De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 64

Ale:
In urma cu 11 ani...

Cand Stefan ajunge acasă,eu încă clocotesc de nervi. Pentru ca,dupa ce am închis cu tata,mi-am adus aminte de toate relele pe care le-am trăit si nici in ruptul capului n-am putut sa alung acele imagini in care sufletul meu suferea in chinuri.
-Inimioara?intreaba incet cand ma găsește în bucătărie cu o tigara aprinsa intre degete.
Cred ca au trecut 40 de minute de când am închis cu tata,iar in timpul asta am fumat mai bine de jumătate de pachet de țigări.
-Da?raspund cu voce sparta fara sa-mi intorc capul spre el.
Continui sa privesc pe fereastra și ii aud pasii in spatele meu,apoi imi inabus un suspin cand ma îmbrățișează si ma strange cu grija la pieptul lui.
-Ce s-a intamplat?intreaba cu blandete si imi infranez lacrimile ce vor sa-mi curga pe obraji.
„Cum doamne iarta-ma,omul asta e capabil sa își dea seama ca nu sunt in regula in mai puțin de cateva secunde si ai mei n-au fost in stare sa o faca in atatia ani de zile?”
Pufnesc pentru ca răspunsul la întrebarea din capul meu e simplu.
„Nu i-a interesat. Daca ar fi facut-o si-ar fi revizuit comportamentul si ar fi încercat sa-si rezolve problemele. Dar cum lor le-a plăcut căcatul in care s-au afundat tot mai mult din  cauza băuturii ce le-a luat mințile,normal ca nu s-au mai sinchisit sa-i intereseze si de bunăstarea oamenilor din jurul lor. Restul erau siliți sa mănânce rahatul alaturi de ei. Bine ca măcar am reusit sa ies din groapa lor de cacat si am aruncat lingurita înainte sa plec,altfel cu siguranță eram internata la nebuni daca mai rămâneam in Moldova.”
-Micuto...sopteste cu nasul băgat în parul meu si ies din gandurile mele.
Incep sa-mi mușc cu putere buza de jos doar ca sa nu urlu,apoi trag cu nesat aer in plamani si incerc sa ma calmez.
"Acum ca e lângă mine,parca si aerul e mult mai respirabil."
-Am vorbit cu tata,raspund dupa cateva secunde lungi de tăcere.
-Si?intreaba in vreme ce ma întoarce cu fata spre el si imi prinde bărbia intre doua degete,apoi imi ridica usor capul.
Lacrimile imi înțeapă imediat ochii cand vad îngrijorarea cum vibrează puternic in privirea lui,iar de data asta nu mai reușesc sa-mi opresc suspinele.
Incep sa plang,iar bratele lui se înfășoară automat in jurul meu. O fac intr-un mod protectiv,iar lucrul asta ma face sa plang atat de zgomotos ca aproape ma înec din cauza suspinelor.
„Doamneeee!!! Îți mulțumesc pentru acest inger!!! Ce m-as face fără el?”
-Liniștește-te micuto!imi cere pe un ton ce ii trădează rau de tot neliniștea. Ce s-a intamplat de te-a afectat atat de tare faptul ca ai vorbit cu el?
Clatin innebunita din cap,fiindca nu convorbirea in sine m-a adus in starea asta,ci amintirile ce au urmat după ea si ma intorc in bratele lui,apoi sting tigara si imi sterg supărată lacrimile ce imi curg șiroaie pe obraji.
-Plang de ciuda,raspund printre dinti. Si de furie,recunosc pe același ton marait.
Ma trage inapoi in bratele lui si incepe sa ma legene usor intr-o parte si-n alta in vreme ce eu ma apuc sa-i spun toata moartea căprioarei si ce dracu se intampla de fapt si de drept cu mine.
Ii spun ca nu mi se pare corect cum gândesc,vorbesc si reacționează ai mei. Ii spun si de ce imi este ciuda. Pentru ca mi se pare la fel de incorect faptul ca stau impreuna si isi mănâncă zilele.
