De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 83

Ale:
În urma cu 10 ani...
 
„In vreme ce imaginea imi devine clara inaintea ochilor,simt o prezenta în spatele meu,iar parul incepe sa se ridice pe mine dinainte sa intorc capul.
-Ce dracu?intreb speriata cand vad fata ce e cat mine de înaltă,dar care are niște ochi diabolici in cap.
Ranjeste sinistru cand imi aude tonul inspaimant,iar simturile imi intra imediat in alerta.
Nu mai stau sa aștept sa vad ce vrea de la mine,fiindca nu-mi place deloc felul în care ma priveste si ma intorc dintr-o miscare pe calcaie,apoi o zbughesc din loc si incep sa alerg mâncând pământul prin pădurea ce se afla la cateva sute de metri de spatele blocului in care am crescut.
Sunt în Iași și stiu ca sunt prinsa intr-un vis,dar cu toate astea nu vreau sa stau la povesti cu cea care ma urmărește.
Pentru ca da,stiu ca o face. O simt cum aleargă după mine si imi sufla la cativa pasi in ceafa.
-Ce dracu de vis mai e și asta?intreb cu respiratia sacadata,iar cand reusesc sa ajung la baza pădurii,o tai pe poteca mica ce da in câmpul larg deschis,iar picioarele mi-o iau mai tare la fuga cand ajung pe teren drept.
Cu inima batandu-mi in gat ma indrept spre podul ce trece pe deasupra raului ce străbate o parte buna din oraș,iar cand trec de el,urc digul din cativa pasi mari.
Nici nu ma opresc sa-mi trag sufletul macar pentru cateva secunde si continui sa fug spre cartierul in care am copilărit 18 ani de zile.
Cu ochii in toate direcțiile ma indrept spre scara bunicii,iar sentimentul de neliniste se accentuează mai tare in mine cand vad ca nu exista nici macar o singura persoana pe strada atunci cand intru printre blocuri.
Trec de prima scara cu respiratia poticnita in gat,iar cand ajung la a doua si trag de usa din fier,incep sa injur de mama focului pentru ca e încuiată.
Ma intorc repede sa vad dacă diabolica m-a ajuns din urma sau am timp sa o iau din nou la fuga și un tipat mi se desprinde de pe buze cand tipa cu ochi negri ma tinteste de pe marginea trotuarului. Ma lipesc speriata cu spatele de usa si imi duc o mana la piept,apoi apas pe locul de deasupra inimii ce ma înțeapă si încerc sa trag guri cat mai mari de aer ca sa-mi reglez in felul asta suflul.
-Ce naiba vrei de la mine?o intreb printre gafaieli.
Ranjeste.
-Aoloooo...trebuie sa ma trezesc!zbier la mine cand o vad ca incepe sa-si trosneasca gatul.
Ma concentrez cat pot de tare pe conștientul meu,dar nu reușesc nici in ruptul capului sa i-au legatura cu el.
Oricât de mult as vrea sa ies din vis,simturile nu ma asculta. E ca și cum sunt prinse intr-un somn adanc si incep sa marai ofticata.
-La dracu!injur enervata si bat o data din picior,dar o fac atat de tare încât treapta de beton crapa sub talpa mea. Ohoooo!!!exclam imediat incantata cand vad placa despicata. E nașpa ca nu ma pot trezi,dar se pare ca asta e unul dintre visele pe care le pot controla!
Chicotesc ca un drăcușor,apoi imi țintesc privirea pe tipa diabolica si imi strang degetele in pumni.
-Imi spui ce vrei și de ce ma urmărești?intreb si in loc sa-mi răspundă,isi arata fasolea la mine.
Adică,imi zambeste ca sa fiu pe înțelesul tuturor. Dar o face intr-un mod sinistru.
-Bine!zic si ridic usor din umeri,apoi sar cele 3 trepte si ma reped spre ea.
