The Bringer of Disaster- Last Chance

83. Iubirea care te face să comiți atrocități

M-am îmbrăcat cu o pereche de colanți negri, asortați cu un maiou roz de vară și mi-am prins o coadă la spate, după ce mi-am făcut un machiaj colorat, cu roz și violet. Bennji a intrat în cameră, după ce a bătut grațios la ușă și mi-a întins un pistol, în timp ce mă privea îngrijorat, cu o spaimă vizibilă pe chip.

-Poți să iei mașina mea. a spus acesta simplu. Cea nouă din garaj.

Nici nu puteam să mă mai bucur că am să conduc o mașină atât de scumpă și de strălucitoare. I-am aruncat niște privi încruntate, în timp ce am pus mâna pe pistol extrem de vulcanic și am încercat să mă îndepărtez cu gravitate, dar el întinse un picior în fața mea și mă opri. Îmi cuprinse fața în mâinile sale, și dintr-o dată am simțit cum au început să-mi ardă obrajii, dar nu într-un mod plăcut.

-Auuch! am țipat și m-am îndepărtat un pas.

-Ce ai?! s-a strâmbat el deranjat.

-M-ai ars! Aveai ceva în mână?!

El a deschis palmele și mi-a arătat că nu are absolut nimic în acestea, cu excepția faptului că erau deosebit de roșii. Le-am privit tăcută în timp ce el părea confuz.

-În fine, trebuie să plec! am spus eu fără să îl mai privesc, însă el mă apucă iute de talie, evitându-mi în mod evident fața sau pielea goală. 

-Ascultă-mă, după ce toate astea or să se termine, o să putem fi împreună, Astrid! Știu că e de o dificultate extremă ceea ce îți cer, însă nu uita că asta e ultima noastră șansă! Ultima noastră șansă, împotriva Sorții, pentru a trăi exact așa cum am visat, ultima noastră șansă ca să fim liberi, Astrid, și tu, și eu!

I-am privit ochii verzui ce-mi transmiteau o grămadă de noduli ermetici pe șira spinării. Visul dragostei noastre părea atât de aproape de noi în sfârșit, doar la o înjunghiere distanță, însă nu puteam scăpa de senzația că am omis ceva sau că Bennji îmi ascunde în momentul de față unul dintre cele mai importante
lucruri.

-Aș vrea să te sărut, dacă nu te deranjează! În caz că o să se întâmple ceva, mai vreau să simt o dată gustul dulciu al buzelor tale roșiatice! spuse el cu o îngrijorare vizibilă pe chip.

-Uau, cât optimism! îmi dau eu ochii peste cap. Mersi, ce să zic!

-Nu mă refeream la tine! înghiți el în sec, și îmi ferise privirea.

-Ți-e frică pentru tine, Bennji? Nu ai de ce! Am să rezolv repede și am să mă întorc aici. După am să te scap de poliție și de toate cele, promit!

-Nu-mi promite lucruri pe care nu știi dacă ai să poți să le îndeplinești vreodată! spuse el cu ochii ușor umeziți și roșii.

-Tu vorbești? i-am dat eu un ghiont direct în piept, unde se află Inima mea, Inima Diavolului. (Nici nu mai știu a cui).

-Taci și sărută-mă! Își aruncă el corpul înainte, evitând să mă atingă cu palmele, și pentru o secundă își lipi fruntea de a mea, stând ușor aplecat, nasul de al meu, și după ce a respirat adânc și-a contopit buzele cu ale mele într-un sărut nevralgic de amețitor ce părea să facă înconjurul lumii doar cu o singură scânteie. Îmi doream milioane de săruturi din acestea, dar, fără să înțeleg de ce, sclipirea din ochii lui îmi spunea că e ultimul.

-Și nu uita, continuă el pe același ton himeric și încrezător dintr-odată, după ce sărutul s-a surpat, dragostea și ura sunt foarte asemănătoare, Rozalio!

-De ce tot spui asta? mi-am dat ochii peste cap ușor enervată, mi-am luat geaca din mâna lui și am ieșit pe ușă cu cheia de la mașină în mână. În timp ce mergeam spre garaj, am simțit un puternic miros de ars, și atunci când am privit înspre geacă, am realizat că din aceasta ieșea fum. Am aruncat-o pe jos, după care am lovit-o brutal cu piciorul ca să sting scânteia.

-Ce mama...

