De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 171

Ale:
In urma cu un an...

Bag a patra carte în biblioteca dupa ce ii citesc prologul si ma lasa rece de la primele rânduri.
"Sa ma ia dracu de nu sunt futere astea! Dar chiar nu mai exista imaginație? Toate personajele feminine bocesc de la primele cuvinte. Toate suferă. Toate sunt ofrane,sărace,maltratate. Si toate se îndrăgostesc de masculul alfa. N-ai pomenit asa ceva. Acelasi tipar pe care il citesc de ani de zile si care mi-a ajuns pana-n gat! Dar asta e problema cea mai mica,fiindca cea mai mare e ca dau bani degeaba pe ele,dupa le uita Dumnezeu in biblioteca doar ca sa se aseze praful pe ele."
Bomban in vreme ce scot o alta carte pe care mi-am cumparat-o de curând.
-"Inspir si expir...este tot ce pot face. Sunt speriata",incep sa citesc prima propozitie din prologul următoarei carti pe care o scot din biblioteca,iar dupa al treilea rand in care protagonista se vaita ca nu mai are putere sa tragă aer in plamanii ce i se contracta de durere fiindca tocmai a aflat ca e înșelată,inchid cartea si o pun înapoi pe raft.
Pufnesc.
-Alti bani aruncați de pomana,plescai din buze,iar privirea imi devine seaca in vreme ce scot o alta carte si o deschid la primele pagini. Ia sa vedem din ce cauza suferă si ametita asta...continui pe un ton batjocoritor,dar nu mai apuc sa citesc,pentru ca bag cartea inapoi cand imi suna telefonul si ma reped spre el.
Rasuflu usurata cand vad numele Ramonei pe ecran. In prima faza m-am gândit ca Stefan ma suna,iar mintea mea s-a îndreptat direct spre o nenorocire.
"La cat e de terorist Eric,ma aștept la orice sa facă și sa ma sune tat-su sa-mi spună ca s-a împiedicat si si-a spart capul sau mai știu eu ce."
-Da?raspund dupa ce imi reglez respiratia.
-Ce faci Ale?intreaba pe un ton vesel.
-Nu de mult am ieșit din cada. M-am epilat si mi-am făcut unghiile,iar acum voiam sa citesc o carte,dar din câte mi-am cumpărat noi,nici una nu ma prinde.
-Sa înțeleg ca băieții sunt afara?
-Ahaaa...lungesc cuvantul. Stefan e acasă,iar afara-i soare și fain. Asa ca,l-a dus pe Eric in parc.
-Las' ca-i bun.
-Tu ce faci?intreb si chicoteste.
-Te-am sunat sa-ti zic ca aseară m-am întors de la Moldova si voiam sa-ti povestesc cum a fost.
-Uimeste-ma!ii cer si ma asez pe canapea,apoi imi tintesc ochii pe biblioteca din fata mea si incerc sa mai citesc din titlurile ce le au pe cotor,poate poate am norocul ca una sa fie pe placul meu,dar nu prea as miza pe lucrul asta fiindca in ultima vreme greu mai reușește vreo carte sa-mi faca cu ochiul.
"In afara de cateva autoare din state pe care le citesc cu drag fiindca au ceva de povestit,iar cartile lor ma atrag de la primele rânduri,nu prea mai am ce sa citesc. Degeaba am tot dat șanse la autoarele noi,pentru ca m-au dezamăgit si pot sa spun ca am aruncat banii degeaba pe cărțile lor. Toata acțiunea se invarte in jurul aceleași prostii. Ea saraca,el bogat. Ea o tocilara,el cel mai tare din parcare. Ea o secretare la firma pe care o deține miliardarul. Ea o studenta,el un cap de mafie. Toate incep la fel si se termina identic. De zici ca as citi aceeași carte trasa in mare la indigo,dar in care se schimba numele la personaje si decorul. In rest...sa fereasca Sfântul. Plus ca mai am o problema pe langa acest tipar din care nu iese nimeni. Dacă nu sunt scrise la persoana I,ca sa traiesc,sa simt și sa vad prin ochii protagoniștilor,din nou nu e bine. Inchid direct cartea fara sa ii dau vreo sansa macar. Ma plictisesc de moarte cele ce scriu la persoana a III. Efectiv nu le pot citi. De aia e si foarte greu sa ma prindă o carte. Daca nu se creaza o legătură între mine și poveste de la primele rânduri,inchid cartea fara sa stau pe gânduri. Stiu...sunt dificila. Mai greu sa impaci si capra și varza,dar probabil cartile ce le-am citit in copilărie sunt de vina. Alea erau scrise exact ca o poveste de copii și deveneau enervante,dar pe atunci nu era o piață atat de larga pentru carti. Sau poate era,doar ca ai mei nu isi permiteau sa cumpere cum fac eu în ziua de astăzi. Ultima comanda plasata pentru carti,a fost de 250 de euro. Din care nu stiu daca am sa găsesc vreuna care sa isi merite banii."
