The Bringer of Disaster- Last Chance

82. Golul de dincolo de galaxiile Universului

Cu o lună în urmă,  

                          undeva într-o căsuță anostă a lumii,

-Nu mai pot! Mintea mea interstelară se agită într-una și simt că trupul îmi explodează de curiozitate precum o nebuloasă fantasmagorică! În ce fel de misiune ai să mă trimiți? Poate să țin evidența tuturor culorilor din lumea aceasta și să le ofer o denumire? Sau poate să caut cea mai puternică sursă de lumină de pe Pământ? Sau nu, stai! Lasă-mă să ghicesc, Bennji, nu-mi divulga încă! Să pornesc în căutarea fetei cu bucle rozalii și să o sărut! Ahh.. nu știu cum se produce un sărut dar ar fi precum un vis mirific...

-Da, ai ghicit! Oarecum. spuse Bennji ferm, uimit de curiozitatea copilăroasă a lui Atrux. Trebuie să o găsești pe Astrid, dar nu pentru ceea ce crezi tu.

Dacă ar fi fost om de la început, Atrux ar fi înțeles cu siguranță că expresia facială a lui Bennji nu denota nici un indiciu de bucurie sau optimism. Doar că el trăise doar ca o Stea până acum câteva zile și nu avea de unde să știe asta. 

-Eu sunt blestemat, Atrux! Și sunt fratele tău! îi luă mâinile palide și stelare în mâinile sale roșiatice și fierbinți. Mama ta din ceruri e și mama mea. Tatăl tău, Sirius, e și tatăl meu, Atrux! Facem parte din același sânge uman și stelar! Doar că eu și mama noastră am fost predestinați unui blestem care până acum părea fără de scăpare!

-Ce vrei să spui? se pierduse brusc Atrux printre grăunți de curiozități și dureri împletite irascibil și impulsiv. Suntem frați? Ce înseamnă un blestem?!

-Blestemul e un lucru deosebit de rău, Atrux, pe care ești obligat să îl duci la infinit fără voia ta!

-Și cine te obligă?

-Soarta.

Auzind acest cuvânt, Atrux încremeni.

-Din nou Soarta! spuse acesta agitat. Își face prezența peste tot!

-Știi poțiunile acelea roșiatice pe care le prepara mama noastră în fiecare zi și noapte pentru Soartă? Acela e sânge uman, Atrux, sânge uman procurat de mine! Eu am omorât mii de oameni de câteva secole bune pe Pământ, pentru a procura acele poțiuni, acolo sus. 

-Ce vrei să spui? se blocase Atrux, eclipsat de aceste cuvinte macabre, după care Bennji îi spuse toată povestea cu Luna și Soarele, cu Stelele și universul, și cum și-au pierdut acestea strălucirea cu mii de ani în urmă. Îi explicase bineînțeles ce e aceea o crimă, ce înseamnă sânge, și alte concepte străine lui până în momentul de față.

-Deci noi, ființele Stelare, ne alimentăm strălucirea din uciderile persoanelor de Jos? E.. oribil, Bennji! și atunci, în odaia pustie din mijlocul Pământului, Atrux vărsase pentru prima oară o lacrimă, o lacrimă fierbinte, a cărei flambă părea să îi strângă toată durerea în pumnul lacomei și nesătulei Soartă. Apoi au urmat altele și altele, înăbușite de suspine, durere și teamă. 

-Atrux, ascultă-mă, se aruncase Bennji pe jos și îi cuprinse genunchii fratelui său stelar, unde la o cercetare mai atentă, îți dădeai seama cât de mult semănau cei doi. Aveau freza aranjată exact la fel (poate și datorită fixativului lui Bennji), linia mandibulei la fel de fină și de ascuțită, pomeții la fel de pronunțați, iar ochi la fel de deschiși, poate singura diferența observabilă ar fi tenul bronzat al lui Bennji, și albețea imaculată a pielii lui Atrux (dar astea se puteau explica ușor de diferențele climatice). Nu dispera acum, Atrux! Lasă-mă să-ți spun totul! Există totuși o speranță pentru mine și mama noastră, una mică și îndepărtată, însă partea bună e că doar tu mă poți ajuta! Și-mi pun toată încrederea în tine, Atrux!

-Ce anume pot să fac? Fac orice e necesar pe acest Pământ rotund, pentru tine, fratele meu! 

Dar încrederea lui Atrux fu brusc asuprită de cuvintele următoare ale lui Bennji și de planurile mârșave ale Sorții, care păreau să îl urmărească peste tot.

-Trebuie să o ucizi pe fata cu bucle rozalii, Atrux! Doar asta ne va putea salva! 

După rostirea acestor vorbe, nici măcar cuvântul "frate", simplu și totodată, plin de însemnătate rostit de Atrux, nu mai putea îndulci hotărârea fermă a lui Bennji, precum nici culorile străvezii ale apusului văzut cu câteva minute în urmă, nu puteau umple golul dinăuntrul lui Atrux, care avea să se afunde dincolo de galaxiile și nemărginirile pe care i le-a oferit până atunci Universul.