De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 115

Ale:
În urma cu 8 ani...
 
În vreme ce rezolv un chestionar,mai arunc cate un ochi din cand in cand pe geam și imi socotesc in minte cate minute mai avem pana cand trebuie sa coboram.
„Hai ca mai sunt 5 minute,dar il termin pana atunci.”
Imi tintesc ochii inapoi pe telefon si ma concentrez pe întrebări cand autobuzul opreste intr-o statie si continui sa raspund la ele,pentru ca,da,m-am hotărât sa dau de permis. La o săptămână după ce ne-am întors din concediu,Stefan a mers cu mine în Timișoara ca sa ma înscriu la o școala de șoferi,iar de atunci și pana acum au trecut 3 săptămâni,timp în care am făcut 4 ore de legislație si 6 de conducere.
-Hai micuto,imi cere ingerul la un moment dat si se ridica de pe scaun.
Bifez repede răspunsul la ultima intrebare cand il aud si dau verificare chestionar.
Chicotesc cand vad rezultatul si intorc ecranul telefonului spre Stefan.
-Bravo inimioara!ma felicitări cu zambetul pe buze cand observa ca am făcut punctajul maxim.
Ii fac cu ochiul,apoi blochez telefonul si il bag in geanta. Ma ridic de pe scaun si imi împletesc degetele cu ale lui,iar in timp ce ne indreptam spre usa de la mijlocul autobuzului,ne luam la revedere de la colegii rămași.
-Ne bagam la magazin?intreaba dupa ce coborâm si incuviintez din cap.
-Vrei sa fac o pizza?il intreb,iar el isi linge imediat buzele.
Surad.
-Cred ca intr-o alta viata ai fost italian,spun amuzata. Prea te dai în vânt după mâncărurile lor.
-Ma dau in vant dupa tot ce gatesti tu,ma corectează si ma intind putin ca sa-l pot saruta zgomotos pe un obraz.
-Muah!spun si zambeste larg,dupa imi strange mai tare degetele intre ale lui si ne continuam drumul spre magazin,iar dupa ce cumparam tot ce am nevoie ca sa fac vreo 3 tăvi de pizza,fiindca mereu trimit una si pentru ai lui,pasim pe trotuar si ne indreptam fara graba spre apartament.
-Trebuie sa o sun pe Ramo cand ajungem acasă,zic in vreme ce ridic ochii spre vârful teilor pe langa care trecem.
Nu sunt mulți,dar destui cat sa-mi gâdile nările cu parfumul lor.
Cred ca ăștia sunt copacii pe predomina in tara indiferent de orașul in care te-ai afla. Castani,salcami,plopi,tei si nuci. Cel puțin în cartierul in care eu am copilărit,existau in fiecare gradina de bloc si nu lipsesc nici in comuna in care stam. Pe lângă marginea trotuarului e plin de tei ce se impletesc cu salcâmii si castanii.
-La ora asta cu siguranta e la plaja,raspunde ingerul si imi lipesc capul de umarul lui,apoi revin cu privirea pe drum.
„Sunt sigura ca e la plaja. Timp de o săptămână o sa stea impreuna cu Andrei si alte câteva cupluri din sectorul in care lucrează amandoi,fiindca au plecat intr-o gasca foarte mare sambata seara spre Mamaia. Sa o spun pe aia dreapta,chiar ma bucur ca s-a integrat atat de bine in noul colectiv,dar si pentru ca anul asta marchează o premiera fiindca n-a mai văzut niciodată marea. Bine...nici muntele,pentru ca ai ei nu au dus-o nici pe ea si nici pe Paul nicăieri,dar acum are ocazia sa călătorească pe proprii sai bani si sa faca tot ce-i trece prin minte.”
In timp ce ma gandesc la ea si la cat de mult i s-a schimbat viata in bine de cand este la Timisoara,mijesc ochii,apoi simt cum mintea mea suferă un mic scurtcircuit.
