The Bringer of Disaster- Last Chance

Partea II: 23. Cea mai furtunoasă noapte din calendar

În urmă cu câțiva ani,

24 decembrie. Cea mai frumoasă dar în același timp cea mai acidă zi din viața mea.
Nu am să uit niciodată că asta e ziua lui de naștere și în același timp ziua în care mi-a distrus viața.

Am bătut cu o mică reținere la ușă, ascunzându-mi toți fiorii fierbinți și înghețați care dansau în stomacul meu. Am pus toate astea pe seama frigului și pe faptul că obișnuiesc să mă îmbrac cu haine scurte și mulate care nu prea îmi țin de cald. El a deschis ușa cu zâmbetul pe buze, iar ochii aceia căprui și strălucitori își spuneau singuri povestea de dragoste, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte. Mă strânse la pieptul său și îmi promise că nu o să dea drumul niciodată acestor brațe fierbinți, acestor mâini firave și acestui suflet sensibil și arogant. Așa se exprimase. Că-mi iubise aroganța de când mă cunoscuse și că nu ar fi crezut că m-ar fi putut iubi fără ea. Ciudată declarație de dragoste, nu-i așa?

-Ești sufletul meu pereche. Îmi spuse. Ești tot ceea ce mi-am dorit. Nu aș putea să-ți fac rău niciodată. Te iubesc, As! Te iubesc din tot sufletul meu și cu toată ființa mea.

În ciuda construcției sale musculoase, a trupului înalt și bine-lucrat, care contrasta direct cu blândețea, gentilețea și sensibilitatea sa, Rami nu era nici pe departe adeptul declarațiilor în dragoste. Nu se dădea în vânt după ele însă tocmai de aceea asta nu suna ca una. Pentru el erau cuvinte scoase direct din suflet, fierbinți și proaspete, care-mi puteau ține de cald săptămâni întregi până și în lipsa lui fizică.

-La mulți ani! I-am spus. Și i-am întins fericită cadoul împachetat într-un ambalaj roșu cu fundiță aurie. Se uita cu un amestec de curiozitate, dragoste și fericire la el, și din câteva mișcări rapide, îl aruncase pe pat și ca un prădător blând și cuminte desfăcuse pachetul. Îl privea încântat și uimit, cadoul îi provocase câteva întrebări lăuntrice, am putut să văd asta, însă el a ezitat să o arate. În acel moment, tabloul devenise simbolul dragostei noastre, și îl atârnase deasupra patului ca să îl privească ore în șir și să se gândească la mine, exact cum a relatat el. Iar în nopțile pustii și reci, să-i amintească că voi fi mereu acolo lângă el.

Însă nu s-a gândit nici o clipă că acel tablou îl va urmări până la capătul vieții, blestemul la care am fost supuși din cauza lui. Nu s-a gândit nici măcar preț de o secundă că ce avea el să facă în noaptea aceea va aduce distrugerea, distrugerea relației noastre, propriei sale persoane și mai ales a mea, ca și ființă umană. Pentru că din noaptea aceea, nu am mai fost nici pe departe, o ființă umană.

A fost prima și ultima oară când l-am văzut. De parcă dungile pictate cu acuarelă neagră și albastru de cobalt, ar fi format un rânjet malefic în jurul citatului, ca si cum ar fi înconjurat de o serie de colți ascuțiți ce ar vrea să-l devoreze, sau să NE devoreze.

"Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignora ca atare. Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată."