The Bringer of Disaster- Last Chance

54. Ce-ai zice de un dans, domniță?

-Deci? Cum a fost ucisă?

-A fost lovită brutal în burtă, picioare și spate și mai apoi ștrangulată. Ziua decesului, acum 5 zile.

-Asta e tot ce avem? Se așezase Rami lângă mine, scuturându-și piciorul agitat și cufundându-se în gânduri. Ceva părea să îl sperie și nu mă refer la ditamai cadoul adus la Secția de Poliție. Alte observații de la medicul legist?

-Nici o amprentă, nici o urmă, absolut nimic.

-Trebuie să fie cu adevărat ingenios! Spuse Rami rece, țintind podeaua cu privirea. De parcă vorbea despre un om de știință care a descoperit ceva util lumii, nu despre un criminal nebun.

-Ce cauți aici, Ramires? Ce te-a apucat cu Criminalistica dintr-o dată? Îl întreb eu ca și cum ar fi primul martor la interogatoriu. Oricum intuiția îmi spunea că ceva nu e în regulă.

-Ești drăguță! Zâmbi el brusc, spărgând într-o secundă gheața rece și pietrificată ce-i învăluise adineaori chipul. Cine crezi că s-a ocupat de toate astea cât ai fost plecată?

Și nu o spuse atacataor, dimpotrivă, în orice cuvânt pe care îl rostea, părea să mă idolatrizeze.

-Da, spun eu ironică, și ai ținut totul pe loc până m-am întors eu. Nu ai făcut absolut nimic!

-Asta crezi tu! Spuse el rece, aducând din nou la suprafață valul de gheață misterios.

L-am lăsat în pace și nu am mai întrebat nimic. L-aș fi întrebat dacă nu știe pe unde e Bennji, dacă e bine, dacă mai aveam să îl văd vreodată.. Dar Rami nu putea știi. Nu putea știi ce sentiment arzător se zbătea în mine. Ar fi fost nedrept pentru el, el mi-a fost alături oricum. Dar așa e dragostea, nu alegi de cine te îndrăgostești..

-E din Cartierul Umbrelor? Mă întrebă el după mai multe clipe seci de tăcere.

-Cine? Tresar eu ca dintr-un vis.

-Cadavrul, evident. Zâmbi el inocent, în opoziție cu cei doi metri ai lui și mușchii evidenți de formați în afara maioului alb. Nu am fost niciodată atentă la fizicul său impecabil.

-Nu. Spun eu înghițind în sec. Nu e de aici. Sau mă rog, nu după ce s-a mutat.

Nu era dar eu știam prea bine cine era. Era chiar.. ea. Ea care venise la petrecerea lui Renatus chiar după ce îl salvasem din peștera Adevărului. Ea, Marry, fata cu care m-am certat din nimicuri din cauza impulsivității mele de atunci și care mai apoi, mi-a jurat că o să se răzbune.

Și chiar a făcut-o.

Al naibii de elaborat. Ea care mi-l furase și mai apoi fugise cu banii lui. Până unde să fii ajuns? Cine să îi fii făcut asta? Cine să fie atât de însetat de răzbunare? Mă cutremura gândul că Bennji era plecat de o săptămână și nu știam nimic de el. Îmi era teamă de ce gândeam dar nu avea cum să fie adevărat. Probabil doar și-a luat un mic concediu ca să își limpezească gândurile.

-Cine ar trimite chiar la Secție un cadavru dacă nu ar vrea să fie descoperit? E ca și cum criminalul s-ar da de gol singur.

Zise Rami analizând situația din toate unghiurile, în timp ce ne îndreptam spre una dintre locațiile pe care ni le-a dat Chuck. Nu am putut să mă duc acasă și să dorm, știind că poate să apară o nouă victimă oricând, iar Rami a acceptat să vină cu mine.

-Lasă-mă să conduc eu dacă ești obosită! Abia te-ai întors.. Spuse el cu căldură dar eu îl ignorasem.

-Sau poate nu intenționează să se dea de gol, mă luminez eu dintr-o dată, virând în stânga și în dreapta pe un drum îngust de pădure ce părea să nu se mai termine. Poate e o amenințare. Poate ne avertizează să nu ne mai băgăm nasul.

