De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 130

Stefan:
În urma cu 7 ani...
 
„Pleoapele mi se strang singure cand o lumina se aprinde deodata in jurul meu si imi duc in reluare un brat la ochi ca sa  ma protejez cat de cat de albul sclipitor ce am impresia ca-mi arde retina cu toate ca am ochii închiși. 
Cateva clipe mai tarziu cand simt ca nu-mi mai ard ochii,intredeschid pleoapele si privesc in jos ca sa ma obișnuiesc cu lumina,iar cand reusesc s-o fac,bratul imi cade ca secerat pe langa trup,de parca n-as mai avea vlaga in el si privesc debusolat in jur cand nu recunosc locul in care ma aflu.
-Soare?
Incep sa-mi caut din priviri inimioara cand vocea ei dulce ajunge la urechile mele si ca de nicaieri apare pe patura pe care stau,intinsa pe spate si cu ambele brate băgate sub cap.
-Ai văzut norul pe care ți l-am arătat?intreaba cu zambetul pe buze,dupa isi tinteste ochii frumoși spre cer si incepe sa-i plimbe dintr-o parte în alta. Am avut dreptate sau nu? Semana cu o inimioara,asa-i?intreaba si oricat as vrea sa-i raspund,nu pot.
Buzele nu mi se intredeschid,iar vorbele imi raman pe varful limbii.
-Dar ce zici de ala?continua si isi scoate o mana de sub cap,apoi o intinde spre cer si imi indica cu degetul arătător încotro sa privesc. E un urs?intreaba chicotind.
Incerc sa-mi ridic capul,dar degeaba o fac,pentru ca,sunt intepenit. Lucru ce incepe sa ma scoata din miniti,dar pare ca ea nu observa treaba asta sau poate nu baga de seama ori nu o deranjează faptul ca nu ma misc sau ca nu ii răspund la întrebări.
-Sau poate e imaginația mea prea bogata si de fapt nu e nici o forma de nor pe cer,imi zice surâzând si se ridica pe coate,ca mai apoi sa se impinga in ele si sa stea în fund.
Incep s-o cercetez cu privirea si as vrea sa intind o mana ca sa-i dau dupa ureche cateva suvite ce ii sunt deranjate de la locul lor,dar trupul continua sa-mi fie impietrit si marai in interiorul meu din cauza frustrării.
„De ce nu pot sa ma misc? Si unde mai exact suntem?”
Imi plimb ochii din stânga-n dreapta in urma întrebării din capul meu,dar tot nu înțeleg unde ne aflam. Nu cunosc locul. E un câmp întins si plin cu flori sălbatice,iar in depărtare se afla un deal impanzit de copaci.
Revin cu privirea pe ea cand renunt sa mai găsesc răspuns cu privire la locul in care ne aflam si ii vad ochii cum se îngustează in timp ce privește in fata ei. Imi oblig trupul sa ma asculte și sa faca in asa fel încât cat sa ma pot misca doar ca sa vad ce i-a atras atenția,dar eșuez si de data asta.
Injur in gand fiindca simturile toate imi sunt amorțite si nu raspund sub nici o forma încercării mele de a le trezi.
„Absolut îngrozitor. Sa fii prizonierul propriului corp,este groaznic.”
-Aaaa...aud vocea inimioarei si imi focusez din nou privirea pe ea. Ce faci bre?intreaba privind tinta in fata si se ridica in picioare.
Acum nu o mai vad decât de la mijloc în jos,iar cateva secunde mai tarziu in câmpul meu vizual mai intra o persoana,îmbrăcată cu o rochie lunga pana la glezne si foarte colorata. Poarta o pereche de sandale cu talpa joasa și barete albe in picioare,iar bratele ce i le vad doar pana la coate,au o piele imbatrantina de timp și braznata vizibil de vene.
-Serios?intreaba deodata inimioara,de parca persoana pe care nu o vad,i-a spus un lucru ce la urechile mele nu a ajuns.
Incerc cu tot dinadinsul sa-mi ridic privirea ca sa vad cine sta in fata ei,dar din nou esuez lamentabil.
Încă un marait se aude în interiorul meu din cauza neputinței de care dau dovada,insa cateva secunde mai tarziu,sprâncenele imi tresar de surprindere cand aud ce vorbe se desprind de pe buzele micuței mele.
-Vrei sa nu ma mai întrebi de ea? Dacă am sa reusesc ceea ce mi-ai cerut de cand erai în viata,am sa te anunț!
