De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 177

Ale:
In urma cu un an...

-Hai sa incercam,imi cere pe un ton bland,pentru a doua oara în ultimile 5 minute. Trebuie sa facem cumva sa revenim la normal inimioara. Nu imi poti spune simplu sa ma duc la altele. Eu te vad,te vreau si te doresc doar pe tine.
Un val de suferinta pura imi inunda sufletul cand il aud,iar din cauza durerii profunde abia mai reușesc sa respir.
Inchid ochii si incep sa clatin din cap imediat ce chinul reuseste sa ma frângă pana la sânge.
"Eu chiar nu sunt intreaga la cap,fiindca in urma cu o saptamana chiar i-am spus lucrul asta. Ca e liber sa meargă dacă nu mai poate sa reziste tensiunii. Si nu neaparat pentru ca-mi doresc lucrul asta,ci pentru ca nu mi se pare corect sa stea langa mine când eu nu mai sunt în stare sa-i dau ceea ce vrea. As face-o daca as putea. I-as da orice,dar nu am energia necesara. Sunt la pământ și oricât as încercat sa ma ridic,nu-mi reuseste. Uneori ma înfurie neputinta de care dau dovada. Alteori ma face sa bocesc noaptea cu capul în perna pana raman fara lacrimi,fiindca nu-mi place incotro ne indreptam,dar oricat de mult as vrea sa ma remontez,nu imi iese. Si imi e ciuda,pentru ca vreau sa fim din nou cum eram odată,dar totodată sunt si realista fiindcă știu ca nu o sa mai fie posibil un asemenea lucru. De ce? Răspunsul e simplu. Pentru ca viata noastră nu se mai rezuma la noi doi și atat. De doi ani si trei luni suntem părinți,iar grijile,iubirea,afecțiunea si energia noastră sunt canalizate toate spre Eric. La mine cel puțin chiar pot sa zic ca e totul îndreptat spre micut. La soarele meu...ei bine...nu știu cum face,dar el inca mai poate sa îndrepte sentimentele si spre mine,insa eu nu sunt in stare. Fiindca in fata mea il vad doar pe Eric. Nu stiu cum sa găsesc o punte între mama din mine si femeia ce si-o dorește el. Habar n-am cum sa le îmbin pe amândouă. Am impresia ca,dacă imi dau voie cu totul sa redevin femeia lui asa cum stie el ca sunt,zbuciumata,vulcanica,pasionala,ispititoare si flamanda dupa el,il pierd din vedere pe Eric. Lucru pe care nu mi-l doresc nici in ruptul capului. Am crezut ca atunci cand am sa merg la munca,am sa reușesc sa o las mai moale cu protecția asta exagerata,dar pana si acolo mintea mea se îndreaptă tot spre el. Mereu stau cu frica in san. Sa nu pateasca ceva. Sa nu i se întâmple ceva cat nu sunt acasa,iar lucrul asta mai ca nu ma scoate din minti. De asta nici nu ii pot da soarelui ce vrea,fiindca sunt intrata pe modul de mama urs,iar femeia aceea ce ii placea lui si-i făcea mintea praf,am încătușat-o undeva în adancurile mele."
-Nu stiu cum sa creez o punte de legatura intre ce sunt acum si ce am fost inainte de a rămâne insarcinata,recunosc in urma gandurilor,dar o fac in soapta,fiindca Eric nu de mult a adormit,iar in urma celor spuse ochii mi se umplu de lacrimi. Am impresia ca trădez sau ca ma las distrasa de la micut. Nu imi permit nici macar o secunda de respiro,fiindca il vreau bine,înțelegi?intreb,iar cand deschid ochii si ii intalnesc pe ai lui,vad doar iubire și înțelegere in verdele albastrui,lucru ce mai ca nu ma omoară.
"Cum poate sa fie atat de bun?"
-Dar e bine micuto,spune incet si imi prinde obrajii in palme.
Imi pun întrebarea din minte pe pauza fiindca bunătatea lui cred ca o sa rămână mereu o enigma pentru mine.
"Sau poate ca nu...poate el chiar e un inger sub acoperire."
