De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 169

Stefan:
În urma cu un an...

Pasesc îngândurat spre producție dupa ce ma schimb în echipamentul de lucru,iar cand trec dincolo de ușile duble,imi fac loc printre niște turci ce s-au oprit la barfa.
-Ooooo!!!exclama Mohammed cand ma vede. Felicitari Stefan!spune si imi pun gandurile cu privire la inimioara pe pauza,apoi ridic dintr-o spranceana spre el.
Ceilalți turci de langa el,incep si ei sa ma felicite,iar privirea mea devine seaca.
"Ce dracu au?"
Nu zic nimic,fiindca n-am chef de nici o gluma.
"Am o problema acasa pe care nu stiu cum naiba sa o rezolv. Si asta de cateva luni de când micuta mea a luat-o razna. Ma da peste cap atitudinea ei. Azi e bine si cateva zile la rand nu o pot scoate sub nici o forma din ale ei. Cade intr-o stare atat de nașpa,incat orice as incerca sa fac,nu-i pot aduce nici macar un zambet pe buze,iar lucrul asta efectiv ma omoară. Sa o vad mai mult la pământ decat fericita,e o tortura pentru mine."
Inspir adanc cand simt inima cum mi se frânge in urma gandurilor si imi inclestez maxilarul doar ca sa nu zbier ca un animal ranit.
"Cum naiba sa o aduc înapoi pe drum? Fiindca a luat-o rau de tot pe arătura..."
Cu întrebarea fara de răspuns rulandu-mi in cap,pasesc spre mașinile de producție ca sa le pornesc,dar de nicăieri doi croati apar în fata mea si incep cu felicitările la fel de veseli precum turcii de mai devreme.
Nu ii bag nici pe ăștia in seama,dar in schimb ma uit ironic la ei. Cand ajung in dreptul liniilor de producție,deschid mașinile si incep sa le alimentez acolo unde este nevoie.
-Stefan!spune Dumitru,un roman din Arad cand ajung langa masina lui. Felicitari!
Pufnesc.
-Ce aveți?il intreb in timp ce bag datele in calculator ca masina sa fie trecuta pe sistemul de producție.
-Cum ce? Tu te-ai uitat pe tabelul ce e pus la intrarea?raspunde cu o intrebare si ma incrunt.
-De ce as face-o?
Chicoteste.
-Mergi si verifica-l,dupa vin-o si raspunde cum trebuie la felicitari,imi cere si inspir adanc.
"Ce naiba s-a modificat pe el de e atata tam-tam?"
Clatin din cap fiindca asta e grija mea cea mai mica si imi vad mai departe de treaba,iar cand termin de pregătit toate mașinile si toti operatorii trec la posturi,ma indrept spre tabel sa vad ce i-a făcut pe toti sa o ia razna.
-Stefaneeee!!!urla Cozma in urma mea si ii arunc o privire peste umar. Felicitari! Ti-am zis ca o sa ajungi departe!
"Despre ce naiba vorbeste nebunul asta aici?"
Imi mut ochii de pe el fara sa scot un cuvânt pe gura si ma uit pe unde calc,iar cand ajung in dreptul panoului,privesc intr-un mod sarcastic foaia de pe perete.
Nu e nimic schimbat. Aceleași nume tronează in dreptul maistrilor de pe toate schimburile,la fel si cel al șefilor de grupa printre care si al meu,iar lista continua cu rezervele,cu operatorii de pe masini,cu numele celor de la calitate,cu cele ale inginerilor si asa mai departe. Asta pana cand imi mut ochii pe cealalta parte si vad o ditamai dunga rosie pe primul rand,iar numele meu e scris pe ea si in dreptul lui se afla o noua funcție. Trainer.
Intorc capul cand liniștea se lasa peste producție și ii vad pe toți ca vin spre mine impreuna cu maistru nostru ce tine in brate 2 cutii cu Red Bull.
-Felicitari!spune de data asta tot schimbul in cor in frunte cu maistru.
Chicotesc.
-Bravo Stefan!ma felicita croatul ce imi e sef si cu care am legat o prietenie frumoasa.
-Ai avut de aface cu asta,nu?raspund in schimb si surade.
-Da. Ieri la sedinta s-a cerut un nume ca sa fie pus pe postul de trainer,iar eu te-am propus pe tine. Toti maiștri de pe celelalte schimburi au fost de-acord fiindca majoritatea se mira de cat te duce mintea si capul. De aceea meriti postul asta. Fiindca esti singurul angajat de pe toate schimburile ce cunoște fiecare post din producție in parte.
"Asa-i. Fiindca niciodată nu mi-a plăcut sa depind de nimeni sau sa fiu la mana cuiva. Si mereu am mers pe premiza,atata timp cat poate cineva sa faca ceva,obligatoriu am sa pot si eu. De aceea si in Timișoara am învățat tot ce tinea de acea fabrica in care am lucrat atatia ani. Fiindca mi-a plăcut sa fiu independent si sa nu ma frece nimeni la cap. Ori sa imi bage greșeli pe gat. Am învățat pentru ca nu am vrut sa am treaba cu nimeni și cu nimic."
-Mersi,zic cand ies din ganduri si imi pune cutiile cu Red Bull in brate.
-Cu placere! Dar trebuie sa știi un lucru.
-Care?
-Ca de acum inainte,în cazul în care producția o sa stea,ai sa fii sunat ca sa vii de acasă ca sa-i dai de capăt. Nu o sa se mai aștepte pana la schimbul de dimineata ca sa vina vreun tehnician,ori vreun inginer. Tu ai sa fii raspunzator de linii ca sa funcționeze.
"Perfect! O bătaie de cap in plus pentru mine. Si n-as avea o problema cu asta dacă la mine acasă ar fi totul bine. Insa,ceea ce se întâmplă intre mine si inimioara imi face mintea praf si nu stiu cum sa o mai scot la capat. Lucru ce ma consuma intr-un hal fara de hal."
 