-In primul rand trebuie sa iti spun ceva foarte amuzant!exclama Ramo,iar vocea ei ma readuce in simturi.
-Spune,ii cer si o aud cum rade usor.
-Cand ne-am întâlnit cu toata gasca la restaurant,ce crezi tu ca m-au întrebat prima data? In afara de Oana. Pe ea nu o punem la numar. Restul,ce crezi ca m-au întrebat?
-De unde sa știu?raspund cu o intrebare.
Bufneste mai tare in ras,iar cand se opreste,inspira de cateva ori adanc.
-De tine!raspunde si alte câteva hohote i se desprind de pe buze. Si m-am luat de ei! Cum adică? Ne întâlnim după atâția ani si in loc sa ma întrebe prima data pe mine de sănătate,ma intreaba de tine?spune pe un ton amuzant și surad.
-Pai tu ai spus ca-i ai pe toti la prieteni. Eu nu am pe nimeni din gasca veche. E normal sa fie curioși.
-Pai chiar au fost. M-au înnebunit. Sa vezi Adelina ce s-a mirat cand i-am spus ca ești în Germania și ai un copil.
-Pai? Ce e asa ieșit din comun?
-Nu stiu!exclama râzând. Pentru Moldova trebuie sa fi ceva wow. Habar nu am...dar era foarte mirata.
-Ma rog...zic taraganat. Si restul? Ce fac?vreau sa stiu si ma las mai pe spate in canapea.
Incepe sa-mi povestească despre fiecare in parte,apoi despre cum toata noaptea au stat si au depanat amintiri. Uneori bufnesc in ras cand imi spune despre ce au povestit si imi aduc aminte exact poznele de care imi zice,alteori zambesc melancolic,fiindca indiferent de cat de grele au fost acele vremuri pentru ca nu aveam de mai nici unele,iar familia ne era la fel cum ne este încă si-n ziua de astăzi,totuși a fost frumos in mare parte,iar relele si greutatile m-au format pentru viata. Am învățat din ele si m-au format ca om fiindca am știut ce sa aleg sa fie bine pentru mine,iar restul la randul lor pentru ei.
In vreme ce minutele se scurg si trecem de la o amintire la alta,prin conversația noastra apare și Max. Baiatul ce într-adevăr mi-a făcut copilăria un Rai.
Dupa ce inchid cu ea,pun telefonul lângă mine si strang din pleoape. Tot ce am povestit pana acum cu Ramona incepe sa-mi ruleze in spatele lor si oftez.
-As vrea sa citesc o poveste ce incepe asa cum a început a mea si a lui Max...soptesc,fiindca ce am trăit noi doi chiar a fost frumos,intens și interzis,iar interzisul e atrăgător. Interzisul ademenește si te tine în priza.
-Chiar daca noi nu am avut un final fericit,ar fi o idee super de carte,continui si zambesc melancolic,apoi deschid deodata ochii si ii tintesc pe biblioteca. Dar daca as scrie eu o carte?ma întreb singura si bufnesc intr-un ras de nebuna cand ideea incepe sa-mi surâdă. Cine ar putea sa scrie una mai bine decât mine dacă imi pun în ea o parte din amintiri,nu?continui,iar un sentiment de entuziasm pur ajunge sa-mi umple pieptul.
"Aolo! De cand n-am mai simțit asa ceva? Sa fac ceva ce sa ma faca fericita! Sa fac ceva doar pentru mine. Un lucru cu care sa-mi hrănesc sufletul."
-O doamne!exclam incantata. Ideea asta nu e deloc rea! Dar oare pot sa scriu o carte?imi pun întrebarea si cad putin pe ganduri.
Entuziasmul incepe sa mi se risipească incetul cu incetul in urma intrebarii,fiindca realitatea ma aduce cu picioarele pe pamant.
"N-am scris niciodata. In afara de scrisorile pentru soarele meu si compunerile din școală pentru ora de romana,n-am scris altceva."
Oftez.
-Nu cred ca am vreo sansa sa scriu...ma dezumflu imediat. Ce naiba e in capul meu?intreb si rad sec. Cum sa scriu?
In timp ce incerc sa-mi raspund la intrebare,imi aduc aminte ca am aplicația de citit online inca in telefon și pun mana pe el,apoi deblochez ecranul si intru pe ea. Incep sa citesc primele capitole la carti ce imi apar pe ecran,iar cand vad ca unele sunt foarte prost scrise,bufnesc in ras.
