The Bringer of Disaster- Last Chance

40. Nu-mi cere să fiu eu

În urmă cu aproximativ o săptămână,

Când am intrat în curte, acea verandă îmi aminti de cele mai îngrozitoare lucruri trăite în toată viața mea. Casa lui mă împinse în acel trecut sumbru despre care am ales să nu vorbesc niciodată. Rami ieșise pus pe distracție în întâmpinarea noastră, oferindu-ne câte un pahar de vin roșu.

-Văd că ți-ai revenit de tot! Spun eu serioasă însă el o luă ca pe o declarație de dragoste.

-Datorită ție, scumpo! Țipă el încântat, dansând în jurul nostru, apropiindu-se tot mai mult de mine.

-Nu-mi mai spune așa! Mă enervez eu după care mă dau trei metri la o parte.

-Hei, hei! Uite cine e aici! Se apropie vărul lui Rami, Bartoș și mă strânse puternic în brațe. Eu nu am apucat să fac nimic. În timp ce stăteam între cei doi veri gândindu-mă cum să ies din situație, Bennji stătea retras pe canapea și mă privea de parcă ar vrea să mă electrocuteze. La un moment dat nu mai rezistase și o izbugnise afară.

Viața mea era o crudă sabie cu două tăișuri. Ce puteam face mai mult? Am alergat după el în acea mulțime de oameni amețiți de la alcool, purtând poreclele acestor băuturi alcoolice.

-Whiskey, nu te mai uita după fete!

-Tequila, ce faci fra?! Ai o țigară?

-Eu sunt Golden Grain. Tu ești?!

Amețită și oripilată de aceste conversații și situații banale printre care aleargă oamenii în viața lor de zi cu zi , l-am găsit pe Bennji afară pe verandă, fumând o țigară singur, în propria lui tăcere.

-De ce mă eviți? Îl întreb cu un fior care nu voia să mai facă parte din mine.

-Nu te evit. Răspunse el sec, uitându-se în gol, fără să ma privească nici măcar puțin.

-Chiar nu înțeleg ce s-a întâmplat, Bennji. Alaltăieri erai cu totul alt om și acum..

-Du-te și amestecă băuturi și lasă-mă în pace, ok?! Țipă el la mine iar înăuntrul meu se lăsa încet o perdea a întunericului.

-Nu-mi mai place alcoolul. Spun eu serioasă.

El mă privi brusc cu acea licărire a sufletului său pe care o scotea foarte rar la suprafață, dar și când o făcea, se evapora în două treimi de secunde.

-Poți pleca. Spuse el serios după care privi din nou în gol.

-Nu te înțeleg! Mă enervez eu dar în același timp eram cât se poate de șocată. Ți-am salvat viața, am fost alături de tine și nici măcar nu am apucat să îmi jelesc logodnicul și tu mă dai la o parte de parcă nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat! La naiba!

-Vrei să-ți mulțumesc?! Se enervă și el. Îți mulțumesc! Vrei să jelești? Jelește! Gata? făcu o pauză scurtă. Acum poți pleca!

-Ești un nemer... m-am oprit. Bennji..

-Eu cred că tu nu înțelegi ce îți spun! Se comporta cu mine de parcă eram ultima persoană pe care ar vrea să o vadă.

-Tu nu înțelegi, Bennji. Nu știu ce se întâmplă cu tine dar ăsta nu ești tu!

-Nu-mi cere să fiu eu! Mă privi el din nou cu acea strălucire ce străbătea un infinit de galaxii. Pentru că nu mai pot să fiu.

-Ba sigur că poți! Ascultă-mă doar!

-Poți pleca.

Am încercat să fug, să nu mai aud niciun cuvânt dar acele cuvinte strigau încontinuu in capul meu. Și cum nu era suficient, m-am izbit brusc de Rami și am căzut. Acesta mă luă în brațe grijuliu, îmi scutură hainele și mă strânse la pieptul său. Eu eram prea pierdută ca să mai fac ceva.

-Hei, ce s-a întâmplat? Văd că nu ești bine!

-Las-o baltă, Rami! Oricum nu înțelegi!

-Mă duc să-ți aduc un pahar cu apă și mă întorc să vorbim! Spuse el hotărât, aplecându-se să nu de-a cu capul de tocul ușii. Până atunci, poți te rog să îi duci telefonul lui Bennji? Cred că e pe verandă.

Și luasem telefonul în mână grăbită și speriată dar acesta era deschis pe o conversație.

"Ne vedem mâine seară la 7. E ok pentru tine?"

"Sigur că da. Abia aștept să-ți povestesc câte s-au mai întâmplat!" Era răspunsul lui Bennji.

Și mai multe întrebări. Cine naiba era fata asta și ce avea Bennji de împărtășit cu ea?! În plus cine și-a uitat sticla de Vodkă pe băncuța din fața casei? Era o idee stupidă dar merita încercată.

-As.. Aici erai! Ți-am adus niște apă! mi-a întins Rami paharul, așezându-se lângă mine.

-Mersi! am spus eu calmă după care am băut o gură.

-Cât ai băut? a privit el înspre sticlă, după care m-a căutat iute cu privirea. Nu ești niciodată atât de calmă în prezența mea. A continuat el.

-Rami, ce e în neregulă cu prietenul tău? am întrebat eu cu o voce încurcată, pierdută într-o amnezie de gânduri îndepărtate și inexplicabile. (Poate doar explicate de alcool).

-Cine?

-Prietenul tău de boală, mă privea încă confuz, Bennji, am țipat eu brusc, evident.

-Off.. își schimbase el brusc starea de spirit adineaori entuziastă într-una tristă și apăsătoare. Dacă ți-aș putea spune..

-De ce nu poți? l-am privit eu căscând.

-Hai să te întinzi puțin!