*****
 
Ale:
In urma cu un an...
 
Telefonul imi vibrează pe noptiera si intind mana dupa el. Vad ca Ramo si Oana sunt active si rad pe seama unei matusi ce s-a gândit sa divorțeze de barbata-su la aproape 65 de ani.
Nebunele incep sa intoarca problema pe toate părțile si cu toate ca discuția lor e amuzanta,nu reușesc sa rad fiindca moralul meu e la pământ. Blochez ecranul si oftez incet printre buze din cauza lipsei de chef pe care o am,dupa pun telefonul inapoi pe noptiera si inchid ochii.
Imi trec un brat usor peste Eric ce doarme de vreo jumătate de ora și,desi ar trebui sa ma ridic sa fac ceva de mâncare,n-am energie sa misc macar un deget.
"Oare n-ar trebui sa iau naibii niște suplimente ce sa ma ajute? Ca bateriile mele nu se pot încerca daca am sa continuu in acest ritm unde lipsa somnului lipsește cu desavarsire,iar mâncarea o bag mai mult forțat in gura. Daca n-as sti ca exista riscul de a lesina,n-as face-o. Insa,cum nu-mi doresc lucrul asta,fiindca,copilul are nevoie de mine ca sa stau pe picioare,ma oblig sa bag cateva bucăți de mancare in gura. Asta si pentru faptul ca încă suge la san,iar lucrul asta ma obliga sa ingurcitez ceva ca sa produc lapte."
Inca un oftat imi iese printre buze in urma gandurilor,apoi incerc sa-mi pun mintea pe pauza cand un mic haos incepe sa se formeze in capul meu.
Gandurile mi se amesteca intre ele si-mi aduc aminte ca exista și o banda de alergat in living ce ma așteaptă sa ma urc pe ea,dar lenea e prea mare,oboseala prea adanc infipta in oasele mele,iar in concluzie ma hotărăsc ca astăzi sa pun stop la tot. Cu toate ca de la Crăciun si pana acum au trecut 3 luni,am reusit sa ma tin de un antrenament zilnic,oricât de greu mi-a fost sa trag de mine. In fiecare zi de la sărbători si pana acum am alergat cate 5km,iar rezultatele au început deja sa se vadă,insa astăzi am sa sar peste alergat fiindca vreau sa dorm.
Incep sa ma concentrez pe mintea mea ce e imprastiata in toate partile si intr-un final o reduc la tăcere,iar cand aproape sa atipesc,aud cheia cum se invarte in usa si deschid ochii incet. Ma ridic din pat cu grija ca sa nu-l trezesc pe Eric,apoi ies din dormitor.
-Ceau micuto,ma saluta ingerul in soapta in vreme ce se descalta.
-Ceau,raspund cu glas scăzut.
Ochii lui incep sa ma cerceteze si ma intorc pe calcaie fiindca nu trebuie sa ma uit în oglinda ca sa știu ca arat ca dracu.
-Cum ești?il intreb in vreme ce intru in bucătărie.
-Bine. Tu? Iar n-ai dormit?vrea sa stie si clatin din cap.
-Foarte putin. Eric toata noaptea s-a foit. De cand trebuie sa-i iasa maselele,nu mai doarme deloc cum trebuie și in fiecare noapte ma suzeteaza. Nu-mi mai simt sfarcurile la cat de mult le ronțăie,oftez la capătul puterilor,iar cand ajung in fata mesei din bucătărie,ma opresc și imi tintesc privirea pe geam.
Pentru o zi de început de primăvară,vremea chiar e frumoasa.
Suntem in luna Martie,iar temperaturile urca tot mai mult de la o zi la alta spre deosebire de ceilalți ani cand pe vremea asta exista inca zapada din plin.
-Du-te și te culca,imi cere cand ajunge in spatele meu si ma îmbrățișează.
