De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 150

 Ale:
 În urma cu 4 ani...
 
Desi e începutul lunii Decembrie,iar eu am 23 de saptamani,pot sa spun ca nu se vede. Am luat doar 5 kg in plus,iar in afara de faptul ca obosesc mult mai repede și am o stare continua de somnolenta,lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Încă pot merge la munca si imi pot face treaba. Bine,dar trebuie sa recunosc ca mereu am ajutor langa mine. Daca nu e Stefan,pune pe cineva sa ma ajute ca sa nu fiu nevoita sa ridic cutiile sau piesele. Mi se pun toate la botul calului cum s-ar spune,dar ca sa începem cu începutul. In august dupa ce am aflat ca sunt insarcinata si am fost la primul control,nu a durat mult si am plecat în România unde am sărbătorit ziua lui Stefan,apoi am plecat din Timișoara si am hoinărit prin tara pe la neamurile lui. Insa,nu singuri,fiindca am luat-o și pe mama lui cu noi ca sa se mai relaxeze si cu toate ca a fost bine cu picioarele,eu tot am rugat-o sa se mai gândească la opreratia pentru varice. Lucru ce nu a schimbat cu nimic situatia,fiindca,evident nu vrea sa audă de asa ceva,dar...trecând peste toate astea,dupa doua săptămâni petrecute pe Valea Jiului si a Oltului,a trebuit sa ne întoarcem în Germania. Asta nu inainte de a ma vedea cu Ramona,Zara si Andras. Insa,nu am spus nimănui faptul ca sunt insarcinata. Am hotărât cu Stefan inca de cand am plecat din Germania sa păstrăm secretul. Nu suntem superstițioși din fire,dar am preferat sa nu dam marea veste pana cand nu trecem hopul cum s-ar spune.
Apoi,la al doilea control cand am fost,emotiile ne-au coplesit,fiindca i-am auzit lui Eric bataile puternice si rapide ale inimii. Atat eu,cât și Stefan am lacrimat in acele momente când inimioara lui s-a auzit in difuzoare. S-a simțit totul atat de puternic și cu o incarcatura atat de mare,incat ni s-a părut la amandoi ca tot ce trăim e ireal.
Insa acum,la 3 luni distanta,am ajuns sa ne bucuram din plin de magia ce a prins mai multa viata in jurul nostru. Ne bucuram de fiecare zi si devenim tot mai nerabdatori de la o secunda la alta. Vorbim cu el si ii spune pe nume,chiar daca doctorita inca nu ne-a confirmat ce este. Cum nu a facut-o nici doctorul de la care iesim in clipa de fata,fiindca a trebuit sa venim pana la Salzburg sa facem niște teste mai amănunțite si morfologia fetala pentru trimestrul II de sarcina.
Iar acest doctor,dupa ce a făcut măsurătorile si a confirmat ca totul e în regula,apoi mi-a zis ca urmeaza sa ma sune in zilele ce urmeaza ca sa-mi spună rezultatul analizelor,nu a putut nici el sa ne zică dacă avem băiat sau fetita.
Lucru ce ma amuza drept sa va zic. Fiindca si lui i-am spus ca nu trebuie sa o faca,pentru ca eu știu ca avem un băiețel.
M-a informat ca nu sunt prima pe care o aude zicând asa ceva și în foarte multe cazuri bănuielile mamelor s-au adeverit.
"La mine însa nu sunt banuieli. Sunt sigura ca avem băiat."
-Ne bagam la magazin sa cumparam niște mere verzi?il intreb pe inger in vreme ce asteptam ca semaforul pentru pietoni sa se facă verde.
-Da,raspunde si isi strange bratul cu grija in jurul meu ca sa se asigure ca n-am sa alunec.
