The Bringer of Disaster- Last Chance

Ultima parte: 90. Dintre Bennjamin Desartes și Astrid Darkness

-Dă-mi voie să vin cu voi! Te rog, As, Bennji e periculos, știm cu toții asta!

-Îmi pare rău, Rami, dar asta e ceva ce eu trebuie să rezolv. E între mine și el.

-Atrux de ce poate veni?!

-Pentru că și el e băgat în asta.

-Sunteți iubiți? ridică Rami un zâmbet încântat și curios.

-Nu ai înțeles ideea. mi-am dat eu ochii peste cap. Bennji ne-a mințit pe amândoi ca să ne ucidem unul pe celălalt.

-Tocmai de aceea. Lasă-mă măcar să aștept în mașină. E periculos! mă prinse el cu tandrețe de umăr, scuturându-mă de câteva ori în speranța de a-mi reveni la realitate. 

-Îmi pare rău, Rami! 

Ne-am urcat și eu și Atrux în mașina bengoasă a lui Bennji, și în timp ce am pornit semnalizarea am observat cu coada ochiului cum Atrux dădea din umeri, făcându-i semn lui Ramires că și el ar fi vrut să vină cu noi. După care i-am făcut semn lui Rami să verifice în garajul meu. Mi-am tăiat roțile propriei mașini ca Rami să nu vină după mine. Aș fi putut să iau doar cheia, totuși. Am accelerat brutal, pornind de pe loc rapid, în timp ce un fum negru se pierdea în urma noastră. Am văzut în oglinda retrovizoare cum Rami ieșise în fugă din garaj și își puse mâinile în cap, în timp ce scutura ușor din acesta. Mă cunoștea prea bine. 

                                                              ***

-În 15 minute trebuie să ajungem. am spus eu înghițind în sec, în timp ce observasem cum soarele se scălda într-o perdea roșie și strălucitoare.

-Ești pregătită? mă întrebă Atrux în timp ce își orienta ochii curioși ba la mine, ba la apus. 

-Mai pregătită ca oricând! am spus eu cu un amestec ciudat de teamă, curaj și sarcasm. Nici eu nu înțelegeam cât de pregătită eram.

-O să înfruntăm adevărul împreună! De data asta nu mai ești singură! a spus el zâmbind cald, după care și-a lăsat capul să curgă pe umărul meu gol. Încă mă frapa naivitatea și bunătatea acestei Stele, mă captiva și mă uluia, făcând lucrurile să scadă în apăsarea și intensitatea lor, însă în același timp, îmi era teamă să nu distrug această inocență cu latura mea întunecată. 

Am parcat mașina în garaj ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Casa arăta exact la fel de sângerie și plină de un aer mistic, iar porțile așteptau deschise de cine știe cât timp. Casa părea să răsune de bucurie și extaz, muzica bubuind prin toți pereții. Era ciudat, pentru că data trecută observasem că e izolată fonic. Am deschis amândoi portierele, făcând înconjurul casei și urcând treptele din fața ei. Atrux își arunca privirea în fiecare colț.

-Asta e casa lui Bennji? E mistică! E splendidă! E încântătoare!

-Să zicem! am zâmbit eu încordată, știind cât de mult îmi plăcea casa asta.

Nici nu am mai bătut la ușă. Am înaintat singură, găsind ușa deschisă și m-am apropiat de luminile neon de petrecere, ca să găsesc boxa și să o opresc. Muzica s-a surpat brusc. Am auzit cum un pahar sau o farfurie s-a spart în bucățele în celălalt capăt al livingului. Am tresărit ușor.

-..cred că iar avem probleme cu conexiunea Bluetooth! Așteaptă o secundă să verific! 

Se auzi vocea lui din depărtare, iar când a dat ochii cu mine, zâmbetul acela ipocrit și macabru i s-a scurs cu o repeziciune gravă de pe chip. 

-Astrid, ai venit! spuse el fals, pierzându-se în totalitate printre rânduri. Nu mă așteptam..să vii aici.. adică..atât de repede. 

Mirosea a alcool și țigări. Era îmbrăcat cu o geacă de piele neagră, care gravita de-o parte și de alta a bustului său gol și bronzat, iar în partea de jos avea o altă pereche de blugi rupți, cu o grămadă de ghirlande de blug care curgeau în jos. Adidașii nike erau de un roșu aprins, gata să iasă în evidență. Îi lipsea mirosul de parfum, precum și freza aranjată la perfecție. De data aceasta nici nu se deranjase să se de-a cu fixativ. Așa de parcă, asta a fost prima și ultima zi în care l-am găsit, cu adevărat, scăldat în toată aroganța de care era capabil. 

