The Bringer of Disaster- Last Chance

68. Preocupat de reflexia din spatele oglinzii

Undeva într-o cămăruță anostă a lumii

Pleoapele îi tresăreau spasmatic în timp ce buzele i se mișcau în inconștiența sa, de parcă ar încerca să rostească în somn cuvinte străvechi și îndepărtate. Se afla dezbrăcat, cum ar zice Persoanele de Jos, în camera maronie și întunecată, lipsit de orice apărare, de orice siguranță și de orice urmă de nemurire. Doar strălucirea pielii sale albe îl mai dădea de gol. Era precum un flux puternic de energie fierbinte, ancorată în râuri de culori divine și lucitoare, ce-ți străbătea irisul și îți uimea fiecare părticică de umanitate. Deși văzuse multe grozăvii la viața sa, Bennji nu văzuse niciodată o Stea în mijlocul unei sufragerii, o stea strălucitoare și reală, al cărei corp era construit într-o manieră umană, însă totodată avea ceva ce te făcea să te îndoiești că această creație se limitează la o viață simplă pe Pământ.

Cu franjuri întretăiate de o lumină sacadată, Atrux deschise într-un final pleoapele ce îi atârnau deasupra irișilor și privise în jurul său într-un mod de-a dreptul interstelar, la fel cum privesc oamenii o Stea căzătoare ce se află la o depărtare nepronunțată de Pământ, sau la fel cum Soarele privește Luna pe furiș, în acea secundă-lumină dintre noapte și zi, când aceștia doi aproape că se întâlnesc.

Văzuse chipurile umane care îl priveau la fel de buimăcite precum era și el, le auzise vocile plăcute și calde, chiar dacă nu înțelesese prea multe și le privi unduirile elegante ale trupurilor, care se pliau perfect cu vorbele lor, cu aspectul lor pământean, precum și cu freza bine aranjată, care ca de obicei, lui Bennji îi stătea perfect în sus. Aruncase un iris înspre propriul lui păr și realizase că acesta îi stătea lipit de creștetul capului, și oricât încercase să îl ciufulească și să îl facă să înghețe în gravitatea atmosferei, nu reușise. Cei trei îl priviseră cu o uimire colosală și după ce îi descoperiseră atenția exagerată pentru propria coafură, colțurile gurilor au început să li se încrețească într-un mod străin lui Atrux. Nu înțelegea de ce persoanele de Jos fac asta, însă totuși furnicăturile de pe brațele sale îl anunțau că este ceva plăcut și magic.

Bennji se apropiase cu niște veșminte roșiatice al cărui rol nu fusese înțeles pe deplin de Atrux. Dar aruncând o privire mai atentă înspre cei trei, realizase că niciunul dintre ei nu se afla în acest impediment de goliciune totală, precum era el însuși în momentul de față.

-Poftim! Spuse Bennji cu un glas destul de puternic dar în același timp colorat și fierbinte, îmbracă-te cu hainele astea! Sunt ale mele, dar sunt bucuros să ți le împrumut! Uite așa! încercă Bennji să îl ajute după ce Atrux a încercat să își tragă pantalonii pe cap. Vino cu mine!

După ce se îmbrăcase, Bennji îi dăduse mâna ca să îl ajute să se ridice de la sol, moment în care Atrux fusese atins de mici fiori repezi de energie solară care îi invadaseră întreg trupul, moment în care se oprise să realizeze cât de puternică poate fi o atingere.

-Totul bine? Îl întrebă Bennji după ce îi văzuse expresia plină de șoc, și după ce primise cât de cât o confirmare datorată privirii sticloase a lui Atrux, îl apucase de mână cu o gentilețe și mai mare și îl dusese într-o altă cămăruță, unde se afla un obiect de sticlă imens.

-Nuu, te rog! Se trase Atrux doi pași în spate în timp ce Bennji încerca să îl liniștească.

-Nu te speria! Aceasta nu e suprafața ta de sticlă! E o oglindă! E o bucată prelucrată din galiu și argint, în care oamenii își văd proprile reflexii.

-Și tu poți să-ți vezi reflexia? Întrebă Atrux curios de natura acestui Bennjamin Desartes și de toate lucrurile pe care i le prezenta.

-Nu pe toată! Își încreți acesta ușor colțurile gurii. Doar pe cea exterioară!

