The Bringer of Disaster- Last Chance

74. Blocați la câteva coordonate longitudinale unul față de celălalt

Leonardo acceleră într-un fel haotic și nevrotic, mașina trepidând și împingându-ne în față și în spate în repetate rânduri. Dacă nu i-aș fi văzut zâmbetul ascuțit și încântat în oglinda retrovizoare, aș fi zis că are convulsii sau că o fi luat rabie de la șobolanii din subsolul ascunzătorii. 

-Să nu ne bagi în parapet! spun eu sarcastic, în timp ce el continua cu apăsarea pedalei de accelerație ca și până atunci, poate puțin mai tare, după ce făcuse stânga înapoi pe autostradă.

-Sunt doar entuziasmat! Nu mă băgați în seamă!

-Și acum ce? continui eu, apropiindu-mă cu capul între scaunele celor doi, așteptând niște instrucțiuni mai clare. Trebuie să spun "bidi badibi bu" și să aștept un praf magic care să leviteze pe aici și să-mi arate imaginea locației lui Bennji?

-Nu te prosti! spuse Leo cu aceeași încântare vizibilă pe chip. Bineînțeles că nu! Trebuie să o bei pe toată și mai apoi o să știi răspunsul. Nici măcar nu trebuie să te gândești la Bennji! Locația o să ți se arate singură!

-Nu beau nimic! mă enervez eu gândindu-mă la toate scenariile posibile în care poțiunea aceea o să-mi facă ceva. Poate o să-mi crească un corn în cap, poate o să surzesc din nou sau cine știe, poate frații Desartes au un plan mârșav de a mă otrăvi și de a mă diseca pentru a-mi scoate organele și a le folosi la cine știe ce planuri mârșave. (N-ar fi prima dată.)

-Nu te îngâmfa! spuse Leo apăsat. Nici noi nu vrem să fim aici! În situația asta de..cacao! Dar trebuie să îl găsim pe fratele nostru până nu e prea târziu și doar tu ne poți ajuta cu asta!

-V-am ajutat până acum. Am găsit poțiunea. De ce nu o beți voi?

-Pentru că toate au legătură cu tine! spuse el, și fusese de ajuns ca să mă trezesc că deja desfiletam capacul sticluței și mă pregăteam emoțional să înghit conținutul ei. 

Fernando își întoarse capul extrem de încântat, și pentru o secundă avusesem impresia că a spus ceva însă nu am reușit să deslușesc decât niște chițăituri și un zâmbet larg pe față. Am simțit cum sângele mi se urcă în cap, cum sunetul motorului mașinii se estompează și cum imaginea bordului și a șoselei se făcea brusc sângerie..
 
                                 *

M-am trezit cu o migrenă extrem de dureroasă ce-mi apăsa craniul de parcă aș avea o bucată de metal sudată în creștetul capului și după ce privirea mi se clarificase puțin, o lumină galbenă și intensă mă făcea să o mi-o pierd din nou.

-Are ochii roșii! se auzea vocea lui Fernando mult mai puternică și mai ascuțită decât de obicei. Ia să vedem!

-Nu-mi mai băga lanterna în ochi, nerodule! Nu vezi că m-am trezit? îl împing eu la o parte, în timp ce m-am ridicat de pe bancheta din spate și l-am văzut pe Leo venind în fugă încântat înspre noi. Acesta își trase slițul de la pantalonii negri de blugi, după care deschise portiera din dreptul meu.

-Unde suntem? întreb eu, iar el aproape că mă strânse în brațe de fericire.

-Ești bine! exclamă el.

-De ce n-aș fi? întreb eu confuză, împingându-i brațele uriașe la o parte.

-Pentru că poțiunea e 90% mortală. Am uitat să-ți spunem.

Îmi venea să le sucesc gâturile și după să fac colecție cu capetele lor în sufrageria mea. Erau cât pe ce să mă omoare, iar eu nici măcar nu aș fi avut habar ce s-a întâmplat.

-Unde e? Simți ceva? mă întrebaseră ei rupând brusc conversația, de parcă viața mea nu ar fi contat.

-Nu simt nimic diferit. Habar nu am.