The Bringer of Disaster- Last Chance

87. O ultimă șansă târzie

Am strâns puternic ochii, iar tot ce vedeam era negru. Nu simțeam absolut nici o schimbare. Vocea lui Atrux mă atrase înapoi în realitate.

Când am deschis ochii, Atrux se afla chiar în fața mea, în timp ce glonțul era înghețat în aer, în timp, gata să intre direct în pieptul lui. Atrux voia să îmi salveze viața. L-am prins de mână, iar el deschise ochii repede, respirând ușurat. Mă luă în brațe cu repeziciune, gata să mă stâlcească într-o îmbrățișare perfectă. Privind peste umărul său, am observat că și Monika era înghețată în timp însă își putea mișca doar ochii și buzele. Nenorocitele de buze. 

-Ce nai...Ce se întâmplă?! De ce nu mă pot mișca?!

Și atunci, dintr-o fracțiune de lumină, se ridică din pământ o figură strălucitoare, roșiatică și fierbinte, ce emana flăcări de jur-împrejurul ei. Până să capete o formă umană, prinse glonțul suspendat în aer cu o mână, și îl roti între degete. După care se întoarse înspre noi. Atrux mă ținea în spatele său.

-La milisecundă! spuse silueta, în timp ce am observat cum se personifica, prin punctulețe mici și rapide, într-o siluetă aproape umană, ce-mi semăna de jumătate. Era însuși Diavolul.

-Tată..

-Bună, fata mea! zâmbi el, după care se opri câteva clipe să mă privească cu dor. Îmi pare rău că ne întâlnim în aceste circumstanțe.. morbide. Dar e o trăsătură de familie! zâmbi din nou, iar eu am încercat să îi răspund pe același ton. 

-Ce cauți aici?

-Am venit să te avertizez, fata mea! Dar a durat aproape un mileniu să ajung aici. Timpul trece altfel în iad iar.. regulile Sorții.. m-au cam împiedicat să ajung la tine să te previn. De aceea l-am trimis pe Patrick la tine. A fost o formă..mai rapidă. 

-Să mă previi? În legătură cu ce?

-Cu toate astea! Cu Bennji! Cu Atrux! Mi-era teamă că din dragoste oarbă pentru Bennji, ai să îl omori pe Atrux și ai să dizolvi echilibrul Universului! Și mai important decât atât, ți-ai fi întunecat complet Inima, Inima care se află în pieptul celui mai mare dușman al tău, fata mea, Bennjamin Desartes! Cu Inima ta neagră el ar fi reușit întregul imposibil!

-Ce anume voia să facă cu Inima mea? Și de ce nu m-ai avertizat când am coborât în iad și înainte să i-o pun cu mâna mea în piept?!!

-Pentru că.. legile Sorții nu-mi permit să-ți spun nimic din toate astea. Dar am încercat, fata mea! Am încercat să te conving să nu-i dai Inima prin joculețe și provocări, iar când te-ai îndrăgostit la început de el, ți-am luat simțul auzului doar în ceea ce îl privește pe el și pe frații săi, ca să nu mai asculți nici o clipă minciunile lor!  

-Deci tu ai fost..

-Am încercat prin alte metode însă.. eu nu pot decât să iau, nu să și ofer. Sunt regele Infernului.. adăugă el cu tristețe.

-Îmi pare rău că nu m-am prins, tată! am spus el întristându-mă brusc, gândindu-mă la toate minciunile care m-au păscut de atâta timp și la cât de naivă am fost. Eram gata să mă duc până în pânzele albe pentru el, pentru Bennjamin Desartes.

-Nu e vina ta, scumpa mea! se apropie el de mine și îmi prinsese mâinile într-ale sale. Spre surprinderea mea, era o atingere caldă, plăcută. 

-Erai îndrăgostită. continuă el. Dragostea ne face să vedem lucrurile printr-o lentilă colorată, iar când acea lentilă, care e mult prea departe de realitate, se sparge, nu rămâne decât ura și lucrurile negre din spatele ei. Dar tu, fata mea, să nu alegi niciodată ura.

-Nu crezi că e prea târziu pentru asta?

-În cazul meu e prea târziu. În al tău nici pe departe. Crede-mă pe cuvânt, că locurile în care există concomitent atât ura cât și dragostea, reprezintă o iluzie a iubirii. Pentru că iubirea pură, fata mea, nu are nevoie de o fațetă întunecată ca să o lumineze. Iubirea adevărată strălucește în toată splendoarea sa naturală, și nu are nevoie de un decor macabru ca să iasă la lumină. Și cred că știm amândoi despre ce dragoste vorbesc. 

Îi aruncă o privire lui Atrux, după care îi luă și lui mâinile în palmele sale. 

-Îmi pun toată încrederea în tine, fiule, că ai să o iubești pe fata mea și că ai să o duci prin toate flăcările pasiunii!

Zâmbi, după care se întoarse brusc înspre Monika, care se afla într-un vârtej apocaliptic de foc, țipând infernal. L-am privit șocată, aproape cerându-i să stingă flăcările.

-Ea singură a făcut asta! spuse el pe același ton pașnic și cald. Ura ei a fost atât de puternică și a fost reținută atât de mult timp în ea, încât a explodat. Ura ne transformă în monștrii, fata mea, și când e prea târziu, nu rămâne decât flacăra ei, care ne arde o dată și s-a terminat. Însă flacăra iubirii e diferită și rămâne întotdeauna vie în sufletele noastre. Ea e dovada că iubirea pură reprezintă o ultimă șansă  în regăsirea propriei noastre identități. 

-Îmi pare rău, tată. Pentru ce s-a întâmplat între tine și mama. Adică Luna.

-E în regulă, fata mea. Aproape că am trecut peste. Ia acest simbol ca să-ți amintească întotdeauna de puritatea dragostei, îmi întinse glonțul care fusese la câțiva milimetri distanță de pieptul lui Atrux. Să nu uiți niciodată că iubirea reală e gata să facă sacrificii, însă de cele mai multe ori acestea nu sunt necesare pentru că dragostea nu îți ia, dragostea îți oferă!