-Ce înseamnă asta? Întrebă Atrux confuz, însă nu primise nici un răspuns. Era prea preocupat de imaginea umană a lui Bennji, ca să mai poată să întrebe ceva. Mintea umană nu funcționa ca mintea stelară, din păcate, aici trebuia să fie atent la câte un lucru pe rând și totuși era mai dificil decât ar fi crezut.

Bennji se aplecase să caute ceva prin cămăruța aceea ciudată, iar Atrux a aflat între timp că se numește "baie". Totuși părea cu mult mai preocupat de imaginea, de mișcările și unduirile pline de mister ale lui Bennji, decât de propria sa reflexie în oglindă. Nu-l uimea nimic momentan, deoarece știa pe de rost cum arată, datorită faptului că se văzuse de o eternitate de ori în ochii lui Betelgeuse și a mamei lui; dar totuși această oglindă nu putea să înfățișeze și adevărurile din spatele unui trup frivol și plăpând, de care Atrux era cu mult mai interesat.

-Poftim! Îi întinse Bennji un obiect lung și negricios pe care scria cu litere argintii:

-"Fixativ". Rostise acesta confuz.

-Știi să citești? Îl privi Bennji la fel de confuz, dar cu un sentiment de prietenie și compasiune.

-Bineînțeles! Răspunse acesta încântat. Am privit Pământul de o eternitate și încă jumătate. Am citit o multitudine de scrisori de dragoste însă.. nu am înțeles nimic. Iar entuziasmul lui Atrux părea să piară ușor în urma rostirii propoziției finale.

-Uite, iei fixativul, apeși pe butonul de sus și prin mișcări lineare îl aplici de jos în sus, în timp ce îi oferi puțin volum părului cu peria asta rotativă.

-Oh..Cât de complicat.. Câți termeni neastrali..

-Nu-ți fie teamă! Nu e atât de complicat! Lasă-mă să te ajut!

-Bennji, vino puțin! se auzi vocea Monikăi din fundal. Părea destul de iritată și de puternică.

-Așteaptă-mă aici! spuse Bennji cald, mângâindu-l pe umăr, în timp ce Atrux simțise din nou mici particule de stele ce-i pulsau pe sub brațele sale argintii. Până mă întorc, mai încearcă cum ți-am arătat!

-Bennji! Treci încoace am zis! Monika își ieșise cu totul din minți în timp ce îl aștepta pe Bennji și pe noua Stea să iasă de la baie.

-Da, seniorita! Ce mai e acum? Rostise acesta plictisit, încrucișându-și brațele, după ce s-a sprijinit de peretele din fața Monikăi.

-Auzi, suntem într-o misiune pe viață și pe moarte! Spuse ea într-o șoaptă timbrată, încercând să nu i se audă până în baie timbrul vocal plin de scăpări mistuitoare de flăcări. Nu am venit aici ca tu să faci pe bona! Dacă vrei să-ți exersezi talentele te duci la babysitting, dar aici nu e cazul!

-Mochka, Mochka! Spuse Bennji căscând, la fel de plictisit. Știu prea bine ce fac. Nu accept ca o băgăcioasă să-mi de-a mie ordine, ai înțeles? Știi prea bine ce se întâmplă dacă nu faci cum zic eu. Da, poate că vom pierde amândoi, sau toți trei, dar știm cu toții că voi doi veți avea mai multe de pierdut decât mine!

-Bennji, nu înțelegi, își smulse Monika părul din cap din cauza nervilor. Nu mai avem timp! Se apropie momentul!

-În timp ce tu îți faci griji și te enervezi în continuare, eu am să mă duc să îi fac o cafea noului meu amic.

-Ahhh! Cât de enervant e omul ăsta! Rostise Monika, aruncându-se pe canapeaua maronie, după ce Bennji ieșise.

*

-Deci ce zici? Îți place gustul cafelei făcute de mine?

-E stranie! De parcă aș bea poțiuni ca și cele pe care le pregătește mama mea pentru Soartă!

-Ce ai spus?! Se blocase Bennji pe loc, în timp ce scăpase cana din mână și aceasta se prefăcuse în sute de bucățele argintii. Mama ta pregătește poțiuni?! Pentru Soartă?!

-Da, din acelea roșiatice. De ce?

-Îmi pare rău, spuse Bennji la fel de alb la față precum era și Steaua Atrux din cauza naturii sale. Trebuie să plec!