De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 67

Stefan:
În urma cu 11 ani...

Întâlnirea cu părinții ei n-a fost chiar atat de rea. La cum mi-a povestit despre ei,ma așteptam sa iasă mai rau,dar spre surprinderea mea,nu a fost un total dezastru.
A trecut o săptămână de cand au fost la noi,iar dacă inimioara a fost cat de cat bine pe parcursul șederii lor,a mai avut si cateva derapaje atunci cand rămâneam doar noi doi. Mai ales când ai ei s-au dus la magazin sa isi cumpere bere,iar cand zic bere,nu va gândiți la o sticla. Nu,oamenii au venit cu un bax,iar inimioarei i-au luat imediat foc ochii cand a văzut bautura. Dar cum a ei se pare ca sunt orbi la tot ce se intampla cu ea si devin atenti doar atunci cand vocifereaza,eu am încercat sa o calmez cum am putut mai bine ca sa o fac in continuare sa-si tina gura.
Fiindca dacă si-ar fi dat drumul la ea,scandalul ar fi fost cat casa. Asa ca m-am pus si i-am explicat ca nu are ce sa facă. Ca deciziile altora nu depind de ea. Dacă ai ei asa sunt învățați,nu poate sa schimbe lucrul asta oricât de mult si-ar dori.
Schimbarea vine din interiorul fiecăruia,iar dacă le place sa se înece in alcool,este strict alegerea lor.
Problema a fost ca pe lângă nervii ce ii avea din cazul lor,mai exista și rușinea fata de mine. Pana am facut-o sa priceapa ca nu imi pasa. Eu nu imi bat capul cu nimicuri de genul asta. Fiecare alege pentru el,iar eu aleg sa nu ma incarc cu lucruri inutile.
În fine...oricum e de domeniul trecutului,dar dacă in prima zi când au ajuns aici,s-au abținut sa nu comenteze,in a doua,cand i-am dus și pe la ai mei ca sa se cunoască intre ei,am observat cum maica-sa incerca sa para ce nu era.
Adică,epata de bunatate,lucru ce se vedea cu ochiul liber ca nu o caracterizează întrutotul. Femeia emana o energie negativa in jurul ei. Una pe care a încercat sa o ascundă de ochii lumii,dar cand esti intr-un anumit fel,n-ai cum sa o faci in totalitate. Masca ce ti-o pui pe chip,nu e suficient de puternica ca sa ascundă ceea ce ai pe dedesubt,iar la un moment dat,in încercarea ei de a fi în centrul atenției,a început sa vorbească și ce nu trebuie atunci cand tatăl micutei voia la randul lui sa o faca.
„Dar cum să îndrăznească el sa i-a reflectorul de pe persoana ei? Asa ceva nu exista. El nu trebuie sa vorbească,fiindca nu știe si nu-l duce capul. Ea e cea care controlează totul in jurul ei si ce se intampla in viețile altora. Datorita ei multă lumea s-a ridicat,iar de la subiectul asta a început sa-si dea arama pe fata."
Lucru ce m-a făcut sa o privesc intr-un mod sec pe tot parcursul cinei fiindca eu consider ca binele se face în liniste. Dar dacă pe mine nu ma atingea nimic din ce spunea sau facea,inimioara mai avea foarte putin si exploda daca nu interveneam si nu grăbeam lucrurile. Intr-un final cand am ajuns acasă,situația din nou s-a schimbat pentru ca am aflat ca ai ei au venit încărcați cu tot felul de lucruri casnice. Lucruri pe care n-am auzit-o pe inimioara sa le fi cerut vreodata. Daca ar fi avut nevoie de ceva sau si-ar fi dorit vreun lucru anume,mie mi-ar fi spus prima data. Insa,gestul mamei ei m-a băgat la banuieli,iar acele banuieli s-au adeverit chiar astăzi. La o săptămână distanta de la întoarcerea lor in Moldova,aflu ca femeia nu i-a adus acele lucruri pentru ca voia sa-i faca o surpriza inimioarei mele sau sa-i intinda o mana de ajutor,ci a facut-o ca sa aibe mai târziu subiecte de barfa.