Cel mai probabil din cauza socului,trupul meu a reacționat putin,fiindca mare imi e mirarea cand ii aud vorbele. De parca ea chiar ar fi prezenta si lucida în imaginația mea de vorbeste atat de deschis despre ceea ce are pe suflet cu fiinta din fata ei,care cel mai probabil este bunica sa. Cea care a crescut-o.
-Bine...mormaie la un moment dat,dupa se misca din loc si vad bratele tremurand ale bătrânei cum se strang in jurul inimioarei mele atunci cand ea face un pas în fata cel mai probabil ca sa o îmbrățișeze la randul ei. Si eu te iubesc,continua pe un ton incarcat,apoi lumina din nou explodează in jurul meu si inchid strans ochii.
-Am o întrebare pentru tine,vibrează o voce necunoscuta mie dupa cateva secunde si clipesc de cateva ori înainte sa deschid din nou ochii.
Încă sunt pe câmp,dar micuta nu se mai afla în fata mea. Este doar persoana ce a apărut langa ea,iar acum trupul ei firav e intors spre mine.
Vad cum intinde o mana tremurand in direcția mea si imi atinge cu doua degete bărbia,apoi imi ridica usor capul,iar cand privirea imi ajunge pe chipul ei,nu imi dau seama ce vad mai exact.
Imaginea e in ceata,dar dupa cateva secunde pot sa disting conturul unei fețe blurate,dupa ii observ atat parul alb cat si baticul ce-l are pe cap.
Dau sa intredeschid buzele ca sa-i raspund cand prin ceata dinaintea mea ii vad ochii albastrii,dar o fac putin neîncrezător,fiindca nu ma aștept ca trupul sa ma asculte,insa mare imi e mirarea cand reusesc sa o fac.
-Ce intrebare?articulez cu greu cuvintele.
-Esti dispus sa mergi prin ape tulburi?raspunde si raman putin interzis.
„Adica? Ce vrea sa spună? Nu înțeleg la ce mai exact se refera,dar daca e curioasa sa afle dacă am sa dau vreodata inapoi din cauza greului,atunci raspunsul este,nu. N-am sa ma clintesc din loc indiferent de situație și mereu am sa ma oblig sa merg înainte chiar și atunci cand n-am sa mai pot,niciodata n-am sa pasesc inapoi.”
-Nu ma sperie gandul de a trece prin foc și ploi. Nu e prima data cand am sa fac asta si ma gandesc ca nici ultima de pana acum,spun,iar cuvintele ma zgârie pe gat inainte sa mi se desprinda cu greu de pe buze.
Astea fiind spuse,isi i-a mana de pe mine fara sa mai adauge ceva si o stare de ameteala ma cuprinde imediat. Mintea incepe sa mi se invarta in cap,iar simturile din nou incep sa nu ma mai asculte.
Batrana dispare,la fel si locul necunoscut in care ma aflu,apoi lumina alba incepe sa fie tot mai mult inghitita de întuneric.”
 
*
 
Deschid ochii si ma trezesc în bezna,apoi imi duc o mana la frunte si mi-o masez in timp ce imaginile din visul din care tocmai m-am trezit incep sa-mi ruleze prin minte.
Un oftat dureros se desprinde de pe buzele mele cand inima incepe sa mi se strângă in piept din cauza dorului ce i-l port micuței,apoi un geamăt grav imi iese printre buze cand agonia incepe sa ma sfasie pe dinauntru.
„Inca putin si am sa o strang din nou in brate. Habar nu am daca in felul asta ne facem bine sau rau,dar trebuie sa merg acasă ca sa o vad măcar pentru cateva zile. Alta modalitate inca nu exista ca sa-mi alin dorul de ea. Internetul ma ajuta pe o parte,dar imi face rău pe alta. Cand ii vad lacrimile cum ii curg șiroaie pe obraji,ma frang pana la sange.”
Clatin suparat din cap in urma gandurilor,fiindca situația în care ne afla amandoi,e groaznica.
„Nu stiu alții cum pot indura sa nu se vadă cu lunile,cand noi nu o putem face nici macar pentru cateva săptămâni.”
