The Bringer of Disaster- Last Chance

37. Eternitățile

În prezent,

În timp ce îmi calculam cantitățile de mâncare și apă necesare unei călătorii lungi și neprevăzute, mintea mea nu se putea concentra nici pe departe la calcule și erori, gândurile mele erau asurprite de sunetele de afară, care începeau să se audă din ce în ce mai tare, ca și cum păsările cântătoare, motoarele mașinilor și vuietul roților ar face concurs în capul meu. Mi-am astupat urechile cu mâinile lăsând totul la o parte, însă sunetul nu scădea în intensitate nici măcar puțin. Apoi am început să aud sunetele a două perechi de pași, o pereche mai apăsați și o pereche mai delicați, de parcă ar dansa pe creierul meu. M-am uitat pe fereastră și nu am văzut pe nimeni. După care ușa s-a deschis și am fost cât se poate de "entuziasmată".

-Am sosit! Deci.. am pus terci de ovăz, iaurt cu afine și căpșuni, snacks-uri și multe băuturi vitaminizate și..

-Monika, oprește-te! Îi întrerup eu entuziasmul care era până peste măsura nervilor mei.

-Eu am pus gantere în caz că vreți să ne antrenăm pe parcurs! Zâmbi Renatus în spatele ei, căutând prin ghiozdanul său negru de excursii, ganterele.

-În primul rând.. încep eu și îmi venea cu sinceritate să-mi dau două palme peste față. Tolomacilor, iaurtul o să se strice și o să-ți curgă prin ghiozdan, și în al doilea, de ce doamne Dumnezeule ai aduce gantere cu tine într-o excursie de zeci de mile pe jos în care o să depunem un efort considerabil ca să ajungem la destinație și probabil că o să cădem în cap de oboseală!

Zâmbetul lui Renatus nu pierise deloc și înainte să apuce să mă contrazică, l-am întrerupt:

-Și în al treilea rând, nu am zis nici o secundă că vă iau cu mine!

-Dar.. credeam că suntem o echipă! Protestă Monika delicat.

-Suntem. Spun eu scrâșnind printre dinți dar nu trebuie să mai moară nimeni. am încercat să o spun cu empatie și delicatețe dar nu a reușit să iasă decât un amestec de nervozitate și îngâmfare.

-Am aflat și noi până la urmă. Mă întrerupse Monika. Renatus are anumite socoteli neîncheiate cu Rami și l-a făcut să îi spună tot. Dar nu ne e frică de asta, As! Vom găsi noi o soluție.

Deci chiar nu era nevoie să accept să mă văd cu Bennji nopți întregi pentru pontul ăsta? Deșteptul de Renatus nu a putut să zică mai devreme asta?

-Uite ce e, spun eu fermă, mă descurc singură. Nu trebuie să vi se întâmple nimic. Nu vreau să trebuiască să mai ucid pe nimeni.

-Dar de ce trebuie să o faci tu? Se apropie Monika ușor de mine și îmi mângâie brațul în felul ei finuț. De ce trebuie ca treaba cea mai grea să cadă pe umerii tăi? O voi face eu dacă trebuie. și când o spuse, o făcuse cu o anumită doză de teamă și dezgust. Sau Renatus, să nu uităm de puterea lui de distrugere. Nu trebuie să porți tu toate lucrurile negative. De aceea suntem o echipă!

-Monika, te temi și de umbra ta și tu vrei să ucizi un străin! Mai bine stai acasă și uită-te la telenovele turcești! Spun eu rece, însă hotărârea de pe chipul ei nu se schimbase nici măcar o clipă. Atunci am înțeles că ea era în stare să facă orice pentru mine dacă circumstanțele ar fi cerut asta, și că, oricât de tare ar fi înlănțuită de frică, ar alege să mă salveze pe mine, pe noi și să lase restul lucrurilor în seama Sorții.

-Nu uita, expiră și inspiră! Zâmbi ea inocent după care privise ușor și subtil înspre telefonul meu care mă anunțase că am primit un mesaj.

"Vreau să te văd."

Am închis repede telefonul și l-am aruncat în poșeta mea subțire ,de un roz intens. Fără distrageri, fără întreruperi deși Mobila mi-a aruncat un zâmbet cu subînțeles. Am să găsesc Centrul Universului orice ar fi, și atunci am să îl salvez pe Belus, indiferent câte vieți mă vor costa pentru a o aduce înapoi pe a lui. Nu-mi pasă.Nimeni nu o să mă oprească din a face asta, nici măcar tu, Benjamin Desartes.