De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 174

Ale:
In urma cu un an...

„-Ai avut dreptate!zic in vreme ce stau pe un scaun de pe terasa,iar el se joaca impreuna cu Eric fotbal prin fata casei.
-In legatura cu ce?intreaba si isi arcuieste usor o spranceana cand priveste spre mine.
Oftez.
-Cu Max,recunosc,iar cateva chicoteli răutăcioase i se desprind de pe buze.
-Deci...te-ai convins singura ca e asa cum am spus?vrea sa stie,apoi șutează usor cu piciorul in minge.
-Mda...raspund cu jumătate de gura si imi privesc micutul cum fuge prin iarba. Si ma simt vinovata intr-un fel,stii?
-De ce?
-Pentru ca...raspund si las puțin cuvintele suspendate în aer ca sa-mi pun gandurile in ordine. Cred ca motivul este acela ca am fost rea,continui dupa cateva clipe lungi. Nu mi-a pasat de nimeni cand am plecat. Nici de el,nici de ai mei,nici de vreo alta persoana. M-a interesat doar de mine.
-Iar lucrul asta te face o persoana rea?intreaba si il vad cu coada ochiului cum se apropie de terasa,iar micutul o ia imediat pe urmele lui.
-Nu sunt?raspund cu o intrebare si-mi tintesc privirea pe chipul lui.
Clatina din cap.
-Dar imi pare rău...oftez cuvintele.
-Ca ai plecat?intreaba încruntat.
-Nu! Ca a iubit un suflet ce nu i-a meritat iubirea.
Pufneste.
-Vorbesti prostii inimioara,mormaie in timp ce se apleaca dupa Eric,apoi il strange la pieptul lui si mi se alatura.
Se pune pe scaunul din fata mea,iar micutul incepe sa-l roage sa se joace din nou cu el.
-Imediat puiule,ii spune si-l saruta lung pe un obraz,dupa isi fixeaza privirea in a mea si continua. Ce a fost si cat a fost,asa trebuia sa fie. Amandoi aveați ceva de învățat din ce vi s-a intamplat. Acum nu poți sa te simți vinovata pentru ca tu ai plecat ca sa-ti fie mai bine.
-Nu stiu daca as putea sa bag mana în foc ca lui nu-i este soare...dar cred ca tot ce mi-a spus a fost ca sa incheie o data pentru totdeauna cercul,ori sa-l rupă in bucăți,spun incet si inspir adanc. Pana la urma chiar mi-a zis ca o iubește pe aia a lui,doar ca nu se compara cu ce am avut noi doi.
Mai ca nu-si da ochii peste cap imediat ce ma aude.
-E normal si de ce naiba ar vrea sa compare relațiile? Nici una nu o sa fie ca alta. Nu are cum sa existe asa ceva. Suntem oameni si suntem diferiți. Iubim in moduri diferite. N-ai cum sa iubești doua persoane in acelasi fel. Nu exista asa ceva. Singura iubire ce se aseamănă si nu se deosebește,este cea pentru prioprii copii. N-ai cum sa zici ca pe unul il iubești mai mult si pe unul mai puțin,nu?intreaba si incuviintez din cap. Eu unul n-as putea sa fac asa ceva. Cu toate ca exista și astfel de cazuri în care părinții fac diferențe între copii,in loc sa înțeleagă ca sunt doua persoane diferite. Chiar daca sunt frati,n-au cum sa fie la fel.
-Mda...raspund si inchid ochii,apoi imi dau capul pe spate. Oricum,zic mai departe pe un ton egal. Daca e sa plătesc pentru suferinta ce i-am provocat-o,aia e. El zice ca m-a iertat...dar soarta...aia nu iartă pe nimeni. Ma aștept sa îmi dea una la temelie de sa ma ia dracu.
Pufneste.
-Iar vorbești prostii. N-ai ce sa plătești. Oamenii se mai si despart inimioara. Nu e nimic greșit in lucrul asta dacă relația nu mai e ce trebuie.
„Adevărat...chiar nu e nimic greșit. Atunci...de ce naiba simt un junghi intre coaste ce nu ma lasa sa respir cum trebuie? Poate e din cauza faptului ca m-am reîntors in trecut si trebuie sa ma iert? Fiindca am făcut pace cu tot ce am trait in copilărie,mai puțin cu acea parte in care se afla el. Acolo n-am intrat niciodată. Lacătul ala a fost închis pana in momentul in care m-am hotărât sa ne scriu povestea."

*

Scutur din cap doar ca sa alung amintirea de zilele trecute,apoi aprind becul la baie si intru inauntru. Ma postez in fata chiuvetei si dau drumul la apa,apoi incep sa-mi spal tatuajul de pe mana in vreme ce Eric se agata de un picior de-al meu si ma striga intr-una.
-Imediat ne jucam,teroristule,zic chicotind. Dar știi ca ar trebui sa fac de mâncare? Acuși vine tat-tu de la munca,iar eu n-am făcut altceva decât sa ma joc intr-una cu tine,continui,iar el casca imediat ochii cand aude de Stefan.
-Tati!exclama si isi întoarce privirea spre usa de la baie ca sa vadă pe hol.
-Nu e acasă,dar o sa ajungă imediat,spun si intind mana dupa un prosop cand ma termin de spălat.
Am o săptămână de când mi-am făcut tatuajul,dar ma doare atat de tare ca abia pot sa-mi misc bratul din cauza siluetelor ce au fost batute de sus pana jos cu negru,iar locul mi s-a umflat din cauza acelor ce au trecut de zeci de ori prin același loc ca trusul sa se imprime cum trebuie in piele.
-Bebe?intreaba micutul si ridica ochii in ai mei.
-Da?raspund,iar dupa ce ma sterg,i-au crema pe care tipul de la salon mi-a facut-o cadou,apoi intind un strat subțire pe desenul ce-l am pe mana.
Cică e special creata pentru a ajuta la vindecarea mai rapida a tatuajului.
-Yami?
-Iti e foame?il intreb si incuviinteaza din cap. Bun! Pai hai sa mancam ceva,ii cer si iesim din baie.
Sting becul in urma noastră,iar in timp ce traversam holul,dingul de la mess ma anunta ca tocmai am primit un mesaj. Scot telefonul din buzunar și ma rog in gand sa nu fie nebunul de Max,fiindca n-am energia necesara pentru a dezgropa din nou morții.
O spranceana mi se ridica imediat ce deblochez ecranul si vad ca nu este el,in schimb e un tip pe care nu l-am văzut în viata mea.
-Cine dracu e asta?intreb in vreme ce deschid chatul.