-El doarme acum,iar eu imi doresc ca următoarele ore sa le petreci alături de mine,continua pe un ton bland si incepe sa-mi ștearga lacrimile ce-mi curg șiroaie pe obraji.
-Dar nu mai am energie sa o fac...raspund plangand.
-Incet incet ai sa ti-o recapeți. Ti-am mai zis...trebuie doar sa încerci și ai sa vezi ca ai sa reușești sa spargi tiparul ce ti-i la format in cap. Nu mai sta cu frica...nu te mai consuma. Vezi ca pe zi ce trece el creste,se schimba și nu mai e atat de dependent de tine. A ajuns sa doarmă pana si cu mine. De ce nu ii dai putin drumul? Dacă o faci nu inseama ca ești o mama rea. Nu înseamnă ca nu-i mai porți grija. Respira si nu mai fi atat de legata de el. Asa ai sa reușești sa fii din nou tu. Cel puțin acum cat doarme,ce te impiedica sa nu o faci? Când știi ca e bine? De ce nu vrei sa incercam macar?
Suspin.
"Fiindca nu pot! Fiindca nu sunt conectata la prezent! Fiindca mereu gandesc in viitor! Iar toate astea ajung sa-mi încețoseze mintea si sa ma faca sa nu mai gandesc limpede."
-Ce? Ce sa incercam,cand eu nu mai sunt in stare sa ma concentrez si pe altceva? Nu mai sunt in stare sa te vad cum trebuie sau sa ma vad pe mine. Stii ca nici macar nu ma mai privesc in oglinda,fiindca nu-mi place ceea ce vad?ingaim cu greu si se incrunta putin.
-De ce? Ești la fel de frumoasa ca inainte,spune pe un ton sincer,dar eu pufnesc,fiindca nu ma mai vad de mult asa.
"Parca nu mai sunt eu în pielea mea."
-Mda...sigur...cum sa nu...ii raspund cu ciuda si alte rânduri de lacrimi îmi curg pe obraji.
Ma ridica in brate intr-o fracțiune de secunda si iese cu pasi mari din bucatarie,iar cand intra in dormitorul ce e inundat cu razele amiezii,paseste spre dulap si ma lasa jos cand ajunge in fata lui. Se lipeste cu pieptul de spatele meu,apoi ma îmbrățișează strans in brate.
-Ce nu-ti place?intreaba privindu-ma in oglinda.
-Tot!replic si incep sa gesticulez spre diferite părți ale corpului.
"Desi am mai slăbit,nu pot sa zic ca am ajuns sa ma iubesc. Inca nu arat ca inainte,iar lucrul asta se simte pana in adancul ființei mele. Nu pot sa ma accept cu totul,fiindca inca nu imi place ceea ce vad."
-Uită-te și tu ce par am!exclam in vreme ce ii arat claia de par din cap. De când naiba nu l-am mai aranjat? Macar o data pe saptamana,nu cum o făceam înainte cand aveam timp sa-l bibilesc zilnic. Acum nici macar sa-l intind cu peria nu mai am vreme. Ca sa nu mai spun ca nici macar nu mai am timp sa fac o baie cum trebuie. De multe ori si aia durează fix cat un dus atunci cand e urat afara si nu-l poți scoate pe Eric din casa.
-Dar poate fi mai lunga...
-Mda...cu Eric pe langa mine care tot ma trage de mana ca sa ies mai repede din cada?mormai pe un ton ironic întrebarea si inspira adanc.
-Am sa-l scot afara si atunci ca o sa fie urat de azi înainte. Am sa-l plimb cu masina ca sa ai timp sa te relaxezi,gaseste soluția si oftez.
-Stii ca și atunci cand e cu tine,mintea imi sta tot la el?zic si clatina usor din cap.
-De ce? Doar e cu mine. Nu o sa plătească nimic. Scoate-ti prostiile astea din minte.
In adancul mintii mele stiu ca asa este și ca exagerez extrem de mult,dar parca nu sunt eu daca nu il stiu langa mine.
