The Bringer of Disaster- Last Chance

95. Un monstru de nestăpânit

O durere de cap îmi mistuia fruntea și ceafa în acel moment. Totul se învârtea în jurul meu și mi-au trebuit minute întregi până să deslușesc unde mă aflam și ale cui erau vocile care își întocmeau planul malefic pe fundal. Când m-am ridicat ușor de la podea, mi-am dat seama că mă aflam printre ruinele casei lui Bennji, înconjurați de particule de nori plini de vapori și de apă de ploaie. Aceștia anunțau o furtună cum nu a mai fost de ceva vreme. În fața mea se concretiza Soarta care părea să își noteze pe o foaie de hârtie câte ceva, iar în spatele ei îi dădea indicații și sfaturi, nimeni altul decât..

Bennji.

Acel Bennji.

Bennjamin Desartes.

În carne și oase. 

Am scos un sunet ce reflecta o sperietură zdravănă și într-o secundă cei doi și-au dat seama că m-am trezit. Soarta a pus foaia de-o parte în timp ce Bennji mă privea rânjind. Nici urmă de Atrux sau de Matteo.

-Te-ai trezit, Rozalio?

-Ce? Cum?! Ce cauți aici? m-am panicat eu încercând să mă ridic, dar fusese inutilă încercarea mea deoarece cu o mișcare a degetelor, Bennji mă lipise cu fața de pământ. Ai murit!! am țipat. Ce naiba?!

-Cine ar fi crezut că ai să poți să mă ucizi după.. atâtea? a spus el mieros, aplecându-se înspre mine de parcă eram un cadavru pe care îl inspecta un polițist. A început să îmi mângâie gâtul, umerii, spatele, iar eu simțeam un curent electric straniu ce mă străbătea haotic. Pot să spun doar.. că sunt sincer impresionat! Nu te credeam în stare!

-Nici eu! spuse Soarta cu mulțumire.

-Cum naiba ai supraviețuit?! m-am impacientat eu și am încercat să mă mișc dar era în zadar. Puterea lui Bennji era prea puternică și m-a luat prin surprindere. 

-Of, Rozalio, spuse cu o compătimire prefăcută, nu pot să cred ca ți-ai ucis singură logodnicul!

-Ce logodnic visezi?! am început eu să țip din toți rărunchii, exasperată. Mai lipsea să te fii luat de bărbat! Stai.. m-am oprit pentru două clipe să mă gândesc la ce tocmai spusese. Doar nu...

-Ba da! continuă el să îmi mângâie părul dar de data aceasta atingerea lui devenise mai agresivă. Întocmai! Tocmai ce l-ai omorât în iad pe logodnicul tău dispărut de doi ani, Belus Saffari!

O spusese de parcă era aievea și în același timp părea atât de real și de înspăimântător. 

-Dar arăta ca și tine!!! am țipat eu în timp ce simțeam cum în podeaua pe care stăteam lipită se formase o baltă sărată, plină de toate durerile și lucrurile pe care nu le mai puteam controla. 

-Cred că e momentul să îi spui! spuse Soarta calmă, în timp ce era de jumătate concentrată la lista pe care o ținea în mână și bifa de pe ea unele chestiuni malefice de parcă erau cumpărături de la supermarket. 

-Ai dreptate! E timpul! a spus el rânjind, în timp ce printr-o singură arcuire a degetelor m-a ridicat de la sol, ținându-mă suspendată în aer, iar cu cealaltă mână a tras ca un poltergeist un alt scaun și m-a trântit pe el. Dintr-un alt capăt au apărut o serie de lanțuri groase, și cu ultima suflare de panică am reușit să văd și să simt cum acestea se încolăceau haotic și strâns în jurul meu. Mă durea al naibii de tare. Totul mă durea.

-Mama ta a zis că trebuie să îți explic. Așa că am să o fac. Dar nu din alt motiv. a spus el după ce s-a aranjat în fața mea, s-a pus în poziție turcească pe jos, iar privirea sa a căpătat câte puțin din verdele uman ce-i plămădise ochii în toți acești ani de când îl cunoșteam.

-Vaii, mersi, mamă! Sunt recunoscătoare! am spus eu sarcastic.

