The Bringer of Disaster- Last Chance

77. Care nu se întâlnesc niciodată

Mi-am luat adidașii albi în picioare, după ce m-am îmbrăcat cu o pereche de blugi slim, asortați cu un top negru și, cotrobăind prin dressing, mi-am aruncat în bagaj câteva haine mulate, majoritatea de culoarea roz neon, alb, portocaliu și violet, niște țigări, niște sticluțe magice pentru orice eventualitate, și o bombă cu hidrogen. Nu se știe niciodată când ai nevoie de una.

-De unde o ai? m-a întrebat Rami cu ochii bulbucați, în timp ce venise de la baie cu periuța de dinți în mână, purtând un halat pufos și roz de al meu, cu niște șlapi albi, la fel de pufoși. Nu puteam să nu pufnesc în râs la cât arăta de caraghios. Venise să mă întrebe dacă poate să-mi folosească pasta de dinți cu cărbune activ. 

-Bineînțeles. am spus eu printre sughițuri spasmodice de râs. Toate îți aparțin. Îți las casa la dispoziție!

-Ce? De ce râzi? se uită el la mine cu periuța de dinți în gură, apoi se uită în jos la picioarele lui, trecu cu privirea o dată examinându-și trupul și începu să râdă voluminos. Am pufnit și eu, primind confirmarea, și iar nu ne-am mai putut opri vreo jumătate de oră.

-Mă duc să mă îmbrac, ca lumea! punctă el. Și vin să te ajut să cobori bagajul.

-Mă descurc, iubire! spun eu sarcastic în timp ce el îmi aruncă zâmbete amuzat. Chiar îmi place varianta asta ideală a vieții în care eu cu Rami suntem prieteni adevărați, ținem unul la celălalt și am face aproape orice unul pentru altul. Țin să punctez aproape ca să fie foarte clar.

Am coborât la mașină împreună, după ce Rami s-a oferit insistent să-mi ducă bagajul, și după ce l-a așezat în portbagaj și l-a închis, m-a privit cu o oarecare teamă și în același timp bucurie ancorată în nostalgie, că lucrurile se îndreptaseră într-o direcție pozitivă între noi. Nu m-am putut abține să nu-i privesc pantalonii de trenning gri, asortați cu un tricou negru simplu pe care scria "Vans" și să nu mi-l mai imaginez încă o dată îmbrăcat în halatul meu roz.

-Tot nu mi-ai răspuns la întrebare. spuse el cu căldură, sprijinindu-se de partea de sus a mașinii cu cotul, iar eu a trebuit să-mi îndoiesc gâtul într-un mod dureros ca să îl pot privi. Ce s-a întâmplat zilele trecute? Unde ai fost?

-E o poveste lungă, Rami.. Poate pentru altă dată.. ezit eu în timp ce oftez adânc.

-Nu vreau să mai avem secrete. Vreau să știm totul! spune el extrem de convins. Numai așa putem reuși! 

Și acest "reuși" făcuse ca niște fiori reci și buimăciți să-mi străbată șira spinării într-un dans agresiv al incertitudinii. Pentru că știam ce însemna pentru Ramires să reușim și ce însemna acest lucru pentru mine, de fapt.

-Să duci firul de păr la laborator astăzi! i-am spus, schimbând subiectul. Anunță-mă dacă afli ceva!

-Așa am să fac! mi-a zâmbit el încrezător dar în același timp am putut să îi citesc foarte clar teama din privire. Mereu mi-a plăcut faptul că Ramires nu ascundea niciodată ceea ce simțea, și nu îi era frică să arate că îi e frică. M-a luat în brațe extrem de puternic, aproape lăsându-mă fără aer, deoarece nu mă așteptam să mă cuprindă așa dintr-o dată; după care m-a pupat prietenește pe frunte și mi-a deschis portiera mașinii.

-Să ai grijă de tine! a spus zâmbind. Și să nu te lași păcălită!

-Și tu! i-am spus în timp ce-mi puneam centura și-mi îndreptam oglinzile, ignorând ultima frază ancorată de către el.

 Mi-am pus telefonul la încărcat în USB-ul mașinii și atunci când am deschis cotiera dintre scaune, am găsit niște hârtii ciudate și mototolite, pe care nu mă puteam abține să nu le verific în ciuda faptului că mă aflam la volan și aveam de virat pe mai multe străduțe încurcate. Erau buletine și pașapoarte, cu pozele fraților Desartes însă.. "Romeo Kadibaldi", "Dominik Orenzo", erau nume cu o ușoară tentă spaniolă, de care nu mai auzisem până atunci. De ce aveau Leo și Fernando acte falsificate? Unde voiau să călătorească și ce aveau de gând? Așa tonți cum erau, aveau multe planuri puse la cale și reușiseră să mă păcălească și asta mă uimi profund. Pentru o secundă mi-a venit să mă lovesc cu capul de volan, însă am reușit să respir adânc și să mă calmez.