The Bringer of Disaster- Last Chance

62. Nu o să reziști să nu faci vreo prostie

Înainte ca ghearele ei să se înfigă în obrajii și în ochii mei, înainte ca să-mi simt sângele curgându-mi șiroaie pe față, când am deschis ochii am văzut canapeaua din sufrageria mea, și pe Rami împreună cu Alessio stând întinși pe covor, așa de parcă ceva ne-ar fi aruncat pe toți trei într-o altă dimensiune. După ce s-a ridicat, Alessio mă privi speriat, cu grijă, fără să facă cine știe ce fețe ciudate, iar asta însemna, desigur, că pielea și fața mea sunt intacte.

-Ești bine, slavă cerului!

Și spuse asta de parcă sus, în cer, exact în vârful norilor nu s-ar afla cele mai întunecate forțe și monstruozități. De parcă nu ne-am afla chiar noi aici și acum, fiind doar o parte neînsemnată dintre sufletele haine ce bântuiau cerul de milioane de ani. Trebuie să recunosc că unul dintre ele îmi purta Inima în piept.

-Ce s-a întâmplat? Îi privesc eu confuză imaginându-mi că totul a fost doar un vis urât cu zei malefici, rochii ireale și nunți false.

-Bennji a fost! Spuse Rami care încă stătea întins pe covor și evita să ne privească. Înainte să apuce să te atingă, a pocnit din degete iar noi am ajuns aici. O spuse sec și rece, privind într-un punct fix, ca un copil traumatizat de cea mai groaznică experiență din viața lui.

-M-a salvat! Schițez eu un semi-zâmbet în colțul stâng al gurii.

-Ești nebună? Se enervase Alessio și se apropiase cu finețe de mine. Era la un pas să te omoare și tu te gândești că te-a salvat de iubita lui?

Iubită.. Moarte.. Parcă erau două tăișuri necunoscute de cuțit. Care iubită? Care din noi mai exact? Și care moarte? Pentru că dacă era așa, eu murisem demult.

-As, revino-ți! Ce ți-a spus Monika nu e nici măcar un sfert din ceea ce se întâmplă cu adevărat! Ea e doar.. Și se opri. Observase că pielea mea s-a înroșit brusc și a început să mă ardă de la încheieturi înspre tot corpul. Era jurământul. Orice detaliu dezvăluit, mă aducea tot mai aproape de moarte.

-Nu mai rezist! Continuă el. Îmi pare rău, nu vreau să te rănesc. Îmi pare rău că nu poți afla adevărul decât de la ei. Însă ei nu o să ți-l spună niciodată pe tot.

Cuvintele lui răsunau ca bass-ul unei melodii nebune în capul meu, care-mi călca cu putere pe fiecare părticică din mintea mea.

-Și dacă e până acolo, continuă Alessio cuprinzându-mi mâna, de el însuși te-a salvat, nu de Monika.

Ce se întâmpla în afara noastră, în exteriorul nostru, era de neconceput. Eram două bătăi de inimă diferite, care bat una după cealaltă, dar niciodată împreună. Întotdeauna eu îți răspund la o acțiune cu altă acțiune, apoi faci alta mai gravă, dar eu iar mă întorc și o luăm de la capăt la infinit. Poate că ai ațintit săgeata înspre mine, precum Cupidon, nefericitul, care întotdeauna le oferă iubire altora, însă doar el nu se poate bucura de acest miraj. Știu că nu ai fi făcut-o. Știu că nu m-ai fi ucis. Am stat chiar și în brațele tale cândva, la o margine savuroasă de sentimente pure, moi și perfecte, poate că jocul tău a fost doar actoricesc, însă furtunile dinăuntrul tău nu ai reușit să le stăpânești niciodată. Iar eu am creat cele mai învolburate și încețoșate furtuni. Dar ochii tăi nu mint niciodată. Întotdeauna mi-au spus prin intermediul lor, ceea ce nu trebuia să știu. Știi deja la ce mă refer.

-Te rog, As, revino-ți.. O spuse fierbinte și îngrijorat. Dar în ochii lui căprui și călduroși nu puteam să oglindesc decât marea ochilor lui Bennji.

-M-am liniștit. Spun eu sec, încercând să fiu cât de credibilă se putea.

-O să fie bine. Spuse dar știa prea bine că nu avea cum să fie bine. O să concepem un plan bine elaborat, astfel încât să nu ne scape nimic. Vom salva totul, inclusiv pe tine, nu-ți face griji.

Ce nu înțelegeau ei e că nu îmi doream să fiu salvată.

-Avem nevoie se ajutor. Continuă el, preluând alura unui lider de amploare. O să chem toată gașca să ne ajute.

-Perfect. Spun eu la fel de neutră, chibzuind să pară că totul nu mă afecta atât de tare. Ramires, în schimb, părea cu mult mai afectat. Nu-și dezlipea privirea obsedantă și rătăcită, de la acel punct fix ce îl amorțise în mijlocul camerei, pe podea. Când începem?

-Uite, As, îmi cuprinsese el mâinile din nou, tu o să rămâi aici. Știu că nu vrei asta, știu că îl iubești, dar vei da tot planul peste cap. Nu o să reziști să nu faci vreo prostie.

-Eu?! Eu fac cele mai bune alegeri și nu decid impulsiv! m-am enervat și am luat o vază de pe masa din fața mea, după care am trântit-o la podea. Ups.

-Îmî, a căscat ochii Ramires, și a închis ușa înainte să le arunc vreun obiect în cap amândurora.

Habar nu aveam unde eram prizonieră, de fapt. În casa lui Bennji, în casa mea de către ei, sau înăuntrul meu, captivă de strigătul nebun a ceea ce nu o să-mi aparțină niciodată.

-E spre binele tău. Spuse Alessio de celălalt capăt al ușii și mă lăsase acolo, singură și rătăcită.