Imposibila

Capitolul 44

De îndată ce corpul meu se face unul cu patul moale acoperit de o pătură călduroasă, în mintea mea se creează un haos total, gândurile zburdă în voie toate indreptandu-se parca în același loc, fără a putea fi macar oprite sau redirectionate.
Momente de prea mult timp apuse parca, imi reapar în minte sub forma unor amintiri ce provoacă răni, infingandu-se din ce în ce mai puternic în inima mea.
Geamul ce oferă o priveliște uluitoare la scutul de iubire oferit de natura fermecătoare îmbrăcată într-un vesmant de un alb impecabil, ireal, extras parca din acele povești pe care părinții le citesc copiilor înainte de culcare pentru a visa la imposibil, știind că întotdeauna acesta se împarte în posibilitati indiferent de greutatea lucrurilor.
Draperia subtire ce îmbracă fereastra se misca ritmic pe muzica vântului ușor ce cheama la dans crengile copacilor.
Somnul nu pare ca vrea sa isi faca apariția și sa ma transporte acolo unde totul trebuie să fie bine.
Imi acopăr trupul cu pătura până la nivelul gâtului si privesc ușor pierdută tavanul de un roz pal.
Un ciocanit auzindu-se ca un sunet pierdut prea departe pentru a nu fi ignorat, imi atrage atenția si imi mut privirea la usa ce se deschide încet lăsând la vedere holul inundat de întunericul nopții.

-Ce nu iti permite sa dormi?
De îndată ce salteaua se lasă sub greutatea sa,privesc în direcția din care vocea lui prea obosită se face auzită.

-Haosul care ma înconjoară, furtuna nedezlantuita încă.
Ma trezesc spunând, fără a putea avea vreun control asupra cuvintelor ce imi părăsesc buzele.

-Ți-e frică?
În tonul vocii sale se resimte ușor o grija atât de nespecifica în acest moment, încât ma încrunt profitând de întunericul în care este scufundat dormitorul.

-Nu mi-e frică neapărat de el, ci de ce stiu ca este în stare să facă, de omul care a devenit după ce am plecat, oricum sigur nu i-aș sări în brațe, daca l-aș vedea pe strada.
Reusesc sa vad aprobarea pe care mi-o oferă printr-o ușoară înclinare a capului, scapand in acelasi timp si un mic surâs.

-James, ma trezesc deodată spunând, înghit în sec, dar e inutil știind că mi-a auzit vocea, de ce ai venit cu mine?
Intrebarea ma lovește pe mine, nu stiu daca astept un raspuns, nici macar nu stiu daca vreau unul.

-Nu stiu, am vrut să te stiu în siguranță.
Vocea lui emana nesiguranta si o ușoară teama, incerc sa imi stăpânesc corpul ce tremură neîncetat fără a stii macar motivul, si privesc în locul în care se află el acum.
Un fior de căldură imi traversează corpul de îndată ce pielea mea face contact cu a lui, înghit în sec si, deși nu reusesc, incerc sa imi stăpânesc sentimentul ciudat ce imi încearcă trupul.

-Olivia, tremuri!
Constata si sare ca ars de pe marginea patului, asezandu-se mult prea aproape de mine, atinge intrerupatorul aflat lângă noptieră din dreapta a patului meu si ma priveste ciudat, daca nu l-aș cunoaște as zice chiar îngrijorat de starea mea.

-Sunt bine, mi-e puțin frig doar.
Zâmbesc slab, încercând să nu îi dau motiv să vrea să petreacă mai mult timp în compania mea, neagreandu-i în totalitate prezența.

-Bine, e timpul să pleci în dormitorul tau si sa dormi, noapte bună!
Rostesc cuvintele cu o rapiditate ce ma surprinde si pe mine.

-Nu merge asa! Voi sta aici până te vei simti mai bine, sunt convins ca este mai mult decât ceea ce spui tu! Voi dormi aici!
Zâmbește larg si se scufunda mai mult în partea de pat liberă, ma încrunt si il privesc sceptică.

-Nu, nu o vei face!
Ma rastesc, deși nu am intenționat asta,dar sincer nu ma deranjează,nervii mei sunt prea greu de ținut în frâu.

-Și ce vei face sa ma opresti? Nu cred ca ai puterea necesară să mă ridici de pe pat, darămite să mă tragi până în dormitorul din capătul opus al holului.
Strâng degetele în pumni pregătită fiind oricand sa il lovesc cu toată puterea pe care o simt acum crescând, ma subestimeaza el pe mine! El pe mine! Daca ar stii el de cate lucruri sunt în stare, ar dispărea chiar acum, nici urma să nu-i fii văzut-o.

-Voi merge eu să dorm în celălalt dormitor!
Zâmbesc învingătoare și dau să mă ridic de pe mijlocul patului,dar încheietura mâinii stângi imi este prinsă în stransoare de degetele sale.

-Dă-mi drumul!
Rostesc printre dinți, fiind pregătită să îi sar oricand la gât și să îi scot un ochi sau poate amândoi, depinde de starea care ma încearcă.

-Nu, vei sta chiar aici, nu vei pleca nicăieri!
Autoritatea din glasul lui imi face sângele să clocoteasca si narile să scoată fum.

-Nu esti in masura sa imi spui ce si când ar trebui să fac! Ar trebui să îți vezi de viata ta si sa o lasi pe a mea să își continue drumul pe făgașul normal, nu ai niciun drept să imi impui nimic, cu atât mai puțin să stau alături de tine.
Nervii mei au fost transpusi în cuvintele rostite pe care le voi regreta cu siguranță în dimineata următoare, dar le merită, merita toate cuvintele pe care buzele mele le-au rostit adineaori.

-Nu sunt în măsură, dar o voi face!
Ignor curajul lui excesiv si lipsa bunului simt pe care pare ca nu il are in posesie, si imi trag mana din stransoarea sa, asezandu-ma pe fotoliul opus patului.

-Și planuiesti să petreci restul nopții și restul zilelor de altfel, pe acel fotoliu?
Ochii mi se măresc involuntar si il privesc total terifiata, dar imi revin de îndată ce gasesc cuvintele potrivite pentru a-i putea da peste nas.

-Daca tu refuzi sa pleci, să mă lași în pace, atunci categoric da.
Zâmbetul imi îmbracă chipul și imi las spatele să atingă materialul fin al fotoliului.

-Acum ceva timp nu te-a deranjat să dormi cu mine.
Vocea lui creează un nor de tensiune, se încruntă si ma priveste dandu-mi de inteles că aceste cuvinte sunt de fapt reproșuri.
Ma uit total pierdută la el încercând să gasesc cuvintele necesare pentru a contraataca într-o oarecare măsură.

-Acum ceva timp, nu e acum, acele momente sunt pierdute departe pe firul vieții, sunt momente din trecut apuse deja, nu au nicio legătură cu prezentul și cu siguranță nici cu viitorul, hai sa nu răscolim trecutul! Noapte bună, James!
Rostesc calm si de îndată ce termin ma fastacesc pe fotoliu până gasesc o poziție care să nu imi amorteasca fiecare oscior până dimineata si inchid ochii, știind că ochii lui ma analizează.

Buna!

Imi pare nespus de rau pentru întârziere, dar timpul nu mi-a permis prea multe, programul fiindu-mi încărcat.
Oricum, sper ca va place si astept mult pareri sincere si poate unele sfaturi, întotdeauna e bine să asimilezi lucruri noi.😊
Va multumesc pentru fiecare vot, comentarii, pentru tot!😍