De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 35

 Stefan:
 In urma cu 12 ani...
 
Limbile ni se sorb intre ele in vreme ce ne sarutam si vad in ochii ei cum fericirea se amesteca cu tristețea cand privesc adanc in verdele auriu.
-Vrei sa vorbim despre ce s-a întâmplat în bucătărie?soptesc printre săruturi si ii inconjor usor talia cu bratele.
„Desi cam intuiesc de ce si-a schimbat radical starea de dispoziție,insa vreau sa aud din gura ei exact ce a deranjat-o. Fiindca imi doresc sa îmi spună mereu ce se întâmplă in interiorul ei,ca sa nu ajungă vreodata sa se închidă in fata mea. Eu vreau sa avem o relație absolut libera. Una in care sa nu se pună niciodată problema lipsei de comunicare. Asa ca...ma interesează tot ce se întâmplă cu ea.”
-Eu...sopteste cand rupe sarutul si inchide ochii,apoi ofteaza din tot sufletul.
O lipesc mai tare de pieptul meu,apoi o ridic in brate si ma pun pe pat. Se cuibărește in poala mea si incep sa o mangai pe spate in timp ce ea își baga nasul in scobitura gatului meu. Respiratia ei putin accelerata imi gadila pielea,dar nu ma retrag,ci continui sa stau intr-un loc cat timp ea își pune gandurile in ordine.
-Stefan...spune dupa cateva minute de tăcere.
-Te ascult,o asigur si din nou ofteaza.
-Nu vreau sa te superi pe mine,dar...
-N-am sa ma supăr inimioara,zic cand lasa cuvintele suspendate in aer.
Se retrage,iar privirile ni se întâlnesc imediat. Verdele auriu incepe sa arda intr-un mod ciudat si imi frec putin nasul de al ei ca sa ii dau de înțeles ca sunt langa ea trup și suflet.
Inghite in sec,apoi isi drege de cateva ori glasul inainte sa deschidă gura.
-E vorba despre mama ta,spune incet si incuviintez din cap.
„Si uite cum intuiția mea din nou nu a dat gres. Am bănuit din prima clipa ca prezenta mamei a declanșat ceva in ea,insa acum ma interesează si ce anume a trezit inauntrul ei.”
-Am simtit ceva ciudat cand am intalnit-o,continua si ma priveste putin speriata.
-Am observat ca te-ai schimbat cand ai intrat in contact cu ea,zic si din nou ochii incep sa-i arda ciudat.
„E durere! La naiba! Ochii ii ard de durere!”
-De ce te-a afectat atat de tare?vreau sa știu și isi înăbușă un suspin.
Incepe sa-si frământe degetele in poala,iar starea ei de agitație o simt cum creste tot mai mult.
-Inimioara...spun si imi infasor bratele mai strâns în jurul ei.
Ochii i se umplu intr-o clipa de lacrimi,iar respiratia ii devine sacadata si,deși o vad ca se abține sa nu bufneasca in plans,cateva lacrimi tot reusesc sa ii curga pe obraji.
Simt cum ma rup pe dinauntru,iar inima mi se opreste din cauza chinului pentru cateva clipe in piept.
-Vorbeste cu mine,ii cer si isi șterge obrajii,apoi inspira de cateva ori adanc.
-Mama mea a avut grija ca in toti anii petrecuți langa ea sa ma desființeze,spune cu glas scazut. Bine...au mai facut-o si alții,dar durerea a fost mult mai mare cand vorbele de înjosire veneau din partea ei.
Imi inclestez maxilarul cand o aud.
„Dumnezeule! Din câte îmi dau seama,micuta asta a mea,nu a știut cu ce se mănâncă aprecierea. De asta cand eu o laud,ea nu știe cum sa reacționeze. Fiindca n-a avut niciodată parte de asa ceva.”
-Iar cand lucrul asta se întâmpla, simțeam o anumita energie,ma scoate vocea ei smiorcaita din ganduri. Si acum,în cazul mamei tale am simtit exact aceeași vibratie joasa ce mi-a ridicat tot parul pe mine si m-a întors în trecut. Exact in momentele în care eram vazuta precum o intrusa in propria casa și se astepta sa fac plecăciuni pentru ca mi se permitea un asemenea lucru,înțelegi?intreaba cu ochii in lacrimi.
Imi urc o mana pe spatele ei pana cand ajung sa imi strecor degetele printre șuvițele brunete combinate cu putin mov la varfuri,apoi ii prind ceafa in palma si o trag spre mine pana cand respiratiile ajung sa ni se împletească intre ele.
-Inteleg...dar ceea ce nu înțelegi tu,este ca nu mai ești o copila neajutorata,Alexandra,zic privind-o in ochi. Acum nu mai depinzi de nimeni,asa ca,te rog sa nu mai lași comportamentul sau vorbele celor din jur sa te afecteze. Bine?
-Dar nu stiu cum sa fac asta!exclama cu ciuda in glas si din nou ochii ii devin umezi.
-In primul rand,respira inimioara,o indemn si face întocmai. In al doilea rand,adu-ți aminte ce scop ai mai nou in viata. Iti dorești schimbarea,nu?intreb si incuviinteaza din cap. Atunci ai nevoie de asemenea situații in jurul tău ca sa poți invata cum sa te controlezi.