"Doamne...dar eu chiar sunt nebuna rau de tot...si chiar am devenit o obsedata de control mai nou. Acum intr-un moment de luciditate totala realizez ca am o problema grava cu lucrul asta. Daca pana in secunda asta chiar mi se părea normal sa simt acest sentimentul cum imi arde într-una pe sirea spinării,in clipa asta îmi dau seama ca am ceva la capatana. Nu pot sa țin copil intr-un glob de sticla. Si pana la urma daca nu e cu mine,e cu tat-su. Nu are ce sa i se întâmple. Dar daca totuși o sa i se intample si n-am sa fiu acolo ca sa-l ajut? Nimeni nu poate sa o faca mai bine decât mine!"
-Of Doamne...gem frustrata cand gandurile si sentimentele incep sa mi se bata cap în cap.
-Ce zici dacă faci acum o baie?intreaba si imi fixez ochii in ai lui cand ii tintesc din nou pe oglinda. Eric doarme,iar eu am sa stau lângă el ca sa fii linistita.
Inspir adanc.
-Sau pot sa vin cu tine,continua si clatin din cap. Haide...imi sopteste la ureche.
"Cunosc intonația tonului. Catifelarea si ispitirea din vocea lui cândva ma aprindeau. Tentația o stârnea imediat in mine. Ma ademenea sa cad în dulcele pacat. Sa ma las inecata de valurile placerii. Dar acum...acum nu mai reuseste sa aprindă mai deloc scântei in mine. Sunt prea obosita. Prea stresata. Prea terminata psihic ca sa imi mai las trupul sa preia controlul asupra mea si-a mintii mele. Flacara ce inainte ardea necontenit in mine,acum nu mai are putere sa ma incendieze."
Oftez.
-Nu am nici un chef,replic pe un ton lipsit de inflexiuni.
-Dar pofta vine mâncând,nu?raspunde cu o intrebare.
-Soare...soptesc epuizata.
"Oricat de mult as vrea,trupul meu nu reacționează,fiindca toate simturile mele sunt amorțite. Grijile ma termina. Gandurile la fel. Plus ca-mi fac tot felul de filme în cap si nu stiu cum sa le pun pe pauza fiindca mintea mea gandeste incontinuu. Produce tot felul de scenarii ca nu care cumva sa omit ceva si băiatul sa nu fie bine. Ma gandesc la tot felul de posibilități de a se accidenta,dar de cele mai multe ori chiar sunt absurde. Cum ar fi sa stau tot timpul cu ochii pe el ca sa nu se impiedice. Ori sa nu se lovească. Sau sa nu se înece cu propria lui saliva. Mereu stau cu frica in san si de aia incerc sa il feresc cat pot de mult de absolut orice. Ca sa nu îl doara ceva si sa nu aibe cum sa-mi spună fiindca inca e prea mic. Nu mi-as ierta-o niciodata daca as fi pusa intr-o astfel de situație. Sa știu ca as fi putut sa evit orice scenariu ori sa nu-l ajut la timpul potrivit pentru ca n-am fost mereu atenta la el."
-Haide micuto...sopteste iar pe acel ton ispititor si incepe sa-si miste senzual mainile pe soldurile mele.