Imi inclestez maxilarul cand durerea incepe sa-mi strângă inima ca intr-o gheara si respiratia mi se blochează in gat. Cu greu ma dau jos din pat,apoi bajbai pe noptiera dupa telefon in vreme ce ma oblig sa respir,iar cand aerul imi ajunge in plamani,găsesc si telefonul. Deblochez ecranul si mijesc ochii spre cifrele mici ce se afla în coltul lui.
„4:50 in Germania...asta înseamnă 5:50 in România. La dracu...nu de mult am adormit,dar din cauza dorului ce incepe sa faca prapad in mine,cu siguranta n-am sa mai pun geana pe geana prea curând. Insa astazi chiar nu e o problema lucrul asta. Aseara am ieșit din ultima tura de schimbul doi de pe luna asta,iar programul meu de lucru incepe abia diseară. Urmeaza sa am 5 zile de schimbul 3,apoi 4 zile libere in care intentionez sa ajung acasă.”
-Inca putin si ne vedem,micuta mea inimioara...soptesc ca pentru mine in timp ce o apelez si duc telefonul la ureche.
„Pacat ca la întoarcere nici de data asta n-am sa te pot lua cu mine. Angajari inca nu se fac,iar eu nu m-am pus încă cum trebuie pe picioare. Dar de luna viitoare cu siguranta am sa o fac. Fiindca nu merg acasă si pot sa pun mai mulți bani deoparte. Inimioara mi-a cerut sa nu ii trimit ei nici un leu,ca sa pot face in asa fel încât sa am cat mai mulți pentru a ne putea permite o chirie doar a noastră. Sincer...nu mi-a convenit,fiindca un salariu de România pot sa ii trimit fara nici o problema,dar nebuna mea nici nu a vrut sa audă de asa ceva. Mi-a spus cand am fost de Crăciun acasa ca o sa-mi trimita banii înapoi dacă ma mananca-n cur sa-i pun vreun euro pe cont.”
-Atat de mica și de a dracului poate sa fie cand vrea...chicotesc,dar o fac fara veselie si totodată cu putina tristete in glas,fiindca e foarte incapatanata si cu toate astea o iubesc de nu mai pot,iar departe de ea imi e a naibii de greu fiindca imi lipsește enorm.
„Imi lipsește cu fiecare respirație si bataie a inimii.”
-Soare?ii aud vocea putin panicata in difuzor cand raspunde si revin imediat cu picioarele pe pamant. Esti bine? Ce s-a intamplat? De ce nu dormi la ora asta?pune intrebarile una dupa alta fara ca măcar sa respire.
-Neata micuto,zic in schimb.
Ies din dormitor si aprind lumina pe hol,apoi pasesc spre bucătărie si-mi i-au țigările impreuna cu bricheta de pe masa cand ajung in dreptul ei.
-N-am pățit nimic,inimioara,o asigura in timp ce deschid usa de la terasa si rasufla usurata. Am avut un vis ciudat si am zis sa te sun dacă tot știam ca ești treaza.
-Da,acum m-am schimbat de haine și am intrat în producție. Merg sa-mi cumpăr o ciocolata calda,raspunde in vreme ce pe fundal se aude o usa cum se izbeste cu putere. Ce vis ai avut?vrea sa stie si ii raspund abia dupa ce imi aprind o tigara.
Incep sa-i povestesc cu ochii tintiti in bezna nopții ce ma înconjoară si din cand in cand ma mai cutremur din cauza frigului ce e afara.
„E începutul lunii februarie,dar aici iarna inca se simte din plin. Zapada e atat de mare ca transforma peste noapte mașinile parcate in bulgari uriași de zăpadă. Daca nu știi cu exactitate unde o parchezi,riști ca a doua zi sa dezapezesti masina altcuiva,atat de mult poate sa ningă aici peste noapte.”
-Cum dracu poate sa fie posibil asa ceva?raspunde cu o intrebare dupa ce termin sa-i povestesc visul din care m-am trezit si ma incrunt putin cand o aud.
-Adica?
-Poti sa-mi spui ce culoare avea patura pe care amandoi stăteam?raspunde in schimb. Sau mai bine îți zic eu?intreaba chicotind nervos. Era roșie,cu niște flori albe?
Ma blochez.
„Intrebare asta de unde a mai venit?”
-Soare?
-Da,raspund cand ii aud vocea ridicata si-mi revin in simturi. Era roșie cu alb patura.
-Iar bunica era imbracata intr-o rochie violet ce avea pene de paun pe ea?
„Ei...asta nu știu. Dar stiu ca avea o rochie foarte colorata.”