Un ras infricosator se desprinde de pe buzele ei si spulbera aerul din jurul nostru cand ridic pumnii ca sa-i izbesc de mutra ei,apoi sunetul devine de-a dreptul grotesc in vreme ce se ferește,dupa imi da o bucata atat de puternica in plina fata,incat ma invart ca un titirez de cate ori pe loc.
-Fir-ar!zic cu limba împleticita in gura. Oare exista posibilitatea sa mor in realitate daca o fac in vis?continui in vreme ce lumea din jurul meu incepe sa se stingă.
Ochii mi se dau peste cap inainte sa cad la pământ ca secerata și sunt imediat inghitita de întuneric.
-Hmmm...gem de durere cand ma trezesc. Am murit?intreb ca pentru mine cand deschid ochii si dau peste un întuneric dens.
Ma ridic cu greu de pe jos si oftez in timp ce incep sa pasesc cu retinere prin bezna.
-Unde naiba ma aflu?spun,iar vocea mea se aude cu ecou in aerul rece ce ma înconjoară.
De parca as fi intr-o pestera.
-Doamne...ce vis...soptesc si din nou incerc sa ma concentrez pe simturi,dar dau peste acelasi lucru.
Nu pot sa le activez ca sa ma trezesc.
-Pai dacă o-i fi moarta,cum naiba sa ma mai trezesc? Fiindca la ce bucata mi-a dat aia,nu m-as mira sa aflu ca mi-a stins lumina si-n viata reala,nu doar în vis...mormai in timp ce continuu sa pasesc prin intuneric.
Intind mainile in fata ca sa nu ma izbesc de vreun zid si cu speranța că n-am sa ma lovesc sau ca n-am sa cad în gol,continui sa merg spre habar n-am unde.
Nu știu pentru cat timp orbecai prin intuneric,dar la un moment dat un punct de lumina rasare la orizont.
-In sfarsit!exclam si grăbesc putin pasul.
„Ei...sa vezi și sa nu crezi. Nu sunt intr-o pestera,ci intr-un tunel.”
-Iar asta e lumina de la capătul lui?intreb cu ironie in glas si cu cat ma apropii mai mult de luminita,cu atât un sentimentul de pace absoluta incepe sa ma cuprinda.
-Sandra...aud vocea bunicii cand mai am doar câțiva pași sa ajung in fata zidului luminat.
Ma opresc si intorc capul.
Bruneta ce apare de nicăieri la cativa metri in stanga mea,e cu vreo 15 ani mai mare decât mine. Si cu toate ca nu am vazut-o niciodata in viata mea,ochii ei au aceeași culoare de albastru pe care eu am intalnit-o doar la cea pe care o iubesc cu toată fiinta mea desi nu mai e de mult langa mine.
-Aaaa...spun si-mi zambeste cu blandete. Bunico?intreb putin debusolata.
-Da?raspunde si o privesc ca trasnita.
-Esti tanara!ridic vocea,iar ochii mi se fac cat cepele in cap. Cum de ești tanara?
-Daca n-as fi,nu m-ar fi recunoscut parintii mei atunci cand am ajuns langa ei. Asa aratam in ultimele lor amintiri pe care le aveau cu mine.
-Oh!exclam socata. Adica eu am sa arat de 15-16 ani cand am sa ajung la tine?
-Depinde pe cine ai sa vrei sa întâlnești...dar nu asta contează acum. Trebuie sa te întorci.
-Unde sa ma intorc?intreb in vreme ce ma apropii de ea.
O strang in brate imediat ce ma opresc in fata ei si o îmbrățișez cu putere.
-Trebuie sa te întorci ca sa te trezești.
-Ah...deci nu sunt moarta,chicotesc si ma dojeneste din priviri cand ma aude.
-Doar intoarce-te Sandra.
Oftez.
-Ce se intampla daca trec dincolo de lumina?intreb fara sa ii bag în seama ochii albaștri ce ma cearta putin pentru ca nu fac ce-mi cere.
-Nu e timpul sa treci dincolo,raspunde pe un ton ferm.
-Asa arata trecerea?