Afara ninge de cateva zile incontinuu,iar autoritățile abia mai fac fata cu deszăpezirea,iar pe sub stratul de nea ce se intinde la picioarele noastre,exista și portiuni unde se afla gheata,iar el stiu ca in clipa asta sta cu inima in gat. A devenit un maniac al controlului de cand sunt insarcinata. Asta doar ca sa se asigure ca sunt in siguranta. Lucru ce uneori imi place,alteori,nu. In situația de fata imi convine protecția lui excesiva,fiindca nu-mi doresc sa ma fac gramada pe jos,dar uneori ajunge sa si exagereze. La munca de exemplu,ma cocoloseste atat de mult de uneori ajunge sa ma sufoce,iar acasă imi sufla mereu in ceafa. Zici ca a înnebunit de cand cu sarcina,dar totodată ii înțeleg dementa,fiindca si mie încă imi e frica chiar daca am trecut de cele 3 luni critice in care se putea întâmpla orice. Insa,de la inceput am încercat pe cat posibil sa nu ma focusez pe teama,dar uneori a fost inevitabil sa n-o simt din plin. Mai ales când fac vreo miscare brusca si ma mai prinde cate un junghi. Dar cum nu am greturi si ma simt bine în majoritatea timpului,uit ca in burtica mea creste inca o inimioara si atunci mai fac lucruri ce imi provoacă mici dureri. Insa,cel mai bine imi aduc aminte când am pofte de mere verzi sau cand ma apuca o stare de somnolenta ca abia reusesc sa mai țin ochii deschiși. In rest,asa cum am mai zis,continui sa-mi fac treaba la fel cum o făceam si inainte de a raman insarcinata.
-Cred ca dupa ce am sa nasc n-am sa mai mananc mere acre o lunga perioadă de timp,chicotesc,iar cand semaforul devine verde,traversam strada si ne indreptam spre străduța unde am lasat masina parcata.
-Asa cred și eu,raspunde surâzând. La cat de multe ai mâncat pana acum,nu mai vreau eu sa le vad in fata ochilor.
Bufnesc in ras,iar prin minte imi vine toate imaginile in care se stramba cand auzea sau ma vedea ca mananc un mar ce iti face gura punga din cauza acrelii.
Se apleaca si ma saruta pe creștetul capului dupa ce ma linistesc,iar cand ajungem in dreptul mașinii,imi deschide portiera si ma ajuta sa urc inauntru.
-Auzi?spun imediat ce se așază pe scaunul șoferului.
-Aud,raspunde in vreme ce pornește motorul.
-Sa le spunem alor tăi ca sunt insarcinata? Daca tot suntem în apropierea sărbătorilor zic sa le facem cadou vestea ca urmează sa devenim părinți,iar ei bunici.
-Vrei?intreaba si ma cercetează cu privirea.
-Da,raspund fara nici o problema. Ma gandesc sa ii spun si Ramonei. Apoi Zarei si lui Andras. In scurt timp cu siguranta o sa devina foarte vizibila sarcina.
-Si? Nu mai postezi nici o poza daca nu vrei sa se afle.
„Pai asta oricum nu am sa mai fac,dar vreau ca ei sa afle.”
-De postat oricum n-am sa o mai fac. Am sa mai pun câteva poze de Crăciun,apoi gata. Dar vreau sa le spun. Iar alor tăi la fel,cu condiția sa nu afle ai mei in cazul în care se mai trezește mama sa o sune pe soacră-mea.
Incuviinteaza din cap,apoi pornește motorul si se strecoară prin trafic.
-Ce zici?intreb cand vad ca n-are de gand sa deschida gura.
-Bine,zice in timp ce se asigura la o intersecție. O sa-i sunam pe ai mei când ajungem acasă.
Incep sa zambesc numai cand ma gandesc la cat de mult o sa se bucure lumea de acasa cand o sa le dam vestea pe care o ținem secreta de atâtea luni.
„Ai lui o sa fie in extaz cu toate ca niciodată nu ne-au întrebat când avem de gând sa facem un copil. Au înțeles ca subiectul e unul sensibil pentru noi cu foarte mulți ani in urma din cauza avortului spontan ce l-am suferit,iar Ramo si Andras probabil o sa sara in sus de fericire. La fel si Zara,chiar daca ea inca nu are curajul de a face din nou pasul. Si o inteleg. Nici mie nu mi-a fost usor dupa o pierdere,iar anii ce au trecut,au reușit sa estompeze durerea,insa golul acela tot a rămas. Si o sa rămână mereu,fiindca a facut parte din mine.”
