The Bringer of Disaster- Last Chance

81. Altceva în afară de moarte, sânge și stele

Am sorbit o gură zdravănă din cafeaua neagră și fierbinte pe care mi-a adus-o și mi-a pus-o pe măsuța din dormitorul său. Simțeam cum zorii zilei îmi strângeau în pumni toate orele nedormite, înghițite de suferință, din noaptea aceea. Îmi aduse o pătură roșie și mi-o așezase tandru peste umeri. Maioul scurt și roșu părea pătat de rimelul care îmi cursese timp de jumătate de noapte. Nu voiam să-mi imaginez felul în care arăt, dar nu voiam nici să mă mai gândesc la felul în care m-au făcut să mă simt toate astea. Durerea era zdrobitoare, imensă și colosală, să aflu că am fost marioneta tuturor, inclusiv a celui pe care l-am iubit cel mai mult. 

-Îmi pare rău, Astrid! a spus el, ridicând cu reținere ochii înspre mine, după ce s-a așezat pe scaunul din fața mea.

-Nu, nu-ți pare! am spus eu rece, sătulă de tot jocul acesta suspendat între gravitația iubirii și a urii. Știi ce nu înțeleg eu, Bennji? Ziceai că noi doi, Acidus și Glykos, am fii invincibili împreună și totuși m-ai ținut la distanță atâta timp, fără să mă rogi măcar o clipă să te ajut să scapi de blestem!

-Da, ai dreptate! Suntem invincibili, Astrid! spuse el întingându-și coatele peste masa de sticlă dintre noi. Ca și echipă. Dar nu ca și cuplu. a pus accent pe cuvântul "cuplu". Sentimentele romantice care intervin între noi pot să de-a o turnură colosală situației: pentru că iubirea ne face vulnerabili și deschide o portiță amăgitoare a durerii, pe care dacă cineva o găsește, ne poate distruge pe amândoi. Cineva care cunoaște toate aspectele existenței, precum Soarta.

-Nu știu ce să cred, Bennji!

-Crede-mă, aș vrea să pot fugi de toate astea, într-un colț uitat de lume, să gust din simfonia libertății, din dulcele iubirii și din buzele tale dulci și moi! Aș vrea să pot să rup toate circumstanțele care mă împresoară și să pot să fiu cu tine! Am fost egoist, știu. Te-am băgat în asta doar ca să mă salvez pe mine, și când mi-am dat seama că te iubesc ca un nebun, Astrid, am înțeles că niciodată nu aș putea să fac ceva care să te distrugă. Mi-am dat seama că tu ești aerul pe care am nevoie să-l respir în fiecare clipă, și dacă tu ai dispărea, distrugerea blestemului și restul vieții mele muritoare nu ar mai avea nici un sens..

-Bennji..

-As..

Ne-am prins la unison mâinile și am strâns cu putere, lăsându-ne frunțile să cadă ușor și să atingă masa de sticlă. 

-Dar nu există nici o cale prin care am putea rupe blestemul? Sau să păcălim Soarta? Nu știu, o cale dificilă sau alternativă pe care nu ai îndrăznit să o încerci de unul singur?

-Ba da, există. spuse el înghițind în sec. Dar nu o să-ți placă. 

-Hm?

-Aceasta presupune uciderea cuiva. Dar nu a oricui. A unei persoane care e jumătate Stea și jumătate umană..

-Și unde găsim o astfel de persoană? 

-Recent, a căzut o Stea pe Pământ. L-am răpit.. Am încercat să o fac eu dar.. nu am putut. E tot om la urma urmei, și..chiar e o prezență plăcută!

-Ai omorât atâția oameni secole la rând, milenii, sau naiba știe pentru cât timp, și nu ai putut omorî o stea amărâtă? l-am privit eu cu adâncime, în timp ce realizam, cum din cauza disperării, rosteam cuvinte care nu mă mai defineau. Sau poate o făceau la urma urmei, doar că eu nu mă mai recunoșteam pe mine însămi.

-Problema, Astrid nu e că e o Stea sau un om oarecare, problema e că.. e fratele meu.

-Poftim??!! mi-am scăpat ceașca de cafea iar ea s-a spart în zeci de bucățele, și a pătat covorul alb și pufos de sub picioarele noastre. Ce mama zmeului spui acolo, Bennji? Cum să fie fratele tău? Ce legătură ai tu cu Stelele din ceruri?!

-Off, și-a pus el mâinile în cap și a început să deruleze tot adevărul. Mama mea locuiește în cer și e o Stea, dar nu una ca oricare alta. A fost o femeie umană cândva, plină de dragoste, demnitate, loialitate și curaj. A locuit chiar aici, în Cartierul Umbrelor. A fost o gospodină și și-a iubit extrem de mult șotul, care era judecător. I-au avut împreună pe frații mei, Leonardo și Fernando, la o diferență de un an între ei. Însă Soarta, pentru a salva Stelele și Luna, a blestemat-o pe mama să se transforme în Stea și să procure poțiunile magice din sângele uman scurs din cadavrele oamenilor. Însă nu era suficient să se procure aceste poțiuni. Era nevoie de cineva care să ucidă un număr suficient de oameni ca poțiunile să ajungă pentru fiecare stea în parte și pentru imensitatea Lunii. Astfel că, a blestemat-o ca următorul copil pe care îl va avea, va deveni Procuratorul Sângelui. Și acesta am fost eu, ca să vezi! zise aruncând un zâmbet platonic și încurcat. Am fost creat din ciocnirea mamei și a lui Sirius, și am fost trimis pe Pământ direct la vârsta de 18 ani, nu am avut copilărie, nu am avut viață, nu cunosc altceva în afară de moarte, sânge și stele.. Frații mei au fost singurul lucru adevărat din viața mea, până ai apărut tu. Soarta le-a dat și lor darul nemuririi, ca să mă ajute de-a lungul anilor, în caz că vor apărea unele dificultăți. 

-Doamne, Bennji.. Îmi pare rău! am spus eu tremurând printre sughițuri zdravene de plâns.

-Ideea e că, la un moment dat, continuă el pe un ton la fel de neutru și curajos, mama mea a mai avut un copil cu Sirius. Doar că acest copil nu trebuia să se nască, deoarece Soarta nu a fost de acord cu el nici o clipă. Atrux. Singura problemă cu el a fost de la început faptul că a fost singurul care a îndrăznit să i se opună în mod repetat Sorții, motiv pentru care Soarta l-a trimis pe Pământ. Dacă l-aș ucide, aș elimina practic pe oricine care stă în calea Sorții și aș fi liber. "Ucide Copilul rebel al Stelei umane și a lui Sirius dacă vrei libertate deplină."- asta e notat în Cartea Descifrările Universului.

-Nu ți se pare puțin cam paradoxal? îl întreb eu. Să îl ucizi pe singurul care se opune constrângerilor Sorții ca să obții libertatea deplină în fața Sorții?

-Asta e Soarta! spuse el îngândurat. E constituită doar din paradoxuri și șiretlicuri, astfel încât să nu ai niciodată curajul să o învingi!

-Dar noi, Bennji o să învingem în seara asta Soarta! am spus eu ridicându-mă în picioare brusc. Am să o fac eu pentru tine! spun eu, devenind încrezătoare. Am să îl omor pe Atrux!