The Bringer of Disaster- Last Chance

11. Printre depărtările astrale

Undeva în altă diagonală abruptă a lumii

-Există o singură cale onirică de a păcăli Soarta și de a ajunge acolo jos. Iar eu am găsit-o. Nu o să-ți vină să crezi, Betelgiuse!

Atrux îi atrase atenția, extrem de încântat, și îi povestise ce fel de căi întortocheate și mirifice trebuie să urmeze ca să-și îndeplinească marea dorință.

-Ti-am zis că ești cu capul pe Pământ! Râse ea, fără să ia în serios felul în care Atrux visa să atingă orizontul îndepărtat. Mai privi odată prin sticla transparentă pe care stătea, linia reliefului întunecat ce se zărea în depărtare, după care începu să râdă din nou.

-O să fiu cât de curând acolo jos! Zâmbi Atrux, fără să se lase influențat de neîncrederea lui Betelgeuse sau a celorlalți. Știa că paradoxal, ei reprezentau cheia imposibilului și totuși nu puteau face altceva în afara faptului de a străluci. Dar oare chiar atât de rău era?

-Ascultă-mă, îi spuse el calm atingând suprafața de sticlă ce îl înconjura, mimând sau imaginându-și pentru o clipă-lumină, că îi atinge brațul rece și alb care pulsa de viață, strălucind prin praful negru al cosmosului care delimita galaxiile, reprezentând doar o bucată din pielea unei stele fierbinți.

-Am găsit-o. Continuă Atrux dar de data aceasta în șoaptă. Am găsit "Descifrările Universului" și am descoperit răspunsurile la o parte din tot ceea ce m-a frământat atâta timp.

Dar expresia lui Betelgeuse se schimbase radical, pielea sa se opri brusc din pulsat de parcă ceva mult mai puternic decât forța sa interioară îi furase întreg duhul. Aceasta îl privi cu o groază pe care nu a mai resimțit-o de milenii, deși nu era sigură ce anume îi tăie puterea, știa că nu poate fi ceva maiestuos.

-Să nu te audă mama ta! Își strânse ea încordată pielea brațului, ca și cum, dacă ar fi putut, l-ar fi apucat pe el, iar ochii săi, deși erau de un turcoaz limpede și gravital, păreau să se întunece într-un mod transparent, nu erau negri sub nici o formă, doar că erau speriați și bulbucați.

-Să nu spui nimănui, Betelgeuse! Dacă află cineva, întregul meu vis se va spulbera! Afirmă Atrux cu privirea sa plină de acizi fierbinți, pe care o avea dintotdeauna, atât de acidă, încât îți era greu să-ți dai seama ce anume voia să transmită.

-Tu pentru vis îți faci griji?! Dăduse Betelgeuse cu pumnii în suprafața de sticlă din jurul ei, icnind la o intensitate acută. Ascultă-mă cap de stea scânteietor, tu o să te prefaci în praf și pulbere dacă mai continui în modul ăsta! Dacă află unul dintre ei.. Nici nu vreau să mă gândesc.. Simțea cum își pierde echilibrul astral. Dacă află..Soarta.. te vei evapora, Atrux!

-Și ce?! Se rupse el rapid din fața ei, ca și clipa desprinderii unei stele căzătoare din cer, ce e surprinsă de cineva de jos doar printr-o clipire iute și magică. Decât să mai aștept milenii în haosul ăsta repetitiv și anost, aleg să depășesc limitele existenței superioare, chiar dacă este mai mult probabil să mă transform în pulbere de stele, măcar voi știi că am luptat pentru ceva real ce zace înăuntrul meu de atâta timp.

-Atrux..

-Nu te-ai plictisit să trăiești în fiecare noapte și zi tot ceea ce îți e impus de Soartă și să nu poți face nimic din ceea ce tu alegi? Să stai de milenii blocată în această suprafață transparentă și îngustă care nu-ți servește la nimic? Nu te-ai săturat, Betelgeuse?

-Dar așa suntem noi creați, Atrux.. Și dacă suprafața de sticlă ar dispărea, ne-am prăbuși în necunoscut. Spuse ea cu o voce mult mai domoală și mai ușoară, dar după o scurtă pauză în care își regândise vorbele, realizase că oarecum Atrux avea dreptate, însă care erau șansele să evadeze într-o lume atât de îndepărtată? Noi nu suntem creați să ne dorim mai mult, Atrux! Și până la urmă de ce ai alege o existență efemeră în detrimentul uneia strălucitoare și nemuritoare?