-Ti-am spus?intreaba ridicând vocea si pune nervoasa mana pe pachetul meu de țigări. Am știut din prima clipa în care mi-a trantit lucrurile alea in brate ca nimic bun nu o sa iasă!pufneste,apoi isi aprinde o tigara. De fapt,vizita lor asa inopinanta nu mi-a mirosit bine inca de la început,continua si arunca telefonul pe masa,apoi trage cu putere din tigara.
Oftez.
„Am știut si eu ca nu e in regula,dar nici nu aveam cum sa le spună sa nu vina. Pentru mine a fost important sa o vad cum isi infrunta fricile. Doar asa știu ca invata sa le depășească. Dar dacă despre mama ei v-am spus in mare cum mi s-a părut,despre tatăl ei in schimb am o părere puțin mai buna. Din puținul timp pe care l-am petrecut cu el,omul mi se pare foarte demn si corect,doar ca e ratacit. Bautura într-adevăr a reusit sa-i întunece mintea. Dar cand nu are nici un pahar la bord,chiar ai ce sa vorbești cu el,exact asa cum mi-a spus inimioara si am înțeles in ce ape se scalda din puținul timp petrecut impreuna în dimineața de dupa ce au venit și in care am ieșit cu el in curtea din spate a blocului ca sa ne bem cafeaua. Din ce mi-a povestit mi-am dat seama ca e un om harnic si muncitor,care tine cu casa,doar ca nu știe cum sa pună corect punctul pe i. Lasa prea mult de la el,iar cand nevasta-sa ajunge sa i se urce în cap,rabufneste,dar o face intr-un mod violent. Păcat ca nu știe sa se controleze si păcat ca nu știe alt mod de a-si tine nevasta in frau. Nu m-am băgat eu sa-i dau sfaturi,ca nu e treaba mea,dar oricum dacă ar fi sa vadă limpede lucrurile si-ar da seama cât de mult greșește. In schimb mi-am mai dat seama și de faptul ca nu e înțeles,il face sa bea. Dar oare in atatia ani de zile nu a învățat ca amarul învață să înoate? Sau a devenit o obișnuită sa trăiască în Iad? Pentru ca asta mi-a lăsat impresia. Ca nu mai contează dacă are curajul sa se ridice sau nu din mocirlă,fiindca,pentru el lupta e pierduta. A aruncat de mult armele,iar singurul lucru ce mai strălucește in lumea lui si care reușește sa-i faca ochii sa sclipeasca de fericire,este micuta mea. De fiecare data cand o vedea sau o auzea vorbind ori glumind cu el,fata i se lumina. Pacat...păcat ca unii nu știu cum sa faca fata vieții si se afunda tot mai mult in cacat. Pacat ca se obișnuiesc cu raul si fac din el un stil de viata. Pacat ca in loc sa se ridice,se afunda tot mai mult in întuneric și doar spera sa mai zăreasca din cand in cand o raza de lumina sau un strop de bucurie în persoanele care sunt capabile sa faca asa ceva. In cazul lui,micuta mea chiar strălucește in lumea sa. Ea ii e slăbiciune. E cea care e in stare cu simpla ei prezenta sa spulbere intunericul din jurul lui si sa-l ajute macar pentru puțin timp sa respire in voie. Doar ca,lumina vine cu un cost in lumea lui fiindca nu are femeia potrivita langa el. Pentru ca veninul ei s-a infiltrat si in el. Faptul ca bea,o deranjează pe micuta mea. Faptul ca nu știe sa se comporte normal atunci cand nu mai suporta chinul,din nou o raneste pe inimioara mea. Multe lucruri ce le are de împărțit cu mama ei,ajung sa o chinuie pe Alexandra. Fiindca inimioara nu înțelege ca fiecare decide pentru sine. Sau dacă intelege,o face in cazul celor straini. Cand e vorba de părinții ei,atunci automat e legata de tot ce vine dintre ei si la pachet cu ei. Si este normal sa-i faca rau pentru ca activează în ea tot trecutul la care nu a reusit inca sa-i dea drumul."