-Offf...ofteaza cand vede ca o tin una si bună pe a mea. Nimic din ce vezi nu e ceea ce pare,Sandra. Dar asta pentru ca privești prin prisma unor ochii ce nu s-au închis pentru totdeauna. Intoarce-te,imi cere din nou.
Inspir adac in timp ce nu-mi mut privirea de pe zidul luminat ce se misca precum valurile calme ale unei mari,doar ca o fac pe verticala,nu pe orizontala.
-Dar imi doresc atat de mult sa simt pacea...soptesc. De ce sa ma intorc?ii cer explicatii. Daca tot sunt aici,de ce sa nu trec ca sa pun o data capat la toate?
-Pentru ca inca nu ai găsit răspunsurile la toate problemele ce te macina,Sandra,raspunde si ma prinde strans de mana cand dau sa fac un pas spre zid.
Intorc capul si-mi țintesc ochii pe ea,iar de data asta nu mai este tanara,ci asa cum mi-o amintesc eu. Batrana,cu par alb și riduri. Cu manile tremurad si cu un zambet cald pe buze.
-Mai ai încă de învățat copila mea,continua si,desi vorbește incet,vocea ei rasuna cu ecou in tunelul in care ne aflam.
-M-am saturat...si nici macar nu știu dacă am sa reusesc vreodata sa iert totul,spun cu ciuda in glas,iar cateva lacrimi incep sa-mi intepe ochii. Daca n-am sa reusesc,n-am sa ajung din nou aici?intreb,dar nu-mi răspunde. Super!pufnesc enervata. Din cauza unei proaste,o sa-mi ratez sansa de a ajunge acasă!
-Din cauza ta!imi atrage atenția. De tine depinde,nu de ea. Tu esti cea care își hotărăște soarta. Daca nu faci pace cu tine...lasa cuvintele in aer si incep sa clatin nervoasa din cap.
Focul il simt cum incepe din nou sa-mi arda maruntaiele cand ma gandesc la cea care mi-a dat viata si din cauza căreia nu-mi pot găsi in totalitate linistea.
-Cum naiba sa o fac,cand ea nu se schimba?intreb printre dinti. Cand ea continua sa o tina una si bună cu răutățile ei si cu vorbele înțepătoare?
-E vorba despre tine,ofteaza. Despre tine și liniștea ta.
-Bine...marai. Probabil o sa mai treacă multa apa pe Prut pana am sa-mi găsesc eu complet linistea,pufnesc,iar ciuda mi se simte clar în glas.
„Nu imi convine cum e facuta viata asta. Si nu înțeleg cum as putea sa iert in totalitate pe cineva care mi-a scos fire albe in cap? Cum sa trec peste toate zilele si nopțile de chin? Mi se pare imposibil sa o fac in totalitate.”
-E timpul sa te întorci,o aud si ma uit cu jind la lumina ce strălucește in particule galbene și albe.
Clatin mâhnita din cap,apoi o mai îmbrățișez o data și imi indrept pasii spre intuneric dupa ce ea dispare.
Mai privesc din când în când peste umar si gandul ma bate sa ma intorc inapoi ca sa trec prin zidul de lumina,dar scutur de fiecare data din cap,atunci cand imi apare in minte si continui sa merg pana cand ajung din nou in bezna totala.
Incep din nou sa orbecai prin intuneric,iar la un moment dat,apar trei uși in fata mea.
Aia din mijloc e una dubla si cea care intuiția imi spune ca trebuie sa o deschis,insa cea normala ce se afla in dreapta ei e putin crapata.
Ma uit si la cea normala ce se afla in stanga celei duble și vad ca e inchisa,asa ca...ma opresc in loc si ma gandesc ce ar trebui sa fac.
Deși știu ca trebuie sa o deschid pe cea dubla din fata mea,curiozitatea incepe sa ma roada si ma îndeamnă sa-mi doresc sa aflu ce se intampla dincolo de usa întredeschisa.
„Daca nu trebuia sa intru pe ea,ar fi fost total inchisa,nu? La fel ca cea din stanga. Dar asa...”
