The Bringer of Disaster- Last Chance

53. În putrefacție

     Ultimele zile au fost lungi și anevoioase. Zăceam cu o strângere puternică înăuntrul meu, așteptând parcă să apară din neant, să mă ia de mână și să mă mai salveze încă o dată. Dar de data aceasta chiar de mine însămi, de mintea mea zbuciumată de imaginea și vocea lui, de golul dinăuntrul pieptului meu care totuși se simțea precum o inimă smulsă și rătăcită, de el însuși, de ochii lui smarald, buzele groase și totodată de vocea sa violentă care suna rece și fierbinte în același timp. 

Văzând că nu se mai întoarce (iar clipele acelea păreau de-a dreptul din infern), am coborât la recepție, știind prea bine numărul camerei sale (în fața ușii unde petreceam ore în șir).

-Bună seara! Nu știți dacă domnul Benjamin Desartes e în camera lui? Numărul 19 parcă.. Mi-am uitat ceva în camera sa acum câteva zile.

"Domnul" îmi suna dubios și mie. 

-O secundă să verific. Da, domnul Desartes a plecat acum două zile. Nu cred că s-a făcut încă curățenie. Puteți merge să încercați totuși.

-Mulțumesc!

A plecat! A plecat fără să îmi spună nimic și m-a lăsat așa... Să îl aștept.. Știa că nu avea să se mai întoarcă.. Știa că nu ne vom mai revedea. Și nici nu voia să o facă. Nu voia să mă mai vadă. 

Precum un cinematograf vechi și bântuit, imaginile cu noi doi mi se derulau înaintea ochilor, iar noi, noi fusesem de-a dreptul frumoși împreună. Nu ne-am sărutat, nu am apucat. Nu acum când ne-am reîntâlnit după atâția ani.Dar ce n-aș fi dat să fii acum aici și să o faci! Nu aș mai comenta nimic! Poate că ai plecat din simplul fapt că nu ai văzut cât te iubesc, sau poate nu ai fost pregătit să vezi, sau cine știe, poate știai prea bine și ai vrut doar să te răzbuni.. Totul mirosea a tine, ți-ai lăsat parfumul și vocea în cearșafurile roșii mototolite. Nu ți-a plăcut niciodată să faci curat. Ți-ai uitat ceasul pe noptieră, probabil de aceea ai uitat ce timp e. E timpul nostru, Bennji! Oare când o să observi? Iar despre mine.. Nu mi-am uitat nimic în camera ta, mi-am uitat inima la tine!

Iar când imaginile se roteau în jurul meu de parcă aș fi cel mai prost spectator, cineva a intrat brusc peste mine, și nu era acel cineva pe care îl așteptam.

-Domnișoară Darkness, sunteți căutată.

-Chuck?! Ce cauți aici? Iar picioarele au început să îmi tremure cu și mai mare intensitate decât adineaori. Asta îmi mai lipsea! Să fiu și arestată!

-Nu îți imaginezi cât te-am căutat, Darkness! Calmează-te, nu am venit să te arestez! Ești liberă, nu știi?

-Și.. Ia zi-mi, cum? Cum v-ați dat seama că NU eu am comis crimele pe care CHIAR eu le investigam?

Spun eu ironică, de jumătate neîncântată de ideea plecării înapoi. S-au întâmplat prea multe aici ca sa le pot lăsa în urmă, și știam că dacă voi pleca, eu cu Bennji nu ne vom mai revedea. 

-La aproximativ o lună după ce ați plecat s-au găsit urme de pași în locul unde îți era bandana. Nu erau ai tăi, erau mult mai mari. Adidași Nike, mărimea 45. O firmă mult prea cunoscută, nici o pistă. Chiar v-am sunat! Credeam că nu ai vrut tu să te întorci.

-Poftim? Chuck, tu te auzi ce spui? Suntem aici de un an întreg, nu a sunat nimeni!

-Ba da, eu am sunat! Dar nu ai răspuns tu, a răspuns.. Benjamin parcă? Iubitul tău cu care ai fugit..

Și atunci am simțit cum lumea îmi alunecă de sub picioare și mi se prăbușește direct în cap. De ce Bennji mi-a ascuns în tot acest timp libertatea mea? Tocmai ceea ce mi-a promis să îmi ofere!

