The Bringer of Disaster- Last Chance

91. De jumătate euforic, de jumătate macabru

Și-a tras un scaun exact în fața mea, la nici zece centimetri distanță, și-a aranjat rapid freza pe spate, mi-a aruncat un surâs plin de înțelesuri și mistere ursuze, și a zis:

-Barman, dă lumina aia mai tare!

Un reflector alb și puternic s-a aprins exact deasupra noastră, pierzându-se gradual înspre pereții încăperii. Eu eram atinsă de cea mai puternică undă de lumină, în timp ce pe chipul lui Bennji abia se întrezărea o urmă latentă de lumină violet.

-Băieți, puteți ieși acum! spuse Bennji cu vocea sa grosolană. Din altă încăpere au ieșit, cu un mers agale și țanțos, de parcă ar fi câștigat cupa mondială, Leonardo și Fernando.

-Bună, frumoaso! a întins mâna Fernando înspre părul meu, în timp ce i-am lipit o palmă iute peste mână, rămânându-i o urmă roșiatică.

-Uau, surprinzător! am spus eu cu un sarcasm violent. Altceva?

-Unde te grăbești, Rozalio? continuă el să zâmbească euforic și macabru. Te asigur că nu o să pleci prea curând de aici!

I-am înghițit în sec ultima propoziție, neștiind la ce să mă aștept mai rău.

-Barman, sau mai bine zis, Străjer, adu cușca! spuse el pe un ton grav, pregătindu-ne intenționat pentru suspans.

-Ce cușcă? l-am privit eu surprinsă.

-Ce e aceea o cușcă? a întrebat Atrux năucit.

-Aceasta este o cușcă! se ridică Bennji în picioare mândru, și ne arătă, precum un magician la propria sa prezentare, o cușcă uriașă pe roți, acoperită cu un cearșaf alb.

-L-ai prins pe King Kong? am spus eu punându-mi mâinile în șold, încercând să par cât mai puțin surprinsă. La urma urmei ce mă mai surprindea la el?

-Nu chiar. îmi aruncă Bennji un zâmbet disprețuitor. Dar ești pe aproape. Am prins pe cineva cu o putere ce mă va ajuta să-mi îndeplinesc planul.

-Pe cineva? E un om?

-Străjer!!

Străjerul, sau mă rog, fostul barman, dăduse la o parte cearșaful dintr-o singură mișcare, dezvăluind pe cineva care stătea închis în lanțuri groase care îi despărțeau mâinile și îi strângeau picioarele. La gură, avea lipită o bandă adezivă. Transpirația îi cursese peste tot trupul și nu puteam să nu fiu deranjată de mirosul oribil pe cât eram de imaginea macabră ce mi-o puse Bennji înainte. Purta aceleași haine de când ne văzusem ultima dată, și asta a fost în urmă cu un an și jumătate.

-Ma..Mat..teo.. De cât timp îl ții captiv? am încercat eu să sar la gâtul lui Bennji, dar acesta mă făcuse să cad lată pe podea, doar cu o simplă mișcare a primelor trei degete.

-Ești bine? mă ridicase Atrux de pe podea. Monstrule! Nu ești fratele meu! țipă acesta înspre Bennji, cu obrajii înlăcrimați și printre sughițuri spasmodice.

Bennji ne ignoră ca atare mișcările precedente, și continuă prezentarea, avându-i alături pe frații săi, și începu să vorbească extrem de elegant, în ciuda circumstanțelor morbide, de parcă eram cu toții, simpli actori pe o scenă a minciunilor răsunătoare, ce strigau că e momentul să scoată la lumină adevărul.

-După cum bine știi, Astrid, Matteo deține o putere formidabilă. Are harul de a vedea lucruri pe care ceilalți nici măcar nu le pot ghici, de a citi printre rânduri, și de a știi ce e în mintea și în sufletul oamenilor. Dar cu un cost, bineînțeles, unul mortal. se amuză când pronunță cuvântul mortal, de parcă spusese "circ". Poate dezvălui orice lucruri își dorește, mai puțin informații despre sentimentele și intențiile unei persoane față de alta. Culmea, nu-i așa? În caz contrar, știi tu..