Inspir adanc pe nas,apoi expir lung pe gura si incep sa fac exercitul asta in încercarea de a-mi pune mintea pe stop pentru cateva minute si a-mi da voie sa ma bucur de el,dar nu reușesc nici in ruptul capului sa fac posibil lucrul asta. Dorinta nu vrea nici de-al naibii sa se ridice la suprafata. Am subjugat-o atat de mult,incat nu mai are acum puterea sa isi faca simțită prezenta prin venele mele. Reuseste foarte rar sa răzbată pana la suprafata,dar si atunci o face pentru o perioada scurta de timp. Cred ca de vina e oboseala fizica și psihica ce e un minus foarte mare în ecuația asta. Faptul ca nu dorm decat 2 sau 3 ore pe noapte și alea întrerupte,plus storsul de energie pe timp de zi,pentru ca băiatul ma consuma pana cand nu mai sunt in stare nici sa-mi tin capul cum trebuie pe umeri,se mai adaugă și restul treburilor pe care le am de facut prin casa. Toate astea in timp ce Eric e precum argintul viu,iar eu trebuie sa tin pasul cu el sa mai fac si mancare,plus curățenie,iar pe deasupra sa mai merg si la mini job. "Atunci ma mir de ce bateriile mele nu se mai încărcat? Pai cand? Dacă eu n-am timp nici macar sa respir. Iar pe deasupra cand mai am cate o ora libera,ma pun sa scriu. Deci...sunt stoarsa. Epuizata. Vlăguita. Dar ma consolez cu gândul ca asta e doar o perioada. Sunt constienta ca nu o sa fie mereu asa. Doar ca in timpul asta,imi pun relația mea cu ingerul pe stop ca sa pot face fata haosul in care am ajuns să-mi oglindesc sufletul. Haosul ce reuseste sa facă ravagii in mine si care are puterea de a ma da peste cap intr-o fracțiune de secunda. Din cauza lui nu pot sa le scot la capăt pe toate. Din cauza lui nu pot sa ma împart. Dezechilibrul ma face sa nu ma pot focusa decat pe unul dintre cei doi bărbați din viata mea. Ori o fac doar pe Eric ca sa fie totul bine,ori pe Stefan. Inca n-am găsit calea in care sa ma pot imparti in mod egal între micut si inger. Deocamdată nu stiu cum sa ma echilibrez si nici nu pot gândi limpede fiindca știu ca am nevoie de timp ca sa ma remontez,iar timpul nu-mi permite inca sa pot sta doar eu cu mine,sa ma ard,apoi sa ma scutur de cenusa ca sa fiu ca noua. Timpul inca nu-mi permite sa ma recladesc caramida cu caramida. Pentru ca asta e singura cale de a ma face bine. De a-mi acorda timp ca sa triez tot haosul dinauntrul meu."
-Te rog inimioara...încearcă...ma scoate vocea lui blândă din ganduri si un geamăt chinuit imi iese din adancul gatului.
-Dar nu pot!raspund cu lacrimi în ochi. Inca nu găsesc puterea de a ma reechilibra. Plutesc in deriva,iar pana nu găsesc un refugiu ca sa-mi trag suflarea si sa imi dau seama cum sa functionez astfel încât sa imbin atat femeia din mine cat si mamica...efectiv nu pot...ingaim cu greu si mai multe lacrimi mi se preling pe obraji.
-Atunci lasa-ma pe mine sa încerc...imi cere si bufnesc in hohote de plans.
Răbdarea și bunătatea de care da dovada,nu le merit,iar din cauza asta simt cum ma frang mai tare pe interior.
-De ce?intreb cu voce inecata din cauza suspinelor.
-De ce,ce?raspunde si ma intoarce cu fata spre el.
-De ce ești inca bun?spun privindu-l printre lacrimi. Nu merit si știm amandoi lucrul asta!continui si un geamăt dureros mi se desprinde de pe buze cand gheara durerii incepe sa-mi strângă cu putere inima in pumn.
-Nu meriți?intreaba contrariat. Cum adică nu meriți?
-Eu...eu...iti fac rau,iar tu esti inca bun,bolborosesc cuvintele.
-Buna sau rea ești a mea,micuto. Dar asta e doar o faza...nu o sa tina pentru totdeauna. Trebuie doar sa te acomodezi cu situația. Sa accepți ca nu poți sa controlezi totul in jur si sa-ti dai voie din nou sa respiri. Ai ajuns la limita cu tot,inimioara,iar dacă nu iti revii,ai sa te stingi precum flacara unui chibrit. Vad in ochii tai ca nu ești bine. Si esti atat de trista din cauza asta...sopteste cu glas frant.
-Sunt obosita,il corectez.
-Da...dar ești si trista fiindca viata ni s-a schimbat radical,iar tu nu mai ești in stare sa ții frâiele.
