea mult pentru că nu am fost suficient de puternică de a da cuvânt gândurilor mele, e de ajuns, trebuie sa elimin frustrările pe care le-am purtat după mine in ultimii ani.

-James...
Incerc sa spun, dar cuvintele ce imi părăsesc buzele par a fi doar niste șoapte ce parca nu ar vrea să fie auzite vreodata de interlocutor, dar strâng toată puterea de care trupul meu dispune si continui să permit buzelor sa articuleze cuvintele ce mi-au făcut atât de mult rau până acum.

-Te rog,  pleaca!
Reusesc sa articulez si refuz sa imi mut privirea de la chipul său, expresia fetei nu ii trădează starea, pare rece, poate ușor surprins.

-Nici tu nu crezi ce spui, cum ar trebui să o fac eu?
Lejeritatea ce se remarcă din tonul vocii sale, imi face inima sa sara peste o bătaie, iar trupul sa se blocheze instant.

-Vreau să pleci! Ai facut destule...
Deși sunt mai mult decât conștientă că toate cuvintele părăsite de buzele mele nu inseamna nimic pentru el, nu renunț, nu acum, sunt pregătită să pun capat, sa uit gustul buzelor sale, sa uit flacăra ce imi cuprinde trupul cand mana sa face contact cu a mea, sa uit cum inima tresare cand privirile ni se întâlnesc, sa uit reacția trupului meu cand face contact cu al lui, sa uit siguranță resimțită cand mâinile sale imi înconjoară trupul, sa uit...iubirea pe care încă i-o port.
Privirea sa hotărâtă de acum o secunda, e pierdută, gândurile îi sunt întortocheate, iar inima îi bubuie în piept, simt teama din prezența sa, expresia chipului îi este rece, neutră, mana sa o strânge cu putere pe a mea, încercând parca sa mentina legătura ce ne-a unit inimile la un moment dat, legătura pe care timpul se pare ca nu a susținut-o suficient.
Incerc sa imi mentin greutatea corpului pe coate pentru a ma apropia de el, dar esuez lamentabil, nu am puterea necesară pentru a-mi desprinde capul de perna moale ce acopera partea superioară a asa zisului pat pe care am fost aruncată de câțiva medici cu puțin timp în urmă.
Încerc să înțeleg lupta ce se da in interiorul lui, dar nu reusesc, nu pot sa inteleg ceva ce nu are răspuns, nici întrebare, ceva ce nu poate fi inteles nici măcar de el.

-Vrei sa plec?
Întrebarea ma izbeste din plin si reusesc sa revin cu picioarele pe pământ, vreau sa plece? Daca e sa dau cuvânt gândurilor mele, as zice da, as tipa da cu toată puterea, dar daca e sa pun puțin rațiunea într-o cutie metalică si sa permit inimii sa decidă, as zice...nu, nu vreau sa plece, dar cum as putea sa traiesc cu toată neîncrederea ce a înflorit în inima mea dupa acel filmuleț? Cum as putea sa traiesc cu un bărbat care ma poate înșela din nou? Cum as putea sa imi petrec viata lângă un bărbat în care nu am incredere, sa stiu ca întârziind de acasa, poate e în patul altei femei? As putea sa ma obisnuiesc cu asta? As putea sa împrăștii semințele încrederii, sperând că într-o zi voi putea strânge recolta? Toate intrebarile se învârt printre gândurile mele, căutând răspuns, pe care eu nu sunt dispusă, nici pregătită să mi-l ofer.
Incerc sa formulez un răspuns cat de cat  coerent, dar reusesc sa articulez o intrebare.

-Tu chiar nu înțelegi, nu?
Judecând după expresia chipului sau, nu are nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în mintea mea.

-Trebuie să imi explici, Olivia!
Expir aerul reținut în plămâni de ceva timp si nu imi desprind privirea de pe chipul său ce, acum, pare complet pierdut.

-Crezi ca poti sterge cu buretele tot ce s-a întâmplat? Crezi ca poti schimba ceva? Nu poti,  ai facut destule, James, de ce mai esti aici?
Nu e greu de remarcat durerea interioară din tonul vocii mele, ma priveste ușor confuz si stransoarea mâinii sale devine din ce in ce mai puternică.

-Te iubesc, Olivia, viata mea fara tine nu se mai numeste viata, e doar un lung șir de ore, zile, săptămâni și ani pierduti in amintire, în negura singurătății ce ma sfâșie pe interior.
Cuvintele rostite de buzele sale ma dor, ma străpung ca o săgeată mult prea ascuțită pentru a mea inima, dar rațiunea reuseste sa spargă cutiuța metalică.

-Mă iubești? Iti va trece, promit! Te vei obișnui, crede-mă, nu primim întotdeauna ce vrem, James.
Nu regret cuvintele ce sparg liniștea încăperii, asta e ce simt, dar indiferent de ce s-ar întâmpla el nu trebuie să afle că inima mea încă tresaltă la atingerea sa, ca trupul imi tremură cand privirile ni se intalnesc, el nu trebuie să știe vreodata cat de mult ma afecteaza prezența lui, el nu trebuie să știe că eu încă il iubesc.

-Ce vrei cu adevarat, Olivia?
Il simt epuizat, obosit de tot ce il înconjoară, saracutul de el, nu stie ca am trăit cu acest sentiment ultimii ani, înghit în sec si ii strâng cu putere mana, doar pentru a-i da drumul după câteva secunde.

-Vreau să dispari din viata mea!
De îndată ce cuvintele au fost rostite, simt cum în inima mea se răsucește un cuțit menit să o sfâșie, dar asta simt ca e corect, trebuie să treacă peste, sa isi trăiască mai departe viata fara mine, iar eu fără el.

Bună!

Un nou capitol după prea mult timp!
Imi pare rau de întârzierea colosală, dar am fost plecată si am simtit nevoia de relaxare, deși pentru mine relaxarea inseamna exact ce fac aici, am simtit nevoia să mă desprind de tehnologie pentru un timp, a fost un an destul de dificil, iar ultima perioadă foarte epuizanta,oricum am revenit acum.
Va multumesc din toată inima pentru tot, pentru mesaje, voturi, comentarii, pentru toată susținerea!😍😊