Imposibila

Capitolul 48

Tava sta sa cada in orice clipă, mâinile imi tremură, ma opresc puțin lângă perete, sprijinindu-ma ușor, inspir adanc aer în piept, imi imprim un zâmbet fals si ajunsă în sufragerie asez pe masuta mica paharele umplute cu lichidul portocaliu.
Trebuie să plec din acest loc, din acest oras, trebuie să mă întorc în Anglia și nici nu se pune problema să mai petrec aici încă două săptămâni, cel tarziu maine vreau sa decoleze avionul în care trebuie să fiu si eu prezenta.
Buzele lui erau atât de aproape de ale mele, mult prea aproape, inima mea tresarea în piept de fiecare dată când am aruncat rațiunea în favoarea sentimentelor.

-Eu ma întorc mâine în Anglia!
Spun deodată atrăgând atenția asupra mea, iar un zgomot puternic venind din bucătărie se face auzit cu ușurință, il ignor știind că a auzit cuvintele ce mi-au parasit adineaori buzele.

-Cum? De ce? James,ce ai facut?
Vocea prietenei mele emite îngrijorarea resimțită si de la expresia chipului ei.

-Nu a făcut nimic, sunt niște probleme la companie si trebuie să mă întorc, imi pare rau, dar de mine depinde totul.
Sunt o mincinoasă teribilă, compania mea e încontinuu administrată de tata în timp ce eu nu sunt prezenta si sunt absolut sigură că Lewis stie acest aspect.
Se încruntă si deschide buzele pentru a da frâu liber unor cuvinte ce sunt sigură că ar avea efect devastator asupra mea.

-Apropo, Lewis vi puțin sa ma ajuți cu ceva? Am nevoie...de ajutorul tau!
Zâmbesc fals si ma ridic de pe canapeaua moale urmată fiind de Lewis.
De îndată ajunși în dormitor, inchid usa asigurandu-ma ca nu ne-a urmărit nimeni.

-Unde planuiesti tu sa pleci, domnisoara?
Vocea lui bănuitoare imi da întreg planul peste cap, expir aerul reținut până acum si ma asez pe marginea patului.

-Trebuie să plec de aici, Lewis, trebuie, nu mai pot sa raman!
Spun fără vreo urma de respiratie sau pauză.

-Ce se intampla?
Expir zgomotos si ii evit privirea, nu am suficientă energie pentru a-l înfrunta.

-Uite, Lewis, adineaori în bucătărie, James era aproape să mă sărute.
Imi mușc buza de jos ce nu se opreste din tremurat.

-Asta e problema ta?
Râsul lui natural inundă încăperea, il privesc încruntată neînțelegand reacția lui.

-Da,asta e problema mea.
Ridic tonul si ajunsă lângă el il împing din fata usii pentru a-mi face loc sa ies din încăperea ce acum îmi pare insuportabil de sufocantă.

-Olivia, nu poti pleca, nu pentru tampenii de asa măsură!
Avocatul din el iese la suprafață și zâmbesc slab, fericita fiind pentru realizarea lui pe plan, atât profesional, cât și sentimental.

-Era să mă sărute, Lewis, înțelegi?
Ajunsă în pragul disperării, imi retin cu greu lacrimile.

-Nu imi dau seama daca problema e ca, de fapt, nu te-a sărutat.
Zâmbește arogant si ma priveste suspicios, ma încrunt si las privirea în jos, imi retin lacrimile si strâng energia necesara pentru a trece total indiferenta pe lângă el, inchid usa de îndată ce am ajuns în hol, ma îndrept spre baia din capătul opus dormitorului si in urmatoarea secundă după ce usa băii a fost închisă, ma las ușor in jos cu spatele lipit de perete pe podea.
Imi asez capul în palme si dau frâu liber lacrimilor.
Am nevoie de aer, de puțin timp singură pentru a-mi reveni, nu vreau sa ma vada nimeni asa, nu din nou.
Privesc în gol si imi strâng mai bine genunchii la piept.
Ciocanitul din usa ma face sa tresar ușor, ma ridic si privesc în oglindă chipul meu obosit cu ochii roșii și umflați de la lacrimile ce mi-au umezit puțin obrajii.
Deschid într-un final usa pentru a nu da motiv de îngrijorare si înghit în sec la vederea lui.

