The Bringer of Disaster- Last Chance

63. Poarta de vicii cu iadul

Ți-am pus niște amintiri prin buzunare

De când spuneai că mă iubești

Poate le răsfoiești din întâmplare,

Și te fac să te răzgândești.

Prefă-te încă o dată și poți să pleci..

Mai fă-te încă o dată că mă iubești..*

Pe când lumea mea se difuza doar cu bucăți din mine, aerul, respirația mea, pieptul meu, fuseseră toate intoxicate de versurile unei linii melodice perfect adevărate, care îmi înțepa fiecare fior tulbur, fără milă. Am apucat, cu aceeași cruzime ca a melodiei, vaza de flori de pe măsuța de lângă canapeaua roșie din sufrageria mea, și am ațintit-o direct spre televizorul care se afla de celălalt capăt al încăperii. Fusese o greșeală să-l aprind. Și să exist. Am apucat fiecare pahar, fiecare lucru de valoare de pe mobilă, am spart fiecare bucățică din vitrina aceea care ținuse atâta timp intacte obiecte vechi din familie, apoi am început să lovesc cu picioarele mobila, măsuța de sticlă care și ea s-a împrăștiat în bucăți abundente din ceea ce fusese o dată. Mi-am tăiat mâinile în cioburile transparente care formaseră un covor în jurul meu. Am tras toate draperiile, le-am rupt fără să mă pot controla, iar sângele roșiatic de pe mâinile mele se amestecase cu turcoazul draperiilor, și când am luat în mână o altă vază veche de lemn și am ațintit-o spre fereastra balconului, Alessio și Ramires au venit în fugă, disperați, și mi-au oprit mâinile cu blândețe, iar Alessio s-a lăsat ușor pe podea împreună cu mine, strângându-mă cu finețe la piept, fără să poată vreodată să-mi oprească suferința, disperarea și viața. Am apucat un ciob lung și ascuțit, observând că puteam să fac asta demult, să mor demult, dar Rami se aplecă și el și mi-l dezlipise din mâna plină de sânge. Lacrimile mele s-au revărsat peste tricoul imaculat al lui Alessio, peste pectoralii săi vizibili, peste gâtul său fierbinte și tandru, peste finețea și sentimentele sale pentru mine. Rami fugise repede după pansament ca să-mi lege rănile. Țipetele mele disperate de durere, făceau din Alessio amestecul unei suferințe reciproce, a unei iubiri pentru ceea ce strângea el în brațe dar nu-i aparținea și a unei uri crispate pentru cel care le provocase pe toate. Totul era un dezastru, unul cu mult mai mare decât numele tău, Benjamin Desartes.

-Gata, îmi mângâiase el părul cu blândețe în timp ce eu încă plângeam peste pieptul său moale, e bine. A trecut. O să fie și mai bine. Liniștește-te..

În ochii lui păream perfectă și vulnerabilă, și înlăcrimată și plină de sânge. Pentru el eram puternică și așa.

-Nu-ți face griji.. Continuă el la fel de finuț. E normal să plângi.

Nu și pentru mine. M-am gândit. Pentru mine nu era normal, nimic din toate astea nu era normal.

-Ți s-au întâmplat foarte multe. Gândește-te că dacă le-ai ține pe toate în tine, la un moment dat ai exploda. Și te-ai pierde în toate acele bucățele..

-Hei, o să fii bine! Îmi sărutase el ușor fruntea în timp ce eu eram lipsită de cuvinte și de speranță.

După ce mi-au bandajat rănile, Alessio m-a ținut mult timp așa, pe canapea și în acel timp mă tot întrebam cum ar fi să simt pentru el ceea ce simțeam pentru Bennji. Ar fi fost mult mai ușor.

-Liniștește-te. Îmi atinse obrajii reci și palizi. Dormi puțin. Trebuie să ajungă ceilalți să începem planul. Dacă vrei, poți veni și tu. Nu o să te mai încuiem.

Dar știam că această "invitație" era doar de fațadă. Dacă aș fi fost de față, ar fi inventat un alt plan doar ca să nu-l aud eu pe cel adevărat. Așa că m-am retras câțiva pași.