The Bringer of Disaster- Last Chance

29. Un spectacol pe cinste

Cazuri peste cazuri, dispariția lui Belus rămâne în continuare incertă și fără probe, încă nu am primit nici un pont despre Oceanul ștergerii înspre Ură, și mai mult decât toate astea la un loc: am surzit și în mod ciudat și înfricoșător, doar pe Bennji îl pot auzi.

O nouă crimă avusese loc acum trei zile într-o dimineață cu ceață densă și groasă. Șeriful fusese ucis tocmai în dormitorul său, alături de soția sa, când era pe cale să se îmbrace și să vină la muncă. Toată lumea rămăsese cu gura căscată, înțelegând sau neînțelegând faptul că criminalul nu numai că pare o fantomă ce e înaintea noastră cu zece pași și o fâlfâire de aripi, ci ne și vânează pe fiecare în parte dacă nu ne oprim din a-l căuta. Cu toții au început să se teamă de aceste atacuri "matinale", care nu lăsau nici o urmă sau indiciu care să ne conducă înspre ucigaș. Nimeni nu mai voia să investigheze cazul "criminalului drogat matinal". Criminal pentru că ucide oameni, drogat pentru că au fost găsite de fiecare dată urme de heroină injectată pe trupurile victimelor și matinal pentru că atacă doar dimineața, când lumea e prea "amețită" de somn ca să-și mai dea seama de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Isteț, dar eu trebuia să fiu și mai isteață de atât. Cazul acesta o să-mi dea multe bătăi de cap în continuare, dar simt că o să fie precum o lingură de miere așezată peste o bucată de brânză zdrențuroasă și veche. 

-Deci să înțeleg că tu, Astrid Darkness, îmi ceri mie ajutorul? Ești bine? Sau am aterizat eu direct într-o lume paralelă?

-Nu te mai fâstăci atât, Bennji! Sunt nevoită! Vreau să-l prind pe ucigașul ăla dar nu am nici o șansă dacă nu pot auzi nimic. 

-Așa și? Ce vrei să fac eu? Mă privi el confuz și arogant, mestecând cu sunet niște chipsuri cu paprika.

-Să vii cu mine, istețule! Să-mi spui tot ce auzi în jurul nostru, inclusiv sunete ciudate și țipete de animale! Vreau să aud tot, Bennjamin! 

-Eu zic să o iei ușor, Rozalio! Mă prinse el de umeri cu o ușurătate alinătoare care mă făcuse să mă cutremur. Lăsă chipsurile pe scaunul din living, după care mă mai prinsese încă o dată în acest mod și mă privi cu o strălucire plină de mister și siguranță de sine. Nu o să ajungi nicăieri așa! Nu ai nevoie să auzi totul, crede-mă! Ai nevoie doar de detalii relevante și atât. O să înnebunești dacă continui în modul ăsta! 

-Nu te privește pe tine cum îmi organizez eu investigațiile, ai înțeles? Tu mă ajuți și atât, nu te amesteci, nu pui întrebări. Claro?

-Ai dat-o pe spaniolă? Își încreți el colțurile gurii în timp ce se așezase pe scaun și ronțăi din chipsuri, privindu-mă ca pe un film dramatic-romantic. Ești interesantă! Mă obligi să-ți ofer ajutorul, pe gratis! Începuse el să râdă în timp ce dinții săi albi deveniseră o oglindă pentru ledurile intense de deasupra noastră. În plus, nici măcar nu te-ai ținut de cuvânt. Nu am stat nici un minut împreună așa cum a fost înțelegerea iar tu îmi ceri brusc să fac și mai multe pentru tine. Nici nu am ajuns bine că deja ai început să sari pe mine, dar nu în sensul în care mi-aș fi dorit!

-Ești fraier! Îi dau eu o palmă peste obraz, în timp ce zâmbetul lui devenea din ce în ce mai ascuțit, iar pentru câteva clipe am început din nou să mă întreb cu ce povară m-am încurcat. Dar nu aveam de ales. Trebuia să îl găsesc pe criminal. Ai grijă ce scoți pe gura aia plină de paprika, ai înțeles?! 

-Glumisem. De ce iei totul în serios? Mă privi el intens și apăsat. Tu ai vreodată timp să râzi la glume?

-Cu siguranță la glumele tale de doi lei nu o să râd niciodată! Îl fixez eu nervoasă cu privirea. Suntem dușmani, Bennji, nu uita unde îți e locul! Facem doar târguri,  așa că spune ce vrei la schimb ca să mă ajuți!