                                                                      ***

Am condus exact încotro mi-a pus Bennji GPS-ul mașinii sale și abia după câteva ore, mi-am dat seama că știam drumul de undeva. Era locul în care l-am găsit pe Bennji atunci când "l-am salvat" împreună cu frații săi idioți.  În timp ce condusul devenise un automatism și nu mă mai gândeam că fac asta, mi-am reglat muzica radioului ca să văd ce frecvență o să prind. Iar când mi-am mutat atenția înapoi la drum, am pus frână rapid, deoarece era să calc pe cineva. Toate lucrurile din mașină s-au zguduit și au alunecat în față.

-De ce nu ești atentă la drum? Zâmbi el intrigat, după care trecuse direct prin portiera mașinii și se așezase în față, pe scaunul din dreapta. Eu mă uitam cu ochii căscați la el.

-Nu știai că 90% din accidentele de mașină au loc pentru că șoferii își schimbă melodia sau sau scriu mesaje pe telefon?

-Patrick... Ce cauți aici??! încerc eu să îl iau în brațe printre lacrimi surde, însă mâna îmi trecuse, cu o rapiditate la fel de uimitoare ca întotdeauna, prin trupul său fantomatic.

-Bine, o să trec direct la subiectul cel mai tare. Știu că-ți plac esențele tari. aruncă el un zâmbet și o privire pe furiș. Ideea e că am venit direct din iad să te avertizez. Tatăl tău m-a trimis.

-Poftim? Tata?! Diavolul? Adică Soarele sau ce-o fi?!

-Da, el. Oricum aș fi venit de bună voie pentru tine, la orice infinitate de drumuri, însă aș fi avut nevoie de aprobarea lui ca să părăsesc iadul temporal.

-De ce ai venit?

-Faci o mare greșeală, As! Unde mergi acum! Bennji se joacă cu tine!

-M-a mințit din nou?!

-Nu, totul e adevărat. Inclusiv blestemul, părinții tăi adevărați și chiar soluția pentru care el ar putea fi eliberat. Însă Atrux nu trebuie să moară, Astrid! Un sânge de Desartes trebuie să moară ca să se rupă blestemul. De aceea l-a omorât Bennji pe Alessio și pentru că nu a funcționat, vrea să îl omoare acum pe Atrux. Însă dacă o faci, Astrid, echilibrul universului se va destabiliza, iar partea ta întunecată o să o înghită complet pe cea luminoasă. Tatăl tău a vrut să te previn, dacă faci asta..nu ai să mai poți ieși niciodată din întunericul acela..

-Ce-i pasă lui? Oricum e regele Întunericul! Și oricum nu m-a contactat niciodată, iar când am coborât în iad, doar m-a jucat pe degete, ca la Poker.

-Ascultă-mă, As, încercă el să îmi pună mâna pe genunchi însă atingerea îi fu imposibilă. Ți-a protejat Inima încă de când te-ai născut, tocmai de aceea când ai coborât în iad după Bennji a inventat joculețe ca să te convingă să nu i-o dai lui. Nu știa că o să alegi , cu atâta râvnire, dragostea.. Însă în mâinile, sau mă rog, pieptul cui nu trebuie, Inima ta e periculoasă.

-Uite ce e, Patrick, spun eu cu fermitate și nervozitate, când cobori înapoi în iad, te rog frumos să îi spui tatălui meu că chiar dacă va fi nevoie să-mi dau ultima bucățică de bunătate și să mă transform într-un monstru întunecat, aș merge cu bună știință până la capăt dacă asta îl va salva pe iubitul meu.

-Auzi "iubitul tău". și-a dat fantoma ochii peste cap. Tatăl tău știa că o să ai reacția asta așa că mi-a dat să îți ofer ceva. Zise după o scurtă pauză în care a suflat adânc, cu nervii încleștați.

Îmi întinse exact tabloul care atârnă în camera lui Ramires de 5 ani încoace. "Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată.", scria pe el cu litere aurii.

-Știu tabloul ăsta! mă enervez eu. Spune-i tatălui meu ca data viitoare să se gândească la un cadou mai original!

-Acesta e doar o iluzie. Cel adevărat e în camera lui Ramires. Tatăl tău voia să îți amintești de el.

-Esti liber să pleci înapoi! Strâng eu ochii și-mi pun înapoi mâinile pe volan, evitând să îl privesc.

-Să nu uiți niciodată un lucru, As: dacă iubirea ne determină să comitem orori și să nu ne mai recunoaștem pe noi înșine, asta înseamnă că ne ia cel mai de preț lucru: sufletul nostru. Iar atunci, iubirea fără suflet e imposibilă, pentru că iubirea care te obligă să comiți atrocități, nu e iubire. Pentru că iubirea, în toată splendoarea și totalitatea ei este pură, și nu ar avea nevoie niciodată să se bazeze pe întuneric ca să poată funcționa, ba din contră: naște scântei de lumină în cel mai întunecat ungher al inimii.