-Hmmm...zic in vreme ce ma hotarasc si imi indrept imediat pasii spre usa cea normala din dreapta mea.
O deschid,dar nu vad nimic. E un zid de intuneric.
Trag o gura mare de aer in plamani si imi tin respiratia in timp ce pasesc dincolo de prag,iar cand ajung pe partea cealaltă,ochii mi se maresc din cauza groazei.
-La dracu...soptesc cu glas gatuit.
Mai fac un pas pe podul suspendat ce se intinde pe zeci de metri deasupra unui hau și clipesc buimaca cand vad ca are poteca din piatra poleita cu aur.
-Sa moara Veta...oare asta chiar e Iadul? Sau e doar o plasmuire a mintii mele?intreb in vreme ce privesc hăul nesfarsit.
E atat de adanc incat nu-i vad fundul si atat de intins ca pare fara margini.
Toata imaginea ce mi se arata in fata ochilor zici ca e desprinsa dintr-un film horror,cu toate ca nu m-am uitat în viata mea la unul ca sa pot face o comparație. Dar la cum se zburleste parul pe mine,cu siguranta am dreptate. Stâncile ascutite sunt de un roșu sângeriu,iar limbile de flacari ce izvorăsc din adancuri se înaltă si ard atat de puternic,incat se ridica cu mult deasupra stancilor si mangaie înfuriate cerul. Un cer la fel de rosu precum stancile sau ca orice bucata de pamant pe care o vad în jurul meu. Iar fumul dens si greu ce plutește in aerul ce ma înconjoară il face sa fie aproape irespirabil si atat de fierbinte,incat am impresia ca-mi iau foc căile nazale.
-Ah!zic si ma zburlesc mai rau ca un arici cand pielea se înfioară de frica pe mine atunci cand milioane de voci chinuite ajung la urechile mele.
Un vânt se stârnește de nicăieri cand glasul meu se izbeste cu putere de stanci,iar adierile fierbinti le simt cum imi ard pielea cand incep sa ma impinga de la spate,obligandu-ma astfel sa ma misc. Fara sa vreau înaintez pe poteca ce e facuta din aur și privesc cand in stanga,cand in dreapta,dar nu vad nimic altceva decât vârfurile stâncilor,haul,focul si fumul.
„Cred ca toată suflarea se afla pe fundul haului.”
Cu gândul asta in minte,imi țintesc ochii pe capătul podului,iar cu cat ma apropii mai mult de el,cu atât imi dau seama ca se afla o usa in stanca de care ma apropii.
-Ah!tip si ma opresc ca trasnita in loc cand pe marginea podului apare tipa ce mi-a dat una de am luat somn.
Doar ca acum nu mai are ochii negri,ci roșiatici.
„Ia uite ca dracoaica chiar era una pe bune! Oare asta si-a dorit de la început michiduta asta? Sa ajung aici? Dacă da...ei bine i-a reușit. Si acum,ce?”
-Iar tu?intreb,dar de data asta fata nu ii mai schițează nici un gest cand ma aude.
Mimica ii devine ca de piatra,iar ochii incep sa i se inflacareze mai tare cu cat ma apropii mai mult de marginea podului.
Isi coboara privirea pe talpile mele si scoate un harait faca sa-si intredeschidă buzele.
Maraie inauntrul ei si ma incrunt,apoi imi dau seama ca o face pentru ca nu-i convine faptul ca sunt exact pe marginea cararii poleite.
-Nu poți sa îmi mai trântești una in plina fata?chicotesc caustic. Exista ceva ce te impiedica sa ma atingi?
Isi tinteste dintr-o miscare ochii in ai mei,dar continua sa taca si sa-si mențină trăsăturile fetei împietrite. 
-Sandra!aud glasul ridicat al bunicii venind din direcția ușii pe care nu de mult am intrat ca sa ajung aici.
Ma intorc si amândouă căscam ochii cand fara sa-mi dau seama calc putin in afara marginii,iar michiduta ma insfaca imediat.