-Apropo,ultima data cand am vorbit cu ei mi-au spus de Daniel ca si-a găsit o romanca acolo unde lucrează,ti-am spus?intreaba la un moment dat si ies din gandurile mele cand ii aud vocea.
-Nu! Si-a găsit o romanca in Germania?
-Da. Cică e din Timișoara.
-I-auzi ce noroc pe capul lui!chicotesc si intorc capul spre el.
-Faza e ca ea a mai fost căsătorită si are un copil cu primul bărbat,continua in vreme ce e atent la drum.
-Pai cati ani are?intreb nedumerita.
-Nu stiu...in jur de 21 de ani.
Sprancenele mi se ridica imediat ce ii aud raspunsul,apoi incep sa fac legăturile si ma prind de ce nu e atat de incantat de noua lui cumnata.
"Aolo...o sa apară discuții in familie pe tema asta..."
-Si...?intreb incet. Nu-i convine lu soacra-mea?
-Nu prea,mormaie si chicotesc.
-Ei...ce sa vezi soare? Gura bate curul. Mai ții minte când a spus,bine ca nu am venit și cu un copil dupa mine ca sa mi-l cresti tu?intreb,iar buzele lui se arcuiesc imediat intr-un ranjet diabolic. Uite ca o sa-i aducă acasa unul frate-tu.
-Si uite de asta trebuie mereu sa gândim inainte sa vorbim,micuto. Probabil acum e constienta si ea de lucrul asta.
„Mda...acum probabil este. Si drept sa spun,nu ma bucur pentru ca viata i-a intors-o si a lovit exact la tinta,dar nici nu pot sa zic ca-mi pare rau. Pana la urma mai devreme sau mai tarziu,pentru tot trebuie sa plătim sub o forma sau alta. Eu cu ea am îngropat de mult securea războiului si am trecut peste perioada mai puțin plăcută de la începuturile relației noastre,insa...din câte se pare,polițele din partea ei trebuiesc plătite. Undeva în univers ea a rămas datoare chiar daca eu am iertat-o si amândouă am făcut pace,insa soarta se pare ca n-a facut-o,iar acum tocmai i-a pus nota de plata în fata. Sper totuși sa se prindă ca si lucrul asta e tot o lecție. Daca o sa faca cu tipa asta la fel cum a facut cu mine,nu a învățat nimic din cele întâmplate. Totuși...tind sa cred ca nu mai e cea fost si o sa reacționeze diferit. Pana la urma,copilul ala nu are nici o vina. Iar lumea se mai si desteapta de la un an la altul daca isi dorește lucrul asta. Sper sa o înțeleagă și sa nu o judece dinainte. Pentru ca e ușor sa arunci cu vorbe goala cand tu habar n-ai ce a fost de fapt si de drept la mijloc. Cine știe de ce aia a divorțat si care i-au fost motivele. Dar decat sa stea cu unul ce nu o facea fericita,mai bine ca a plecat. Asa cum zic eu sau Stefan,decat sa stai intr-o relație ce nu mai este ceea ce trebuie pentru tine,mai bine te lipsești de ea si fiecare sa-si vadă in continuare de viata,dar pe drumuri separate. Iar eu știu mai bine decât ingerul meu ca lucrul asta chiar e benefic atunci cand vine vorba despre relațiile toxice. Exemplu sunt ai mei. Se distrug,iar ființele ce stau pe langa ei ajung la randul lor sa devina victime colaterale a nebuniei de care dau dovada. Si atunci... decat sa iti petreci o viata in Iad,nu mai bine pleci? In felul asta iti dai o noua sansa. Una in care ai șanse sa-ti creezi propriul Rai. Ca doar n-ai sa tragi spre rau si a doua oara,nu? Decat daca esti bătut în cap cu leuca si n-ai învățat nimic din tot ce ai trăit în trecut.”