-De cand avem cersetori in comuna?intreb cu privirea pironita pe bătrânul ce se apropie incet de noi.
-Nu avem,raspunde ingerul. E prima data cand vad unul de cand stau aici.
Dau sa deschid gura,ca sa-l intreb daca nu cumva il cunoste pe respectivul om cu cat distanta dintre noi si el se micșorează,fiindca incerc sa gadesc logic și sa i-au in calcul posibilitatea ca exista sansa sa fie vreun om de prin comuna,dar toate vorbele mi se opresc pe varful limbii din cauza senzației de cald ce incepe sa-mi umple pieptul cu fiecare pas pe care il fac in direcția bătrânului.
De parca ceva arde inauntrul său si ma cheamă cu o forta inexplicabila spre el,iar in momentul in care ochii mei ii intalnesc pe ai lui si vad ce nuanta senina de albastru are în privire,ma blochez. Dar o fac la propriu fiindca raman înțepenita-n loc.
-Inimioara?intreaba incet cand picioarele mele refuza sa mai înainteze si continui sa-mi tin privirea pironita in a bătrânului.
Dar nu doar eu fac lucrul asta,ci și el,iar mintea mea suferă inca un scurtcircuit cand ajunge in dreptul meu si încetinește considerabil pasul ca sa-l pot studia in voie. De parca si-ar dori asta ca sa-mi vadă reacția.
„Doamne...”
Soapta ce mi-o spun in minte,imi da impresia ca mi-o aude,fiindca zambeste,iar dintii lui de un alb imaculat imi sar imediat in evidenta.
„De cand un om al străzii are niște dinti atat de albi și de curati? Atat de perfecti si stralucitori? Sunt mai ceva decât ai mei!”
Nu sunt in stare sa-mi raspund acum la întrebările ce-mi rulează prin cap,insa reactionez din instinct si il prind de brat cand vrea sa treaca pe langa mine,iar in clipa în care il ating,ma cutremur pe picioare.
Caldura o simt precum un fior ce imi împânzeste tot interiorul si ma desprind de ingerul meu,dupa ma uit uimita la bătrânul ce ma privește intens si continua sa-mi zâmbească cu blândețe.
-Micuto...ii aud vocea soptita,dar nu-mi pot întoarce capul spre el.
„Probabil în clipa asta chiar ma crede nebuna,fiindca opresc un om pe strada și efectiv ma holbez la el,dar daca ii mai si spun ceea ce gandesc,cu siguranta o sa se crucesca. Insa...ceea ce imi transmite acest batran,este exact acelasi sentimentul pe care l-am trait in urma cu foarte mulți ani intr-un vis. Unul in care alergam intr-un lan de grâu spre Iisus,iar lucrul asta ma duce cu gândul la o poveste pe care bunica mi-a spus-o cand eram micuta. Morala acelei povesti se rezuma la faptul ca in viata asta,cei aleși o sa-l întâlnească o singura data pe Dumnezeu pe pământ. Ca o sa vina un moment în care El o sa coboare pentru ei ca sa se convingă ca ceea ce a ales,a fost bine si ca sufletele nu s-au lăsat întinate de rau. Dar pe langa toate asta,imi aduc aminte si faptul ca imi spunea ca o data ce se intampla lucrul asta,cei aleși trebuie sa-i dea niște arginti sau sa-l invite la masa,fiindca in povestile de mult apuse,Dumnezeu bătea la usi sau se intalnea cu sufletele alese pe strada. Cei ce il simțeau,il puneau la masa sau ii dădeau niște bani,pentru ca mereu venea sub forma unui om necajit ce avea nevoie de ajutor. Acum...ori am luat-o complet razna,ori povestea e chiar adevarata fiindca toate se cam pupă cap in cap,iar ceea ce simt pot sa zic ca este Raiul pe pamant si n-am cum sa ma înșel in privința lui,pentru ca ochii săi reusesc sa-mi transmita acea pace și liniște dupa care eu tanjesc de cand sunt mica. Albastrul senin din privirea lui reuseste sa descătușeze toata puritatea din mine. Simt cum ma luminează pe interior,ma vindeca si ma bucura pana la cer si-napoi.”
