The Bringer of Disaster- Last Chance

52. Lacrimi dulci, zâmbet sărat

Ce suntem noi?  Știi jocul acela de pocker când aștepți să îți cadă cărțile bune, să câștigi și să iei toți banii? Ce suntem?  Două cărți de joc, care nu merg niciodată una după alta dar care pot fi în aceeași mână simultan, eu sunt As-ul din mânecă, iar tu ești șaptele schimbător..

Eram în același loc ca adineaori. Era mai înfiorător decât fusese iadul vreodată. Nu era nici pe departe spitalul unde ai murit, sau pădurea unde am îngropat un om, era chiar nunta ta. Tu erai în costumul tău de mire, care strălucea ca nou în lumina reflectoarelor fericirii pe care urma să o trăiești de acum încolo. Cămașa ta de un alb pur și imaculat, mă cufunda prin cele mai vechi amintiri. Nu te văzusem niciodată la cămașă și nu credeam că nunta ta va fi un prilej să te văd. Dar acum era totul diferit. Știam că în spatele cămășii albe și a pectoralilor splendiți sălășluia, precum un cadou din sulf și gheață, inima mea, pe care ți-am dăruit-o, de fapt, cu mult înainte să coborâm în iad. 

Ți-ai scuturat vulgar, cu o notă de seriozitate, sacoul verde ce mergea în tandem cu marea din ochii tăi. Ai vrut să te prefaci că nu s-ar fi întâmplat nimic, să îți continui nunta și mai apoi viața, fără mine. Dar ochii te trădau. Erau singurii din trupul tău care-ți trădau intențiile bizare. Erau singurii care nu se puteau abține să nu mă admire încontinuu, analizându-mi zâmbetul sărat, ochii întunecați, mâinile reci, chiar și rochia verde pe care o purtam la nunta ta. 

Erai din ce în ce mai stresat. Mireasa fusese răpită, ce-i drept, de câteva ore bune, cât timp tu ai dat o fugă până în infern cu mine și te-ai întors înapoi. Sigur, lumea ar fi zis că e o abureală. Dar nu era. 

-Unde e? De ce nu o aduc odată înapoi? Întrebă el încolo și încoace ca să afle cine a furat mireasa după obicei. 

-Stai liniștit, nu mai durează mult!

Dar timpul trecea și ea nu era nicăieri. Simțeam cum el își iese din minți, dar în același timp nu se abținea să mă sorbească din priviri. Ce avea să se întâmple cu noi? Eram oare doar două bucăți de stele căzătoare care s-au separat în alte mii de părți și s-au pierdut în două galaxii diferite? Am ieșit până afară să privesc stelele. Cerul era întunecat, sobru și nici urmă de ele. El ieși în urma mea și se opri aproape de mine, aprinzându-și o țigară și privind în aceeași direcție ca și mine.

-Sper ca cerul să strălucească pentru tine exact cum a strălucit în seara aceea.

Aș fi vrut să îi spun dar îmi țineam toată durerea în frâu, de parcă avea să iasă la suprafață în orice clipă. 

-Mulțumesc! Spuse el cu căldură, de parcă îi oferisem o țigară ci nu propriul meu suflet.

În secundele care au urmat, o mașină cu numere străine a parcat chiar în fața noastră. Din ea a ieșit însăși mireasa împreună cu trei bodyguarzi care erau înarmați cu pistoale. De parcă viața mea ar fi o săritură din glonț în glonț.

-Marry? Iubito? Ești bine? Se panică el scăpându-și țigara din mână. Cine sunt oamenii ăștia și ce ți-au făcut?

-Ei? Nimic. Începuse ea să râdă diabolic, iar asta mă făcuse să împietresc instant, mai ceva decât o făcuse apelativul "iubito".

-Ei doar mă ajută pe mine. Continuă ea. Ești un nimic, Benjamin Desartes! Ești doar un dezastru! Singurul lucru util la tine sunt banii tăi! Consideră-mă moartă! Oricum știam că nu o să poți renunța la târfulița ta! 

Nu părea nimic real. Parcă era rupt dintr-o bucată de telenovelă. Bennji se oprise pierdut fără să mai poată face ceva, și când am vrut să intervin eu, atunci a erupt vulcanul din el:

-Tu să nu vorbești așa despre ea, ai înțeles?! Te referi la tine prin tot ceea ce spui! Ești cel mai josnic om pe care l-am cunoscut!

Și a urcat în mașină luându-i toți banii, lăsând doar praful de la mașină în urma ei. Și pe noi doi, unul lângă altul. Aș fi putut să mă bucur în acel moment, dar nu reușisem văzându-l atât de dezamăgit. Am îngropat un cadavru împreună, am fost în iad amândoi dar oare puteam să trecem și peste asta.. împreună? 

Și când eram pregătită ca niciodată, mi-am adunat toate puterile și sentimentele pentru el, care se simțeau de parcă ar fierbe în cazanul fierbinte al iadului, și când am vrut să îi fiu aproape exact cum mi-a spus el că o să fie (deși în situația dată nu prea s-a ținut de cuvânt), când eram gata pe deplin să îi acopăr inima cu șoapte dulci și fiori repezi, atunci ochii lui au început să împrăștie un fel de lacrimi dulci, indiferente și anevoioase, cu un strop de otravă misterios amestecat în fierbintele ce-i săruta obrajii, fără să ridice privirea măcar pentru o clipă înspre mine, a spus:

-Mai vorbim. Am ceva de rezolvat.