-Auzi la ea!pufneste puternic,iar sunetul ma scoate din gandurile mele.
Imi i-au o tigara din pachet si mi-o aprind in vreme ce imi țintesc ochii pe chipul ei si oftez subtil cand o vad cat e de nervoasa.
Verdele auriu ii arde salbatic in cap,iar tigara ii tremura intre degete din cauza dracilor.
-Respira,micuto,ii cer si din nou pufneste.
-Cum mama dracu sa zică ca mi-a dat și mi-a dres,cand eu nu i-am cerut nimic?intreaba in vreme ce face abstracție de ceea ce i-am cerut. Da chiar are impresia ca stăteam în niște lenjerii de pat,o mocheta si-un robot de bucătărie? Sau un set de oale ori unul de farfurii?continua sa puna intrebarile printre dinti.
Inspir adanc,dupa arunc tigara in scrumiera atunci cand si ea o face,apoi ma postez in spatele său si o îmbrățișez la pieptul meu ca sa-i potolesc tremurul corpului.
-Atat o duce pe ea capul,inimioara,murmur cand imi bag nasul in parul ei.
Bufneste in ras,dar e unul foarte sec.
-Asa-i...dar cu toate astea știi ce a mai zis pe la neamurile ce inca mai au răbdarea sa ii asculte prostia?intreaba si,desi nu-mi pasa,ii raspund.
-Uimeste-ma.
-Ca ne-am luat cu cacat de apartament,raspunde pe un ton veninos. Un cacat de apartament?pufneste nervoasa. Nu conta nici dacă stăteam intr-o garsoniera!racneste ca scoasa din minti. Important este ca avem ceva al nostru...dar ce dracu sa ceri de la o încuiată? Cum sa se bucure ea pentru mine,cand a cautat toata viata sa nu ma ridic de la pământ?
-Exact asta e răspunsul,micuto,raspund si o sarut pe creștetul capului. Chiar n-ai ce sa ceri de la ea,inimioara. Nu te mai enerva ca nu schimbi cu nimic lucrurile. Asta a urmărit,iar acum are subiect de discutii. Da-i pace in prostia ei.
-Sa se ducă dracu din partea mea!ridica din nou tonul. Dar nici sa nu mai îndrăznească sa ma mai sune ca o trimit eu la el cu bilet doar dus.
-Dumnezeule...te rog calmeaza-te inimioara,ii cer si incepe sa maraie.
Clatin din cap,dupa ma desprind putin de ea si o intorc in bratele mele ca sa ii privesc ochii.
Inca continua sa-i arda salbatic si nu stiu ce sa-i mai zic ca sa o fac sa se linisteasca.
-A facut-o intenționat,spun si isi ridica mainile exasperata in aer.
-Stiu! De asta s-a gândit sa sune pe unul si pe altul cand Ramo era acasă. Stia ca o sa-mi spună.
-Da,raspund pe un ton egal. Asta a urmărit. Sa te raneasca,iar tu o lași,ii atrag atenția.
-Si ce dracu vrei sa fac?se rasteste si se întoarce dintr-o miscare cu spatele la mine,apoi paseste apasat spre usa de la camara si o deschide cu putere.
Ia de pe raft setul cu pahare adus de ai ei si il trântește pe masa când revine în bucatarie.
Imi inclestez maxilarul si din nou inspir adanc.
-Sa nu ii mai dai putere asupra ta,raspund in vreme ce ea rupe cartonul. Nu e prima data cand iti spun lucrul asta,continui pe un calm prefăcut. Nimeni nu te poate rani,dacă nu ii permiti sa o faca.