-Poate fi și asta.. Se gândi și Rami. Vrei să renunți?

-Eu? Schițez un zâmbet euforic. Nu mă cunoști deloc, Ramires Affory!

Pășeam cu tocurile înalte prin pădure (străduindu-mă să nu rămân cu vreun toc în pământ), apropiindu-ne tot mai mult de cabana misterioasă. Era construită în stil vechi, cu trei etaje și două balcoane, fiind înconjurată de tăblițe de argint, care îi puneau în evidență importanța, chiar și în mijlocul unei păduri pustii. Nu se știa cine era proprietarul sau cine o construise, dar acum câteva luni aici se descoperiseră saci întregi cu droguri și cadavre. Sincer mă așteptam să sară din spatele ușii criminalul și să îmi pună briceagul la gât, sau să fie o capcană inteligent aranjată ca să închidem cazul definitiv, mă așteptam la orice dar nu mă așteptam să văd că în cabană erau toate luminile aprinse iar muzica răsuna la maxim. Am intrat cu o ușoară reținere, iar în ușă ne-a întâmpinat un băiat, de jumătate dezbrăcat și mort de beat, încântat că li se alătură persoane noi petrecerii.

-Ehe, bine ați venit! Intrați, intrați!

-Cu ce ocazie e petrecerea? Spun eu rece, rămânând deocamdată sub acoperire.

-Are vreo importanță? Haideți, nu stați în frig!

-Dar locul acesta a fost închis de poliție, nu ați văzut semnele de afară? Dacă suntem prinși?

-Stai liniștită, fato! Și hai să dansăm!

Și mă rupse neașteptat din tocul ușii, ținându-mă de talie și arătându-mi mișcările lui pline de viață, făcându-mă automatsă îl urmez. Rami se afla încă în tocul ușii și mă privi râzând. Dar parcă, parcă ar fi vrut el să fie el, pentru o secundă, în locul băiatului și să mă ia la dans. I-am făcut semne din priviri să meargă să investigheze locul până ce eu.. Ei bine, mă distram. Puțin.

-Cum te cheamă, fato? Îmi țipă el în urechi, ridicând o sticlă de bere în aer și fluierând pe ritmul muzicii. Își mișca șoldurile precum un șarpe, iar privirea lui era cu mult mai dilatată decât era normal. Și privind în jur, la mulțimea care bănuiam că se întindea prin toate camerele cabanei, am putut observa un comportament comun: toți erau precum niște zombii ambulanți, stingheri și pierduți, împrăștiați prin toate încăperile, inconștienți. Erau drogați.

-Trebuie să plec!

-Bine "Trebuie să plec", ne mai auzim! Râdea el pierdut în urma mea.

Am fugit repede pe scările cabanei căutându-l pe Rami, dar cabana era cu mult prea mare ca să îl găsesc imediat. Semnal nu aveam așa că mi-am încercat norocul prin toate camerele. Coridorul părea lung precum drumul înspre această pădure, și oricât încercam să îi găsesc capătul, nu era nicăieri. Una dintre uși era întredeschisă iar becul era aprins, așa că m-am apropiat tiptil ca să văd ce se petrece înăuntru. Am început să aud țipete groase, iar vocea era atât de cunoscută și de fierbinte pentru.. locul acela gol din mine care trebuia să fie astupat de ceva ce ți-am dăruit ție.

Uitându-mă prin deschizătură, l-am văzut pe Rami cel de doi metri înălțime, extrem speriat și pe Bennji, puțin mai scund decât el, stând în fața sa extrem de serios, emanând o duritate apăsată în voce și în gesturi. Dar la revederea lui, ochii mi se topiseră de drag, iar fiorii dinăuntrul meu mă străbăteau toți în același timp, precum un artificiu puternic ce explodase direct în pieptul meu. Dar în timp ce eu mă pierdeam printre rânduri, vocea aceea fierbinte căpătase un ton crud și meschin:

-Dacă nu faci cum zic eu, Ramires, știi bine ce o să urmeze!

Dar Rami îl privi moale și pierdut, cu ochii umezi și triști.

-Ai fi în stare, Desartes? Ai fi în stare să faci asta?

Dar Bennji schiță un zâmbet diabolic, împingându-l brutal.

-Nu mă cunoști deloc, Ramires Affory!