Timpul am impresia ca se dilata pentru cateva clipe cat ii ia bunicii sa ajungă langa mine ca sa ma prinda de mana libera și sa ma tina pe pod,dar cu toate ca forta ei e impresionanta,tot nu reușește sa o împiedice pe dracoaica sa ma traga dupa ea si automat bunica vine după mine.
La o bataie din pleoape,totul in jurul meu se schimba și nu mai sunt cocotata deasupra Iadului cand decorul devine clar,ci ma aflu în mijlocul lui alaturi de bunica.
O aud cum ofteaza cand in jurul nostru apar tot mai multe cuști suspendate,iar inauntrul lor se afla cate un suflet ce sta mai mult chircit,decat in picioare.
Diavolita ranjeste cand priveste de data asta in ochii mei,dupa se întoarce pe calcaie și merge spre una dintre cuști. Trage piedica de la o roata ce tine cusca suspendata si parul coboara cu putere la pământ,iar cusca intra intr-un cazan sub care arde focul incontinuu.
Ma inspaimant,apoi ma uit speriata si la celelalte cuști. Toate au sub ele cate un cazan ce abia acum imi e dat sa le vad in fata ochilor si-n care clocotește un lichid negru și atat de dens,incat ma duce imediat cu gândul la melasa sau la smoala.
-Aolo...soptesc îngrozită cand diavolota invarte de roata in sens opus,iar parul se ridica și scoate cusca respectiva din cazan.
Sufletul acelui om incepe sa urle in chinuri imediat ce iese la suprafata si incep sa-mi musc buzele cu putere cand vad smoala cum se prelinge pe zabrelele din fier și pe trupul lui ce incepe sa arda.
Respiratia mi se opreste in gat imediat ce diavolita da din nou drumul la roata,iar cusca ajunge intr-o secunda inapoi in cazan.
-Vai de mine...soptesc si apuc mana bunicii strans intre degetele mele,apoi continui sa ma uit la cazanul in care lichidul se involbureaza atat de tare încât face o mulțime de clăbuci la suprafata.
Dupa ce diavolita repeta mișcarea de cateva ori si chinuie sufletul in fata mea si a bunicii,pune piedica la roata intr-un final si lasa cusca suspendata in aer.
Bărbatul cu mustata se uita ingrozit spre noi,dar cu cateva umbre de tristete prin verdele ce-l poarta-n privire.
-De ce mi-ai arătat asta?vreau sa știu  cand ajunge la un metru in fata noastră si isi tinteste privirea pe bunica,apoi pe mine si dupa din nou pe bunica. Bre?intreb si imi ridic ochii pe chipul ei.
Ofteaza zgomotos.
-E bunicul tău,raspunde dupa cateva clipe,iar capul mi se întoarce cu o smucitura puternica spre cusca respectiva.
-Ala e diavolul ce ti-a mancat zilele?intreb,iar glasul imi devine marait spre final.
Din nou ofteaza,dar nu mai catadicseste sa-mi răspundă fiindca am înțeles perfect din prima si o stie prea bine.
Ranjesc cand il vad pe bărbatul cu mustata cum se face mic intr-un colt al cuștii si observ cum bărbia incepe sa-i tremure din cauza fricii.
-Atunci merita sa se afle aici,replic incantata,iar de data asta glasul imi suna mai mult cantat.
Imi mut ochii de pe el si o privesc pe tipa ce mi-a stins lumina in vis cum poarta pe buze un zambet răutăcios si cateva chicoteli se desprind de pe ale mele,fiindca ma bucura sa vad aceasta imagine.
"Habar nu am daca locul asta cu adevărat exista sau tot ce se intampla e doar in mintea mea,dar ma bucur mult sa vad ca dracul ce a chinuit-o pe bunica,e chinui la randul lui pentru tot ce a facut."
Fără sa ne adreseze un cuvânt,diavolita ne prinde pe amândouă de cate un umăr,apoi ajungem cat ai clipi inapoi pe podul suspendat.