„Daca tot nu se inteleg,de ce naiba isi pierd timpul? Ei chiar nu au priceput pana la vârsta pe care o au faptul ca viata-i numai una? Si atat cum exista rau,exista și bine? De ce prefera sa-si distrugă zilele? De ce stau intr-o relatie ce nu le aduce nimic bun? Ei n-au priceput ca exact asa cum ne asternem,exact asa dormim si ca oricând putem schimba lenjeria?”
Marai cuvintele cand ii pun si lui întrebările din capul meu,iar ingerul ofteaza. Continui sa-i spun tot ce am pe suflet și cat de mult ma enervează fiinta care mi-a dat viata,iar cand termin,el se desprinde de mine si din cativa pasi ajunge in dreptul ușii de la camara. O deschide și intra inauntru,dupa cauta ceva pe unul dintre rafturi,iar cand găsește ceea ce ii trebuie,iese si din cativa pasi se postează in fata mea.
Ma prinde cu mișcări blande de încheietura mainii drepte și imi înfășoară de cateva ori capătul unei frânghii in jurul palmei.
-Prinde de sfoara,imi cere si imi strang degetele in pumn.
Celalalt capăt il da de cateva ori in jurul palmei lui,dupa trage si intinde firul intre noi.
-Fa acelasi lucru,ma îndeamnă pe un ton calm.
Il ascult,iar cand sfoara se intinde la maxim,simt o urma de usturime in palma.
-Imagineaza-ti ca sfoara e legatura dintre oameni. In cazul de fata,între tine și mama ta,spune si intinde mai mult frânghia.
-Au!scrasnesc cand usturimea din palma mi se intensifica.
-Te doare?intreaba,desi stie prea bine răspunsul.
-Da.
-Bun...atunci asociază durerea fizica cu cea interioara. Din moment ce tu continui sa tii de sfoara,o sa te doara mereu,micuta mea inimioara. Dar dacă i-ai da drumul,n-ar fi mai bine?intreaba si imi inclestez maxilarul pentru ca acum înțeleg unde vrea sa bata.
„Dar cum as putea sa dau drumul la 18 ani de viata? Cum sa ma eliberez atat de usor,cand tot ce am trăit în casa de nebuni m-a marcat psihic? Mi-a făcut atat de multe rani,incat dacă ar fi posibil sa îmi vad sufletul cu ochiul liber,cu siguranță m-as ingrozi. Pentru ca sunt sigura ca e plin de rani si unele dintre ele sunt vii și sângerează.”
-Da drumul la sfoara inimioara...imi cere incet si imi prind buza de jos intre dinti,apoi o musc cu putere.
Focul din nou se aprinde in mine si incepe sa-mi arda salbatic interiorul. Resentimentele se intorc in plina forta,iar mintea urla la mine sa nu cedez atat de usor in fata ingerului.
-Ea nu merita sa o iert,rostesc cuvintele apasat,încercând sa-l fac in felul asta sa înțeleagă ca imi cam cere imposibilul. Ar scapa prea ieftin.
-Inteleg,dar daca ea nu merita,tu ai dreptul la liniște și fericire,spune,iar cuvintele lui ma lovesc direct la temelie.
Zidul ce il am ridicat inauntrul meu il simt cu se fisurează si durerea se aprinde mai tare prin venele mele. Pentru ca de reuseste sa il sparga,știu ca o sa fie prapad. Tot ce am adunat în acești ani o sa bubuie inauntrul meu si o sa faca numai ravagii,iar eu încă nu sunt pregatita sa fac fata jihadului ce știu sigur ca o sa se dezlănțuie in mine.
-Dar dacă nu te eliberezi,n-ai sa obții niciodata,nici linistea,nici pacea și nici fericirea,continua,iar un pufnet puternic se desprinde de pe buzele mele.