-Nu stiu asta,fiindca pe bunica ta o vedeam mai mult in ceata,dar avea o rochie colorata pe ea,inimioara.
-O doamne!exclama in soapta. Si spui ca dupa ce eu am dispărut,tu ai continuat sa stai în vis?
-Da,raspund in timp ce sting tigara. M-a întrebat dacă sunt in stare sau gata sa pasesc pe ape tulburi,continui si-mi iau pachetul impreuna cu bricheta de pe masa inghetata ce se afla pe terasa.
-Asta e nebunie curata...mormaie si o aud cum sufla de cateva ori cel mai probabil în paharul cu ciocolata calda.
-Explica de ce crezi asta?ii cer si fac stanga imprejur,apoi deschid usa de la bucătărie și intru inauntru.
-De dimineata am avut un vis foarte asemănător cu al tău,raspunde si respiratia mi se blochează in gat. Eram pe câmpul din spatele blocului unde am copilărit si stăteam intinsa pe o patura roșie si înflorata. Era o patura din aia de lana ce te întepa peste tot. Bunica avea o mulțime cand traia,continua,iar eu imi oblig plămânii sa mi se încarce cu aer,atunci cand inspir brusc si o fac pana la refuz,fiindca am nevoie de mult oxigen ca sa-mi ajunga la creier si sa pot înțelege pe deplin ceea ce imi spune. La un moment dat a apărut langa noi si a început sa ma întrebe cum stau cu iertarea in legatura cu mama,zice,iar mintea imi suferă un scurtcircuit,apoi cand imi revin in fire fac legatura intre ceea ce imi spune acum si cuvintele ce i-au părăsit buzele in visul meu.
„Totul se leagă la perfecție...dar cum de e posibil asa ceva?”
-...apoi am imbratisat-o si m-am trezit din vis,ii aud glasul cum răzbate prin gandurile mele si imi dau capul pe spate,dupa oftez din tot sufletul in timp ce privesc intr-un punct fix de pe tavan.
-Asta chiar e o nebunie micuto...soptesc si un chicot sec se desprinde de pe buzele ei. Mi-ai făcut cumva vraji inainte sa plec de acasă?o intreb si mormaie ceva de neinteles,dar cu singuranta sunt niște înjurături.
-Am facut pe dracu!se ratoieste la mine cateva clipe mai tarziu.
-Atunci cum e posibil sa avem același vis?vreau sa stiu fara sa dau prea multa importanta nervilor ei.
„Daca am învățat un lucru de cand suntem impreuna,acela este sa raman calm cand ea o ia razna. Altfel,dacă amandoi ne aprindem,cu siguranta n-ar iesi nimic bun. Bine ca eu sunt in stare sa-mi păstrez controlul si in cele mai delicate situații,fiindca ea de cele mai multe ori răbufneste cand e călcată pe coada.”
-Habar nu am soare,ma scoate vocea ei din gaduri,ce de data asta suna mult mai domol. Dar nu imi place avertismentul pe care ți l-a trimis.
-Chiar crezi ca a fost un avertisment?intreb si-mi indrept capul,apoi ma trantesc pe un scaun de la masa si-mi trec degetele de la mana libera prin par.
-Aha...raspunde pe un ton ganditor. Oare ce naiba urmeaza sa se mai întâmple?
Oftez.
„Eu nu cred în asa ceva. Sau cel puțin nu credeam pana sa o intalnesc pe ea. Insa de cand suntem impreuna,coincidență sau nu,multe din ce ni s-au întâmplat s-au pupat mai devreme sau mai tarziu cu ceea ce a visat ea,într-un fel sau altul.”
-Om trai si-om vedea,raspund cand ies din ganduri.
-Mda...spune cu jumătate de gura.
Aud goarna cum rasuna pe fundal,semn ca tura de dimineata trebuie sa-i înceapă,iar inima mi se strânge din nou in piept.
Imi aduc aminte de anii in care am lucrat impreuna si de cate nebunii am făcut cu ea pe la munca,iar un zambet trist imi apare pe buze in urma imaginilor ce incep sa ruleze in mintea mea.
„Dar o sa ne fie in curand bine. Încă putin si lucrurile o sa se așeze la locul lor. O sa ajungem sa lucram din nou amandoi cand firma la care muncesc acum o sa faca angajari. E vorba doar de o chestiune de timp pana cand o sa ajungem sa facem din nou lucruri impreuna.”