-Oare cati ani are tipa asta?ma întreb mirata. La cum scrie și nici macar nu stie sa faca legatura intre subiect si predicat...hmmm...sa ma ia dracu de nu imi da încredere în mine.
"Știți vorba aia: sunt eu prost,dar cand privesc in jurul meu prind curaj? Ei bine...asa si eu acuma. N-am nici o treaba cu scrisul,habar nu am cu ce se mănâncă,dar la cate carti am devorat pana acum,am o idee despre cum se scrie o carte si cu ce presupune din prisma unui cititor. Deci...cu siguranta as scoate ceva mai frumos decât tipa asta,chiar daca sunt o amatoare."
-Hmmm...dar pana la urma nu trebuie sa scriu eu ca sa citească cineva. Dar ma incanta ideea de a scrie o carte,asa cum imi doresc eu sa citesc,iar povestea mea si a lui,chiar e una cu de toate. Iar la ce imaginație nebuna am,cu siguranta pot sa o fac și mai frumoasa,soptesc in vreme ce incerc sa ma hotărăsc daca sa fac pasul asta sau nu. Pot sa plec de la ideea de vecini,de la prieteni din copilărie,de la doua familii ce nu s-au înțeles niciodată si de la doi iubiți ce au trebuit sa se ascundă de ochii tuturor ca sa nu aibă fiecare probleme acasa.
Chicotesc cand vad cat de bine se leagă lucrurile intre ele si ma gandesc cat de faina chiar ar ieși o carte scrisa dupa povestea noastră.
-Am sa o scriu,zic pe un ton ferm și incuviintez in acelasi timp din cap. Nu pentru alții,ci pentru mine fiindca tocmai mi-am descoperit o pasiune ce nu știam macar ca exista inauntrul meu. Iar in al doilea rand,am sa o scriu pentru el. Un cadou pentru ca mi-a bucurat anii copilăriei.
Cu hotărârea curgandu-mi prin vene,incep sa zambesc si ma ridic dintr-o miscare de pe canapea. Deschid sertarul in care am toate nebuniile,iar dupa ce scot un caiet si un pix,ma pun pe un scaun de la masa din sufragerie si incep sa scriu ideile pe capitole.
Prima data imi fac o schita despre cum sa înceapă povestea,apoi scriu în mare ce bucățile din mine vreau sa scot la lumina. Si incet,incet ajung sa-mi fac o idee despre cum as vrea sa arate acțiunea din carte,dar pe alocuri las locuri libere la numele personajelor ce le vreau pana acum in poveste.
-Bun!exclam râzând. Acum ca am o idee in mare despre cum sa fie primele 20 de capitole intre trecut si prezentul celor ce o sa fie personajele principale,nu-mi rămâne decat sa ma apuc sa scriu. Dar...inainte de asta...mormai si pun pixul pe foaie,apoi merg pana in dreptul canapelei si i-au telefonul de pe ea. Trebuie sa il intreb pe Max daca e de acord sa ne pun povestea pe o aplicație unde o poate citi oricine,continui si inspir adanc in vreme ce deblochez ecranul,apoi deschid Facebook-ul.
O caut pe Ramona si intru in lista ei de prieteni,dupa rulez in jos pana cand il găsesc pe Max si dau click pe numele lui.
Inima incepe sa mi-o i-a goana cand ii trimit cerere de prietenie și un ras nervos se desprinde de pe buzele mele.
"Vai de capul meu...dupa atatia ani de zile,ma trezesc sa-l caut...si pe ce motiv? Sa-l intreb daca pot sa scriu o carte ce sa plece de la relația pe care am avut-o noi doi?"
-Clar eu am înnebunit...chicotesc sec,apoi icnesc cand vad ca mi-a acceptat cererea. Fain!exclam ironica. Si acum? Cum naiba sa-i zic de ce il caut?
"Ale...tu chiar ești nebuna!"
Bufnesc in ras din cauza vocii ce imi urlu in cap.
-Nimic nou sub soare...zic cand ma linistesc,apoi deschid chatul cu Max si ma uit la tastatura preț de cateva minute. Cum dracu sa incep?ma întreb singura.
Din cauza agitației,imi prind buza de jos intre dinti si incep sa o rod fara sa-mi dau seama,dar realizez lucrul asta abia cand imi prind o bucățică de pielita si o rup.
-Ah!gem cand simt ca-mi da sangele.
Imi trec limba peste locul vatamat,apoi inghit si stramb din nas cand gustul metalic imi aluneca pe gat,dupa inspir adanc de cateva ori,iar cand imi găsesc curajul sa ii scriu,ma hotărăsc ca cel mai bine e sa o fac precum un om normal,nu sa trec direct la subiect.