-Sunt fericita și linistita de cand te-am întâlnit pe tine,contraatac si ma priveste pentru cateva secunde in tăcere cand imi aude răspunsul.
Cateva scantei se aprind in ochii lui superbi,in vreme ce eu ma uit la el cu raceala si știu ca isi da seama ca in clipa asta port o armura ce încearcă sa ma tina la distanta de chin. De aceea încerc sa-i si rezist si tot de aceea il privesc cu indiferenta,desi stiu prea bine ca nu merita,dar ce sa fac,dacă am intrat din nou pe modul distructiv?
"Un mod ce înlatura pe toata lumea din calea mea in speranța că reuseste sa ma apere de suferinta. De aia sunt si atat de arțăgosa. Chiar daca el nu e o amenințare pentru mine,bunatatea lui in schimb este una foarte mare. Stiu ca e capabila sa spulbere scutul dinaintea inimii,iar lucrul asta ma deranjează. Si nu pentru ca am o problema cu ingerul in sine,ci am una cu mine. Daca apărările mele cad,atunci haosul o sa ma inghita."
-Stii...spune meditativ. Exista ochi ce spun povesti,iar ai tai sunt plini atat de cele triste cat si de cele fericite,continua si un nod mi se formează în gat. Ma gândesc ca nu ti-a fost ușor sa faci fata momentelor dureroase si clipelor de agonie,dar astăzi esti aici,inimioara,iar eu ti-am promis ca am sa te fac sa radiezi de fericire.
"Stiu ca a facut-o,dar nebunia din capul meu reuseste atunci cand isi dorește sa ma intoarca pe dos si uite ce ditamai rahatul creez in jurul meu."
-Ti-am promis ca am sa-ti fac ochii sa iti surâdă si inima sa-ti rada,dar am nevoie de ajutorul tău,micuto,continua,iar glasul lui bland se strecoară cu ușurință inauntrul meu si incepe sa se prelinga pe zidul ce mi s-a ridicat înaintea inimii. Ti-am promis ca vreau sa-ti citesc împlinirea in ochii,dar ca sa o pot face trebuie sa dai drumul de tot trecutului,inimioara.
Clipesc rar cand ochii mi se umplu de lacrimi și las cateva sa-mi curga pe obraji,in timp ce bunatatea lui incepe sa penetreze tot mai mult duritatea zidului ce pana la el a fost de nepătruns.
Fiindca zidul asta l-am format de mica intre mine si oameni ca sa ma apere de rautatea lor. Nu e valabil și în cazul lui,dar cand mintea mi-o ia razna,nimic nu mai funcționează cum trebuie in mine.
-Da drumul sforii,inimioara si lasa doar iubirea sa arda in tine,sopteste pe un ton profund si icnesc cand simt un junghi cum mi se pune în piept. Scoate puterea la suprafata si aduna-ti din nou curajul,micuto,continua si simt cum tot mai multe fisuri se formează în zid. Doar asa ai sa fii complet libera,micuta mea inimioara.
Suspin cand un alt junghi mi se pune în piept si il privesc printre lacrimi.
-Nu cred ca am sa reușesc vreodata sa o fac,recunosc si știu ca sunt la un pas de capitulare in fata lui.
Ajung din nou in acel punct in care am lăsat toate armele jos in prima noapte in care noi doi ne-am contopit.
-O urăsc pe scorpia aia,ma țin tare cu toate ca zidul stiu ca o sa se spulbere in curând.
Clatina din cap imediat ce imi aude cuvintele încărcate cu venin pentru ca doar gandul la cea care mi-a dat viata ma face sa turbez.
-Ba nu o faci,micuto. Esti doar supărată. Da drumul la sfoara,inimioara,imi cere din nou si ma priveste tinta in ochi.
Inspir adanc in vreme ce verdele albastrui ma îndeamnă sa ii dau ascultare,iar cand secundele trec si vede ca nu schitez nici un gest, intinde sfoara si sasai cand simt din nou usturimea.
