The Bringer of Disaster- Last Chance

97. Până în măduva oaselor

-Ești pregătită? m-a întrebat Bennji rânjind în timp ce mă ținea legată cu puterile sale. Am strâns din dinți ușor, fără ca să se poată observa prea tare, am închis ochii și în secunda ce-a urmat mi-a venit o idee. 

Putea să funcționeze sau putea la fel de bine să nu.

-Ok. am zis ridicând privirea înspre el. Am să îl chem pe tatăl meu aici și sunteți liberi să faceți ce vreți dar înainte vreau să îți cer ceva. i-am aruncat o privire Sorții care încă era concentrată să scrie o listă extrem de lungă pe o coală lungă de hârtie, ce îi atârna până în podea. (Poate că era lista tuturor oamenilor cărora le-a distrus viața. Nu m-aș mira.)

Bennji m-a apucat de braț, după care a dat drumul lanțurilor ce mă strângeau și m-a tras după el într-un colț al camerei, folosindu-se și de forța lui fizică reală dar și de putere, pentru că la un moment dat simțeam că levitez și mi se făcuse rău.

-Spune ce naiba vrei! și-a încleștat el brațele și m-a privit morocănos, creându-mi pentru o clipă iluzia că m-a scăpat din strânsoare dar știam, în același timp, că mă ține legată cu puterea sa, fără să încerc să scap.

-Vreau să îi faci un mormânt lui Belus. În spatele casei mele. a căscat ochii mari și m-a privit pe jumătate batjocoritor. Haide, Bennji, știu că poți face asta într-o clipită. Vreau doar să-mi dai cinci minute să îi las o floare pe mormânt după care mă poți teleporta înapoi aici, sau cum naiba funcționează. 

A rânjit exasperat pentru o clipă, și-a apăsat mâna pe frunte și s-a gândit puțin.

-Fie. Habar nu am cum funcționează sentimentele și emoțiile umane și niciodată nu le-am înțeles rostul, dar o să îți dau asta, grație Inimii pe care mi-ai oferit-o atunci.

Am vrut să îl corectez și să îi spun că mi-a mărturisit că mă iubește la un moment dat, dar mi-am dat seama că probabil fusese celălalt Bennji/Belus și cel mai probabil el nu mă iubise niciodată. Era al naibii de încurcată toată tărășenia asta.

Dar ce era sigur pentru mine era faptul că fusese prima oară în care lipsa emoțiilor și a sentimentelor s-a întors împotriva lui, și nu a mea. 

A aruncat o privire fugară înspre Soartă care rămăsese la fel de concentrată ca și acum cinci minute și chiar o oră, și după ce îmi aruncă o privire de genul "Mă enervezi la culme", pocni din degete.

M-am trezit în curtea casei mele care era plină de flori, de la trandafiri, la orhidee, la narcise, liliac, zambile, margarete, toate în culoarea roșie, chiar dacă majoritatea nu creșteau în culoarea aceea. Nemernicul de Bennji! Mi-a oferit o grădină plină de flori pe care nu mi-a oferit-o nici o clipă atunci când se prefăcea că mă iubea. Am mers agale, admirând culoarea sa preferată de pretutindenea, în timp ce am luat câte o floare din fiecare. M-am tot îndepărtat până când am ajuns în dreptul unei pietre albe pe care era imprimată cea mai bună poză a lui Belus. M-am apropiat în fugă, și după ce am lăsat buchetul de flori proaspăt culese pe mormânt, m-am aplecat și am lăsat lacrimile să curgă. Belus mă iubise, în felul său straniu, și fusese parțial lângă mine în tot acest timp, iar eu nu-mi dădusem seama de asta nici o clipă. Am auzit un sunet ciudat și când am aruncat privirea înspre mâna mea, am văzut un ceas care arăta că mai aveam 3 minute care se scurgeau surprinzător de lent. Am respirat adânc și mi-am dat seama că sincer, nu aveam nici un plan. Nici un as în mânecă, nimic. 

Așa avea să se termine oare totul?

Dar am simțit o mână rece pe umărul meu, a cărei atingere îmi cutremurase toate instinctele. Am întors capul și am văzut fantoma translucidă, aproape ștearsă a lui Patrick.

-A fost un prieten bun, nu-i așa? a spus el nostalgic, privind mormântul lui Belus. Mă bucur că a avut grijă de tine după ce am murit eu. 

-Nu ați fost niciodată prieteni! am zâmbit eu nostalgic, iar el mi-a întors exact același zâmbet. 

Mi-a pus o mână pe după umeri și în ciuda contrastului dintre "viețile" noastre am simțit o undă de căldură cuprinzându-mi tot trupul.

-A ajuns și el în iad oare? Sau în rai? am întrebat printre sughițuri sperând că voi putea să îl revăd vreodată.

-Din păcate, a spus Fantoma făcând o scurtă pauză, sufletul lui s-a dizolvat complet în eter pentru că i-a aparținut lui Bennji timp de câțiva ani, și nu a vrut să îi de-a drumul înainte să se dizolve de tot.

Nesuferitul de Bennji!

Ceasul a ticăit la un minut și 30 de secunde.

-Ascultă-mă, a spus Fantoma văzându-mi ceasul și înțelegând că am un timp limitat de stat aici, de fapt tatăl tău m-a trimis din nou. Încă nu e prea târziu, poți salva totul!

-Ce?! De ce naiba nu ai zis mai repede?! Mai am 60 de secunde!

Și Patrick era un nemernic!

-Scuze! Eram prea absorbit de tine și de mormântul lui Belus! Un singur lucru îi poate opri pe Bennji și Soartă, acela e Centrul Universului! Da, locul pe care l-ai căutat încă de la început ca să afli ce s-a întâmplat cu Belus! 

-Ce?! Acum îmi spui? Și unde e?!

S-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit în timp ce am simțit stranii particule de vânt și gheață străbătându-mi măduva oaselor.