-Da-mi niște monede,ii cer ingerului cand prin gandurile ce rulează în capul meu,imi aduc aminte ca eu nu am in portofel decat bancnote si ceva dinauntrul meu ma îndeamnă sa-i dau bani mărunți.
Fara sa spuna un cuvânt,scoate dintr-un buzunar toate monedele ce le are,pe care in mod normal le tine pentru tonomatul de cafea de la munca si fara sa mai stau pe gânduri ori sa ma uit sau sa aleg dintre ele,le i-au pe toate si i le pun în pumni.
Bătrânul continua sa taca,dar zambetul strălucitor de pe buze,i se citește pana si-n priviri.
Albastrul incepe sa-i sclipeasca intr-un mare fel si surad fericita. Chiar daca nu vorbim,simt legatura dintre noi,iar amalgamul de sentimente combinat cu instinctul ce imi transmite ca sunt pe drumul cel bun,imi bucura sufletul.
Ii eliberez mainile,iar el isi tinteste ochii pe ingerul meu. Continua sa taca,iar dupa ce-l privește pret de cateva secunde,revine cu privirea senina asupra mea.
Incuviinteaza pe tacute din cap,dupa se întoarce,iar eu fac același lucru și ma intorc dintr-o singura miscare spre ingerul meu.
-Ce a fost asta?intreaba,dar nu pot sa-i raspund.
Sunt atat de emoționată si copleșită de tot ce simt,incat nu sunt capabila sa scot doua cuvinte pe gura.
Tac și ma bucur de sentimentul de pace ce inca imi încălzește pieptul,in vreme ce ii inlantui talia si intorc capul fiindca vreau sa mai privesc o ultima data în urma bătrânului,dar ce sa vezi,ca nu mai este. Trotuarul e gol si din nou ma cutremur.
„Acum chiar sunt ferm convinsa ca el a fost. Nu avea cum sa ajungă la capătul străzii in cateva secunde nici macar dacă fugea.”
-Unde a dispărut?intreb ca trasnita.
Ingerul nu-mi răspunde,dar amandoi il cautam pe batran din priviri.
-Chiar asa...unde a dispărut?intreaba dupa cateva secunde.
-Nu stiu...soptesc. Dar e cam imposibil sa ajungă în coltul străzii in cateva secunde si sa dispara dupa el,nu?
-Mda...raspunde pe un ton meditativ.
Revin cu privirea pe el,iar cand ochii ni se intalnesc,ridica usor dintr-o spranceana.
-Il cunosteai?vreau sa stiu si clatina din cap. Nu e vreun om de prin comuna,asa-i?pun a doua întrebare si primesc acelasi răspuns.
Clatina din cap,iar eu chicotesc.
-Si ai spus ca n-ai văzut niciodată un cersetor pe aici,nu?
-Niciodata. Nu sunt nici macar caini maidanezi. Unde vrei sa ajungi cu întrebările astea,inimioara?vrea sa stie si inspir brusc.
-Ai sa ma consideri nebuna dacă îți spun ce cred,raspund si imi trântește o privire de genul „orice mi-ai mai spune,nu mai are cum sa ma suprinda,oricum stiu ca prin venele tale curge sange de vrajitoare”.
-Spune-mi,imi cere si inghit in sec.
-Avand in vedere ca era un bătrân și nu avea cum sa ajungă în cateva secunde la coltul străzii...las cuvintele pentru cateva clipe in aer si ii cercetez in amanunt chipul cu privirea.
„Nu se uita la mine ca la una ce tocmai a scăpat de la nebuni...deci...am o șansă să ma creadă."
-Asa...mormaie pe un ton jos.