Ea rămâne fix la granita dintre hau si fasia subțire de piatra ce e pe marginea lui,dar care nu e poleita cu aur,in timp ce noi pasim cum trebuie pe cărarea respectiva,iar dupa ce diavolita dispare imi țintesc ochii pe chipul ridat al bunicii.
-Of doamne!exclama parca la capătul rabdarilor. Mergi spre usa din capătul podului si trezeste-te din vis,Sandra!imi cere si inghit in sec cand ii aud tonul autoritar.
Incuviintez din cap,apoi o îmbrățișez,iar după ce ii spun ca o iubesc,ma desprind de ea si pasesc spre usa respectiva.
Intorc capul imediat ce ajung in fata ei,iar cand prind de clanta,o vad pe bunica in pragul celeilalte uși. Vad cum incuviinteaza o data din cap si ii fac cu mana,dupa apas pe clanta si deschid usa masiva din lemn. Din nou dau de un zid intunecat,iar cand trec dincolo de el,tip ca din gura de șarpe fiindca ajung sa cad în gol.
-Perfect! Doar in abis sa nu ajung acum!”
 
*
 
Tresar inainte sa deschid ochii,iar cand vad ca sunt in dormitor,rasuflu usurata.
-Bine ca sunt acasă si n-am ajuns in abis,mormai ca pentru mine.
-Poftim?
Intorc capul si imi vad soarele cum ma tinteste cu ochii lui frumoși.
-Buna...soptesc si un colt al gurii mi se ridica intr-un zambet.
-Neata,raspunde si imi prinde un obraz in palma. Ce abis? Ce spuneai acolo?intreaba in vreme ce incepe sa-mi mangaie usor pielea.
Oftez.
-Am avut un vis a naibii de ciudat,raspund si pentru cateva clipe imi mut ochii pe fereastra.
Chiar daca draperiile sunt trase,imi dau seama ca e in jur de ora 8 sau 9 dimineata dupa lumina calda ce e afara.
-Ce ai visat?intreaba incet.
-Nici nu știu cum sa-ti spun,raspund dupa ce trag o gura mare de aer in plamani.
Revin cu privirea pe chipul lui si ma intampina cu o spranceana ridicata.
-Hai sa ne spălăm pe dinti,apoi iti povestesc visul nebun la o cana de cafea.
-Bine,raspunde si se ridica din pat.
Intinde o mana spre mine si il prind de ea,dupa ma trage spre el si amandoi ne indreptam pasii spre baie.
-Hmmm...e cam frig...zic cand iesim din dormitor si dam in hol.
-Am sa aprind imediat focul,spune si ma strange la pieptul lui dezgolit.
Chiar daca afara e soare,suntem la sfârșitul lunii Octombrie,iar de cateva zile temperaturile au scăzut considerabil si cu toate ca eu dardai prin casa daca Stefan nu aprinde focul,blondul meu zici ca e imun la frig. La el nu contează dacă e vara sau iarna,fiindca doarme la bustul gol in fiecare noapte.
-Tie chiar nu iti este frig?intreb in vreme ce ma desprind de el cand intram in baie si pun pasta pe ambele periuțe de dinti cand ajungem in dreptul chiuvetei.
-Nu,raspunde si i-a periuța lui cand i-o intind,apoi dau drumul la apa și începem sa ne spălăm pe dinti.
Cand suntem gata,ii sar în brate si imi bag nasul in scobitura gatului sau,iar bratele lui se strang cu putere in jurul taliei mele.
Ma gandesc la visul din care m-am trezit,iar cand ajungem in bucatarie si ma lasa pe unul dintre scaunele de la masa,incep sa-i povestesc in vreme ce el se pune sa faca doua cafele.
„Clar o sa zică iar ca am cu siguranta ceva gena de vrăjitoare ce-mi curge prin vene,dar aia e. Cred ca s-a obișnuit deja cu faptul ca am vise ciudate. Dar daca ele ar inceta sa mai existe pentru mine,sunt ferm convinsa ca mi-ar lipsi. Cu toate ca ma consuma,ma si ajuta. Plus ca m-am obișnuit atat de tare cu ele,incat am ajuns sa imbratisez lumea asta mistica și sa ma conectez la un nivel atat de inalt cu ea,incat o simt la propriu cum face parte din mine. Daca n-as mai avea-o cu singuranta as simți cum o parte enorma dinauntrul meu ar deveni goala și pustie.”
