The Bringer of Disaster- Last Chance

69. Pe aripile gândurilor tale

Undeva aproape de granița dintre cele două lumi

-M-ai păcălit! spuse după ce își încordă maxilarul, țipând din toți rărunchii, uitându-se de jur împrejur cu un amestec nesigur de crispare și curaj. Am făcut tot ce ai spus tu, am urmat planul conform instrucțiunilor tale, am ajuns aproape de Elementul Final, și de atâta timp nu mi-ai putut spune cine e el, cu cine am de-a face?!

De nicăieri păreau să se audă mici zumzete intense ce-ți străpungeau auzul precum sunetul unei bucăți de sticlă ce se sparge la nesfârșit. Apoi zumzetul se transformă într-un glas fantasmagoric ce-ți înmuia șira spinării din cauza faptului că părea să se audă de pretutindeni. Glasul formă un răspuns în sunete amuzate, ce semănau cu râsul uman de pe Pământ, dar era făcut într-o manieră ecoică, ce părea să se audă la mile depărtare. Pe când începu să își iasă din minți din cauză că nu primise nici un răspuns pe care și l-ar fi dorit, Bennji, lipsit de cumpăt, începu tactica amenințărilor, pe care o folosea de fiecare dată când se simțea copleșit și înconjurat.

-Am să mă opresc aici atunci! Nu am să mai fac nimic pentru tine! Te descurci singură de acum!

Dar glasul îndepărtat se transformase într-o furtună colosală ce ardea totul în jurul ei. Era precum o apocalipsă ce părea să te prindă în mijlocul viforului din care nu vei mai avea scăpare niciodată. Bennji realizase prea târziu că tactica amenințărilor funcționează doar la oameni. Și nu chiar la toți. 

-Ah, tinere pământean naiv! Începu vocea să se concretizeze dar în același timp să rămână pe aceeași arie debusolantă de mister. Chiar crezi că poți să-mi scapi? Niciodată nu a depins de tine, Bennjamin Desartes! Ești adeptul meu și trebuie să faci exact cum îți spun eu, altfel.. știi ce va urma! Nu ai decât să te plângi, să te rogi de mine sau să vii cu amenințări prostești de umane, totul depinde de mine și numai de mine, tinere pământean!

-Știi, spuse Bennji privind fumul alb din fața lui, încercând să caute o privire pe care să o străpungă. Ochii îi erau sticloși, umeziți și roșii, lipsiți de clipirea obișnuită, însă nu se știe din ce cauză. Cândva am crezut în Soartă, în tine, cu bucurie. Cândva am iubit neprevăzutul, oportunitățile și tot ceea ce credeam că ne aduce Soarta în cale. Dar acum te urăsc! Tu mi-ai furat totul și nu m-ai lăsat niciodată să aleg! Și când am ajuns să cred că unele alegeri îmi aparțin, mi-am dat seama, la o răscruce de sentimente, că tu erai implicată în toate, de fapt! Că tu ai fost întotdeauna la mijlocul lucrurilor pe care le-am iubit și le-am urât, pe care le-am deținut și pe care... nu le-am avut niciodată!

                                                 *

Undeva într-o cămăruță anostă a lumii

Atrux învățase gustul delicios al unei pizza proaspăt ieșită din cuptor, învățase despre senzația mistuitor de plăcută a unui duș fierbinte și despre durerea colosală de picioare dacă nu te întinzi în pat după mai mult de 24 de ore. Învățase despre fanteziile și imaginile magice ale somnului, despre relaxarea graduală a pulsului și închiderea ușoară a pleoapelor, cât și despre gustul rafinat al ceaiurilor de calmare ale Monikăi. 

Bennji intrase rapid, împingând ușa cu putere în urma sa, în timp ce sufletele celor trei rămași în cameră, fuseseră zguduite de o tresărire spasmodică. Purta o pelerină roșie și lungă de ploaie, în timp ce picurii cădeau cu repeziciune de-a lungul acesteia, croindu-și drum până pe podeaua lipicioasă și murdară de pași plini de noroi. Atrux o zbughise înspre acesta, strângându-l puternic în brațe într-un fel copilăresc, după ce își aminti că văzuse asta de sus la o multitudine de persoane de pe Pământ. Nu îi ieșise tocmai cum se așteptase, dar totuși era ceva. Bennji rămăsese încremenit, și fără nici o expresie facială, se îndepărtă de acesta și își agățase haina udă în cuierul din stânga sa. Atrux își aruncă pe furiș irisul înspre fereastră și rămase complet uimit de multitudinea cometelor minuscule și transparente ce loveau pământul cu o viteză nebănuită. Acesta apăsase clanța și fugise spre necunoscut, aruncându-se prin bălți lucitoare, sărind încolo și încoace, lăsând răcoarea stropilor transparenți și strălucitori să îi sărute trupul uman și plăpând.