"Asa-i. Dar in acelasi timp sunt si fericita pentru ca il avem pe Eric,chiar daca am ajuns sa fim înconjurați de haos. Si are dreptate,chiar sunt într-adevăr trista pentru ca nu mai avem timp pentru noi. Pentru lucrurile pe care le făceam impreuna. Pentru ca nu ne mai permitem luxul de a face la orice ora din zi sau din noapte nebunii. Acum nu mai avem cum sa ne urcam spre exemplu in masina si sa mergem unde vedem cu ochii fara o destinație anume doar ca sa ne relaxam pentru putin timp si sa ne incarcam bateriile. Fiindca eu nu mai am chef. Nu mai am chef de absolut nimic. Nici macar sa ne bucuram pentru cateva clipe pe îndelete de noi. Dar pe partea cealaltă il avem pe Eric,iar el pentru mine compensează toate neajunsurile dupa care imi pofteste sufletul cand vine vorba despre mine si soarele meu. Uneori as vrea sa mai pot simți libertatea pe buze,nebunia si viata fără griji. Somnul neintrerupt,ori sa vad curățenie non stop prin casa. As vrea sa am timp pentru tot ce-mi cerseste sufletul,dar stiu ca deocamdată nevoile astea trebuie sa rămână doar la nivel de dorinte. Si ca sa o spun pe aia dreapta,toate pălesc înaintea micutului. Pentru ca Eric imi e binecuvântarea suprema,chiar daca meseria de mama imi pune capac. Chiar daca e greu,în egala masura e si frumos,cu toate ca eu am ajuns in felul asta sa uit de mine. Am ajuns sa nu mai contez fiindca el imi e prioritate. De aia se si spune ca,sa crești un copil nu e deloc ușor. Eu am renunțat la mine pentru el. Am închis toate legăturile cu femeia dinauntrul meu ca sa ma pot focusa doar pe creșterea lui. Si am ajuns sa ma epuizez,dar cu toate astea zilnic trag de mine sa am energie,răbdare și înțelegerea necesara ca sa cresca si sa se dezvolte frumos. Lucru ce scapa din vedere relația noastra de cuplu. Fiindca nu mai am chef de mine,d-apoi de inger sau sa mai mergem asa haihui pe unde ne casuna noua capul dimineața in timp ce ne mancam micul dejun,ori sa ma dăruiesc lui cu orele asa cum o făceam înainte. Ca sa nu mai spun de faptul ca,inainte mi se părea un lucru relaxant sa ma îngrijesc si sa ma rasfat,insa astazi mi se pare pierdere de vreme. Azi zic mersi si pentru un dus cu apa rece. Sau pentru 5 minunte de liniște în care sa-mi aud propriile ganduri. De aia nu știu cum sa ma reîntorc la mine. Sa-mi dau voie din nou sa fiu imprevizibila si zburdalnica,pentru ca responsabilitatea ce a venit la pachet cu Eric nu-mi mai permite sa fac lucrul asta. Astazi nu mai pot face ce vreau. Fiindca nu mai exista un program. Totul e haotic. Azi nu mai am cum sa-mi pun un costum pe mine si tocuri in picioare ca sa-l înnebunesc pe Stefan. Cum nu mai exista nici sansa sa ne planificam vreo escapada de la o clipa la alta. Sau sa ieșim din casa si sa ne plimbam de nebuni. Astazi ca sa ieșim pe usa ne ia cel puțin 2 ore pentru a ne pregati. Ia căruțul. Unde-i sticla de ceai? Ai luat pampers de schimb? Crema? Servetele umede? Sa nu uitam și geaca pentru Eric,in cazul in care vine ploaia peste noi. Pune niște fructe,poate îl apuca foamea. Sa vad cu ce ma îmbrac...daca vrea sa suga? Trebuie sa fie ceva comod,ca sa nu ma chinui atunci cand trebuie sa-i dau san. Sa am grija la ce haine trag pe mine,iar țoalele...sa nu mai zic...inca n-au ajuns sa cada pe mine cum trebuie,iar lucrul asta ma deranjează rau de tot. Ca sa nu mai vorbesc si de cearcănele ce le am sub ochi. Nici ele nu ma incanta absolut deloc. Si nici chipul pe care mi se vad clar semnele de epuizare. Nici daca m-as da cu o tona de fond de ten nu as putea sa maschez oboseala ce mi se citește pe fiecare trasatura a fetei. Mda...ce sa spun...viata mea nu e chiar de vis,dar n-am ce sa fac. Pana la urma nu le pot avea pe toate. Pe o parte ti se da,pe cealaltă ti se ia. Asta e de cand lumea si pamantul. Nu o sa ti se permită niciodata sa fii fericit pe deplin. Singura cale e sa găsești singur un echilibru și sa-ti induci aceasta stare. Una ce nu are cum sa tina pentru vesnicie,dar măcar pentru cateva ore pe zi. Insa eu...eu sunt la pământ ca sa mai pot face lucrul asta posibil. Ma mulțumesc doar cu o parte din bucurie. Cea care mi-o dăruiește Eric atunci cand nu face pe teroristul cu mine."
