The Bringer of Disaster- Last Chance

85. Bucăți de franjuri de stele

Se întunecase complet. Doar licăriri centrifuge ale câtorva Stele îmi luminau drumul înspre râu, și poate farurile led de la mașina scumpă a lui Bennji. Am oprit repede luminile după ce am zărit o siluetă de băiat care stătea cu spatele, în timp ce își legăna picioarele în susurul voinic al apei curgătoare. Părea că spune ceva, însă am deschis geamul ca să aud mai bine.

-...și te rog, mamă, dacă mă vezi acum de sus și dacă ai să poți să mă ajuți, îți cer doar să mă veghezi și să-mi transmiți o singură "îmbrățișare". Știu că sună himeric de uman, însă sunt pe Pământ de 7 zile dar nu am atins decât un singur om, pe fratele meu, Bennji. Îl iubesc, mamă! Așa cum te iubesc pe tine, așa cum iubesc Stelele, Pământul și viața, așa cum sper ca într-o zi, să am parte de privilegiul de a iubi, de a atinge și de a săruta..

Mi-au dat lacrimile, în timp ce mă înecam în propria mea durere. Chiar și așa, în forma aceasta umană, aveam impresia că Atrux strălucea. Părul lui sclipicios, părea că se pierde în adierea vântului, în timp ce pielea sa imaculat de albă, părea pânza perfectă pe care o persoană umană să îi picteze culori aprinse și vii, și să îl învețe toate privilegiile acestei lumi. Nu înțelegeam cum de Bennji m-a trimis să ucid o ființă atât de..

-Ha! a tresărit el, în timp ce s-a ridicat repejor de pe pietrele de la malului râului. M-ai speriat! aruncă el un zâmbet inocent.

..pură. 

-Nu ți-e frig? am spus eu repede, instinctual, după ce am coborât din mașină și m-am apropiat de el. Ochii săi, de un albastru ultramarin, m-au făcut să mă pierd pentru câteva clipe în interiorul lor. Acolo vedeam și marea, și trecutul, și apusurile, și Stelele, și răsăriturile și viitorul. El părea la fel de intrigat de ochii mei precum eram și eu de ai lui, dar după câteva momente și-a îndreptat privirea înspre părul ce-mi curgea pe umeri.

-Fata cu bucle rozalii! spuse el vrăjit. Chiar tu ești!

-Cum? am rămas eu surprinsă. Mă cunoști?

-De două veacuri! zâmbi el himeric, după care se blocase. De parcă își dăduse seama că nu trebuia să zică asta. 

-Poți continua! îi spun eu încrezătoare, apropiindu-mă de el și studiindu-i corpul radios, până ce ne aflasem față în față, cocoțați pe pietrele de la marginea râului, în timp ce îi priveam umerii masculini, pieptul pronunțat, înălțimea de vreun metru optzeci și ceva, și buzele atât de rozalii, de parcă ar fi decupate dintr-un basm mistic cu zâne și spiriduși. Nu am văzut niciodată ceva mai splendid, mai curat. Am înțeles, în acel moment, de ce îi fusese greu lui Bennji să îl ucidă, chiar dacă ucisese milioane de ființe la viața lui.

-Nu.. ăm.. se bâlbâi el. Voiam să zic că..eu sunt..adică am fost..Stea și.. 

Și-a pus mâinile în părul său burzuluit, suflat de mrejele vântului, în timp ce se pierduse complet în gânduri și cuvinte. Mi-a stârnit un zâmbet. 

-Nu e nimic! Nu mă grăbesc nicăieri! am spus eu zâmbind aproape la fel de inocent precum el, după care i-am prins mâna pe care și-o ținea în păr. Un val puternic de lumină ne-a străpuns pe amândoi. Era genul acela de scânteie care era mai mult decât potrivită: nu era nici înghețată ca să-ți stârnească confuzie, cum nu era nici fierbinte, ca să te poată arde. 
Într-un cuvânt: era perfectă.

-Ce splendid îți stă părul așezat pe umeri! spuse el vrăjit, oprindu-se parcă în timpul celest dintre noi, sorbindu-mi, cu ochii sclipitori și anecdotici, fiecare buclă zveltă a părului meu. 

-Părul? îl privesc eu puțin confuză, cufundată într-un zâmbet sincer și inocent.