Se opreste si isi prinde cu putere între dinți buza de jos cand ma aude,apoi ma priveste pentru cateva secunde in tăcere,dar cu ochii inca înflăcărați din cauza nervilor.
-Nu stiu cum naiba sa o fac!raspunde intr-un final cu ciuda in glas.
Oftez.
-Pentru ca inca n-ai trecut peste suferinta ce ti-a provocat-o cand ai fost mica,zic si pufneste zgomotos.
-Sunt prea mulți ani ca sa iert atat de usor,soare...maraie cuvintele la mine si scoate un pahar din cutie,apoi il strange cu putere între degetele ce ii tremură incontrolabil din cauza dracilor.
-Inteleg,dar trebuie sa le iei pe rand și sa reflectezi asupra lor,apoi sa le dai drumul si sa mergi mai departe,zic in vreme ce ma postez in spatele ei si o îmbrățișez.
Se îndreaptă si isi ridica cu incetinitorul capul,apoi priveste intr-un punct fix pe peretele din fata noastră si incepe sa haraie.
-Daca spargi paharul si strici lucrurile de la ea,nu rezolvi nimic inimioara,ii soptesc cand ii intuiesc următoarea miscare,iar respiraria ei se accelerează.
Pieptul incepe sa-i urce si sa coboare mai repede,iar trupul incepe sa-i tremure mai tare.
-Durerea o sa rămână acolo...rana o sa sângereze in continuare,spun si isi inabusa un suspin.
-Nu vreau nimic de la ea,haraie,doar ca sa nu planga.
-Iar dacă spargi,rezolvi ceva?intreb pe un ton bland,desi sangele fierbe si in mine,dar nu din cauza vorbelor ce le-a spus mama ei,ci pentru ca ma doare sa o vad atat de vulnerabila si de rătăcită.
E rănită. Rau de tot,iar lucrul asta o face sa devina instabila.
-Nu stiu cum sa ma calmez,raspunde cu greu.
-Priveste adanc in tine,o indemn. Răspunsul e acolo,trebuie doar sa-l găsești.
-Ma doare...ingaima si se rupe tot pieptul in mine cand ii aud glasul chinuit.
Imi strang bratele mai tare in jurul taliei ei si ii lipesc spatele mai mult de pieptul meu.
-Sunt aici,o asigur. Doar...cauta și spune-mi care este calea cea corecta.
Suspina,apoi inspira de cateva ori adanc.
Minutele trec si in vreme ce se gândește,eu nu ma dezlipesc de ea. Continui sa o tin in brate. Sa ii fiu ancora.
-Am sa o sun pe mama ta sa ii spun sa vina intr-o zi sa ia lucrurile astea,sopteste intr-un final si pune paharul pe masa.
O umbra de zambet imi apare pe buze cand o aud.
-Daca vrea poate sa le tina pentru ea,dacă nu sa le dea la alții,continua si o intorc in bratele mele.
-Bravo curajoaso...vezi ca se poate?intreb pe un ton soptit si ii prind obrajii in palme.
Ochii i se umezesc si se agata cu putere de bratele mele.
-Daca n-ai fi tu...
-Dar sunt,o întrerupt. Am sa fiu mereu,ii promit pentru a nu stiu cata oara,fiindca n-am sa o las indiferent de obstacole și de luptele ce trebuie sa le purtam.
Niciodata n-am sa o las. Am sa o tin de mana si o sa trecem împreună prin toate.
-Soare...sopteste dupa ce inghite cu dificultate.
Ochii incep sa-i vibreze si vad sentimentele cum incep sa se amestece intre ele in verdele auriu. Luptele se împletesc cu chinul. Umbrele cu focul. Puterea cu durerea. Un mixt de trairi vad in ochii ei cum fac ravagii din cauza extremelor ce se atrag si totodată se resping intre ele. Demonii dinauntrul ei incep sa se lupte si sunt sigur ca lucrul asta o inspaimanta si totodată o termina psihic.