-Da-i drumul,sopteste si fara tragere de inima il ascult.
Eliberez frânghia chiar daca știu ca sa dau drumul complet la trecut pentru mine este egal cu o misiune imposibila,insa chiar nu-mi mai doresc sa-l supăr,fiindca el nu are nici o vina. De vina sunt eu și cei ce m-au crescut.
-Acum spune-mi,micuto cine rămâne cu toate păcatele?imi cere in timp ce ridica mana in aer si vad sfoara cum ii atarna printre degete. Dacă tu ierti,ești libera,iar păcatele se întorc la cel ce ti-a gresit si ti-a provocat rănile. Daca te eliberezi nu mai împarte raul cu tine și nici nu se mai hrănește cu ceea ce a sadit inauntrul tau. Pentru ca ce dai,exact aia primești,micuto. Daca tu te eliberezi,persoana ce ti-a greșit o sa ajungă sa se înece in propriul venin,zice si incuviintez pe tăcute din cap fiindca știu si eu lucrul asta,doar ca îmi e greu sa pun totul in practica. In concluzie...acum ca ai eliberat sfoara,dintre noi doi,tu esti cea câștigată,micuto.
Oftez din toti rărunchii pentru ca știu ca are dreptate în totalitate. Asta imi spunea si bunica cand eram mica,doar ca el a si exemplificat vorbele.
-Asta se intampla in cazul mamei tale daca tu alegi sa te vindeci si dai drumul la tot ce ti-a facut,continua sa-mi explice exact ca la un copil mic.
Imi dau capul pe spate si inspir adanc,apoi eliberez aerul zgomotos printre buze.
-Stiu soare...raspund cand revin cu privirea asupra lui. Doar ca sunt atâția ani la mijloc in care eu am văzut,am auzit si-am trăit lucruri pe care nimeni n-ar trebui sa le cunoască.
-Inteleg,sopteste si pune sfoara pe blatul mobilei de bucătărie,apoi imi prinde palma in care am tinut frânghia si isi trece usor degetele peste urmele roșii lăsate de ea. Dar sa știi și tu ca orice rana se poate vindeca daca e îngrijită cum trebuie,micuto,continua,iar vocea lui profunda din nou imi cutreiera interiorul. Pot sa te ajut sa iti închizi rănile dacă ai curajul sa te eliberezi.
-Dar mi se pare nedrept,înțelegi?intreb cu ciuda in glas si imi rețin lacrimile.
Imi ridica palma pana in dreptul buzelor lui si incepe sa imi depună cateva săruturi in ea înainte sa-mi răspundă.
-Inteleg,dar și tu trebuie sa înțelegi ca nu depinde de tine cum isi trăiesc alții viata.
Pufnesc.
-Am fost acolo cand si-au trait-o ca niște salbatici,ii reamintesc pe un ton acid.
-Vezi?intreaba si ma trage in bratele lui. Cand deja scuipi venin,nu e bine,micuto.
Imi inclestez maxilarul si imi țintesc ochii ce sunt sigura ca ard precum doua văpai in ai lui.
-Trebuie sa faci pace cu tine,inimioara.
-Si cum dracu sa fac asta?intreb pe un ton ridicat,chiar daca el mi-a vorbit pe unul calm,insa otrava ce-mi curge prin vene imi învolbureaza sangele si ma face sa ard precum smoala din Iad.
-Prima data încearcă sa respir,imi sugerează. Apoi i-a amintirile pe rand și iarta. Dar incepe prima data cu tine. Iarta-te pentru tot ce ai simțit,pentru tot ce ai gândit,pentru tot ce ai făcut si ai spus la nervi sau supărare atunci cand simțeai ca mai aveai foarte putin si explodai.
„Pfff...pai la cate sau întâmplat în atatia ani de zile și cate am trăit,simțit ori spus sau facut,cred ca o sa am nevoie de încă pe atatia ca sa ma iert,sa iert si sa ma vindec.”