The Bringer of Disaster- Last Chance

60. Persoana pentru care ai fi încasat un glonț, se află chiar în spatele armei

Mintea îmi pulsa de parcă toate venele s-ar fi lovit una de cealaltă dintr-o singură mișcare și-ar fi provocat cea mai adâncă și mai puternică explozie. Mă întrebam că dacă aș fi avut suflet și inimă cu adevărat (nu doar metaforic vorbind), aș fi simțit cu o intensitate mai mare toate aceste explozii care au loc înăuntrul meu de un an și jumătate? Nu știu dacă se putea mai tare și dacă se putea, atunci mă mulțumeam și fără suflet. Dar totuși cum simțeam toate astea și de unde izvorau ele mai exact? Fiorii aceia unde se produceau și cum se manifestau mai departe, evoluând și transformându-se de la minut la minut? 

Am căutat bezmetici prin toată casa un loc, o crăpătură, o fereastră prin care să ieșim dar era în zadar. Casa era construită de o minte prea atentă la detalii, de parcă era Casa Groazei din care nu mai aveai scăpare. La un moment dat, după ce am cutreierat cele mai mari camere care nu aveau nici măcar o fereastră cât de mică, am început să mă gândesc dacă Rami chiar avea dreptate. Poate eram prizonieri. Poate chiar eram victimele lui Bennji.

-Nu știu ce o să se aleagă de noi! Se opri Rami pentru o secundă și mă privi pierdut, cu ochii umezi și triști. Dar nu o să las să ți se întâmple nimic, As! Îți promit! Doar peste cadavrul meu te poate atinge și chiar sper că voi rămâne în viață să te protejez!

Cât de straniu se schimbaseră lucrurile! Parcă nu demult am fost la Petrecerea de Însănătoșire a lui Rami și Bennji. Eram cu toții, eu, Rami, Bennji, Alessio, chiar și Bartoș care fusese ucis cu ceva timp în urmă și mai apoi crima fusese aruncată asupra mea. De aceea am fugit. Poate dacă nu murea Bartoș nu se întâmplau toate câte s-au întâmplat. A fost ultima dată când a fost văzut, în seara aceea și atunci fusese ultima noapte din viața lui. Tot nu se știa cine a făcut-o, cine l-a ucis, dar aveam un vag sentiment și un fior intens de nesiguranță și teamă, că toate crimele, toate investigațiile, duc în același loc.

-Nu am nevoie de ajutorul tău! Răspund eu sec și rece, în cele mai nepotrivite circumstanțe. Poate ajutorul lui Rami nu era chiar atât de rău, dar ideea de a fi ajutată de el mă agita și îmi cresta tot mai mulți fiori de neliniște. Desigur, erau un alt tip de fiori, din aceia care sunt provocați de ură și dezgust, de teamă și de nesiguranță. Aveau chiar și câteva croituri de mânie și de compasiune, cusute exact una lângă cealaltă, de parcă erau două culori celeste ce se îmbinau perfect între mine și el.

Și în acel moment apăsător, de parcă mă aflam în mijlocul celui mai adânc întuneric din viața mea, mi s-au derulat imaginile a tot ceea ce fusesem și făcusem. Se zice că doar înainte să mori îți trece viața prin fața ochilor de parcă ar fi trailer-ul propriului tău film. Și am văzut totul: insula, iahtul nostru, Patricio care mă iubise dar încercase să mă ucidă, Patrick (și de data aceasta nu fantoma lui care îmi dă târcoale), Patrick cel viu și fierbinte pe care nu l-am ales în pofida datoriei, dar am putut fi împreună dacă el nu s-ar fi sinucis în van, Monika care murise tot din vina mea dar cu care m-am reîntâlnit la Poliție dar de care nu mai auzisem nimic de dinainte de plecare, apoi logodna mea cu Bel, cel care a dispărut în noaptea aceea și a cărui cadavru s-a risipit în fața mea și a ucis fiecare bucățică din Astrid care fusesem atunci. Dar tot nu plătisem întregul preț pentru trecut. El era în continuare aici, sub formă de prezent și voia să mă facă să plătesc pentru păcatele mele. Apoi a fost dorința aceea aprigă și feroce de a găsi Centrul Universului și de a repara trecutul. Dar și aceasta se spulberase zi cu zi, oră cu oră, și oricâți pași făceam înainte pentru a mă repara, o forță invizibilă parcă mă trăgea înapoi zeci de mile distanță de fiecare dată. Așa că am fugit cu Bennji după ce fusesem acuzată de crimă, el nu-mi spusese că după câteva zile s-a dovedit că nu am de-a face cu uciderea lui Bartoș. Nu o făcuse, iar eu nu înțelegeam de ce. A trebuit să asist la nunta sa, să îngropăm un cadavru împreună, să coborâm până în iad, să îi dau Inima mea drept cadou și înapoi ca să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic. Iar după noaptea tumultoasă în care mireasa sa l-a părăsit, m-am întâlnit cu cadavrul ei putred exact pe biroul meu de detectiv. Ce însemnau toate acestea și de ce mi se întâmplau tocmai mie?