-As vrea,dar nu pot. N-am avut chef azi sa misc un deget,dar trebuie sa o fac acum,pentru ca nu avem ce manca.
-N-ai mâncat nimic astazi?intreaba si dau dezaprobator din cap.
-Atunci stai jos si fac repede o tigaie de cartofi prăjiți cu ou. Ce spui?
-Nu prea am chef sa mananc. Eu voiam mai mult sa fac pentru tine,raspund si ma saruta pe par,apoi trage un scaun si imi cere sa ma asez pe el.
-Trebuie sa mănânci inimioara. Eric are nevoie de lapte.
-Stiu...dar sunt atat de obosita ca imi piere si pofta de a mânca,soptesc,iar cand ma pun pe scaun,imi dau capul pe sapte si oftez zgomotos.
-Hai ca fac repede sa mancam. Bagi doi trei cartofi in gura,un ou,mai avem si niște cârnați prin frigider. Sunt si roșii,castraveți. Fac o salata?
-Fa ce vrei,raspund si imi indrept capul.
Imi arunca o privire trista,apoi se întoarce și scoate dintr-un sac niște cartofi,dupa se pune sa-i curețe.
-Cum a fost la munca?intreb si ridica usor din umeri.
-La fel ca în orice alta zi,cu excepția faptului ca am avansat,raspunde pe un ton normal.
-Hm?intreb si ma gandesc daca tocmai am auzit bine ce a spus. Te-au avansat sau n-am înțeles eu bine?
-Da. M-au făcut trainer.
-Ba ești nebun?intreb si imi arunca o privire peste umar in timp ce continua sa curețe cartofii.
-Nu cred ca de aia m-au făcut trainer.
Chicotesc incet cand ii aud raspunsul si ma ridic de pe scaun.
Desi in interiorul meu ma bucur mult pentru el,în realitate n-am energia sa ma manifest decat prin cateva sunete slabe ce mi se desprind de pe buze.
-Felicitari!exclam in soapta cand ma postez in stanga lui si ma intind sa-l sarut.
Vine in întâmpinarea mea si imi lipesc buzele cast de ale lui. Nu ca nu l-as saruta mai cu patos,dar stiu ca n-as face altceva decât sa-l stârnesc,iar eu abia pot sa stau pe picioare,d-apoi sa mi le mai desfac pentru el.
Dacă inainte de Eric sărbătoream orice reusita printr-o partida de foc,acum nu mai am energie pentru asa ceva.
-Ma bucur pentru tine,soare,replic pe un ton cat de cantat pot in momentul de fata.
Ma priveste cu un zambet in coltul gurii,iar eu intind o mana sa-l magai pe obraz.
-Problema este ca acum la orice ora pot fi sunat ca sa merg la munca în cazul în care producția sta,iar șefii de schimb nu ii pot da de capăt. In special la schimbul 2 si 3 unde nu exista tehnicieni sau ingineri care sa vina sa rezolve mașinile de producție.
Incuviintez înțelegătoare din cap si din nou ma intind sa-l sarut scurt pe buze.
"Pai dacă asta intra in noile lui atributiuni ce sa zic? Ca vreau sau nu,ori daca imi convine,el trebuie sa meargă. O sa fie mult mai obositor pentru el,dacă de exemplu producția se opreste la schimbul de noapte,iar el in aceeași zi trebuie sa intre schimbul 1. Si o sa fie aiurea pentru mine in cazul în care am nevoie de el cu privire la băiat. Dar nu vreau sa gandesc negativ. Îmi doresc ca Eric sa fie bine si sanatos în continuare la fel cum a fost si pana acum ca sa nu ne complicam existenta. Insa,nu mi-ar pica bine sa fiu cu el pe la doctor si sa-l sune aia ca trebuie neapărat sa meargă la munca,iar el sa fie nevoit sa ma lase singura cu băiatul pe acolo. Dar...asta se numeste riscul meseriei,nu?"