-Tu ce cauti aici?
Vocea mea tremură penibil de tare, întoarce cheia în broască și o așează în buzunarul pantalonilor ce îmbracă membrele inferioare.

-Ce faci? Lasă-mă să ies!
Ridic tonul si ma apropii de usa, trăgând de clanta, știind oricum că e închisă și e inutil această mișcare.

-Trebuie să vorbim!
Tonalitatea grava pe care o pune rar în valoare ma sperie de fiecare dată.
Ma asez pe marginea cazii si privesc total împietrită expresia chipului sau.

-Nu poti pleca! Trebuie sa rămâi, pentru ei, pentru tine, pentru mine poate.
Imi pare rau pentru mai devreme, nu am vrut să fac nimic din ceea ce tu nu ai fi fost de acord să accepți, dar te rog, te rog nu pleca, nu din nou.
Cu fiecare cuvânt rostit inima mea mai are puțin și sare din piept, se apropie încet de mine si isi așează mâinile pe umerii mei.
Ma trage în brațele sale și ma strânge puternic la piept.
Răspund la îmbrățișarea caldă ce imi face corpul sa tremure.
Corpurile ni se despart puțin și ochii mei îi întâlnesc pe ai lui, imi mușc buza de jos si îl privesc nemișcată.
Buzele noastre sunt atât de aproape de a se contopi într-un sărut demn de celebrele seriale de drama, nu stiu ce vreau, macar e corect ce se intampla?
Ciocanitul din usa ma face sa ma retrag, imi las privirea în jos și aud cum pumnul lui James face contact cu peretele din dreapta cazii.

-Olivia, ești bine?
Vocea fratelui meu ma readuce cu picioarele pe pământ.

-Sunt bine, am nevoie de puțin timp singură!
Il privesc cu subînțeles pe James, dar nu pare afectat, se așează pe covorasul ce îmbracă podeaua băii si ma priveste calm.

-Ai putea sa imi oferi ce am nevoie?
De îndată ce cuvintele care formează întrebarea mi-au parasit buzele, imi asez o palmă pe frunte.

-Cu cea mai mare placere! O sa iti ofer mai mult de atat, dar tu nu ai nevoie de liniște și singurătate, tu ai nevoie de mine!
Il privesc câteva minute nemișcată si de îndată ce am analizat amănunțit cuvintele sale, izbucnesc în ras.

-Ai vrea tu! Am avut nevoie de tine, acum nu mai am, imi pare rau, ai venit prea târziu, ai întârziat.
De îndată ce cuvintele mi-au parasit buzele, regretul nu întârzie să apară, eu nu sunt genul acesta de persoana, nu am fost niciodată, si nici nu voi fi, dar nu m-am putut abtine, trebuia sa ii spun parerea pe care o am avand în vedere că el crede în această asa zisă relatie dintre noi, relatie ce face parte din puzzle-ul trecutului.

-Esti conștientă că am dreptate, o stii mai bine ca mine!
Cuvintele lui ma nelinistesc teribil si înghit în sec.

-Corpul tau tremură la orice apropriere, la orice contact, te da de gol, iti da sentimentele în vileag, își așează mâinile pe talia mea, profitând de dimensiunile destul de mici ale băii,iar inima iti bubuie puternic în piept.
Buzele lui sunt lângă urechea mea unde cuvintele pe care mi le spune sunt doar niste șoapte îndepărtate, e imposibil să le mai descifrez.

-Am un puternic efect asupra ta, la fel cum il ai si tu asupra mea.
Își lipește buzele de fruntea mea si picioarele mele mai au puțin și cedează.

-James, te rog...opreste-te!
Reusesc sa articulez cuvintele ce imi părăsesc buzele.

-Stiu ca nu vrei asta, și tu stii asta, de ce te ascunzi?
Buzele lui imi sărută obrazul si se apropie de gâtul meu, ajungand aproape de buze.

Buna!

Ma bucur enorm ca am reusit sa postez, va multumesc pentru toată susținerea, va multumesc enorm pentru tot.
Astept păreri și sunt curioasă să aflu impresia voastră despre situație. 😊