-Și felul în care îți stă ridicat în sus precum o bucată de nor liber și flexibil în adierea vântului! 

-Te referi la volum? îmi privesc iute părul, verificând dacă chiar am ceva special în el astăzi. Arăta ca de obicei. 

-Volum.. folosești și tu fixativ ca și Bennji?

-Bennji? Bennji!! m-am oprit pentru câteva secunde amintindu-mi de ce mă aflam de fapt, aici. Dar cu fiecare moment ce trecea, îmi dădeam seama cât de tare voiam să continui discuția asta cu Atrux și cât de tare.. ceea ce îmi ceruse Bennji în urmă cu câteva ore, era mai mult decât inuman. Era macabru.

-Da, Bennji e fratele meu. Și mă iubește atât de mult! Chiar el mi-a zis! 

Mă uitam la naivitatea acestei Stele fierbinți și inocente ce stătea în fața mea și mă frapa, într-un fel oarecare comod, plăcut. Îmi amintea de cum era dragostea, cu adevărat. Era naivă, sinceră, inofensivă, plină de zâmbete inocente, îmbrățișări calde, fiori îndrăzneți, și chiar de o siguranță fierbinte. Pentru că iubirea în sine era incertitudine în ceea ce privește multe aspecte, însă te aruncai în brațele celuilalt tocmai pentru că îți puneai întreaga siguranță în mâinile sale. Asta era dragostea, iar eu nu am mai simțit-o demult. 

-Deci, folosești fixativ? îmi aruncă el un zâmbet plăcut, după care își ancoră mâinile în părul meu zburlit. Nu m-a deranjat deloc.

-Nu, zâmbesc eu în timp ce îi simțeam atingerile fine, din când în când, și pe umerii mei goi. Al meu e natural. Volumul. E natural.

-Uau! se opri el din mângâiatul șuvițelor mele, cu fața la doar câțiva centimetri de chipul meu, de nasul meu, de gura mea și mă privi la fel de frapat, de parcă eu eram o Stea căzută pe Pământ, și nu el. 

-Înseamnă că ești întru-totul specială! continuă el să mă privească în ochi, la fel de aproape, iar eu am început să mă gândesc dacă el cunoștea regulile de apropiere dintre oameni, în funcție de relațiile pe care le au.. Dar oricum, mi-am dat seama că nu le știa, însă nu mă deranja deloc. 

-Deci, să înțeleg că tu m-ai privit de sus? continui eu discuția pe un ton jos și fierbinte, în timp ce, fără să vreau, privirea mi-a fugit înspre buzele sale rozalii, ce păreau de o finețe și de o structură impecabile. 

Obrajii lui păreau să se îmbujoreze rapid, și brusc și-a retras chipul mult mai departe de al meu. 

-Da.. Adică.. continuă fără să mă privească dar era vizibil rușinat. Nu a trecut o zi și nici măcar o noapte fără să te privesc. Sună straniu.. acum că îți zic toate astea.. Mereu mi-am dorit să fiu la cea mai mică apropiere posibilă de tine, însă niciodată nu mi-am închipuit ce o să îți spun când o să mă întrebi asta.

I-am aruncat un zâmbet radios, și mi-am lăsat capul să cadă ușor, într-o parte.

-Știi, asta nu e cea mai mică apropiere posibilă! am spus eu, în timp ce el se îmbujoră și mai tare. Își aruncase o mână prin freza ciufulită și blondă, după care se întoarse brusc înspre mine, aruncându-și ochii înspre buzele mele, apoi înapoi în irisul meu, după care iar la buze. 

-De sus părea mult mai ușor să te apropii de o persoană! Dacă nu m-ar trece atât de multe franjuri de stele pe sub piele, ar fi mai ușor. Dar e o senzație atât de perfectă încât nu aș vrea să o elimin vreodată! 

Se apropie un pas înspre mine, după care își contopi privirea cu a mea ca într-un vals preistoric, ritmic și melodios. Închise ochii aproape instinctual, după care își apropie buzele de ale mele. Era precum într-un vis fermecat, călduț și gustos, iar pe sub pielea mea simțeam și eu cum îmi dansează bucăți de "franjuri de stele" pe un ritm mistic al libertății. Era plăcut, era perfect, era sincer, era..

..mai mult decât mi-am închipuit vreodată că merit.