"Stiu ca e greu pentru ea,dar nu e imposibil sa treacă peste."
-Ma doare...sopteste cu glas frant.
O îmbrățișez in secunda următoare si imi bag nasul in parul ei. Isi lipeste un obraz de pieptul meu si imi inlantuie talia cu bratele,apoi ma strange cat poate de tare si incepe sa plângă cu suspine.
Nu zic nimic,doar continui sa o tin la pieptul meu in vreme ce ea își da voie sa fie „slaba". Dar in ochii mei nu este deloc asa. Un om ce plânge,nu înseamnă ca e slab. E doar obosit sau satul de toate bătăliile ce le-a purtat ori continua sa le poarte,iar in cazul micutei mele,nu este vorba de o singura lupta sau de o săptămână de chin. E vorba de lupte grele de rezistenta și te ani întregi trăiți în durere.
-Esti bine,soptesc in parul ei cand suspinele incep sa-si scadă din intensitate. Si ai sa fii mai bine,inimioara,o asigur pe un ton serios.
-Ramai langa mine,imi cere cu voce smiorcaita,apoi isi trage mucii si continua. Te rog...
-Pana la ultima mea suflare am sa fiu lângă tine,ii jur și se cutremura din tot corpul,apoi bufneste din nou in plans. Linisteste-te,micuta mea inimioara,ii cer si ii i-au chipul in maini.
Trăsăturile ii sunt impietrite din cauza durerii,iar ochii ii vibrează de chin.
-Respira...soptesc. Esti in regula,chiar daca doare. Fiindca trebuie sa doara,continui,iar ochii i se umplu mai tare de lacrimi. Te doare dacă te tai din greșeală cu un cuțit cand cureți o ceapa,nu?intreb si incuviinteaza cu ochii tintiti in ai mei. Plângi in urma taieturii cand ajunge sa te usture rana,asa-i?pun a doua întrebare si din nou aproba. Dar cu cat o îngrijești mai bine si ii acorzi mai multa atentie,ea se vindeca mai repede,nu?
-Da...raspunde cu glas inecat.
-Asta trebuie sa faci si cu rănile din interior,inimioara.
-Am sa încerc,replica pe un ton gatuit si isi inabusa un suspin.
-Nu incerca,micuto. Fa-o,ii cer in timp ce o privesc cu încredere,pentru ca știu ca o sa reușească intr-un final.
„Chiar daca știu ca ii este greu și vad pe ea cat de mult o doare,trebuie sa se ridice. Pentru ca nici un lucru bun în viata nu se obtine usor. Dar e puternica și pot sa bag mana în foc pentru ea ca o sa reușească intr-un final sa fie bine. N-are cum sa nu fie asa cum zic,fiindca n-am sa o las sa renunțe indiferent de cat de greu o sa-i fie drumul spre vindecare. Am sa fiu mereu lângă ea ca sa o încurajez,sa o susțin si sa o ajut cu tot ce pot. Am sa-i dau aripile mele daca o sa fie necesar in cazul in care ale ei o sa se frângă mai tare atunci cand o sa faca într-adevăr cunostinta cu toți demonii din capul ei si cu tot calvarul ce arde in interiorul său de atatia ani de zile. Si am sa le îngrijesc pe ale ei pana cand o sa fie din nou capabile sa zboare. Fiindca vreau sa o inalt si s-o invat sa tinda spre mai mult. Am sa-i redau increderea in ea si in forțele sale. Vreau sa vadă ca într-adevăr e capabila sa înfrunte orice greutate. Fiindca o vreau bine,fericita și libera. Vreau sa o vad la final cum o sa debordeze de bucurie atunci cand o sa reușească sa se elibereze. Imi doresc sa vad implinirea in ochii ei atunci cand o sa renasca si dintr-un suflet chinuit sa ajungă unul de neatins. Fiindca merita si pentru ca e a mea,iar eu imi doresc tot ce e mai bun pentru ea."