-Ascultă-mă,imi cere si clipesc de cateva ori buimaca in vreme ce el își baga o mana in parul meu,apoi imi cuprinde ceafa si imi ridica incet capul spre chipul lui. Esti obosita,dar am sa fac eu totul pentru amandoi. Nu ai energie sau nu simți placerea sa-ti curga prin vene,nu e nici o problema,am sa-ti dau eu din a mea. Doar...deschide-te...te rog deschide-te...altfel am sa-mi pierd mințile în lipsa ta. Absenta ta ma termina,la fel si golul din ochii tai,iar eu nu mai știu ce sa fac. Cum sa fac. Si nici cum sa te aduc pe făgașul normal. Iar când te mai aud ca ma trimiți și la femei,imi vine sa-mi iau câmpii.
Din nou suspin.
Ma uit în ochii lui frumoși și il vad cum implora sa fac ce-mi cere. Si imi vine sa plang in hohote si sa urlu in acelasi timp,pentru ca nu imi place ca-l fac sa sufere. Dar nici nu am energia sa repar ce stiu ca singura cu mana mea am stricat. Știu ca nu ma pot dedica lui 100% in momentul de fata. Iar eu nu fac niciodată lucrurile doar pe jumătate sau pe sfert. La mine e totul sau nimic. Asa a fost de cand ma știu.
-Am ajuns sa nu mai simt nimic altceva inafara de o stare de epuizare cronica ce mi-a ajuns pana si-n maduva oaselor,soare...de când cu Eric ai văzut ca mi-am canalizat toata energia in direcția lui. Iubirea toata e la el. Grija la fel. Afecțiunea. Ocrotirea. Tot. Totul e la el. Si nu...asta nu înseamnă că nu te mai iubesc,replic printre suspine. O fac. Doar ca tu in momentul de fata nu imi esti prioritar. Ai avut parte de mine atatia ani de zile.Acum lucrurile s-au schimbat. Si inca nu știu cum sa le fac pe ambele sa funcționeze. Nu știu cum sa fiu atat mama cat și soție. Fiindca nu mai știu cum e sa fiu femeie,dar nici nu mai am forta ca sa ma transform.
-Inteleg,dar daca tu nu mai poți,mai pot eu,sopteste si imi șterge usor obrajii pătați de lacrimi. Cu toate ca si eu sunt obosit. Cu toate ca si eu imi fac griji. Cu toate ca uneori ajung si eu sa fiu la pământ. Dar pentru voi găsesc puterea sa ma ridic si sa o iau zilnic de la capat. Pentru ca voi doi sunteți la pachet pentru mine. Eu nu pot sa fac diferente intre voi. Va iubesc cu aceeași intensitate,doar ca in moduri diferite.
Si bufnesc mai tare in plans cand aud ce-mi zice.
Cuvintele lui ating cele mai sensibile corzi ale mele,fiindca vin din sufletul lui si nu o zice ca sa-mi scoata ochii pentru ca el poate,iar eu nu sunt capabila sa fac asa ceva. Ci o spune ca sa ma asigure ca e aici. Mereu o sa fie. Indiferent de cât de mult as derapa. Si din nou imi e ciuda. Inca o data simt arsura dureros de usturătoare cum imi cutreiera corpul pentru ca nu merit asa ceva. Nu in condițiile în care eu nu mai ofer nimic la schimb. Nu in condițiile in care eu am devenit un chin intre coaste lui.
-Daca tu nu mai ai energia sa mi te dăruiești,atunci lasa-ma sa o fac eu pentru amandoi,vorbește si din nou o face pe acel ton intim ce imi patrunde pe sub piele si ma atinge pana la os. Daca iubirea ta e concetrata doar pe Eric,da-mi mie voie sa continui sa-ti ofer din a mea. Lasa-ma pe mine sa fiu pentru amandoi.