-Si având în vedere faptul ca era un cersetor,dar cu toate astea avea dintii mai albi decat ai mei,iar unghiile lui erau foarte curate...spun si incuviinteaza usor din cap,semn ca si el a observat aceste detalii.
-Aha...continua si așteaptă sa-i dezvalui raspunsul ce o sa dezlege misterul.
-Si având în vedere ca acea culoare de albastru din ochii lui,am mai intalnit-o o singura data intr-un vis cand eram micuta in care m-am întâlnit cu Iisus,zic,iar ochii lui ma privesc cu surprindere pentru cateva clipe. Crezi ca sunt nebuna daca iti spun ca sunt ferm convinsa ca era El?intreb,iar de data asta nu-mi mai raspunde.
Doar sta si ma priveste in tăcere.
Il prind de umeri și il scutur usor.
-Nu sunt nebuna,ii zic si clatina de cateva ori din cap,de parca gestul ar fi menit sa-l aducă cu picioarele inapoi pe pământ. Uite...continui si trag o gura mare de aer in plamani,inainte sa incep din nou sa vorbesc. Bunica imi zicea ca o data in viata,cei aleși o sa-l întâlnească. Eu cred ca asta a fost momentul meu. Poate...zic si inghit de cateva ori in sec cand simt un nod cum mi se formează în gat din cauza emoțiilor.
Îmi dreg de cateva ori glasul,iar cand am siguranta ca mi-am recăpătat cat de cat vocea,continui mai departe ce am de spus.
-Poate e doar o legenda si poate crezi ca eu am luat-o rau de tot pe arătura,dar ceea ce mi-a transmis acel batran a fost pacea suprema,înțelegi?soptesc,iar spre final emoțiile incep sa mi se simta clar in glas fiindca incepe sa-mi tremure vocea din cauza căldurii ce o mai simt inca in piept.
-Asta e...replica pe un ton incet in vreme ce ochii lui nu se desprind din ai mei. O nebunie...continua soptit si zambesc in coltul gurii.
-Ma crezi?intreb si ridica usor din umeri.
-E cam greu de crezut,dar tind sa o fac,pentru ca am fost de fata,iar la cum te privea acel batran,spune si clatina incet din cap,apoi si-l inclina usor intr-o parte si continua. Mi-a lăsat impresia ca vorbea cu tine fara ca măcar sa-si deschidă gura.
Zambesc larg si il strang cu putere in brate.
-Exact asta am simtit si eu,chiar daca nu i-am auzit vocea prin minte si nici un cuvânt nu i-a părăsit buzele,dar era ca și cum prezenta lui era peste tot in mine,spun cu o voce incarcata. Inca mai simt caldura aceea halucinanta in pieptul meu,soare.
-Fir-ar sa fie...sopteste in vreme ce isi inclesteaza un brat in jurul taliei mele. Ce mi-a mai fost dat sa traiesc,continua si ma saruta lung pe frunte.
„Corect este...ce ne-a mai fost dat sa traim! Pentru ca e prima data când experimentez pe viu asa ceva si nici macar n-am cum sa explic in cuvinte ceea ce simt,dar stiu sigur ca nu ma înșel absolut deloc in privința acelui batran. Fiindca ceva din el a reușit sa scoata la suprafata ceva ce a fost adanc închis in mine. Ceva ce Iisus a stârnit in urma cu foarte mulți ani in visul meu si tot El a domolit dupa ce m-am trezit. M-a făcut atunci sa simt o incarcatura inexplicabila. Ceva nepamantesc. O stare de extaz absolut. De fericire,pace și liniște suprema. Iar acum,am avut din nou aceeași senzatie pe care am trait-o si-n acel vis. Astăzi am simtit-o pentru prima data pe viu si pot sa zic ca este cea mai euforica senzatie întâlnită vreodata de mine pana acum. E supremația in cea mai pura si frumoasa forma a ei. Dar daca ar fi sa încerc sa rezum totul la un singur cuvânt,acela cu siguranta ar fi,dumnezeire.”