***

După câteva zile bune în care am vrut doar să îmi iau o vacanță de la tot ce mi se întâmpla, Chuck m-a chemat din nou la Poliție, să-mi urmez în continuare pistele vechi. Din orgoliu, nu m-aș mai fi întors, dar trebuia să îi vin de hac celui care mi-a înscenat mie toate astea. Poate mă credea jucăria lui, ucidea în voie, făcea trafic de droguri după propria-i plăcere și când eram la un milimetru să îl descopăr, le întorcea pe toate pe dos și mă împingea pe mine în prăpastie. Avea multă tehnică în el și trebuia să îmi cunoască fiecare pas ca să fie tot timpul cu unul  înaintea mea.

-Darkness, mă bucur că ești aici! Mă întâmpină Chuck cu căldură deși circumstanțele nu erau atât de "primitoare".

-Pune-mă la curent cu ce s-a mai întâmplat cât am fost plecată. Spun eu rece și însetată de răzbunare. Vreau dosarul întreg la mine pe birou!

-Au mai fost cincisprezece omoruri și am mai găsit alți zeci de saci cu droguri în trei locații pustii diferite. Dar nu avem nici o pistă. Astrid, avem nevoie de tine!

Și o spuse cu atâta sinceritate încât eram și mai hotărâtă că o să îl demasc. 

-Arată-mi locațiile!

-Încă ceva! O să ai un coleg nou de echipă!

-Poftim? Ce coleg nou visezi, Chuck?

Conduceam cu 120 km/h simțind cum noul coleg îmi dă bătăi de cap. Monika nu îmi răspunse la telefon deloc, nimeni nu mi-a spus nimic despre ea, deși să fiu sinceră, mi-a lipsit enorm. 

-Cât mi-ai lipsit! Nici nu ai idee!

Ocupa el, cu prea multă încântare, locul din dreapta mea pentru că nu am fost de acord să mă "conducă" el pe mine.

-Ce n-aș fi dat să fii fost cu două secunde înaintea lui Bennji și să fii aflat că urma să fii arestată! Te-aș fi salvat eu! 

Poate era mai bine dacă m-ar fi salvat Rami, poate așa noi doi am fi fost bine și cine știe, poate Rami s-ar fi căsătorit și aș fi scăpat de el o dată pentru totdeauna. Însă Rami mă puse pe gânduri puțin.

-Chiar așa, de unde a știut Bennji că urma să fiu arestată?

-Habar nu am. Credeam că o să vă întoarceți când s-a aflat adevărul, dar nu ați venit..

-Bennji nu mi-a spus nimic.

-Spune-mi adevărul, As, s-a întâmplat ceva între voi? Trebuie să știu.

Mă privi pierdut, iar eu simțeam cum pulsul și adrenalina îi creșteau de teama adevărului. Rami nu era naiv precum Alessio, nici dur precum Bennji, el era moale și flexibil în ciuda a tot ceea ce știa că se petrece în jurul lui.

"-Când mai exact?" a fost întrebarea retorică pe care am vrut să i-o pun dar m-am bucurat că am tăcut naibii din gură și că nu m-am dat singură de gol după atâția ani în care am ascuns cu atâta precizie totul.

-Nu s-a întâmplat nimic. Spun eu rece. Ba chiar s-a însurat! 

Eram glaciară însă doar eu știam că în mine se dădea al Treilea Război Mondial. El mă privi intens, cu o dragoste evazată ce o împrăștia în jurul său precum un parfum puternic, însă simțeam că Rami nu mă crede în întregime, iar eu mă temeam să nu mă trădeze gesturile. 

La mijlocul drumului (care părea să nu se mai termine), Chuck ne-a apelat de atâtea ori până ce i-am confirmat lui Rami să îi răspundă.

-Darkness, trebuie să vă întoarceți imediat să vedeți asta!

Și întorcând mașina ilegal, am apăsat accelerația și am zburat  într-acolo. Tot echipajul poliției era pus pe jar, erau toți speriați de parcă ar fi văzut o fantomă și fugeau în toate părțile agitați. Șapte mașini de poliție au pornit în misiune, iar eu cu Rami chiar nu înțelegeam ce se întâmpla. El mă lăsase în spatele lui ca să mă protejeze, însă eu l-am împins și am fugit înspre biroul lui Chuck. Pe masă era un pachet imens, ce avea o fundă mare și roșie atașată. Chuck era alb la față și mai avea puțin până să vomite.  

-Deschide-l! Spuse el speriat, stând la zece metri distanță de noi.

Aproape în putrefacție, cadavrul îmi zâmbi fierbinte și diabolic, de parcă ar vrea să ardă, meschin, fiecare părticică vie din mine. Și atunci, în acea secundă împietrita în timp, mi-au revenit amintirile ca printr-un miracol și mi-am dat seama cine era. Mai știam și că moartă cum era, mă recunoștea și ea pe mine.