-În urma cu câțiva ani, a continuat Bennji fără să îi pese de mine sau de reacția mea, la petrecerea aceea în care tu ai fugit după ce Belus te-a cerut de nevastă, eu eram ocupat să ucid câțiva oameni la casa de lângă (spusese cu o lipsă de empatie vizibilă), în timp ce Belus a ajuns acolo din pură întâmplare, în fugă. În momentul acela ne-am intersectat pentru prima oară. Eu cu el, dar mai presus, eu cu tine, Rozalio, pentru că chiar dacă știam că Inima ta e ultimul element din puzzle-ul nostru, nu puteam să apar în viața ta fără nici un motiv. La nivel energetic ți-am văzut și simțit aura pe pieptul lui, pe buzele sale, pe întreaga piele a sa. Era hipnotizat de iubire. Voia să îi aparții în totalitate, aproape ca o posesie, pentru că știm amândoi că linia dintre dragoste și obsesie e extrem de fină, Astriuțo. Și când ai fugit..fără să accepți cererea, asta a activat în el un monstru de nestăpânit care avea să facă orice pentru a fi a lui, iar eu am profitat de asta. 

Nu puteam să cred cât de duși cu capul erau toți bărbații din viața mea.

-Și atunci, continuă el absorbindu-mi cu privirea chipul șocat și confuz deopotrivă, și atunci i-am propus un târg care avea să ne fie de folos și mie și lui. Dar mai ales mie. El trebuia să mă ajute să ucid oameni ca să mențin strălucirea Stelelor pe un termen nedefinit, iar eu am să îl fac să fie demn de iubirea ta. El a acceptat numaidecât. Sincer, cine acceptă un târg pe un termen NEDEFINIT? a început să râdă ușor. A fost ușor de convins și de prostit. Pentru că nu fusese interesat nici preț de o clipă de detaliile contractului nostru. El avea să devină un fel de clonă a mea, dacă vrei să îi spunem așa, în timp ce simțurile proprii și gândirea îi vor fi înghețate aproape complet, în timp ce conștientul meu va guverna două trupuri deodată, al meu și al lui. De aici a fost foarte simplu. Am fost mereu în două locuri deodată, cu două trupuri și aceeași minte. Mi-a fost simplu să fiu și criminal, dar să fiu și în proximitatea ta ca să-ți dovedesc contrariul. Mi-a fost simplu să te fac să mă iubești, chiar dacă în unele momente, bucata vie din mintea lui Belus se activa și îmi țipa în minte să mă opresc. Știi, era ciudat, pentru că îi oferisem exact ceea ce își dorise, să îi aparții, dar lui nu îi convenise nici o clipă că el îmi aparținea mie.  De fapt, dacă stau să mă gândesc.., amândoi mi-ați aparținut mie.

-Ești..nebun de legat! Ești un..mincinos prefăcut! Ești.. nu mai aveam nici o putere ca să mai rostesc ceva. Orice aș fi spus s-ar fi cufundat într-un van absolut al eterului ce-mi strângea toate simțămintele. 

Am tras adânc aer în piept în timp ce am observat cum el îmi analiza reacția de parcă trebuia să fiu uluită și să îi validez toate aceste realizări.

-Minți, am spus eu încercând să mă joc puțin cu mintea sa, Belus e mort. I-am văzut trupul în același spital în care ai fost internat tu. 

-Am reușit să creez o clonă dintr-o ființă vie și crezi că mi-a fost greu să creez o copie a unui trup mort? Ești amuzantă când ești aproape de sfârșit, Rozalio!

-Nu văd nimic amuzant în asta!

-În fine, acum ai aflat adevărul. Acum știi și despre planul nostru. continuă el fără nici un fel de regret. Matteo e în spate în cușca lui preferată. În timp ce tu stai aici cuminte, mai ai de făcut un singur lucru, frumoaso. Să îl chemi pe tatăl tău aici, la mijlocul perfect dintre viață și moarte, dintre rai și iad, ca noi să putem întocmi planul.

-Și dacă nu ce? m-am răstit eu vulcanic.

-Dacă nu, iubițelul tău o va mierli. 

Și-mi arăta semnul acela în care se prefăcea că cineva îi taie gâtul.

-Ești un...

-Nemernic? Arogant? Nebun? Mârșav? Malefic? Cred că puțin mai mult din toate astea. Dar mai ales sexy. zâmbi el în timp ce-mi cuprinse bărbia în mâini și îmi sărută cu finețe creștetul capului. Era de o finețe meschină, precum un vulcan pașnic gata să explodeze în orice moment.