The Bringer of Disaster- Last Chance

30. Când amintirile creează un haos

   Atât de tare se depuse ceața încât părea că absoarbe coșciugul, siluetele negre care stăteau ca înfipte în pământul umed de sub pantofii lor plini de noroi, urmele sărace de verdeață care se mai întrezăreau pe bolta copacilor, norii fumurii și împrăștiați care păreau să fie înghițiți cu totul de acest val misterios de ceață. Pe mine mă neliniștea cel mai tare faptul că nu reușeam să identific fețele tuturor din cauza aburului ce se întindea de jur împrejurul nostru și a faptului că simțeam cum vederea începe să-mi slăbească din ce în ce mai tare. În mod paradoxal, deși se spune că atunci când îți pierzi un simț, ți se ascut celelalte, la mine era invers, nu mai aveam mult și le pierdeam pe toate celelalte. Mirosul rece, noroios și aspru apărea și dispărea în intervale intermitente și din ce în ce mai slabe, dându-mi de înțeles că probabil nu o să mai pot simți niciodată mirosul delicios al unei felii de pizza, a unui pui la rotisor, sau a unui snack picant. Speram cu toată ființa mea să nu-mi putrezească și simțul gustativ, că dacă s-ar întâmpla și asta, viața mea ar fi cu siguranță o adunătură de goliciuni și o irosire de resurse și de respirație. 

-Unde-ți stă capul? Azi noapte m-ai înnebunit că trebuie să stăm cu ochii în patru iar tu te gândești la admiratori secreți! Concentrează-te! Mă împinse Bennji ușor cu cotul, în timp ce se chinuia să șoptească cuvintele, însă vocea lui suna atât de tare și de gălăgioasă încât atrăsese atenția câtorva persoane din cadrul poliției care se aflau în jurul nostru.

-Bennji, taci odată și privește în jur!

-În jurul nostru sunt doar polițiști, deșteapto! Și toți știu că tu investighezi cazul ăsta. Toată lumea se aștepta să fii aici. 

-Și? Îl privesc eu confuză și nervoasă, începând să regret decizia de a fi partenerul meu secret și ilegal. 

-Și nu ești sub acoperire ceea ce denotă faptul că criminalul se așteaptă să îl cauți, deci nu o să rezolvi nimic. 

-Puteai să-mi zici aseară! Eram prea distrasă de toate ca să mai pun și asta la socoteală..

-Erai distrasă de mine, nu-i așa? Zâmbi el, aruncându-mi priviri admiratoare și pline de viclenie.

-Nu, fraiere! Eram distrasă de caz!

-Lasă-mă pe mine să mă ocup! Spuse el cu o seriozitate inocentă. Nimeni nu se așteaptă să investighez eu. 

-Nici în ruptul capului să nu-ți treacă, Desartes! 

-De ce? Ai fi surprinsă de calitățile mele de detectiv și dacă criminalul e o ea, o să rămână vrăjită de șarmul meu carismatic și de pectoralii ăștia!

-Încetează odată, Bennji! Ești la o înmormântare! Mă scoți din sărite! 

Dar nu puteam să neg în mintea mea partea cu  șarmul și pectoralii.

-Ce loc sinistru pentru o întâlnire, frățioare! N-aș fi zis că o să fii aici, dar pare genul tău! Se apropie un tip de noi, cam de statură medie și îl abordase direct pe Bennji, fără să îi pese prea mult de înmormântare în sine sau de celelalte persoane prezente. 

-Fata sau locul? Se apropie celălalt tip, venind în spatele său, părând foarte gârbovit de spate și stângaci, cerându-și scuze alarmat persoanelor pe care le călcase pe pantofi până își croise drumul până în fața lui Bennji. Nici primul nu părea mai întreg. Purta o șapcă roșie și veche, ce-i acoperea complet fruntea și sprâncenele, lăsând loc doar unei priviri încordate și ascunse, alături de o mustață neagră și deasă. 

-Ce căutați aici? Li se adresă Bennji neutru, însă am putut simți o urmă de nervozitate în tonul vocii sale, după care mi-am dat seama că puteam auzi și vocile celor doi băieți și pentru câteva clipe am crezut că mi-a revenit auzul.