-Pffff,Doamne...ofteaza. Acum ca o spui,chiar iti dau dreptate. Dar e a naibii de greu sa fac fata emoțiilor ce ma încearcă. In momentele alea simt cum focul mi se ridica din stomac și imi inunda tot trupul,continua pe un ton mâhnit.
Ne privim cateva clipe in ochi,in timp ce mintea mea gândește la foc automat incercand sa găsească o cale pentru a-i putea schimba starea de dispoziție,iar in timpul asta,ea deschide gura si imi șoptește cu durere in glas.
-Ti-am zis ca ceva o sa se întâmple?
„Mi-a spus,dar nu a știut sa-mi zica daca e de bine sau de rau. In prima faza n-a fost de bine având în vedere ce a stârnit comportamentul mamei inauntrul ei,dar ziua e departe de a lua sfârșit,iar eu n-am sa o las sa stea în starea asta mohorata pana cand ajunge sa ii treacă de la sine.”
-Mi-ai spus,dar putem sa transformam orice in favoarea noastră,știi,nu?raspund cu o intrebare si ma priveste neîncrezătoare.
Zambesc in coltul gurii,fiindca atitudinea ei ma amuza putin.
„Habar nu are ce zace in mine. Nu am eu un al 7 simt care sa ma avertizeze cu ce naiba urmeaza sa mi se întâmple și nici nu visez,asa cum e in cazul ei,dar eu niciodata nu ma las distras de mintile încuiate. La mine toate sunt trecute la categoria diverse,indiferent de cine naiba se afla in fata mea. Chiar nu ma interesează ca prin acea categorie a reusit mai nou si mama sa se situeze. Fiecare e liber sa faca si sa zică atat cat il duce capul. E alegerea mea dacă aplec urechea la vorbele lor sau nu. Iar eu niciodată nu am ales varianta de a pune botul la răutatea oamenilor din jur. Asadar...principala mea grija este doar micuta ce imi sta in poala. De ea trebuie sa ma ocup,nu sa stau sa ascult ce nu ii convine mamei cu privire la bruneta mea. Din partea mea sa zică vrute si nevrute. Oricum doar cu vorbele rămâne si ar trebui sa o stie prea bine. Fiindca niciodata nu mi-am pierdut timpul ascultand bârfele din jurul meu. Daca o faceam,astăzi nu mai eram unde sunt. Daca ma opream de fiecare data cand un om a aruncat cu pietre în mine,nu mai parcurgem nici macar jumătatea din distanta la care am ajuns sa ma aflu astazi.”
-Am o idee,zic si se incrunta putin. Ce zici dacă te aduc in starea de euforie despre care imi vorbeai in masina?
-Si cum ai sa faci asta?intreaba pe un ton rece. Pana nu-mi trec dracii si nu reușesc sa ma calmez am sa fiu întoarsă cu fundul în sus.
Chicotesc.
-Pai e perfect inimioara. Abia aștept sa intru in tine pe la spate,i-o trantesc,iar ochii verzi scanteiaza de nervi.
-Nu o sa ajute la nimic,ma informează si ma abțin sa nu rad.
Ma ridic dintr-o miscare,apoi o intind pe pat si pufneste.
-Stefan! Mama ta nu ma vrea la ea în casa și tu vrei sa ne-o tragem?intreaba scandalizata.
-De fapt...vreau sa ne iubim,nu sa ne-o tragem. Tu nu ești o oarecare,micuto. Asa ca...niciodata noi doi nu o sa ne-o tragem,o informez in vreme ce ma dezbrac.
Rusinea imediat ii traversează chipul cand ma aude si isi acoperă fata cu mâinile.
-Imi pare rău...doar ca atunci cand sunt nervoasa,uit sa-mi mai conectez mintea si scot numai prostii pe gura.
Inspir adanc si ma aplec peste ea cand raman gol. Ii i-au palmele de pe ochi si o privesc cu iubire.
-E in regula micuto. Pana nu înveți cum sa te controlezi,stiu ca o sa existe și momente în care ai sa explodezi. Dar nu uita ca indiferent de situație,eu am sa fiu lângă tine,inimioara...iar eu nu iti sunt dusman.
Bufneste in plans imediat ce cuvintele imi părăsesc buzele si intr-o clipa isi înfășoară bratele in jurul gatului meu.
-Iarta-ma,imi cere si o sarut dulce pe buze.
„O iert si ma bucur pentru ca are atata tărie de caracter incat sa recunoască si sa isi ceara scuze atunci cand greșește. Nu multa lume poate sa o faca,pentru ca ego-ul e prea mare ca sa ii lase pe oameni sa isi calce pe mândrie. Chiar și atunci cand sunt conștienți ca greșesc,majoritatea nu recunosc nici in ruptul capului. Insa micuta mea,asa cum este ea plina de rani,nu a lăsat raul sa o conducă si nici sa o condamne. A încercat mereu sa găsească o cale de a-si schimba cursul vieții si a reusit. Si-a luat viata in maini si a plecat spre o lume la care visa sa fie mai buna. Una in care m-a găsit pe mine,iar eu i-am promis ca am sa fac orice ca să o vindec si am sa ma țin de cuvânt. Pentru ca n-am sa ma las pana cand n-am sa o vad cum radiaza de fericire alături de mine.”
 

*****