The Bringer of Disaster- Last Chance

21. Zâmbetul de după flăcări

Țipete dezorientare, tulburate amestecate cu unele de entuziasm improbabil, fluturau în acea atmosferă frivolă și înăbușitoare. Acele trei voci cunoscute rupseră întreaga amnezie și m-au făcut să-mi scutur brusc gândurile și să revin cu picioarele pe pământ. În timp ce se apropiau călcând greoi, Alessio și Renatus erau gri, plini cu cenușă proaspătă, de parcă tocmai ieșiseră din flăcările iadului. Fețele lor erau rănite și acoperite cu straturi groase de cenușă, iar de-a lungul întregului drum, Renatus tușise tot acel macabru dezastru pe care îl inhalase. Dar eu nu uitasem nici o clipă că cel mai mare dezastru se afla chiar în stânga mea.
După ce s-au mai apropiat, am putut observa cum Ramires era complet întreg, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni de trening gri, nu avea nici o zgârietură, nici o urmă sau nici o pată și radia de fericire. Asta m-a făcut, din instinct, să-mi întorc privirea înspre Bennji, de parcă știam că el cunoaște răspunsul, iar el mi-a captat din nou privirea cu aceeași seriozitate mistică ca și la început, și mi-a spus:

-Sper că tot ce am vorbit să rămână între noi. Spuse el neutru, fără nici un fel de emoție, de spaimă sau de surprindere apăsată, rostise atât de gol totul încât eram departe să îl cred.

-De parcă mi-ai spus tu prea multe lucruri! Îmi dau eu ochii peste cap, dar el nu avusese nici de data aceasta o reacție.

-Vreau să-ți dau doar un indiciu. Se grăbi se el în timp ce observase că Renatus mă striga insistent. Poate o să ajungi și tu măcar la fel de departe ca și mine.

-Ce vrei să spui? Îl privesc confuză.

-Iubirea e ca o glumă, Darkness.

Și își luase brutal tricoul de jos, pe care evident nu îl mai pusese din nou pe el, și fără să mă privească nici măcar jumătate de secundă, plecase cu pași mari și grăbiți de lângă trunchiul de copac.

În timp ce Renatus se apropia de mine și încercă să-mi explice tot ce se întâmplase, Alessio îi spusese calm că ar trebui să înceapă cu începutul, nu cu finalul, dar eu eram prea concentrată la zâmbetul straniu și entuziasmat pe care i-l aruncase Ramires lui Bennji atunci când se apropiase de el. Era ceva în zâmbetul ăla, oricât de inocent ar părea Ramires la suprafață, știam că acel zâmbet ascunde o mulțime de lucruri întunecate. Pentru că nu puteam să uit ce îmi făcuse, și pentru că nu avea cum să mai repare asta vreodată, îl uram pe Ramires din toți rărunchii.

-Deci cam asta s-a întâmplat, în mare. Respirase și Renatus într-un final.

-Scuze, ce spuneai?! Îl privesc eu confuză și ruptă brusc din altă parte.

-Tu nu ai ascultat deloc? Respirase el adânc. Ți-a făcut ceva animalul ăla?!

-Nu mi-a făcut nimic. Spun eu rece. Eu sunt cea cu pistolul, ai uitat?

-Nu am uitat. Privise el brusc centura mea, gândindu-se probabil la acel glonț care i-a călătorit prin piele cu o seară în urmă.

-Ideea e, rupse Alessio atmosfera aceea ciudată, că am aflat un adevăr crunt. Ne-a șocat și ne-a făcut să ne mai gândim puțin dacă vrem să continuăm sau nu.

-Adică? Îl privesc eu serioasă. Ce naiba v-a putut face să vă răzgândiți?!

-Am aflat că la sfârșitul călătoriei, după ce vom ajunge în Centrul Universului, se va cere un sacrificiu. Iar unul dintre noi va fi ales să fie sacrificat. Adică ucis..

-Și voi chiar credeți asta?!

-E Peștera Adevărului, As. Ar fi culmea culmilor ca tocmai ea să mintă.

-Și cum v-a spus asta?!

-Ne-a arătat acest pergament. Citește-l.

"La final de drum când Centrul îl veți găsi,
Sacrificiul unuia dintre voi se va stabili.
Acel cineva va trebui să fie nobil și pur,
Ca pielea sa fără pete să se ridice de bun augur.
Atunci, o stea va cădea pe Pământ,
Și fiecare dintre voi vor afla cine sunt. "

-Eu sunt un Purificus, ai uitat? Eu voi fi cel sacrificat.