 In vreme ce soarele pune cele doua căni pe masa,eu ii povestesc despre vis,iar cand termin,imi aprind o tigara si beau o gura din lichidul fierbinte.
-Ce vis ai mai avut,spune in vreme ce eliberează fumul printre buze. Nici măcar atunci cand dormi nu te poți odihni cum trebuie.
-Asa-i...soptesc. Dar m-am obișnuit. Cred ca mi s-ar părea ciudat sa nu o mai fac.
-Visezi in fiecare noapte?vrea sa stie si incuviintez din cap.
-Da. Dar nu toate sunt atat de importante. Am si vise banale ca fiecare om.
-Ca fiecare om...chicoteste. Ti-am zis ca tu ești vrăjitoare,iar acum mi-ai confirmat întrutotul bănuielile.
Incep sa rad cand il aud.
-Vorba vine,soare...replic amuzata.
-Mda...surade si imi face cu ochiul. Vrajitoareoooo...continua cateva clipe mai tarziu si lungește pentru cateva secunde cuvântul.
Zambesc,dupa mai beau o gura de cafea.
-Auzi?intreb dupa cateva minute de tacere si vad cum îl umfla rasul.
-Aud,raspunde amuzat.
-Mergi mai tarziu sa-mi cumperi un kg de mere?intreb cand imi amintesc faptul ca astăzi trebuie sa vina Andras pe la noi.
-Da.
-Vreau sa fac o plăcinta. Poate Andras o sa vina și cu iubita lui pe la noi,spun si mai trag un fum din tigara. Știai ca are una?
-De unde sa știu inimioara? Doar nu imi da mie Andras raportul.
-Mi-l da mie,chicotesc. O cheamă Gina si e îndrăgostit lulea de ea.
-I-auzi!exclama cu un zambet in coltul gurii.
-Aha...replic surazand. Daca vine cu ea,abia aștept sa o cunosc.
-Ca sa-i spui dacă e ce trebuie sau nu?ma iscodeste. Scoti vrajile pe care le ai in dotare?intreaba si chicotesc. Spune-mi ca sa știu cum sa te scot daca ai sa incepi sa faci pe nebuna.
-Eu sunt nebuna din familie?raspund cu o intrebare si cateva hohote se desprind de pe buzele mele.
-Nu esti?intreaba cu o spranceana ridicata.
-Tu esti nebunul pentru ca ma crezi vrăjitoare!pufnesc amuzata.
-Si nu esti?intreaba,iar eu clatin dezaprobator din cap.
-Harrrr!!!zic pentru a nu știu cata oara. Se numește har!!
-Mda...sigur...mormaie si mai trage un fum din tigara in vreme ce ma priveste jucaus.
-As vrea eu sa fiu vrăjitoare,spun si chicoteste. Dar din păcate nu sunt. Insa...cred ca aceasta Gina este ceea ce trebuie. Pana la urma vorbim de Andras aici. Sa nu uitam ca datorita lui am ieșit din Iad. Deci...las puțin cuvintele suspendate in aer pana cand trag la randul meu un fum de tigara in plamani,apoi continui. Ma gândesc ca a știut ce sa-si aleaga,nu?
-Vedem,raspunde si isi stinge tigara,apoi bea o gura de cafea. Pana la urma nu e nici treaba mea,nici a ta. Lui sa-i fie bine.
„Adevarat. De asta am si încredere ca a știut ce sa-si aleaga. Pana la urma sătenul se pricepe la oameni. De asta mi-a întins si mie o mana de ajutor cand am avut nevoie. Pentru ca vede si intelege mai mult decat o fac alții. Asadar...nu cred ca a dat gres tocmai acum.”