-Nu te așteptai, nu? am spus eu ironic în timp ce mi-am dat părul pe spate și am făcut un pas înainte. Pentru că te așteptai să fiu moartă!

-Ce spui acolo? Nu e adevărat! încercă el să mă calmeze, dar era vizibil agitat. Ai reușit? L-ai omorât?

-Cu siguranță ai fi știut dacă aș fi făcut-o! S-ar fi rupt instant blestemul Sorții. Numai dacă nu.. mi-am trecut buzele una peste cealaltă, m-ai mințit așa cum ai făcut întotdeauna și ai pus la cale un plan mârșav doar pentru propria ta distracție.

-Ce vrei să spui?

-Poți să ieși! am spus eu, iar la vederea lui Atrux, Bennji se cutremură. Cu siguranță nu așa trebuia să decurgă planul.

-Atrux, frățioare! Ești bine? Ce mai faci? încercă el să pară drăguț dar nu îi ieșise.

Sclipirea din ochii lui Atrux dispăruse brusc. Până și în naivitatea sa inocentă putea să își de-a seama că lucrurile nu miroseau a bine în legătură cu Bennji. Totul era încețoșat în legătură cu el. 

-M-ai mințit! a spus Atrux cu ochii înlăcrimați. Credeam că mă iubești și că vrei să-mi fii frate..Dar nu meriți. 

-Sigur că te iubesc, Atrux! deveni el brusc mieros și cald, însă doar la un nivel superficial. Și pe tine te iubesc, Rozalio! Vă rog să mă ascultați!

-E prea târziu pentru asta! m-am apropiat de el și l-am prins cu putere de gât. Am început să îl strâng, privindu-l în ochi cu toată ura posibilă, dar în același timp căutând o ștearsă urmă de iubire în privirea lui. Însă nu era nimic, era absolut gol. Și în goliciunea aceea am întrezărit o durere aspră și o aroganță mârșavă. 

-Ai știut unde îmi e Inima în tot acest timp! Uite-o! i-am luat mâna și i-am pus-o direct pe pieptul meu fierbinte. Era prima oară când îi simțeam mâinile atât de reci, precum gheața. De ce m-ai mințit? De ce mi-ai ascuns toate astea?! Spune acum! i-am strâns din ce în ce mai tare gâtul cu o mână, iar el începu să râdă vulcanic. 

-As, nu trebuie să faci asta! spuse Atrux cu calmitate dar în același timp cu încredere. Sunt aici, chiar în spatele tău! Și te iubesc! Chiar o fac! Din toată inima mea stelară și umană, din toată ființa mea cu început nemuritor și transcendență în efemeritate!

Am slăbit strânsoarea la auzul vorbelor lui Atrux, lăsându-l pe Bennji să vorbească. El a râs în continuare și a zis:

-Acum am înțeles cum stă treaba, frumușeilor! Mi-ați tras clapa! V-ați combinat și acum v-ați întors să ștergeți pe jos cu mine! se întunecă brusc la față și se cufundă într-o gravitate apăsătoare. Dacă până atunci mai simțisem o fărâmă de umanitate în Bennji, acum dispăruse de tot. Dar aflați că nu e atât de simplu precum credeți voi! Nimeni nu se pune cu Bennjamin Desartes!

M-am dat câțiva pași înapoi, speriată de gravitatea cu care a rostit toate aceste cuvinte.

-Dar mai întâi, ca să pregătesc terenul pentru joculețul nostru, continuă el pe același ton. Află că casa asta nu a existat niciodată. Știam că dacă o să creez ceva ce pare a fi făcut pentru tine, pentru "iubirea", zise aruncând niște ghilimele în aer, noastră decartată, atunci cu siguranță nu mi-ai fi putut rezista. termină propoziția trecându-și limba peste buza sa de jos. 

Apoi a pocnit din degete și întreaga casă s-a scufundat într-un întuneric absolut. După ce am deschis ochii cu greutate, am observat că ne aflam în casa lui de deasupra norilor, dar care era acum plină de praf, pânze de păianjen și vechituri, casa aceea care se află la mijlocul aproape perfect dintre cer și iad, dintre nemurire și efemeritate, dintre dragoste și ură. Dintre Bennjamin Desartes și Astrid Darkness.