-Nu înțelegeți, împătur eu pergamentul și mi-l aranjez în buzunarul pantalonilor, e mai mult decât atât. Nu e doar un sacrificiu. E adevărul pur. Atunci vom cunoaște totul. Nu vom afla doar unde este Belus, sau ce soție o să aibă Renatus, vom afla întreg adevărul din univers!

-Oare? Spuse Alessio intrigat și trist. Nu spune asta poezia. Dar primele trei versuri sunt despre sacrificiu, As. Nu ne poți face asta!

-Și la urma urmei, completă Renatus, la ce-ți folosește să cunoști toate adevărurile? Îmi e deajuns să aflu cine îmi va fi soție și cam atât. Și poate câte kilograme de hotdogi să mănânc ca să nu ajung supraponderal.

-Nu e vorba doar de adevăruri. Spun eu copleșită. Nu înțelegeți.

-Atunci spune-ne!

-Nu pot!

-Eu oricum nu sunt pe listă. Continuă Renatus în timp ce își ștergea cenușa de sub ochi. Sunt frumos dar nu am un suflet pur. Sunt un distrugător/ cuceritor de inimi. Alessio e cel vizat.

-Dar dacă nu e vorba de un sacrificiu real? Dacă se referă la altceva?

-Îmi pare rău, As. Spuse Alessio cald, mângâindu-mi ușor brațul. Te plac dar nu m-aș duce spre sinucidere nici măcar pentru o fată frumoasă.

-Nu sunt doar o fată frumoasă! Spun eu enervată. Și nici o adunătură de carne și ură!

-Dar nu am spus asta..

-Nu ai spus!

Dar vorbele lui Bennji îmi răsunau într-una în urechi. Erau ca și o muzică intensă și apăsătoare care odată ascultată, nu-ți mai părăsea mintea pentru mult timp.

-Eu mă retrag aici, continuă Alessio. Dar sincer chiar sper să îl găsești pe Belus fără nici un fel de sacrificiu.

Atunci, în acel moment agonic, mi-am dat seama cât de singură sunt de fapt și cât de puțin contam pentru ceilalți.

-Nu am nevoie de nimeni! Spun eu nervoasă după care mă îndrept în direcția opusă.

-Dar eu nu plec nicăieri, prințesă! Se apropie Renatus de mine. Chiar dacă probabil o să distrugem totul împreună!

Și zâmbetul acela umoristic îmi mai dăduse o mică speranță, amintindu-mi de cât de frumos era Belus atunci când zâmbetul său îi evidenția gropițele din obraji.

-Dar Ramires de ce era atât de încântat? Și cum de nu avea nimic? Am întrebat brusc, în timp ce Alessio era deja departe de noi și alesese să caute drumul înspre casă de unul singur doar din cauza fricii.

-Când am luat pergamentul, totul a explodat. Am simțit cum ardem de vii, însă după câteva minute totul a revenit la normal, iar pielea noastră s-a vindecat brusc. Ramires a fost întotdeauna cu câțiva pași în fața noastră, nu l-am putut nici ajunge, nici depăși. Dar lui nu i s-a întâmplat nimic, absolut nimic. A luat un pergament și a plecat.

-Crezi că darul vindecării are ceva de-a face cu asta?

-Nu. Deloc. Pentru ca dacă ar fi fost rănit, ar fi fost simplu să se vindece. Dar nu a fost nici măcar zgâriat.

-Nu cred că puterea vindecării funcționează și la el însuși. Toate aceste daruri au un preț.

-Poate. Sau poate că el ne-a vindecat pe noi. S-a întors puțin înspre noi atunci când am fost în flăcări. I-am văzut silueta. Dar mă îndoiesc că ne-ar fi ajutat.

-Ramires nu e ca Bennji dar tot într-acolo se îndreaptă. Spun eu gândindu-mă bine la cei doi.

-Crezi că a fost o vrajă de protecție? Spuse Renatus brusc.

-Nu. Cine să o fii făcut?

-Bennji? Mă privi Renatus serios după ce eu crezusem că e o glumă și așteptam să îi văd zâmbetul.

-Nu prea cred. Nu e vrăjitor.. și nici prea isteț.

-Oare?

Oare?