Inchid ochii si imi lipesc fruntea de pieptul lui cand durerea mi se amplifica atat de tare pe interior incat ma face sa tremur pe picioare.
-Meriti mai mult decat sunt eu dispusa sa-ti ofer in momentul asta,suspin pe un ton inecat.
-Imi esti de ajuns. Ai sa-mi fii mereu,sopteste si lacrimile imi ard cu putere ochii pe sub pleoapele inchise. O sa trecem și peste asta,inimioară. Atat timp cat suntem impreuna,putem muta munții din loc. Iar la final o sa fie totul bine,imi promite,iar de data asta un suspin chinuit imi iese din adancul sufletului cand il aud,in vreme ce inima mi se sfasie in piept.
"Imi vine sa-i sar la gat,fiindca nu merit bunătatea lui. Nu o merit fir-ar sa fie și știu asta prea bine. Nu merit nimic. Merit doar sa fiu lăsată dracu in pace și uitata intr-un colt de camera unde sa stau precum cel pedepsit pana cand o sa-mi revin. Pentru ca el merita totul,iar eu nu sunt capabila acum sa-i dau nici macar un sfert din ce știu ca are nevoie."
-Sunt o nemernica...scrasnesc din dinti in urma gandurilor.
-Esti perfecta.
-Sunt pe dracu!pufnesc si deschid deodata ochii.
Ma uit suparata la el,dar pentru ca sunt extrem de ofticata pe mine.
-Inca esti micuta mea inimioara,sopteste si ma mangaie usor pe par ca sa ma linistesc.
"Candva...atingerile lui chiar reușeau sa ma calmeze,acum nu mai au puterea asta,fiindca eu nu i-o mai dau asupra mea. Sunt prea revoltata si prea nervoasa pe mine pentru ca nu-mi ies lucrurile asa cum le vreau eu."
-Dar te fac sa suferi la dracu!racnesc deodata cand haosul din pieptul meu incepe sa se agite cu o forță infernala in mine din cauza nedreptății la care il supun.
-O sa-mi revin,raspunde pe un ton bland si continua sa ma mangaie. Când tu ai sa fii din nou bine,eu am sa ma vindec.
"Sa ma ia naiba! Fiindca nu știu cand am sa fiu din nou bine,iar el nu merita sa sufere langa mine. Daca eu sunt batuta-n cap,n-am decat sa mi le trag,dar asta nu înseamnă că el e obligat sa se frângă alături de mine. Nu merita nimic din toată nebunia asta in care am ajuns sa ma scald. Eu nu merit sa imi stea alături. Pentru ca deocamdată nu sunt in stare sa ma schimb. Si nu e corect sa indure chinul,doar pentru ca eu ma aflu în el. Poți sa stai lângă un om la greu,doar in cazul in care vezi ca are intenția sa miste lucrurile intr-o direcție ca sa-i fie bine...dar eu am ceva timp de cand nu doar ca nu misc...nu sunt in stare sa indrept un deget spre direcția respectiva unde știu ca se afla lumina. Deocamdata stau în întuneric,fiindca e singurul mod în care imi mai pot găsi energia. Pentru ca aici,vad lumina lui Eric. Pe a mea si-a lui Stefan n-am puterea si nici energia sa le caut. Daca as face-o,as scapa-o din ochi pe a lui Eric,iar eu nu imi doresc lucrul asta. Deci...ce e de făcut? De unde forta sa ma ridic,sa-mi iau micutul in brate si sa încep sa ma caut? Fiindca prima data trebuie sa incep cu mine. Sa ma găsesc,sa fac pace și sa-ncep sa ma iubesc. Abia apoi sa ma intorc cu fata spre Stefan si sa-i ofer din prea plinul meu. Mda...nu e deloc simplu...nu cand eu sunt un haos și mai am foarte putin pana cand am sa ajung pe marginea prăpastiei. Iar daca nu găsesc repede o portita de scapare,stiu ca am sa clachez si am sa ma arunc dincolo de margine. Lucru ce cu siguranta o sa ma distruga. Fiindca nu vreau sa-mi pierd ingerul,dar nici sa-l oblig sa plonjeze in gol alături de mine."